Correction of material error in party identification; obligation to review entire case file beyond introductory pleadings
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice of Romania (ICCJ) allowed the appeal, quashed the Court of Appeal's decision that had dismissed the initial motion, and ordered the correction of a material error in the 2017 final judgment, specifically rectifying the defendant's name from "A." to "B." to ensure the enforceability of the debt. The dispute concerned the correction of a material error under Article 442 of the Code of Civil Procedure, where the plaintiff, a national infrastructure administration company, argued that the court of first instance incorrectly refused to amend the judgment because it relied solely on the introductory complaint rather than other procedural acts (such as the defendant's own filings and the ICCJ's 2020 decision) that accurately identified the defendant's name. The decisive legal basis was Article 488(1)(5) of the Code of Civil Procedure, which establishes the casation ground for violating procedural rules that trigger nullity; the ICCJ held that the lower court violated the judge's duty to prevent errors in ascertaining the truth (Article 22(2) of the Code of Civil Procedure) and the right to a fair trial by failing to examine the entire case file, thereby demonstrating that the discrepancy was a material error subject to correction despite the initial misstatement in the pleadings.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 442 C. proc. civ, art. 22 alin. (2) din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 442 din C. proc. civ, art. 22 alin. (2) C. proc. civ; Correction of material error in party identification; obligation to review entire case file beyond introductory pleadings: The dispute concerned the correction of a material error under Article 442 of the Code of Civil Procedure, where the plaintiff, a national infrastructure administration company, argued that the court of first instance incorrectly refused to amend the judgment because it relied solely on the introductory complaint rather than other procedural acts (such as the defendant's own filings and the ICCJ's 2020 decision) that accurately identified the defendant's name. The decisive legal basis was Article 488(1)(5) of the Code of Civil Procedure, which establishes the casation ground for violating procedural rules that trigger nullity; the ICCJ held that the lower court violated the judge's duty to prevent errors in ascertaining the truth (Article 22(2) of the Code of Civil Procedure) and the right to a fair trial by failing to examine the entire case file, thereby demonstrating that the discrepancy was a material error subject to correction despite the initial misstatement in the pleadings.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedThe main ground for allowing the appeal and quashing the lower court's decision due to a violation of procedural rules.
The procedural basis for re-judging the matter after the cassation of the prior decision.
Full text
Şedinţa publică din data de 2 martie 2023
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Cererea de chemare în judecată. Hotărârea de declinare a cauzei.
Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti, sub nr. x/2017, reclamanta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Bucureşti, a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta A., să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 7.768,75 RON, precum şi la plata penalităţilor de întârziere.
Prin sentinţa nr. 3827 din data de 02.05.2017, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Judecătoria sectorului 6 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată de pârât, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reţinând incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, ţinând cont de faptul că pretenţiile derivă dintr-un act administrativ.
2. Hotărârea instanţei de fond.
Prin sentinţa nr. 3991 din 26.10.2017, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Bucureşti, în contradictoriu cu pârâta A., şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 7.768,75 RON, plus penalităţile aferente acestei sume, în cuantum de 0,06 % pentru fiecare zi de întârziere, calculate de la scadenţa debitului principal şi până la data plăţii integrale a acestuia.
3. Calea de atac exercitată în cauză. Hotărârea pronunţată în recurs.
Împotriva sentinţei nr. 3991 din 26.10.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a promovat recurs pârâta B., criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Prin decizia nr. 5528 din 28.10.2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017, s-a respins recursul formulat de pârâta B. împotriva sentinţei nr. 3991 din 26 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
4. Cererea de îndreptare eroare materială.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 15.02.2022, sub nr. x/2022, şi întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 442 C. proc. civ., reclamanta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Bucureşti, a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurate în sentinţa nr. 3991 din 26.10.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017, în sensul că denumirea corectă a pârâtei este B. şi nu A., cum s-a menţionat în dosar.
5. Hotărârea pronunţată asupra cererii de îndreptare eroare materială.
Prin încheierea din data de 14.03.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de îndreptare a erorii materiale,formulată de reclamanta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Bucureşti, în contradictoriu cu pârâta A., ca neîntemeiată.
6. Recursul exercitat împotriva încheierii pronunţate asupra cererii de îndreptare eroare materială.
Împotriva încheierii din 14 martie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2022, a exercitat recurs reclamanta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Bucureşti, considerând că instanţa de fond i-a respins în mod greşit cererea de îndreptare a erorii materiale.
În dezvoltarea cererii de recurs formulate a susţinut că, deşi în cererea introductivă s-a strecurat o eroare materială şi a fost chemată în judecată pârâta A. şi nu B., cum este de fapt numele corect al pârâtei, în temeiul art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., instanţa avea obligaţia să prevină orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză şi să verifice numele corect al debitorului.
A apreciat în acest sens că din cuprinsul diverselor întâmpinări şi din recursul formulat de pârâtă în dosarul nr. x/2017, se putea observa că a fost precizat numele corect al pârâtei ca fiind B., aşa încât este evidentă existenţa în cauză a unei erori materiale în sensul dispoziţiilor art. 442 C. proc. civ., citate în cuprinsul cererii de recurs, iar prin neîndreptarea erorii materiale în sensul solicitat nu poate da curs executării silite în vederea recuperării în integralitate a debitului admis.
7. Apărările formulate în cauză.
Intimata-pârâtă, legal citată, nu a formulat întâmpinare.
II. Soluţia instanţei de recurs.
Înalta Curte, examinând încheierea atacată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs şi în raport de prevederile legale incidente, constată fondat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., căruia se circumscriu criticile părţii, în sensul că soluţia de respingere a cererii de îndreptare a erorii materiale a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante.
Demersul judiciar al reclamantei întemeiat pe dispoziţiile art. 442 C. proc. civ., astfel cum a fost evidenţiat la pct. I.4. al acestei decizii, vizează solicitarea de îndreptare a sentinţei nr. 3991 din 26.10.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017, în sensul de a se menţiona numele corect al pârâtei ca fiind B. şi nu A., cum în mod greşit a fost consemnat.
Soluţionând cererea în primă instanţă, Curtea de Apel Bucureşti a respins-o ca neîntemeiată, reţinând că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de alin. (1) al art. 442 din C. proc. civ., având în vedere că din cererea de chemare în judecată reiese că aceasta a fost formulată în contradictoriu cu A., iar actele de procedură au fost întocmite în raport de acest nume.
Reclamanta a criticat soluţia primei instanţe, clamând prin cererea de recurs formulată încălcarea dispoziţiilor art. 22 alin. (2) C. proc. civ., în aplicarea cărora instanţa avea obligaţia să prevină orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză şi să verifice numele corect al debitorului raportat la celelalte acte de procedură întocmite, şi nu exclusiv prin raportare la cererea de chemare în judecată.
Aşa cum s-a arătat anterior, deşi recurenta-reclamantă nu a încadrat susţinerile în nici unul dintre motivele de casare expres şi limitativ prevăzute de legiuitor la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., instanţa de control judiciar apreciază că pot fi încadrate criticile formulate de parte în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., încheierea atacată urmând a fi examinată din această perspectivă.
Criticile recurentei-reclamante sunt apreciate fondate de instanţa de control judiciar, fiind de natură a atrage casarea încheierii recurate şi rejudecarea cererii de îndreptare a erorii materiale strecurate în sentinţa civilă nr. 3991 din 26.10.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, în sensul admiterii acesteia şi îndreptării hotărârii în sensul solicitat.
Cu titlu preliminar, Înalta Curte aminteşte că motivul de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. poate fi invocat pentru următoarele situaţii: în primul rând, pentru orice neregularităţi procedurale săvârşite de instanţă, altele decât cele menţionate la pct. 1-4 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ. iar în al doilea rând, pentru nesocotirea unor principii ale procesului civil, altele decât cele care sunt sancţionate prin celelalte motive de recurs.
De altfel, aşa cum s-a statuat şi în doctrină şi în jurisprudenţa recentă, poate fi invocat acest caz de nelegalitate a unei hotărâri pentru încălcarea dreptului la apărare; judecata pricinii în lipsa părţii care nu a fost legal citată; nerespectarea principiului oralităţii; publicitatea şedinţei de judecată; nesemnarea minutei de către judecători; lipsa încheierii de dezbateri; aplicarea greşită a unor texte de lege; nesocotirea principiului contradictorialităţii ori a principiului disponibilităţii şi altele asemenea.
Totodată, este de observat că în procesul civil operează principiul rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului, reglementat la art. 22 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum a susţinut şi recurenta-reclamantă în cererea de recurs formulată.
Potrivit acestui text de lege: "Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. În acest scop, cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicaţii, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum şi alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părţile se împotrivesc."
Ca atare, încălcarea principiilor procesului civil este asimilată unor norme prevăzute sub sancţiunea nulităţii, pricinuindu-se astfel vătămarea dreptului reclamantului prin încălcarea dreptului său la apărare.
În speţă, Înalta Curte reţine că prima instanţă şi-a întemeiat soluţia de respingere a cererii de îndreptare a erorii materiale, exclusiv pe împrejurarea că din cererea de chemare în judecată reiese că aceasta a fost formulată în contradictoriu cu pârâta A. şi că toate actele de procedură au fost întocmite în raport de acest nume, pronunţând astfel o soluţie cu încălcarea regulilor referitoare la soluţionarea cererii de îndreptare a erorii materiale.
Susţinerile reclamantei potrivit cărora au existat şi alte acte de procedură întocmite cu numele corect al pârâtei, respectiv întâmpinări şi cererea de recurs exercitată împotriva sentinţei de fond pronunţate în dosarul nr. x/2017, sunt fondate, fiind confirmate de actele şi lucrările aflate la dosarul cauzei.
În conformitate cu dispoziţiile art. 442 alin. (1) C. proc. civ.: "Erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale cuprinse în hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu ori la cerere."
Textul de lege citat supra permite îndreptarea erorilor sau omisiunilor cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau a celor de calcul, precum şi a oricăror alte "erori materiale" cuprinse în hotărâri sau încheieri, această procedură a îndreptării hotărârilor judecătoreşti presupunând, aşadar, corectarea unor erori materiale apărute cu ocazia redactării, în cuprinsul minutei, al practicalei, al considerentelor sau chiar în dispozitivul acestora.
Întrucât textul nu distinge, reiese în mod indubitabil că procedura îndreptării erorii materiale poate fi folosită, iar instanţa trebuie să procedeze la îndreptarea erorii strecurate în hotărâre, dacă aceasta este demonstrată de actele din dosar, chiar dacă eroarea a fost provocată de o menţiune greşită a părţilor.
În speţă, deşi în cererea de chemare în judecată reclamanta a indicat în mod greşit numele pârâtei chemate în judecată ca fiind A. şi nu B., instanţa de fond avea obligaţia să verifice în integralitate dosarul cauzei, în vederea soluţionării cererii de îndreptare a erorii materiale strecurate în sentinţa pronunţată, şi nu să se limiteze exclusiv la menţiunile cuprinse în acţiunea introductivă. Aceasta, cu atât mai mult cu cât numele corect al pârâtei rezulta nu numai din întâmpinările, cererea de recurs şi decizia pronunţată în recurs în dosarul nr. x/2017 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ci, inclusiv din înscrisurile depuse în susţinerea acţiunii introductive formulate în cauză .
Astfel fiind, este evident că, prin omisiunea instanţei de fond de a examina şi cerceta, în mod efectiv, cererea formulată de reclamantă prin prisma tuturor actelor şi lucrărilor din dosar, au fost încălcate regulile de procedură referitoare la îndreptarea erorii materiale şi implicit a fost nesocotit dreptul la apărare al părţii, precum şi dreptul acesteia la un proces echitabil.
Pe cale de consecinţă, contrar opiniei primei instanţe, pe care nu o împărtăşeşte, Înalta Curte constată, prin raportare la motivele invocate de recurenta-reclamantă, că în cauză sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 442 alin. (1) C. proc. civ., fiind vorba în mod evident despre o eroare materială strecurată în sentinţa nr. 3991/26.10.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2017, în sensul menţionării numelui corect al pârâtei ca fiind B. şi nu A., cum în mod greşit s-a consemnat.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs.
Pentru considerentele arătate la pct. II.1 al prezentei decizii, constatând că soluţia dată de prima instanţă asupra cererii de îndreptare eroare materială este nelegală, deoarece a fost pronunţată cu încălcarea regulilor de procedură ce reglementează această instituţie, a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, fiind întrunit motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (2) din acelaşi Cod, raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 544/2004, va admite recursul declarat de reclamantă, va casa încheierea recurată şi, rejudecând, va admite cererea şi va dispune îndreptarea erorii materiale în sensul solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Bucureşti împotriva încheierii din 14 martie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2022.
Casează încheierea recurată şi, rejudecând:
Admite cererea reclamantei.
Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în sentinţa nr. 3991 din 26 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017, în sensul că numele corect al pârâtei este "B." şi nu "A.", cum în mod greşit s-a menţionat.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 2 martie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.