_stitutional Challenges Dismissed as Inadmissible; Acquittal and Jurisdictional Claims Held Irrelevant to Case Outcome

Şedinţa publică din data de 07 noiembrie 2023

Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 19 octombrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2022.1, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiilor de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 şi, respectiv, art. 140 alin. (1) teza a II-a C. proc. pen., formulate în faza camerei preliminare de contestatorul inculpat A..

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat contestatorul inculpat la plata către stat a sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate pentru soluţionarea cererii.

Pentru a dispune astfel, Curtea a reţinut că, prin memoriul scris formulat, contestatorul inculpat A. a invocat excepţiile de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 şi, respectiv, art. 140 alin. (1) teza a II-a C. proc. pen., considerând că prima normă nu respectă principiile constituţionale privind claritatea şi previzibilitatea legii, deoarece destinatarul ei nu poate să conştientizeze care sunt elementele constitutive ale actelor prohibite, iar în cazul celei de-a doua norme criticate este neconstituţională interpretarea conform căreia sintagma "sediul parchetului din care face parte procurorul" se referă şi la sediile serviciilor teritoriale ale D.N.A. şi nu doar la sediul D.N.A. - Structura centrală, aflat în municipiul Bucureşti.

Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, completul de judecători de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bacău a constatat că solicitarea de sesizare a Curţii Constituţionale cu cele două excepţii de neconstituţionalitate este inadmisibilă.

În acest sens, a reţinut că, deşi contestatorul inculpat A. are calitatea de parte în cauza nr. 4498/103/2022/a1 aflată pe rolul Curţii de Apel Bacău, având ca obiect contestaţia împotriva încheierii pronunţate de judecătorul de cameră preliminară, formulată conform art. 347 C. proc. pen., iar excepţiile de neconstituţionalitate invocate de contestator se referă la dispoziţii din legi aflate în vigoare, în speţă nu este întrunită condiţia ca acestea să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.

Sub acest din urmă aspect, s-a avut în vedere că dosarul se află în faza camerei preliminare, în stadiul contestaţiei promovată conform art. 347 C. proc. pen., iar obiectul acestei proceduri îl constituie, potrivit art. 342 C. proc. pen., verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, în timp ce dispoziţiile art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 reprezintă definiţia legală a infracţiunii pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală şi pentru care a fost trimis în judecată contestatorul inculpat.

S-a menţionat, totodată, că, în jurisprudenţa sa constantă, Curtea Constituţională a interpretat sintagma "excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei" prin existenţa unei posibilităţi reale şi efective ca soluţionarea excepţiei prin eventuala sa admitere să conducă la dezlegarea cauzei într-o manieră care să producă efecte juridice. Altfel spus, excepţia de neconstituţionalitate nu reprezintă o sesizare abstractă de analiză a neconstituţionalităţii unui text dintr-un act normativ, o actio popularis, similară sesizării cu controlul de neconstituţionalitate ce precedă promulgării unui act normativ, ci reprezintă un veritabil mijloc procesual, o apărare în sens larg într-un proces, penal sau civil, ce trebuie să aibă o înrâurire asupra dezlegării fondului cauzei.

Or, chiar presupunând că instanţa învestită cu soluţionarea contestaţiei ar considera admisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia amintită, iar instanţa de contencios constituţional ar declara ca neconstituţional textul amintit, această situaţie tot nu ar putea conduce la admiterea contestaţiei formulată conform art. 347 C. proc. pen., întrucât competenţa judecătorului de cameră preliminară, conform funcţiei procesuale pe care o exercită în baza art. 3 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., nu este aceea de a se pronunţa asupra fondului acţiunii penale. Numai în faza de judecată ar putea, eventual, o asemenea excepţie de neconstituţionalitate admisă referitoare la norma de incriminare să aibă efecte propriu - zise, prin potenţiala achitare conform art. 396 alin. (5) C. proc. pen. a contestatorului. Această soluţie nu se poate, însă, pronunţa în faza camerei preliminare, ci doar soluţiile prevăzute de art. 345 - 346 C. proc. pen.

S-a apreciat că, şi în ceea ce priveşte invocarea neconstituţionalităţii art. 140 alin. (1) teza a II-a C. proc. pen., eventuala admitere de instanţa de contencios constituţional a excepţiei privind interpretarea noţiunii de "sediul parchetului din care face parte procurorul" nu ar avea niciun fel de efecte asupra soluţiei propriu - zise în contestaţia formulată conform art. 347 C. proc. pen.

Astfel, potrivit art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., determină întotdeauna aplicarea nulităţii încălcarea dispoziţiilor privind: b) competenţa materială şi competenţa personală a instanţelor judecătoreşti, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente. Per a contrario, eventuala constatare a necompetenţei teritoriale a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bacău [în a cărui circumscripţie teritorială se află sediul parchetului din care face parte procurorul care a formulat cererea, conform art. 140 alin. (1) teza a II-a C. proc. pen..] ar constitui doar o eventuală cauză de nulitate relativă, pentru a cărei eficienţă juridică ar fi fost necesară dovedirea unei vătămări drepturilor părţilor ori ale subiecţilor procesuali principali, care nu poate fi înlăturată altfel decât prin desfiinţarea actului.

S-a subliniat că, aşa cum în mod judicios a motivat, în subsidiar, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Neamţ, o astfel de vătămare în drepturile contestatorului inculpat nu a fost dovedită, fapt pentru care chiar eventuala declarare ca neconstituţională a interpretării noţiunii că "sediul parchetului din care face parte procurorul" s-ar referi şi la sediile structurilor teritoriale ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi nu doar la muncipiul Bucureşti unde se află sediul D.N.A., Structura centrală, astfel cum solicită inculpatul, tot nu ar avea efecte asupra soluţionării contestaţiei conform art. 347 C. proc. pen., cu referire la soluţiile de la art. 345 - 346 C. proc. pen.. S-a apreciat că, în esenţă, se doreşte generarea unei necompetenţe teritoriale prin invocarea excepţiei de neconstituţionalitate, aspect fără efecte concrete în dezlegarea fazei camerei preliminare de faţă.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul A., învederând, în esenţă, că în ceea ce priveşte ambele excepţii de neconstituţionalitate invocate sunt întrunite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992. Pe fondul excepţiilor, a reiterat criticile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 şi, respectiv, art. 140 alin. (1) teza a II-a C. proc. pen., explicându-le pe larg cu privire la fiecare text de lege în parte.

Examinând recursul formulat de recurentul A., prin raportare la criticile invocate şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că acesta este neîntemeiat, în mod corect Curtea de Apel Bacău apreciind că cererea formulată de acesta, de sesizare a Curţii Constituţionale cu cele două excepţii de neconstituţionalitate, nu îndeplineşte una din condiţiile prevăzute cumulativ de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Astfel, reglementând condiţiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la solicitarea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţă ori de procuror, în cauzele în care participă (alin. (1) şi (2); să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare (alin. (1); să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale (alin. (3) şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia (alin. (1).

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerinţele de admisibilitate ale excepţiei sunt şi cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii cu excepţia ridicată. În aplicarea acestui text de lege, instanţa realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, căci instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.

În acest sens, s-a pronunţat în mod constant şi Curtea Constituţională (deciziile nr. 1.512 din 18 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 28 ianuarie 2011, nr. 347 din 24 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 13 iunie 2012, nr. 105 din 5 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 284 din 21 mai 2013, nr. 714 din 9 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 18 aprilie 2018, nr. 546 din 7 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 944 din 14 octombrie 2020), prilej cu care a reţinut că "dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 reprezintă norme de procedură pe care instanţa care a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate este obligată să le aplice în vederea selectării doar a acelor excepţii de neconstituţionalitate care, potrivit legii, pot face obiectul controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională, unica autoritate de jurisdicţie constituţională. Aşadar, această procedură face posibilă doar pronunţarea în situaţiile date asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, instanţa de judecată având rol de filtru al excepţiei de neconstituţionalitate ridicate de părţi".

În virtutea acestui rol, instanţa de judecată nu realizează, însă, doar o analiză formală a îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992. Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei. În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, şi corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege. Sub acest aspect, în mod constant, instanţele judecătoreşti au statuat că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare şi aplicare a legii sau atunci când tinde la modificarea sau completarea unor dispoziţii normative.

Verificând, din această perspectivă, solicitarea de sesizare a instanţei de contencios constituţional formulată în faţa Curţii de Apel Bacău de către recurentul A., Înalta Curte constată, în acord cu prima instanţă, că cererea întruneşte doar o parte din condiţiile instituite de lege pentru admisibilitatea acesteia, întrucât, deşi au fost invocate de o parte din dosar, în faţa unei instanţe de judecată şi se referă la prevederi [art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 şi, respectiv, art. 140 alin. (1) teza a II-a C. proc. pen..] aflate în vigoare care nu au fost anterior declarate ca fiind neconstituţionale, textele de lege criticate prin excepţiile de neconstituţionalitate nu au legătură cu cauza în care acestea au fost invocate, având în vedere faza procesuală în care se află dosarul.

Sub acest aspect, Înalta Curte subliniază că, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a constatat că, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, "legătura cu soluţionarea cauzei" presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii care trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile menţionate în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului (Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014, paragraful 15). Incidenţa textului de lege criticat în soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat, în primul rând, interesul procesual al invocării excepţiei de neconstituţionalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii respectivului text de lege (Decizia nr. 465 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 29 octombrie 2014).

Rezultă, aşadar, că examenul legăturii cu cauza trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care invocă excepţia şi la înrâurirea pe care dispoziţia legală considerată neconstituţională o are în speţă.

În acest sens, se constată că obiectul cauzei cu care a fost învestită Curtea de Apel Bacău îl reprezintă contestaţia declarată, în baza art. 347 C. proc. pen., de inculpatul A. împotriva încheierii pronunţate la 31 martie 2023 a Tribunalului Neamţ, prin care au fost respinse cererile şi excepţiile formulate de acesta şi s-a dispus începerea judecăţii în privinţa sa. Prin urmare, aspectele pe care le poate analiza completul de 2 judecători de cameră preliminară de la Curtea de Apel Bacău sunt cele la care face trimitere art. 342 C. proc. pen. (competenţa şi legalitatea sesizării instanţei, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală), dar numai dacă au fost invocate în faţa judecătorului de la fond, putând fi pronunţate doar soluţiile de la art. 345 - art. 346 C. proc. pen.

În speţă, inculpatul A. a invocat neconstituţionalitatea art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, care defineşte infracţiunea de efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, susţinând că textul de lege nu respectă principiile constituţionale privind claritatea şi previzibilitatea legii, în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiei "utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale", deoarece destinatarul normei nu poate să conştientizeze care sunt elementele constitutive ale actelor prohibite.

Or, având în vedere consideraţiile anterioare, chiar dacă recurentul a fost trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000, câtă vreme, în procedura de cameră preliminară, completul în faţa căruia se află cauza nu este îndrituit să examineze fondul acuzaţiei adusă acestuia, ci numai competenţa şi legalitatea sesizării instanţei, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, o eventuală declarare a neconstituţionalităţii textului de lege care defineşte infracţiunea nu este aptă să influenţeze soluţia ce s-ar putea pronunţa în respectiva procedură, aceasta fiind circumscrisă dispoziţiilor art. 345 şi art. 346 C. proc. pen., iar nu celor ale art. 396 C. proc. pen., care ar fi permis pronunţarea unei soluţii de achitare.

În aceste condiţii, în acord cu prima instanţă, Înalta Curte apreciază că textul de lege criticat pe calea excepţiei de neconstituţionalitate invocată de recurent nu are legătură cu cauza, având în vedere că o posibilă admitere a acesteia nu este de natură să influenţeze soluţia pronunţată în speţă, situaţie în care excepţia de neconstituţionalitate invocată apare ca fiind lipsită de pertinenţă în raport cu procesul principal în care a fost formulată.

Aceeaşi este situaţia şi în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 140 alin. (1) teza a II-a C. proc. pen., în cazul cărora recurentul a susţinut că este neconstituţională interpretarea conform căreia sintagma "sediul parchetului din care face parte procurorul" se referă şi la sediile serviciilor teritoriale ale D.N.A. şi nu doar la sediul D.N.A. - Structura centrală, aflat în municipiul Bucureşti. În opinia recurentului, având în vedere prevederile art. 140 alin. (1) C. proc. pen., procurorul trebuia să solicite, în cursul urmăririi penale, autorizarea măsurilor de supraveghere tehnică de la judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Neamţ (instanţa competentă să judece cauza) sau de la judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti (instanţa echivalentă în grad celei dintâi în a cărei circumscripţie se află sediul parchetului din care face parte procurorul), iar nu celui de la Tribunalul Bacău, aşa cum s-a întâmplat în cauză.

Sub acest aspect, Înalta Curte subliniază, aşa cum a reţinut şi Curtea de Apel Bacău, că, în conformitate cu prevederile art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., nulitatea absolută intervine întotdeauna în cazul încălcării dispoziţiilor privind competenţa materială şi competenţa personală a instanţelor judecătoreşti, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente.

Prin urmare, o eventuală necompetenţă teritorială a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bacău care a încuviinţat măsurile de supraveghere dispuse în cauză [în a cărui circumscripţie teritorială se află sediul parchetului din care face parte procurorul care a formulat cererea, conform art. 140 alin. (1) teza a II-a C. proc. pen..] nu atrage nulitatea absolută a actelor întocmite, putând constitui cel mult o cauză de nulitate relativă, dar numai dacă se dovedeşte existenţa vătămării drepturilor părţilor ori ale subiecţilor procesuali principali, care nu poate fi înlăturată altfel decât prin desfiinţarea actului.

Această situaţie, însă, nu se regăseşte în speţă, având în vedere aspectele reţinute de judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Neamţ cu prilejul analizării excepţiei invocată sub acest aspect de către inculpat, în sensul că, în cauză, nu s-a dovedit o astfel de vătămare a drepturilor acestuia.

Aşadar, în mod corect completul de 2 judecători de cameră preliminară de la Curtea de Apel Bacău a reţinut că eventuala declarare ca neconstituţională a textului art. 140 alin. (1) teza a II-a C. proc. pen., conform interpretării dată de inculpat sintagmei "sediul parchetului din care face parte procurorul", nu ar avea efecte asupra soluţionării cauzei cu care a fost învestită (respectiv contestaţia formulată în temeiul art. 347 C. proc. pen.), în care se pot pronunţa, aşa cum s-a arătat anterior, doar soluţiile de la art. 345 - art. 346 C. proc. pen.

De altfel, aşa cum rezultă din aspectele invocate pe larg în susţinerea excepţiei invocate, recurentul nu urmăreşte, în realitate, excluderea normei criticate din fondul activ al legislaţiei, ci interpretarea acesteia în sensul dorit de apărare, aspect care, însă, nu intră în sfera de competenţă a Curţii Constituţionale care este reglementată de dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 47/1992. Astfel, Curtea Constituţională a statuat, în mod constant, în jurisprudenţa sa că, ori de câte ori critica de neconstituţionalitate vizează interpretarea ori aplicarea greşită a legii de către instanţele judecătoreşti, excepţia trebuie respinsă ca inadmisibilă, întrucât, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituţia României, justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege, iar, potrivit art. 126 alin. (3) din Constituţia României, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale.

Pentru considerentele arătate, constatând încheierea atacată ca fiind legală şi temeinică, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din 19 octombrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2022.1, iar, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere culpa sa procesuală, îl va obliga la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Totodată, în temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 340 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 19 octombrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2022.1.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în sumă de 340 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07 noiembrie 2023.