Legislator Case Law & Legislation
Încheierea nr. 726/2023 AI generated

Jurisdictional remand of challenge to fine for abusive exercise of procedural rights

Case Number Încheierea nr. 726/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by public authority

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the criminal defendant's complaint for lack of functional jurisdiction, ordering the case remitted to the Cluj Court of Appeal to determine the annulment or reduction of a 2,000 RON judicial fine; the underlying dispute involved the defendant's challenge to a first-instance decision that had fined him for the abusive exercise of procedural rights, specifically for filing a procedurally mischaracterized execution objection and a pattern of repetitive, unfounded extraordinary appeals that burdened the court system; the decisive legal basis was Article 284(2) and (5) of the Code of Criminal Procedure, which confers jurisdiction to the court of appeals for requests to annul or reduce judicial fines, coupled with Article 283(4)(n) CPC regarding the offense of abusive procedural conduct and the doctrine of good faith in the exercise of procedural rights established by Constitutional Court Decision No. 353/2017.

Legislator headnote

AI generated

art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen, art. 283 alin. (4) lit. n) din C. proc. pen, art. 283 din C. proc. pen, art. 284 alin. (2) din C. proc. pen, art. 284 din C. proc. pen, art. 275 alin. (3) din C. proc. pen; Jurisdictional remand of challenge to fine for abusive exercise of procedural rights: Prin sentinţa penală nr. 1321 din data de 16 august 2023, Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în baza art. 597 raportat la art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de către condamnatul contestator A., împotriva sentinţei penale nr. 552/A/27.03.2023 a Curţii de Apel Cluj.

Keywords

AI generated
code of criminal procedure procedural rights reduction of fine functional jurisdiction legal systems e-justice

Cited Legislation

AI generated
art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen
597 raportat la art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de către condamnatul contestator A., împotriva sentinţei penale nr.
art. 283 alin. (4) lit. n) din C. proc. pen
Conform art. 283 alin. (4) lit. n) din C. proc. pen., a dispus amendarea condamnatului contestator pentru exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale cu suma de 2.000 RON.
art. 283 din C. proc. pen
Dispoziţiile art. 283 din C. proc. pen.
art. 284 alin. (2) din C. proc. pen
Potrivit art. 284 alin. (2) din C. proc. pen., persoana amendată poate cere anularea ori reducerea amenzii.
art. 284 din C. proc. pen
Trimite cauza având ca obiect cererea de anulare sau de reducere a amenzii întemeiată pe dispoziţiile art. 284 din C. proc. pen.
art. 275 alin. (3) din C. proc. pen
În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar în temeiul art.
art. 275 alin. (6) din C. proc. pen
pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar în temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 340 RON, va rămâne în sarcina statului
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 01 noiembrie 2023

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, se constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 1321 din data de 16 august 2023, Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în baza art. 597 raportat la art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de către condamnatul contestator A., împotriva sentinţei penale nr. 552/A/27.03.2023 a Curţii de Apel Cluj.

Conform art. 283 alin. (4) lit. n) din C. proc. pen., a dispus amendarea condamnatului contestator pentru exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale cu suma de 2.000 RON.

Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori a reţinut că petentul a acţionat cu rea-credinţă în exercitarea drepturilor procesuale, aspect faţă de care se impune aplicarea unei amenzi judiciare.

În acest sens, s-a reţinut că participanţii la procesul penal au, în cadrul desfăşurării acestuia, anumite obligaţii impuse de legea procesuală, iar neîndeplinirea acestora ori îndeplinirea lor cu ignorarea condiţiilor prevăzute de lege poate dăuna bunei desfăşurări a procedurii judiciare.

Dispoziţiile art. 283 din C. proc. pen. ce reprezintă norma generală în materia abaterilor judiciare reglementează fapta persoanei care, fiind obligată printr-o dispoziţie a legii procesual penale sau a unei legi speciale să îndeplinească o anumită activitate procesuală ori să se abţină de la îndeplinirea unei activităţi contrare acesteia, cu ştiinţă, nu a îndeplinit-o sau a îndeplinit-o fără respectarea condiţiilor prevăzute de lege, iar acest conţinut se poate completa cu alte norme procesuale, după caz.

Legiuitorul a identificat o serie de cazuri de neîndeplinire a obligaţiilor procesuale sau de îndeplinire a lor cu nerespectarea exigenţelor legale, între care se regăseşte şi abuzul de drept, constând în exercitarea cu rea-credinţă a drepturilor procesuale şi procedurale.

Potrivit teoriei abuzului de drept, orice drept trebuie exercitat numai în scopul în care a fost prevăzut şi în limitele sale normale. Abuzul de drept procesual presupune atât un element subiectiv (exercitarea cu rea-credinţă a dreptului procesual, în scop de şicană, fără justificarea unui interes special şi legitim) şi un element obiectiv care constă în deturnarea dreptului procedural de la scopul/finalitatea pentru care a fost recunoscut de lege, actul abuziv negăsindu-şi o motivare legitimă.

În procesul penal, elementul subiectiv poate privi nu numai vătămarea intereselor părţii adverse, ci şi ale societăţii, care sunt reprezentate de Ministerul Public, respectiv, împiedicarea organelor judiciare de la aflarea adevărului în cauză/încărcarea rolului instanţelor cu cereri repetitive, vădit neîntemeiate şi abuzive care generează cheltuieli judiciare ce nu au vreo justificare.

S-a arătat că în ceea ce priveşte abaterea judiciară ce constă în exercitarea cu rea-credinţă a drepturilor procesuale şi procedurale, Curtea Constituţională a României, în cuprinsul Deciziei nr. 353 din 11 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 14 iulie 2017, a constatat că, în procesul penal, asemeni celui civil, drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credinţă, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege şi fără a se încălca drepturile procesuale ale altei părţi.

Din această perspectivă, exercitarea cu rea-credinţă a unui drept procesual sau procedural poate avea consecinţe negative prin perturbarea bunei desfăşurări a procesului, prin prejudicierea unui drept procesual al altuia sau într-o altă modalitate, astfel că aplicarea amenzii judiciare are rolul de a disciplina comportamentul procesual al participanţilor la procedura judiciară şi/sau al unor terţe persoane în legătură cu procesul.

În prezenta cauză s-a reţinut că petentul a formulat iniţial o contestaţie în anulare împotriva unei decizii pronunţate de Curtea de Apel Cluj asupra unei alte contestaţii în anulare (invocând nelegala compunere a completului), iar la primul termen de judecată şi-a precizat cererea ca fiind o contestaţie la executare ce vizează pretinsa nelegalitate a obligării sale la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului, ca urmare a respingerii contestaţiei în anulare.

Curtea a mai avut în vedere faptul că pe rolul Curţii de Apel Cluj au fost înregistrate numeroase astfel de cereri formulate de acelaşi contestator, privind exercitarea unor căi extraordinare de atac sau contestaţii la executare, toate considerate cereri urgente şi toate respinse, ca inadmisibile sau nefondate, care au încărcat rolul instanţei şi au fost generatoare de cheltuieli, inclusiv acelea cu deplasarea periodică a contestatorului condamnat între penitenciare şi/sau la instanţă.

Împotriva sentinţei penale nr. 1321 din data de 16 august 2023, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori a formulat contestaţie condamnatul A. apreciind că amenda judiciară a fost aplicată în mod abuziv.

Examinând contestaţia formulată de condamnatul A., Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 17 augusr 2023, condamnatul A. a menţionat că formulează contestaţie împotriva sentinţei penale nr. 1321 din data de 16 august 2023, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x având în vedere aplicarea amenzii judiciare în mod abuziv.

Potrivit art. 284 alin. (2) din C. proc. pen., persoana amendată poate cere anularea ori reducerea amenzii. Cererea de anulare sau de reducere se poate formula în termen de 10 zile de la comunicarea ordonanţei ori a încheierii de amendare; (3) dacă persoana amendată justifică de ce nu şi-a putut îndeplini obligaţia, judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată poate dispune anularea ori reducerea amenzii; (5) Cererea de anulare sau de reducere a amenzii aplicate prin încheiere va fi soluţionată de un alt judecător de drepturi şi libertăţi, respectiv de un alt judecător de cameră preliminară ori de un alt complet, prin încheiere.

Având în vedere aspectele menţionate în cuprinsul cererii formulate de condamnatul A., Înalta Curte constată că obiectul prezentei cauze îl constituie solicitarea de anulare sau reducere a amenzii judiciare aplicate, solicitare întemeiată pe dispoziţiile art. 284 din C. proc. pen., sens în care competenţa funcţională aparţine Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, instanţă căreia i se va trimite cauza.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar în temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 340 RON, va rămâne în sarcina statului

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Trimite cauza având ca obiect cererea de anulare sau de reducere a amenzii întemeiată pe dispoziţiile art. 284 din C. proc. pen. la Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 340 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 01 noiembrie 2023.