Extraordinary appeal against annulment of excavation tax assessment dismissed for failure to meet procedural requirements

Şedinţa publică din data de 2 martie 2023

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal la data de 24.04.2018, sub nr. x/2018, reclamanta societatea Complexul Energetic Oltenia S.A a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii comuna Alunu şi Primarul comunei Alunu, în temeiul art. 8 din Legea nr. 554/2004 şi art. 281 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, anularea deciziei nr. 13284 din 13.12.2017 de soluţionare a contestaţiei şi a deciziei de impunere nr. x din 27.10.2015 emisă de comuna Alunu, judeţul Vâlcea, prin care s-au stabilit obligaţii de plată faţă de bugetul local al comunei Alunu după cum urmează: taxă excavări - Sector Alunu, în cuantum de 1.464.000,00 RON, taxă excavări - Sector Berbeşti, în cuantum de 4.902.152,00 RON, precum şi accesorii în sumă de 738.554,00 RON.

1.2. Prin sentinţa nr. 480 din 25.10.2018, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis cererea reclamantei societatea Complexul Energetic Oltenia S.A în contradictoriu cu pârâţii comuna Alunu şi Primarul comunei Alunu şi a dispus anularea deciziei nr. 13284/13.12.2017 de soluţionare a contestaţiei şi a deciziei de impunere nr. x/27.10.2017, ambele emise de comuna Alunu, judeţul Vâlcea.

Împotriva acestei sentinţe au exercitat recurs pârâţii comuna Alunu şi Primarul comunei Alunu, invocând în drept art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ. şi solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, iar în subsidiar, în rejudecare, respingerea contestaţiei formulate de reclamanta Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A, ca neîntemeiată.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 07.12.2018, sub nr. x/2018.

2. Hotărârea pronunţată de instanţa de recurs

Prin decizia nr. 5844 din 24 noiembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins recursul declarat de pârâţii comuna Alunu şi Primarul comunei Alunu împotriva sentinţei nr. 480 din 25 octombrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

3. Contestaţia în anulare formulată în cauză

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de recurs au formulat cerere de contestaţie în anulare recurenţii-pârâţi comuna Alunu şi Primarul comunei Alunu, întemeind-o în drept pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) şi alin. (3) din C. proc. civ.

În susţinerea căii de atac formulate au arătat că prin decizia atacată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a omis să cerceteze motivul de recurs nr. 3, prin care au invocat în apărare decizia civilă nr. 3609 din 23.09.2014 a Curţii de Apel Piteşti, pronunţată în dosarul nr. x/2012. Prin această din urmă hotărâre invocată, au arătat că instanţa a tranşat în mod definitiv următoarea chestiune: "Activitatea reclamantei este reglementată prin Legea minelor nr. 85/2003, fiind iniţial autorizată în anul 1980, dar această activitate de exploatare nu poate fi analizată doar de la momentul emiterii autorizaţiilor iniţiale, deoarece suprafeţele de exploatare nu au fost stabilite în mod definitiv la acel moment, activitatea desfăşurată în fiecare an calendaristic fiind diferită.

Pentru fiecare activitate de exploatare există obligaţia de obţinere a autorizaţiei, în condiţiile art. 267 din Codul fiscal, sens în care prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1425/2011, s-a statuat că cele două taxe, cea invocată de reclamantă, conform dispoziţiilor Legii minelor şi cea prevăzută de Codul fiscal, nu se exclud şi nu fac obiectul dublei impuneri, aşa cum a apreciat instanţa de fond. Autorizaţiile respective nu au fost emise din oficiu cu exces de putere, aşa cum s-a reţinut, reclamanta având obligaţia potrivit Codul fiscal să depună cerere pentru eliberarea lor, înainte cu cel puţin 30 de zile de la data începerii activităţii, în lipsa unei asemenea cereri, autoritatea administrativă luând în considerare declaraţiile fiscale, excavările efective şi notele de constatare ale comisiei specializate din cadrul primăriei, care a observat încă din anul 2007 că desfăşoară astfel de activităţi, fără a fi autorizată.

În concluzie, Curtea reţine că eliberarea celor două autorizaţii a fost independentă de depunerea unor cereri în acest sens de către reclamantă şi s-a avut în vedere doar împrejurarea că aceasta efectua exploatări de carieră pentru suprafeţele menţionate în actele analizate".

Or, susţin contestatorii, taxa datorată pentru foraje şi excavări aferentă anilor 2014 şi 2015 îşi regăseşte temeiul legal în dispoziţiile art. 267 alin. (4) din Codul fiscal, iar mărirea suprafeţelor de exploatare, conform adresei emise de intimată, este precedată de o autorizaţie de excavare datorată în condiţiile legii, însăşi intimata folosind în adresa nr. x/15.01.2015 termenul de "extindere a suprafeţelor de excavare", aspect pe care instanţa nu l-a avut în vedere şi nu l-a analizat în decizia nr. 5844/24.11.2021, contestată în cauză.

Au mai susţinut că pentru fiecare activitate de exploatare există obligaţia de obţinere a autorizaţiei, în condiţiile art. 267 din Codul fiscal, sens în care, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1425/2011 s-a statuat în sensul că cele două taxe, cea prevăzută de art. 44 alin. (4) din Legea nr. 85/2003 şi cea prevăzută de Codul fiscal, nu se exclud reciproc şi nu fac obiectul dublei impuneri. În plus, au arătat că taxele datorate la bugetul local pentru emiterea autorizaţiilor se plătesc înainte de emiterea acestora potrivit legii.

Pentru motivele expuse au solicitat admiterea contestaţiei în anulare astfel cum a fost formulată, anexând în dovedire decizia nr. 3609/23.09.2014 a Curţii de Apel Piteşti, pronunţată în dosarul nr. x/2012.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei în anulare şi menţinerea deciziei atacate ca fiind temeinică şi legală. În esenţă, a apreciat că, deşi au invocat în drept dispoziţiile art. 503 alin. (2) şi alin. (3) din C. proc. civ., contestatorii nu au precizat care punct este incident în cauză. Pe de altă parte, a arătat că sunt nefondate criticile contestatorilor şi nu pot fi reţinute atât timp cât în considerentele deciziei atacate instanţa a analizat toate motivele de recurs, neputându-se vorbi despre o omisiune de a examina unul dintre motivele de casare invocate. Ca atare, pentru argumentele prezentate în întâmpinare, a solicitat să se constate că în prezenta cauză nu sunt întrunite motivele de contestaţie în anulare invocate, cererea formulată de contestatorii fiind nefondată.

II. Soluţia Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare.

Analizând hotărârea atacată raportat la criticile formulate prin contestaţia în anulare exercitată în cauză şi la apărările formulate de intimată prin întâmpinare, prin prisma dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că este nefondată cererea formulată de contestatori şi o va respinge ca atare pentru argumentele ce succed.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că legiuitorul a statuat că nu pot fi valorificate, pe calea contestaţiei în anulare, decât anumite nereguli procedurale prevăzute în sens strict şi limitativ de prevederile legale incidente, iar nu cele referitoare la dezlegarea dată de instanţă fondului raportului juridic dedus judecăţii.

Fiind o cale de atac de retractare, iar nu una de cenzură judiciară, contestaţia în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, nefiind posibilă repunerea în discuţie a unor probleme de fond ce au fost avute în vedere de instanţele anterioare. Aşadar, dispoziţiile legale cuprinse la art. 503 din C. proc. civ. au un câmp de aplicare limitat, astfel încât ele trebuie interpretate, în toate cazurile, în mod restrictiv, pentru a nu deschide, în ultimă instanţă, calea unui veritabil recurs la recurs.

Ca o primă observaţie, Înalta Curte reţine că, deşi contestatorii au invocat în drept prevederile art. 503 alin. (2) şi alin. (3) C. proc. civ., din dezvoltarea cererii de contestaţie în anulare formulate rezultă că au înţeles să reproşeze instanţei faptul că a omis să cerceteze motivul de recurs numărul 3 prin care au invocat în apărare o hotărâre a Curţii de Apel Piteşti, motiv subsumat cazului de contestaţie în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.. Prin urmare, decizia contestată urmează a fi analizată din perspectiva acestui motiv de contestaţie în anulare.

Din prevederile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. rezultă că admisibilitatea unei contestaţii în anulare formulate împotriva unei hotărâri a instanţei de recurs este condiţionată de împrejurarea ca instanţa, respingând recursul sau admiţându-l în parte, să fi omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen.

Ca atare, doar nepronunţarea instanţei de recurs asupra unui atare motiv, presupunând completa lui ignorare şi, deci, neabordarea lui în cuprinsul deciziei, este de natură a face admisibilă contestaţia în anulare

Pentru o apreciere completă a motivului de contestaţie în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., este necesar a se face distincţie între motive şi argumente, întrucât acest text de lege are în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele de casare invocate de recurent (motive arătate în mod expres şi limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.), iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, care, chiar dezvoltate în detaliu, se circumscriu motivului de casare pe care îl sprijină.

Instanţa de recurs este îndreptăţită, aşadar, să răspundă motivelor de recurs şi printr-un considerent comun, scop în care poate grupa diferitele argumente. De aceea, nu se pot confunda argumentele cu motivele de recurs.

Cu alte cuvinte, nu este îndeplinită această condiţie în cazul în care instanţa de recurs a înţeles să grupeze, printr-un raţionament juridic de sinteză, argumentele folosite de recurent în dezvoltarea unuia şi aceluiaşi motiv de recurs, pentru a răspunde printr-un considerent comun, deoarece nu se poate reproşa omisiunea de a cerceta motivul de recurs în situaţia în care instanţa a analizat grupat toate criticile şi susţinerile formulate de recurent.

Aşa fiind, neexaminarea distinctă a fiecărui motiv de recurs nu constituie, prin ea însăşi, o omisiune, în sensul dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., dacă instanţa a răspuns motivelor de casare printr-un considerent comun.

În speţă, conturând presupusa omisiune a instanţei de recurs, contestatorii au arătat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a omis să cerceteze motivul de recurs numărul 3 în susţinerea căruia au invocat în apărare decizia civilă nr. 3609 din data de 23.09.2014 a Curţii de Apel Piteşti, pronunţată în dosarul nr. x/2012, din cuprinsul căreia au redat considerentele prin care au fost tranşate în mod definitiv aspectele evidenţiate în cererea de contestaţie în anulare.

Din considerentele hotărârii pronunţate de instanţa de recurs reiese însă că aceasta a arătat foarte clar şi amplu dezvoltat care sunt considerentele pentru care a apreciat că nu sunt fondate criticile invocate de recurenţi din perspectiva motivului de casare ce vizează pronunţarea unei hotărâri cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, astfel cum este reglementat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Aceasta a reţinut, în esenţă, că aspectele concrete de fapt şi de drept învederate de recurenţi, care au stat la baza demersului organului fiscal ori efectiva realizare a unei proceduri de audiere a contribuabilului, vizează elemente de fond ce nu pot fi reţinute, întrucât nu au legătură cu existenţa sau inexistenţa în cuprinsul actului administrativ fiscal contestat, a unei motivări ori a menţiunii privind audierea, considerându-le astfel străine viciului de formă reţinut ca motiv de anulare a actelor administrative contestate.

În acelaşi sens, a reţinut instanţa de recurs că nemotivarea actului administrativ, dublată de lipsa menţiunii audierii contribuabilului, reprezintă împrejurări suficiente pentru anularea deciziei atacate, inclusiv a deciziei prin care a fost respinsă contestaţia administrativă în cadrul căreia reclamanta a invocat acest viciu de formă, ceea ce face de prisos examinarea altor aspecte de nelegalitate, concluzionând astfel în sensul că prima instanţă a pronunţat o soluţie corectă.

Ipoteza conform căreia instanţa de recurs a omis să cerceteze motivul de recurs numărul 3, prin care recurenţii au invocat considerentele deciziei Curţii de Apel Piteşti nr. 3609/23.09.2014 pronunţată în dosarul nr. x/2012, nu se verifică în speţă, în condiţiile în care din considerentele hotărârii atacate rezultă fără echivoc argumentele avute în vedere în ceea ce priveşte aspectele deduse judecăţii.

Argumentele comune expuse de instanţa de recurs în decizia atacată, rezultatul analizării şi interpretării de către aceasta a materialului probator, inclusiv prin raportare la aspectele invocate prin contestaţia în anulare de faţă, în contextul reţinerii nemotivării actelor contestate, viciu de formă invocat de partea reclamantă, demonstrează că nu poate fi vorba despre o omisiune de cercetare a motivului de recurs numărul 3 din perspectiva evidenţiată, ceea ce invocă contestatorii fiind o pretinsă greşeală de judecată, care nu poate determina însă aplicarea textului legal invocat drept motiv al contestaţiei în anulare speciale.

De aceea, se constată că în cauză nu sunt îndeplinite cerinţele art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., nefiind vorba despre o omisiune de cercetare a unui motiv de casare, cum pretind contestatorii. Astfel, contestatoarea nu a invocat o omisiune în sensul dispoziţiilor legale precizate, ci pretinse greşeli de judecată săvârşite de instanţa care a soluţionat recursul, rezultând că se solicită instanţei învestite cu soluţionarea contestaţiei în anulare să cenzureze statuările instanţei de recurs prin reinterpretarea unor norme legale raportat la apărările formulate, în sensul arătat de contestatori, sau prin aplicarea altor norme legale, demers ce nu poate fi însă circumscris motivului de contestaţie în anulare invocat, reprezentând veritabile motive de recurs.

În realitate, ceea ce urmăresc contestatorii prin exercitarea căii de atac extraordinare de retractare de faţă, astfel cum rezultă din dezvoltarea motivelor invocate, este tocmai repunerea în discuţie a aspectelor analizate de instanţa de recurs şi reevaluarea acestora, respectiv o repunere în discuţie a motivului de casare ce vizează încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, ceea ce are semnificaţia unui recurs la recurs.

Astfel, deşi invocă dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., contestatorii sunt nemulţumiţi de argumentele în raport de care instanţa de recurs a analizat şi reţinut criticile formulate, or, instanţa sesizată cu contestaţia în anulare nu este îndreptăţită să verifice corectitudinea argumentelor cu care instanţa de recurs a analizat criticile de recurs şi a motivat soluţia pronunţată.

Împrejurarea că titularii cererii de contestaţie în anulare nu sunt mulţumiţi de modul în care au fost soluţionate motivele de recurs invocate, analizate criticile formulate şi motivată decizia contestată sub acest aspect nu poate conduce la deschiderea contestaţiei în anulare într-un alt caz decât cele limitativ prevăzute de art. 503 C. proc. civ.

Faţă de cele reţinute, având în vedere că motivul de contestaţie invocat nu se circumscrie dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., contestatorii solicitând, în realitate, o reexaminare a fondului recursului, aspecte ce nu pot fi corectate în această cale de atac, contestaţia în anulare fiind o cale de retractare şi nu de reformare a soluţiei atacate, Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare de faţă ca nefondată.

2. Temeiul legal al soluţiei pronunţate asupra contestaţiei în anulare

Pentru argumentele expuse la pct. II.1. din prezenta decizie, reţinând că motivele invocate de parte nu se încadrează în dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., în temeiul acestor prevederi legale, coroborate cu cele cuprinse la art. 508 şi art. 513 din acelaşi act normativ, Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorii comuna Alunu şi Primarul comunei Alunu împotriva deciziei nr. 5844 din 24 noiembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2018, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorii Comuna Alunu şi Primarul comunei Alunu - Birăuţi Cristian împotriva deciziei nr. 5844 din 24 noiembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2018, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 2 martie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.