Proportionality and detailed motivation of mandatory anti-corruption preservation seizures despite statutory obligation

Asupra contestaţiei de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 6 octombrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în temeiul art. 2502 din C. proc. pen. a fost constatată legalitatea şi temeinicia măsurilor asiguratorii dispuse în cauză, printre alţii, cu privire la inculpaţii A. şi B..

A fost menţinut sechestrul asigurător instituit prin ordonanţa cu nr. 693/P/2014 din 06.05.2015 emisă de Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, printre altele, asupra bunurilor imobile deţinute de inculpatul B. - teren în oraşul Sinaia, judeţul Prahova, strada x nr. 10, înscris în CF nr. x a oraşului Sinaia, cu nr. cadastral x şi ID electronic 21.977, în suprafaţă măsurată de 505 m2 şi în acte de 500 m2, în valoare estimată de 35.000 euro; apartament situat în mun. Bucureşti, str. x, înscris în CF nr. x a sectorului 6 Bucureşti, având număr cadastral x şi ID electronic x, în valoare estimată de 30.000 euro şi a sumelor de bani deţinute de inculpat în conturile deschise la C. S.A., asupra bunurilor imobile deţinute de inculpatul A. - teren situat în Bucureşti, Calea x, înscris în CF nr. x a sectorului 3 Bucureşti, având număr cadastral x şi ID electronic x; construcţie situată în Bucureşti, Calea x, înscris în CF nr. x a sectorului 3 Bucureşti, având ID electronic x, cu valoare estimată a imobilului de 150.000 euro şi a sumelor de bani deţinute de inculpat în conturile deschise la D. S.A., E., F., G. S.A..

Pentru a hotărî în acest sens, prima instanţă a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 1145 din 12.10.2021 a Tribunalului Bucureşti, secţia I Penală, sub aspectul măsurilor asigurătorii, s-a dispus, printre altele, în temeiul disp. art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., menţinerea sechestrului asigurător instituit prin Ordonanţa nr. 693/P/2014 din 06.05.2015 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, astfel cum a fost modificată prin încheierea din data de 28.10.2015, pronunţată în Dosarul nr. x/2015 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, asupra bunurilor imobile deţinute de inculpatul B.: teren în oraşul Sinaia, judeţul Prahova, strada x nr. 10, înscris în CF nr. x a oraşului Sinaia, cu nr. cadastral x şi ID electronic 21.977, în suprafaţă măsurată de 505 m2 şi în acte de 500 m2, în valoare estimată de 35.000 euro; apartament situat în mun. Bucureşti, str. x, înscris în CF nr. x a sectorului 6 Bucureşti, având număr cadastral x şi ID electronic x, în valoare estimată de 30.000 euro şi a sumelor de bani deţinute de inculpatul B. în conturile deschise la C. S.A. şi menţinerea sechestrului asigurător instituit prin Ordonanţa nr. 693/P/2014 din 06.05.2015 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, asupra bunurilor imobile deţinute de inculpatul A.: teren situat în Bucureşti, Calea x, înscris în CF nr. x a sectorului 3 Bucureşti, având număr cadastral x şi ID electronic x; construcţie situată în Bucureşti, Calea x, înscris în CF nr. x a sectorului 3 Bucureşti, având ID electronic x, cu valoare estimată a imobilului de 150.000 euro şi a sumelor de bani deţinute de inculpatul A. în conturile deschise la D. S.A., E., F., G. S.A..

Astfel, s-a reţinut că aceste măsuri au fost verificate în cursul judecăţii în apel, prin încheierea din data de 12.10.2022, iar în termenul legal instanţa de apel, la termenul din data de 22.09.2023 a pus în discuţie verificarea legalităţii şi temeiniciei acestora.

S-a menţionat că măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile care aparţin inculpatului sau părţii responsabile civilmente, prin instituirea unui sechestru asupra acestora, în scopul asigurării reparării prejudiciului cauzat prin infracţiune sau realizării confiscării, executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare.

Aceste măsuri au caracter provizoriu, având rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure atingerea scopului prevăzut de lege, în variantele alternative prevăzute de lege.

S-a făcut referire la dispoziţiile art. 249 din C. proc. pen.

Având în vedere dispoziţiile legale evocate s-a reţinut că, în principiu, luarea măsurilor asigurătorii este condiţionată de constatarea prealabilă a necesităţii instituirii lor în vederea atingerii scopului prevăzut de lege. În plus, dispunerea măsurilor asigurătorii trebuie să satisfacă şi cerinţa proporţionalităţii acestora cu scopul urmărit prin dispunerea lor şi, în mod particular, cu valoarea estimată a sumelor a căror recuperare este garantată prin intermediul acestei categorii de măsuri.

Deşi, în principiu, dispunerea măsurilor asigurătorii este lăsată la aprecierea organelor judiciare, există situaţii în care legiuitorul a instituit, cu titlu de excepţie, caracterul obligatoriu al acestor măsuri, având în vedere fie natura şi gravitatea faptelor comise, fie consecinţele acestora asupra unor categorii vulnerabile de subiecţi pasivi.

Astfel de excepţii sunt reglementate prin art. 20 din Legea nr. 78/2000, potrivit căruia "în cazul în care s-a săvârşit o infracţiune dintre cele prevăzute în prezentul capitol, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie" şi de art. 32 din Legea nr. 656/2002 stipulând că "în cazul în care s-a săvârşit o infracţiune prevăzută de prezenta lege, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie", dispoziţii aplicabile în cauză, raportat la infracţiunile pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată.

Aceasta înseamnă că, în cazul infracţiunilor de corupţie sau asimilate acestora, ca şi în cazul infracţiunii de spălarea banilor, necesitatea dispunerii măsurilor asigurătorii nu este supusă aprecierii organelor judiciare, ci decurge direct din lege, fiind justificată de natura infracţiunilor. În aceste cazuri particulare, organele judiciare rămân ţinute să evalueze, însă, în continuare, celelalte cerinţe normative obligatorii pentru dispunerea măsurii asigurătorii, referitoare la categoria de bunuri supuse indisponibilizării, valoarea probabilă a sumelor până la concurenţa cărora se instituie măsura şi finalitatea acesteia, astfel cum rezultă din enumerarea alternativă prevăzută de art. 249 alin. (1) din C. proc. pen.

Analizând în acest moment procesual măsurile asigurătorii dispuse faţă de inculpaţi prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, s-a constatat că acestea sunt proporţionale cu scopul urmărit prin dispunerea lor, până la concurenţa sumelor ce reprezintă valoarea probabilă a obiectului infracţiunilor imputate inculpaţilor.

Prin urmare, măsurile asigurătorii dispuse în prezenta cauză au ca scop garantarea presupusei pagube produse prin infracţiunile pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată şi protejarea bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale, în eventualitatea stabilirii vinovăţiei acestora.

Curtea a menţionat că luarea unei măsuri asigurătorii nu echivalează cu formularea unei acuzaţii penale - în sensul în care această noţiune a fost definită de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Decizia din 23 aprilie 2009, pronunţată în Cauza Kamburov II împotriva Bulgariei (paragraful 22), ca "noţiune autonomă a Convenţiei", independent de conotaţia pe care o are în sistemele naţionale de drept ale statelor contractante - a fost menţionată de instanţa europeană şi în Cauza Arcuri contra Italiei, arătându-se că astfel de proceduri, prin care nu se urmăreşte stabilirea unui grad de vinovăţie raportat la o infracţiune săvârşită, au o natură preventivă, neputând constitui o acuzaţie în materie penală.

În acord cu jurisprudenţa C.E.D.O., Curtea a constatat respectarea, în prezenta cauză, a exigenţelor de proporţionalitate a măsurilor asigurătorii în raport cu scopul urmărit, în conformitate cu garanţiile procedurale prevăzute de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie.

Din această perspectivă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în repetate rânduri că o ingerinţă în dreptul de proprietate trebuie să fie prevăzută de lege şi să urmărească unul sau mai multe scopuri legitime. În plus, trebuie să existe un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopurile urmărite. Cu alte cuvinte, trebuie să se stabilească dacă a fost păstrat un echilibru între cerinţele interesului general şi interesele persoanelor în cauză (cauza Silickiene contra Lituaniei).

În acest context, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit că măsurile de confiscare constituie o parte a unei politici de prevenire a infracţiunilor.

Astfel, în contextul factual al cauzei, s-a constatat că la acest moment procesual subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea şi menţinerea măsurilor asigurătorii, din perspectiva caracterului necesar al acestora în vederea evitării ascunderii, distrugerii, înstrăinării sau sustragerii de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale ori care pot servi la garantarea reparării pagubei produse prin infracţiunile presupus a fi comise.

Contrar susţinerilor apărării, instanţa a constatat că nu a fost rupt justul echilibru dintre interesul statului de a obţine repararea eventualului prejudiciu prin menţinerea acestor măsuri asigurătorii şi dreptul de proprietate al inculpaţilor de a se bucura, pe deplin, inclusiv de dreptul de dispoziţie asupra acestor bunuri.

Totodată, s-a apreciat că, deşi durata procedurilor a fost una îndelungată, există posibilitatea ca judecata în apel să se prelungească, având în vedere că se impune efectuarea anumitor acte procesuale, aceste elemente nu pot constitui factori determinanţi în aprecierea acestei rupturi a justului echilibru.

De asemenea, la aprecierea proporţionalităţii măsurilor asigurătorii dispuse în prezenta cauză, s-a avut în vedere complexitatea deosebită a cauzei, întinderea mare a prejudiciului reţinut, precum şi natura infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor.

În privinţa termenului rezonabil scurs de la data luării măsurilor asigurătorii, Curtea a considerat că acest prag nu a fost atins, având în vedere complexitatea cauzei şi natura acuzaţiilor aduse inculpaţilor, consecinţele produse asupra inculpaţilor nedepăşind efectele normale ale unei astfel de măsuri, în raport cu valorile care sunt garantate prin dispunerea acestora.

Art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu impune decât existenţa unui raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi obiectivul urmărit (Phillips împotriva Regatului Unit, Balsamo împotriva San Marino), astfel că trecerea unei perioade relativ mari de timp nu este de natură să pună în discuţie principiul rezonabilităţii, în accepţiunea Convenţiei, care se apreciază în concret, în raport cu atitudinea procesuală a părţilor, complexitatea cauzei şi durata procedurilor în faţa instanţei.

Împotriva încheierii din 6 octombrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, inculpaţii A. şi B. au formulat contestaţie.

Examinând încheierea atacată, în temeiul art. 2502 din C. proc. pen., Înalta Curte constată:

În susţinerea contestaţiilor, apărătorii aleşi ai inculpaţilor au criticat lipsa motivării încheierii de către judecătorul de la prima instanţă în raport cu condiţiile privind necesitatea şi proporţionalitatea menţinerii măsurilor asigurătorii.

Totodată, apărătorul ales al inculpatului A. a menţionat că terenul situat în Bucureşti, Calea x, înscris în CF nr. x a sectorului 3 Bucureşti, având număr cadastral x şi ID electronic x şi construcţia situată în Bucureşti, Calea x, înscris în CF nr. x a sectorului 3 Bucureşti, având ID electronic x, cu valoare estimată a imobilului de 150.000 euro, asupra cărora s-a menţinut măsura sechestrului asigurător, nu s-au aflat în proprietatea inculpatului ci a tatălui său, precum şi că au fost ridicate măsurile asigurătorii asupra acestor imobile de judecătorul de drepturi şi libertăţi.

Înalta Curte reţine că încheierea din 6 octombrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, are o motivare generală, or, prima instanţă ar fi trebuit să analizeze în mod efectiv dacă subzistă temeiurile care au determinat menţinerea măsurilor asigurătorii, acordând o explicaţie specifică cu privire la argumentele pentru care acestea nu pot fi ridicate.

Este adevărat că există legi speciale, cum este cazul şi în speţă, care prevăd, prin excepţie, caracterul obligatoriu al măsurilor asigurătorii, unde, necesitatea măsurilor asiguratorii a fost deja edictată de legiuitor, însă rămâne instanţei să evalueze măsurile asigurătorii din perspectiva oportunităţii şi proporţionalităţii acestora şi să motiveze soluţia adoptată, având în vedere intruziunea pe care măsurile asigurătorii o interferează în dreptul de proprietate al persoanelor vizate.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că lipsa motivării detaliate a încheierii este de natură a vătăma dreptul inculpaţilor, respectiv de a fi informaţi în mod corespunzător şi pe deplin cu privire la situaţiile care au determinat menţinerea măsurilor asigurătorii.

Având în vedere lipsa motivării încheierii de către prima instanţă care nu a analizat oportunitatea şi proporţionalitatea măsurilor asigurătorii, Înalta Curte apreciază că acest aspect constituie un motiv de nelegalitate de natură a impune reformarea hotărârii atacate şi rejudecarea cauzei de către prima instanţă, în vederea respectării intereselor procesuale ale inculpaţilor şi asigurarea drepturilor acestora la un dublu grad de jurisdicţie.

Or, dezideratul lămuririi cauzei sub toate aspectele constituie o componentă obligatorie a dreptului la un proces echitabil al părţii, garantat prin prevederile art. 6 din CEDO, a cărui încălcare impune cu necesitate reluarea judecăţii, în condiţii de echitabilitate, în faţa aceleiaşi instanţe, în vederea respectării principiului dublului grad de jurisdicţie în materie penală, prevăzut în art. 2 din Protocolul nr. 7 la CEDO.

Prin urmare, se impune trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală pentru a pronunţa o încheiere motivată cu privire la măsurile asigurătorii, conform dispoziţiilor art. 2502 din C. proc. pen.

Pentru aceste considerente, va admite contestaţiile formulate de inculpaţii A. şi B. împotriva încheierii din 6 octombrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2015.

Va desfiinţa, în parte, încheierea atacată numai cu privire la inculpaţii A. şi B. şi va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare.

Va menţine celelalte dispoziţii ale încheierii care nu contravin prezentei.

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul A., în cuantum de 85 RON, rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestaţiile formulate de inculpaţii A. şi B. împotriva încheierii din 6 octombrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2015.

Desfiinţează, în parte, încheierea atacată numai cu privire la inculpaţii A. şi B. şi dispune trimiterea cauzei spre rejudecare.

Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii care nu contravin prezentei.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul A., în cuantum de 85 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 noiembrie 2023.

GGC - NN