Criminal tax evasion typicity: Hiding taxable income via fictitious expenses and failure to switch tax regimes

Asupra cauzei de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 269 din 22 aprilie 2021 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. x/2020, în temeiul art. 9 alin. (1) lit. a), b) şi c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi a art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 4 ani şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată.

În temeiul art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., au fost interzise inculpatului exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, precum şi a dreptului de a fi asociat sau administrator al unei societăţi comerciale pe teritoriul României pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 65 C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (interzicerea dreptului de a fi administrator sau asociat al unei societăţi comerciale pe teritoriul României).

În temeiul art. 272 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârşirea de folosire, cu rea-credinţă, a bunurilor sau a creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect.

În temeiul art. 38 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea, de 4 ani şi 8 luni închisoare, la care adaugă un spor de o treime din pedeapsa de 1 an închisoare, urmând ca inculpatul să execute în final o pedeapsă de 4 ani 9 luni şi 20 de zile închisoare.

În temeiul art. 60 C. pen., s-a dispus ca pedeapsa să fie execută în regim de detenţie.

În temeiul art. 45 alin. (2) C. pen., a fost aplicată inculpatului, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, precum şi a dreptului de a fi asociat sau administrator al unei societăţi comerciale pe teritoriul României pe o durată de 3 ani, care execută conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (5) raportat la alin. (2) C. pen., a fost aplicată inculpatului, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, precum şi a dreptului de a fi asociat sau administrator al unei societăţi comerciale pe teritoriul României.

În temeiul art. art. 397 alin. (1), art. 25 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 1357 C. civ., a fost respinsă ca inadmisibilă acţiunea civilă exercitată de partea civilă Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., au fost menţinute măsurile asiguratorii luate prin ordonanţa procurorului din data de 19.10.2018 asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului.

În temeiul art. 112 lit. e) C. pen., a fost confiscată de la inculpat suma de 1.902.598,50 RON, reprezentând bunuri dobândite în urma săvârşirii infracţiunii.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 5.500 RON reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat (5.000 RON în faza de urmărire penală, 500 RON în fazele de cameră preliminară şi judecată).

Prin Încheierea penală nr. 627 din data de 18.12.2020, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Constanţa a constatat legalitatea sesizării instanţei, a întocmirii rechizitoriului şi a administrării probelor.

Prin încheierea din data de 12.03.2021, instanţa a admis cererea formulată de inculpat şi a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina sa din trei infracţiuni de evaziune fiscală, prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a), art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) şi art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, într-o infracţiune unică de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a), lit. b), lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

În cursul cercetării judecătoreşti, inculpatul a recunoscut în integralitate acuzaţiile formulate prin actul de sesizare al instanţei.

În drept, s-a reţinut că faptele inculpatului A., care, în calitate de administrator de drept şi de fapt al societăţii B. S.R.L., nu a modificat sistemul de impunere, în conformitate cu dispoziţiile normative în vigoare aplicabile societăţilor ce realizează venituri mai mari de 65.000 euro, începând cu data de 01.01.2013, cauzând un prejudiciu de 464.360 RON; în perioada septembrie 2012 - decembrie 2014 nu a înregistrat în actele contabile sumele reale colectate, ceea ce a condus la crearea unui prejudiciu la bugetul de stat de 700.721 RON şi a înregistrat şi declarat cheltuieli care nu au avut la bază operaţiuni reale constând în achiziţii fictive de la C. S.R.L., cauzând un prejudiciu de 102735 RON, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a), b) şi c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. proc. pen.

Întrucât activitatea infracţională este compusă din mai multe acte materiale, realizate între anii 2012 - 2014, însă în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, instanţa a reţinut săvârşirea faptei în formă continuată.

Observând valoarea cumulată a prejudiciului produs prin săvârşirea infracţiunii, de 1.963.234 RON, instanţa de fond a constat că este incidentă circumstanţa agravantă prevăzută de alin. (2) al art. 9 din Legea nr. 241/2005.

S-a reţinut în drept, că fapta inculpatului A. care în între anii 2012 şi 2014, în calitate de administrator de drept şi de fapt al societăţii B. S.R.L. a efectuat tranzacţii în interes personal, însuşindu-şi nejustificat suma de 1.902.598,50 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de folosire cu rea-credinţă a creditului societăţii, prevăzută de art. 272 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Ministerul Finanţelor - ANAF - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice - Galaţi, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa şi inculpatul A..

Prin Decizia penală nr. 980/P din data de 21 decembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2020, s-au dispus următoarele:

- a fost respins, apelul declarat de Ministerul Finanţelor - ANAF - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice - Galaţi, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa;

- au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa şi apelantul- inculpat A., împotriva Sentinţei penale nr. 269 din data de 22 aprilie 2021, pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. x/2020.

A fost desfiinţată Sentinţa penală nr. 269 din data de 22 aprilie 2021, pronunţată de Tribunalul Constanţa, în dosarul penal, cu nr. x/2020 şi rejudecând, în baza art. 396 alin. (1) raportat la art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. în referire la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal, faţă de inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de folosire cu rea-credinţă a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect, prev. de art. 272 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990, urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

Au fost înlăturate din cuprinsul sentinţei penale apelate dispoziţiile contrare prezentei decizii.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate, incluzând condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 4 ani şi 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. a), b), c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., precum şi dispoziţiile art. 60 din C. pen.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva Deciziei penale nr. 980/P din data de 21 decembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Constantă, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2020 inculpatul A. a declarat recurs în casaţie, la data de 25 ianuarie 2023, prin apărător ales, avocat D..

Referitor la recursul în casaţie formulat de inculpatul A.

În motivarea scrisă a cererii sale, inculpatul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

S-a solicitat, în principal achitarea pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1), în modalităţile alternative reglementate de art. 1 lit. a) şi b) din Legea nr. 241/2005, întrucât respectivele fapte nu sunt prevăzute de legea penală;

În subsidiar, în conformitate cu art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale, s-a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel pentru respectarea dreptului la un proces echitabil în ceea ce priveşte modalitatea normativă prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

În motivarea recursului în casaţie, apărarea a arătat că nici una dintre cele două modalităţi de săvârşire a infracţiunii de evaziune fiscala - art. 9 alin. (1), în modalităţile alternative reglementate de a) şi b) din Legea nr. 241/2005 - nu vizează şi nu includ neîndeplinirea unor obligaţii declarative ale contribuabilului, chestiune confirmată în mod constant în jurisprudenţa naţională.

S-a arătat că inculpatul a solicitat aplicarea procedurii abreviate, iar hotărârea instanţei de apel nu cuprinde o analiză exhaustivă a condiţiilor de tipicitate obiectivă, însă, din coroborarea considerentelor în drept ale rechizitoriului, hotărârii instanţei de fond şi deciziei pronunţate în apel, prin raportare la probatoriul valorificat de aceste acte, reiese cu claritate că recurentul a fost condamnat pentru fapte care nu sunt prevăzute de legea penală.

Apărarea a arătat că recurentul A. nu a fost condamnat pentru o faptă de ascundere a bunului ori a sursei impozabile sau taxabile, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale (aşa cum prevede varianta normat vă prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005), ci pentru o omisiune de modificare a sistemului de impunere.

Simpla omisiune de a schimba sistemul de impunere, în condiţiile în care activitatea a fost desfăşurată la vedere din punct de vedere juridic nu poate atrage răspunderea penală a recurentului.

Nedepunerea obligaţiei de a anunţa schimbarea sistemului de impunere ca urmare a depăşirii plafonului prevăzut de lege, nu reprezintă o ascundere a bunului sau a sursei impozabile şi nu corespunde modelului legal de incriminare a faptei de evaziune fiscală, în modalitatea de reglementare prevăzută de lit. a) a alin. (1) din art. 9 din Legea nr. 241/2005.

Totodată, apărarea a arătat că omisiunea evidenţierii contabile a TVA datorată bugetului de stat de către B. S.R.L. nu întruneşte cerinţele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de evaziune fiscală, în modalitatea normativă prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

Referitor la trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel, apărarea a avut în vedere modalitatea normativă prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005;

S-a arătat că casarea încheierii de schimbare a încadrării juridice, urmată de achitarea în privinţa modalităţilor normative reglementate de art. 9 alin. (1) li. a) şi b), nu ar presupune revenirea la un concurs de infracţiuni, ci doar reţinerea infracţiunii unice în coordonatele ce se circumscriu lit. c) a aceluiaşi text de lege.

S-a solicitat şi casarea încheierii din data de 12.03.2021 a Tribunalului Constanţa întrucât întreaga evaluare a infracţiunii de evaziune fiscală şi răspunderii penale a recurentului s-a făcut în faţa instanţei de fond şi a celei de apel, din perspectiva unor calificări în drept eronate, fiind necesară rejudecarea cauzei şi pronunţarea unei soluţii legale şi temeinice.

Prin încheierea din data de 19 aprilie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a admis, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 980/P din data de 21 decembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2020

Cauza a fost trimisă în vederea judecării recursului în casaţie la Completul 8 şi s-a fixat termen de judecată la data de 31 mai 2023.

Dezbaterile asupra recursului în casaţie formulate de inculpatul A. au avut loc în şedinţa publică din data de 13 septembrie 2023, concluziile părţilor fiind redate în încheierea de amânare a pronunţării.

Analizând recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 980/P din data de 21 decembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Constantă, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2020, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., scopul recursului în casaţie este acela de a supune Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Astfel, cazul de casare prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen. ("inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală"), se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune.

De asemenea, cazul de casare menţionat nu permite o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator şi stabilirea unei situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, examinarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt neputând fi cenzurate în niciun fel.

În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că, dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie modificarea situaţiei de fapt, concordanţa acesteia cu probele administrate, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel, sunt prevăzute ca infracţiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpaţilor.

În aceste coordonate de principiu şi în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, criticile formulate de inculpatul A. vizează, în principal achitarea pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1), în modalităţile alternative reglementate de art. 1 lit. a) şi b) din Legea nr. 241/2005, întrucât respectivele fapte nu sunt prevăzute de legea penală;

În subsidiar, în conformitate cu art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale, s-a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel pentru respectarea dreptului la un proces echitabil în ceea ce priveşte modalitatea normativă prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

Contrar susţinerilor inculpatului A., analizând actele şi lucrările din dosar Înalta Curte constată că, inculpatul A., în calitatea sa de administrator de drept şi de fapt al societăţii B. S.R.L., nu a modificat sistemul de impunere, în conformitate cu dispoziţiile normative în vigoare aplicabile societăţilor ce realizează venituri mai mari de 65.000 euro, începând cu data de 01.01.2013, cauzând un prejudiciu de 464.360 RON; în perioada septembrie 2012- decembrie 2014 nu a înregistrat în actele contabile sumele reale colectate, ceea ce a condus la crearea unui prejudiciu la bugetul de stat de 700.721 RON şi a înregistrat şi declarat cheltuieli care nu au avut la bază operaţiuni reale constând în achiziţii fictive de la C. S.R.L., cauzând un prejudiciu de 102.735 RON.

Referitor la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) b) şi c), din Legea nr. 241/2005, constând în ascunderea sursei impozabile, prin neîndeplinirea obligaţiei de modificare a sistemului de impunere, începând cu data de 01.03.2013, s-a reţinut că inculpatul a ascuns veniturile realizate, nefiind declarate toate încasările de la partenerii contractuali E. S.R.L. şi F. S.R.L., fiind înregistrate în contabilitate achiziţii fictive de la C., care au avut drept efect diminuarea bazei impozabile şi stabilirea unor obligaţii fiscale într-un cuantum inferior, cu consecinţa producerii unui prejudiciu bugetului de stat.

Potrivit dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 241/2005 constituie infracţiunea de evaziune fiscală şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale: a) ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile; b) omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, c) evidenţierea, în actele contabile ori în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive.

Referitor la infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale Înalta Curte constată următoarele:

În trimestrul I şi II 2013 societatea a emis facturi în valoare de 857.546 RON, iar potrivit Legii nr. 571/2003, art. 112.6 dacă în cursul unui an fiscal o microîntreprindere realizează venituri mai mari de 65.000 euro sau ponderea veniturilor realizate din consultanţă şi management în veniturile totale este de peste 20% inclusiv, aceasta va plăti impozit pe profit. Calculul şi plata impozitului pe profit se efectuează începând cu trimestrul în care s-a depăşit oricare dintre limitele prevăzute în prezentul articol, luând în considerare veniturile şi cheltuielile realizate de la începutul anului fiscal. Impozitul pe profit datorat reprezintă diferenţa dintre impozitul pe profit calculat de la începutul anului fiscal până la sfârşitul perioadei de raportare şi impozitul pe veniturile microîntreprinderilor datorat în cursul anului respectiv.

Din analiza infracţiunilor enumerate la art. 9 alin. (1) din Legea evaziunii fiscale, rezultă că au ca element constitutiv comun reducerea frauduloasă, de către contribuabil, a bazei de impozitare.

Prin bază de impozitare se înţelege valoarea creanţelor fiscale supuse impunerii, adică acel venit (câştig), operaţiune sau bun asupra căruia poartă obligaţia fiscală ce dă naştere raportului juridic fiscal. Creanţele fiscale se stabilesc, conform art. 93 alin. (2) C. proc. fisc. , prin declaraţie de impunere sau prin decizie de impunere.

Urmare a incidenţei acestor dispoziţii legale societatea era obligată să plătească impozit pe profit, corelativ existând şi obligaţia de a declara profitul realizat din activitatea microîntreprinderii.

Profitul realizat constituie o sursă impozabilă pe care inculpatul A. prin nedeclarare l-a ascuns, astfel încât sunt realizate elementele de tipicitate ale infracţiunii analizate.

Prin Decizia nr. 21 din 06 noiembrie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul competent să judece recursul în interesul legii (publicată în M. Of. nr. 1024/27.12.2017), s-a statuat că "fapta de evidenţiere în actele contabile sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, prin folosirea de facturi şi chitanţe fiscale falsificate, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, constituie infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale".

Sub aspectul laturii obiective, elementul material constă în evidenţierea în actele contabile sau alte documente legale a cheltuielilor fără bază reală ori a altor operaţiuni fictive, subsumate scopului sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale şi bineînţeles, obţinerii unor avantaje concretizate în sume de bani. Aşadar, elementul material se poate realiza printr-o faptă comisivă - evidenţierea de operaţiuni fictive, cum ar fi evidenţierea de cheltuieli care au avut la bază operaţiuni nereale. Prin înregistrarea unor cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale se înţelege întocmirea unor acte justificative false pentru cheltuieli care nu au fost făcute ori au fost mai mici decât cele consemnate în documentele justificative, iar pe baza acestor acte justificative false se operează şi în celelalte documente contabile cheltuieli nereale, cu consecinţa diminuării venitului net şi, implicit, a obligaţiei fiscale către stat.

Sub aspectul laturii subiective, forma de vinovăţie este intenţia directă calificată prin scop, fapta săvârşindu-se pentru a se sustrage de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale. S-a reţinut că faptele inculpatului A. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) b) şi c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. proc. pen.

Prin urmare, raportat la situaţia factuală reţinută cu titlu definitiv de către instanţa de apel, care nu mai poate fi reexaminată prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului în casaţie şi din care rezultă cu evidenţă că recurentul inculpat A. s-a sustras de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, Înalta Curte constată că, prin criticile aduse hotărârii definitive, recurentul nu a evidenţiat elemente de nelegalitate care să conducă la concluzia că faptele pentru care a fost condamnat nu sunt prevăzute de legea penală, fiind neîntemeiată solicitarea de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

În consecinţă, contrar criticilor formulate de inculpat, Înalta Curte constată că fapta pentru care a fost condamnat inculpatul întruneşte condiţiile de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, iar criticile acestuia privesc chestiunile de fapt analizate atât de instanţa de fond, cât şi de cea de apel, chestiuni care, însă, exced cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie.

Pentru considerentele expuse, potrivit art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 980/P din data de 21 decembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2020

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 980/P din data de 21 decembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2020

Obligă recurentul- inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 noiembrie 2023.

GGC - NN