Abuse of office conviction upheld; cassation appeal dismissed for failure to establish non-typicality of the conduct

Deliberând asupra recursului penal de faţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 151 din 22 iulie 2021, pronunţată de Judecătoria Curtea de Argeş în Dosarul nr. x/2014, în baza art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de "participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de furt", prev. de art. 52 alin. (3) din C. pen., raportat la art. 228 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen.

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de "complicitate la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune", prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 244 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen.

În baza art. 335 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de "conducere a unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul respectiv".

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) din C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce autovehicule pentru care este necesară obţinerea permisului de conducere, pe o durată de 2 ani de la rămânerea definitivă a sentinţei.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) din C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce autovehicule pentru care este necesară obţinerea permisului de conducere, de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de" abuz în serviciu în formă continuată", prev. de art. 279 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) din C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce autovehicule pentru care este necesară obţinerea permisului de conducere, pe o durată de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) din C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce autovehicule pentru care este necesară obţinerea permisului de conducere, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 38 alin. (2) din C. pen. şi art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare la care s-a adăugat 4 luni închisoare, reprezentând o treime din cealaltă pedeapsă, dispunându-se ca inculpatul să execute o pedeapsă de 2 (doi) ani şi 4 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) din C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce autovehicule pentru care este necesară obţinerea permisului de conducere, pe o durată de 2 ani, termenul urmând a curge de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.

În baza art. 45 alin. (5) din C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce autovehicule pentru care este necesară obţinerea permisului de conducere, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 91 din C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen. a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Argeş la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen. s-a impus inculpatului să frecventeze unul din programele de reintegrare socială derulate de serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen. s-a impus inculpatului ca, în perioada de supraveghere să presteze o muncă neremunerată pe o durată de 60 zile, în folosul Primăriei Sibiu sau în folosul Primăriei Cisnădie, jud. Sibiu.

În baza art. 91 alin. (4) din C. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 alin. (1) din C. pen. referitoare la nerespectarea cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor impuse.

În baza disp. art. 25 şi art. 397 C. proc. pen. coroborat cu art. 1357 C. civ., s-a admis în parte acţiunea civilă exercitată de persoana vătămată B. şi a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 954,39 RON către această parte civilă, reprezentând sumele cu care a fost sancţionată de APIA pentru depunerea cu întârziere a adeverinţelor de rol agricol.

În baza disp. art. 25 şi art. 397 C. proc. pen. coroborat cu art. 1357 C. civ., s-a admis în parte acţiunea civilă exercitată de persoana vătămată C. şi a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 680,9 RON către aceasta, reprezentând sumele cu care a fost sancţionată de APIA pentru depunerea cu întârziere a adeverinţelor de rol agricol.

În baza disp. art. 25 şi art. 397 C. proc. pen. coroborat cu art. 1357 C. civ., s-a admis în parte acţiunea civilă exercitată de persoana vătămată D. şi a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 273,73 RON către aceasta, reprezentând sumele cu care a fost sancţionată de APIA pentru depunerea cu întârziere a adeverinţelor de rol agricol.

În baza disp. art. 25 şi art. 397 C. proc. pen. coroborat cu art. 1357 C. civ., s-a admis în parte acţiunea civilă exercitată de persoana vătămată E. şi a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 388,2 RON către aceasta, reprezentând sumele cu care a fost sancţionată de APIA pentru depunerea cu întârziere a adeverinţelor de rol agricol.

În baza disp. art. 25 şi art. 397 C. proc. pen. coroborat cu art. 1357 C. civ., s-a admis în parte acţiunea civilă exercitată de persoana vătămată F. şi a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 1.873,15 RON către aceasta, reprezentând sumele cu care a fost sancţionată de APIA pentru depunerea cu întârziere a adeverinţelor de rol agricol.

În baza disp. art. 25 şi art. 397 C. proc. pen. coroborat cu art. 1357 C. civ., s-a admis în parte acţiunea civilă exercitată de persoana vătămată G. şi a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 545 RON către aceasta, reprezentând sumele cu care a fost sancţionată de APIA pentru depunerea cu întârziere a adeverinţelor de rol agricol.

În baza disp. art. 25 şi art. 397 C. proc. pen. coroborat cu art. 1357 C. civ., s-a admis în parte acţiunea civilă exercitată de persoana vătămată H. şi a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 342,98 RON către aceasta, reprezentând sumele cu care a fost sancţionată de APIA pentru depunerea cu întârziere a adeverinţelor de rol agricol.

În baza disp. art. 25 şi art. 397 C. proc. pen. coroborat cu art. 1357 C. civ., s-a admis în parte acţiunea civilă exercitată de persoana vătămată I. şi a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 280,27 RON către aceasta, reprezentând sumele cu care a fost sancţionată de APIA pentru depunerea cu întârziere a adeverinţelor de rol agricol.

În baza disp. art. 25 şi art. 397 C. proc. pen. coroborat cu art. 1357 C. civ., s-a admis în parte acţiunea civilă exercitată de persoana vătămată J. şi a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 628,11 RON către aceasta, reprezentând sumele cu care a fost sancţionată de APIA pentru depunerea cu întârziere a adeverinţelor de rol agricol.

În baza disp. art. 25 şi art. 397 C. proc. pen., s-a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă exercitată de persoana vătămată K..

În baza art. 398 rap. la 274 alin. (1) din C. proc. pen. a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 3000 RON reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

S-a admis, în parte, cererea părţii civile B. de plată a cheltuielilor de judecată şi a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 800 RON către această parte civilă, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Onorariul parţial pentru apărătorul din oficiu desemnat pentru inculpatul A., avocat L., în cuantum de 434 de RON, conform Împuternicirii avocaţiale nr. 377 din data de 19.11.2019, s-a dispus a se avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.

Împotriva hotărârii instanţei de fond au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş, inculpatul A. şi părţile civile B. şi K., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin Decizia penală nr. 367/A din 7 aprilie 2022, pronunţată în Dosarul nr. x/2021 al Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost admis apelul inculpatului A., declarat împotriva Sentinţei penale nr. 151 din data de 22 iulie 2021, pronunţată de Judecătoria Curtea de Argeş în Dosarul nr. x/2014.

A fost desfiinţată, în parte, sentinţa atacată, iar pe fond, s-au dispus următoarele:

A fost înlăturată condamnarea inculpatului A. pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 335 alin. (2) C. pen., cu toate consecinţele.

În baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru infracţiunea prev. de art. 335 alin. (2) C. pen.

A fost înlăturată condamnarea inculpatului A. pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., cu toate consecinţele.

S-a constatat că, pentru infracţiunea de "abuz în serviciu în formă continuată", imputată inculpatului A., legea penală mai favorabilă este C. pen. vechi.

În baza art. 246 C. pen. anterior, cu aplic. art. 41 alin. (1) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa închisorii de 1 an.

În baza art. 81 C. pen. anterior, s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei, pe durata unui termen de încercare de 3 ani.

S-a atras atenţia inculpatului asupra cauzelor de revocare a suspendării condiţionate a executării pedepsei.

Au fost respinse acţiunile civile ale părţilor civile B., C., D., E., F., G., H., I. şi J., ca inadmisibile.

A fost înlăturată obligarea inculpatului A. la plata către partea civilă B. a sumei de 800 RON, cheltuieli judiciare făcute de aceasta.

Au fost menţinute, în rest, dispoziţiile sentinţei penale atacate.

Au fost respinse apelurile declarate de procuror şi de părţile civile K. şi B., ca nefondate.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Împotriva hotărârii instanţei de apel, cu respectarea termenului prevăzut de dispoziţiile art. 435 C. proc. pen., a declarat recurs în casaţie inculpatul A., la data de 9 mai 2022.

În cuprinsul cererii de recurs, recurentul - inculpat A. a indicat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală) şi motivarea acestuia, invocându-se nelegalitatea deciziei penale atacate din perspectiva greşitei condamnări pentru infracţiunea de "abuz în serviciu, în formă continuată".

Recurentul - inculpat a solicitat admiterea recursului în casaţie, în concordanţă cu dispoziţiile art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., casarea deciziei pronunţate de instanţa de apel, relativ la condamnarea la pedeapsa închisorii de un an pentru fapta de "abuz în serviciu în formă continuată" şi dispunerea unei soluţii de achitare a sa de sub această acuzaţie, adusă prin Rechizitoriul nr. x/2012 din 10.07.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi, în principal, întrucât "fapta nu există", în temeiul art. 17 alin. (2) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., iar în subsidiar, întrucât "fapta nu este prevăzută de legea penală", în temeiul art. 17 alin. (2) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

În esenţă, prin prisma cazului de casare invocat, recurentul - inculpat a susţinut că, prin Rechizitoriul nr. x/2012 din data de 10.07.2014, a fost acuzat de încălcarea dispoziţiilor art. 2 şi 8 din O.G. nr. 27/2002, privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, însă, atât în hotărârea dată în apel, cât şi în hotărârea de fond, dată în rejudecare, instanţele de judecată inferioare au făcut referire la art. 7 şi 8 alin. (1) din O.G. nr. 28/2008 privind Registrul agricol "pentru că răspunsurile oferite petenţilor s-au situat în afara cadrului legal, aşa cum a constatat şi instanţa de contencios administrativ". Or, infracţiunea de abuz în serviciu nu se subsumează constatărilor instanţei de contencios administrativ - Sentinţa civilă nr. 64/21.01.2016, pronunţată de Tribunalul Vâlcea în Dosarul nr. x/2013, definitivă ca urmare a respingerii recursurilor, prin Decizia nr. 1417/R-CONT din 18.10.2016, de către Curtea de Apel Piteşti, ci analizei proprii instanţei penale. Ca atare, faţă de cum este motivată hotărârea, dar şi cum s-a demonstrat cu martori şi înscrisuri, incidente ar fi trebuit să fie dispoziţiile art. 1 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

A învederat recurentul, că art. 8 din O.G. nr. 28/2008 privind Registrul agricol şi Ordinul M.A.D.R. nr. 3241/22.04.2010 pentru aprobarea Normelor tehnice de completare a registrului agricol pentru perioada 2010-2014, prevăd obligativitatea anexării la cerere a înscrisurilor doveditoare, în caz contrar trebuind a fi ştearsă, de la rolul agricol, înregistrarea iniţială a proprietăţii asupra terenului.

De asemenea, a arătat că instanţele inferioare au omis cercetarea dispoziţiilor art. 6 din O.G. nr. 28/2008 şi art. 6 alin. (2) din Normele de aplicare, stabilind condamnarea sa contrar acestor prevederi legale, pe care era obligat să le respecte, atât el, cât şi agentul - registrator sau secretarul primăriei.

Recurentul - inculpat a mai precizat că, potrivit art. 6 alin. (2) din Normele de aplicare a O.G. nr. 28/2008 din 21.04.2010 "înscrierea în registrul agricol a datelor privind clădirile şi terenurile, a titularului dreptului de proprietate asupra acestora, precum şi a schimbării categoriei de folosinţă, se poate face numai pe bază de documente anexate la declaraţia făcută sub semnătura capului de gospodărie sau, în lipsa acestuia, a unui membru major al gospodăriei, sub sancţiunea nulităţii".

Astfel, a susţinut că, în niciun caz, acuzaţia din cuprinsul rechizitoriului privind regimul declarativ al Registrului, nu poate fi primită. O declaraţie valabilă referitor la dreptul de proprietate asupra terenurilor pretins deţinute de solicitanţi putea fi considerată numai aceea dată în faţa notarului sau a secretarului primăriei, aşa cum prevăd imperativ dispoziţiile O.G. nr. 28/2008 şi Normele de aplicare, nu orice "înscris de mână" reprezentând act de proprietate - cum acreditează ideea parchetul, acceptată de prima instanţă - cum nu reprezintă nici vreo dovadă a dreptului de proprietate. Or, infracţiunea de abuz în serviciu constă în fapta funcţionarului public (sau a funcţionarului, conform art. 308 C. pen.) care, în exercitarea atribuţiilor în serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi, prin aceasta, cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice (...)".

A mai menţionat recurentul că, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 405/2016 (publicată în M. Of. nr. 517/2016), s-a decis că sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" presupune "îndeplineşte prin încălcarea legii", nefiind întrunite condiţiile calitative impuse de Constituţie, cât şi de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât nu este enunţată, cu suficientă precizie, pentru a permite cetăţeanului să îşi adapteze conduita în funcţie de aceasta, astfel încât să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă şi să îşi controleze conduita. Astfel, Curtea a apreciat că defectuozitatea îndeplinirii unui act trebuie stabilită numai prin raportare la legea în domeniu. Prin urmare, caracterul inadecvat, defectuos al îndeplinirii actului, nu va mai constitui faptă tipică dacă nu se poate reţine încălcarea legii.

Or, instanţele inferioare nu au analizat speţa în sine, prin prisma acestor obligaţii contextuale, rezidate din Decizia Curţii Constituţionale nr. 405/2016.

Prin urmare, recurentul - inculpat a susţinut că nu a încălcat dispoziţiile art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 27/2002, fiind evident că a răspuns cererilor aşa-ziselor părţi vătămate în termenul legal, astfel încât fapta reţinută în sarcina sa nu există.

Totodată, recurentul a arătat că a fost acuzat pentru fapte ce nu aveau conotaţie penală, nici nu erau prevăzute de lege ca infracţiune, subliniind că, abia ulterior perioadei "acuzaţiei", art. 6 lit. b1) din O.G. nr. 28/2008 prevedea că Registrul agricol este "bază de date pentru emiterea documentelor doveditoare privind utilizarea suprafeţelor de teren (...) în vederea solicitării de plăţi în cadrul schemelor şi măsurilor de sprijin pentru fermieri - plăţi directe, ajutoare naţionale tranzitorii din domeniul vegetal şi zootehnic, inclusiv în sectorul apicol, sprijin pentru dezvoltare rurală, măsuri de piaţă, precum şi alte forme de sprijin finanţate din fonduri europene şi din bugetul naţional".

A menţionat că ceea ce susţine parchetul a devenit obligatoriu abia din anul 2017, adeverinţa de rol neputând constitui bază de date pentru A.P.I.A., nefiind obligatorie pentru depunerea cererii la această entitate, context în care abuzul în serviciu nu îşi regăseşte aplicabilitate în cauză. Astfel, condamnarea s-a dispus pentru o presupunere fără conotaţii practice, deoarece nu era necesară adeverinţa de rol agricol pentru accesarea subvenţiilor, cum a acreditat ideea parchetul - neverificată de instanţă şi neconfirmată prin vreo adresă - A.P.I.A. primind cererile fără adeverinţe de la primărie, în baza actelor de proprietate - acte de proprietate pe care părţile civile nu le aveau.

Ca atare, recurentul inculpat A. a apreciat că se impune admiterea căii extraordinare de atac declarate, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, faţă de niciuna dintre părţile vătămate, constituite părţi civile, deoarece:

- în săvârşirea presupusei fapte penale, nu a existat rezoluţie infracţională din partea sa, acţionând strict în limitele legii;

- există grave confuzii şi neconcordanţe în ceea ce priveşte acuzaţia, temeiul invocat de parchet fiind art. 2 şi art. 8 din O.G. nr. 27/2002, în timp ce instanţele de judecată inferioare au motivat diferit, pe considerentul că trebuia să emită adeverinţe indiferent dacă solicitanţii aveau sau nu acte doveditoare de proprietate;

- în rechizitoriu nu există motivarea angajării răspunderii sale, în calitate de primar, obligaţia de a răspunde cererii persoanelor vătămate revenind, potrivit textelor legale invocate de procurorul de caz, instituţiei Primăriei. De asemenea, nu au fost menţionate dispoziţiile legale care prevăd că primarul este cel care trebuie să răspundă solicitărilor de emitere a adeverinţelor;

- cerinţa esenţială constă în faptul că "trebuie ca, prin actul întocmit în mod defectuos, să se fi cauzat un prejudiciu". Ca urmare, trebuie să existe o legătură de cauzalitate între neeliberarea adeverinţelor de rol agricol şi prejudiciul invocat.

În rechizitoriu se menţionează că prejudiciul s-a produs ca urmare a depunerii "cu întârziere" a documentaţiilor la A.P.LA. de către persoanele vătămate. Or, persoanelor vătămate li s-a comunicat, în scris şi înainte de expirarea termenului de depunere a documentaţiei la A.P.I.A., să depună documente justificative sau declaraţii pe proprie răspundere (notariale sau în faţa secretarului Primăriei), pentru a se putea elibera adeverinţe de rol agricol. Persoanele vătămate au refuzat sau au neglijat să depună aceste înscrisuri, astfel că această culpă "în întârziere" le aparţine.

În consecinţă, recurentul a susţinut că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, în sensul că fapta concretă reţinută prin hotărârea definitivă nu întruneşte trăsătura esenţială a tipicităţii faptei, nici sub aspectul elementelor de tipicitate obiectivă.

A precizat că nu exista o corespondenţă între fapta săvârşită şi configurarea legală a infracţiunii, iar trăsătura tipicităţii infracţiunii pentru care a fost condamnat nu mai era întrunită.

De asemenea, a menţionat că principiul legalităţii incriminării, prevăzut expres în art. 1 C. pen. (care presupune corespondenţa dintre fapta concret săvârşită şi elementele de natură obiectivă şi subiectivă stabilite de legiuitor în modelul abstract prevăzut de norma de incriminare), dar şi cauza de neimputabilitate (constând în faptul că şi-a îndeplinit obligaţia şi a răspuns solicitanţilor în termenul legal de 30 de zile, în mod greşit reţinându-se încălcarea legii), înlătură caracterul penal al faptei, iar conduita sa propriu-zisă, rezidată din sinergia faptelor reţinute în rechizitoriu, nu era prevăzută de norma penală în incriminarea abstractă a infracţiunii de abuz în serviciu.

În acest context, a subliniat că se impune înlăturarea elementelor de nelegalitate a hotărârii definitive pronunţate în cauză, întrucât tipicitatea faptei nu corespunde in concreto normei de incriminare şi obiectului acuzării.

Prin încheiere pronunţată în şedinţa din Camera de consiliu din 20 octombrie 2022, completul de filtru a admis în principiu cererea de recurs în casaţie şi a acordat termen de judecată la 3 noiembrie 2022.

La termenul de judecată din 3 noiembrie 2022, cauza a fost amânată pentru termenul din 19 ianuarie 2023, la solicitarea apărătorului ales al recurentului inculpat, în vederea pregătirii apărării.

Examinând legalitatea hotărârii atacate, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază ca nefondat recursul în casaţie formulat de recurentul A., pentru considerentele expuse în continuare.

Potrivit dispoziţiilor art. 433 din C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile iar, conform art. 447 din C. proc. pen., pe această cale, instanţa examinează exclusiv legalitatea deciziei recurate.

Raportat la dispoziţiile legale anterior menţionate, recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care se bucură de autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege şi exclusiv pentru motive de nelegalitate, strict circumscrise dispoziţiilor art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Ca urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţele de fond intră în puterea lucrului judecat şi nu pot face obiectul cenzurii Înaltei Curţi învestită cu judecarea recursului în casaţie, fiind obligatoriu ca motivele de casare, prevăzute limitativ de lege şi invocate de recurent, să se raporteze exclusiv la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea imputată, astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.

În consecinţă, calea de atac extraordinară a recursului în casaţie presupune numai controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., având ca scop exclusiv sancţionarea deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală iar nu judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor şi a vinovăţiei persoanei condamnate/achitate.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi examinată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să poată fi invocate şi, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Prioritar, se constată că atât prin motivele de recurs cât şi prin susţinerile orale ale apărătorului ales al recurentului - inculpat, cu ocazia dezbaterilor pe fondul recursului, s-a solicitat pronunţarea unei soluţii pe latură penală, în recurs, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., art. 16 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., prin raportare la cauza justificativă prevăzută de către art. 21 C. pen., cu denumirea marginală "Exercitarea unui drept sau îndeplinirea unei obligaţii".

Criticile deciziei penale recurate subsumate cazurilor de împiedicare a exerciţiului acţiunii penale expuse supra nu pot face obiectul controlului de legalitate exercitat de către instanţa de recurs, textul art. 442 alin. (2) din C. proc. pen. prevăzând cu claritate: instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 438 şi invocate în cererea de recurs în casaţie.

Mai mult, recursul în casaţie a fost admis în principiu avut fiind în vedere (doar) cazul de casare defipt prin textul art. 438 alin. (1), pct. 7 C. proc. pen.

Conform art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., hotărârile definitive sunt supuse casării dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Prin sintagma "fapta nu este prevăzută de legea penală" legiuitorul a avut în vedere atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracţiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravenţională, materială sau disciplinară), cât şi situaţia în care lipsesc anumite elemente constitutive ale infracţiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăţia prevăzută de lege".

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul - inculpat afirmă, printre altele, că "nu a existat o rezoluţie infracţională" forma de vinovăţie nu poate, aşa cum s-a arătat mai sus, să fie analizată de către instanţa de recurs în casaţie.

Analizând temeinicia cazului de casare invocat, Înalta Curte constată că instanţa de apel, în virtutea caracterului devolutiv al căii de atac, a stabilit cu titlu definitiv, în fapt, că:

"În ceea ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu reproşată inculpatului A., observăm mai întâi că acestuia i se impută săvârşirea mai multor acte materiale în dauna persoanelor vătămate J., I., B., C., G., M., E., D. şi H. ce au constat în refuzul eliberării adeverinţelor de rol agricol pentru aceste persoane cărora le erau necesare la întocmirea dosarului pentru obţinerea subvenţiilor de la APIA. Aceasta a condus la depunerea dosarelor de către persoanele vătămate cu întârziere ceea ce a provocat amendarea lor de către APIA cu sumele de bani pentru care s-au constituit părţi civile. (...)

Aşadar, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond (n.r. - prima instanţă), inculpatul a încălcat dispoziţiile art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 28/2008, dar şi pe cele ale art. 8 din O.G. nr. 27/2002 pentru că răspunsurile oferite petenţilor în data de 19 aprilie s-au situat în afara cadrului legal, aşa cum a constatat şi instanţa de contencios administrativ, pe de o parte, iar pe de altă parte, au condus şi la tergiversarea soluţionării solicitărilor persoanelor vătămate, adică eliberarea adeverinţelor de rol agricol necesare acestora la APIA pentru obţinerea subvenţiilor agricole urmărite, dar şi la amendarea lor, aşa cum am arătat mai sus. Mai este de remarcat că intenţia abuzivă a inculpatului a reieşit şi din faptul că pentru alte persoane, altele decât cele care formează grupul persoanelor vătămate, acesta nu a condiţionat eliberarea adeverinţei de rol agricol de prezentarea actelor de proprietate, urmând aşadar procedura la care era obligat prin lege, dar şi din împrejurarea că persoanelor vătămate le-au fost eliberate până la urmă, în luna iunie a anului 2013, adeverinţele de rol agricol solicitate, fără alte formalităţi. În sfârşit, mai este de reţinut că acest comportament al inculpatului manifestat (doar) faţă de persoanele vătămate a fost provocat, în bună măsură, de relaţiile de duşmănie existente, devoalate şi în convorbirile telefonice interceptate şi amintite şi de persoanele vătămate în declaraţiile lor. Or, toate aceste împrejurări demonstrează faptul că demersul inculpatului din data de 19 aprilie 2013, la care a făcut referire nu a fost animat de dorinţa unei mai bune informări asupra datelor menţionate în Registrul agricol, ci mai degrabă, aşa cum au reţinut procurorul şi prima instanţă, de o intenţie abuzivă în detrimentul persoanelor vătămate. Cu alte cuvinte, dacă la început demersul inculpatului a părut a fi ilegal, acesta, până la urmă, s-a dovedit a fi abuziv, aşa cum au confirmat şi cercetările întreprinse, ceea ce l-a plasat pe inculpat în raporturi juridice de conflict cu legea penală."

Legislaţia primară încălcată de către recurentul - inculpat a fost identificată de către instanţele de fond, acestea conformându-se Deciziei nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale:

Conform art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 28/2008 privind registrul agricol, înscrierea datelor în registrul agricol în a cărui rază administrativ-teritorială îşi are domiciliul capul gospodăriei se face pe baza declaraţiei date pe propria răspundere de capul gospodăriei sau, în lipsa acestuia, de un alt membru major al gospodăriei care dispune de capacitate deplină de exerciţiu. Pentru persoanele juridice datele se înscriu în registrul agricol pe baza declaraţiilor date de reprezentantul legal respectiv, însoţite de documente.

Art. 7 din O.G. nr. 28/2008 prevede că prefecţii şi împuterniciţii acestora sunt responsabili de respectarea prevederilor legale cu privire la întocmirea şi ţinerea evidenţei registrului agricol, iar primarii şi secretarii comunelor, oraşelor, municipiului şi ai sectoarelor municipiului Bucureşti, după caz, sunt responsabili cu privire la înscrierea corectă a datelor înscrise în acestea.

Legalitatea emiterii adeverinţelor solicitate de persoanele vătămate constituie o chestiune prealabilă soluţionată prin hotărârea definitivă a instanţei de contencios administrativ - Sentinţa civilă nr. 64/21.01.2016, pronunţată de Tribunalul Vâlcea (definitivă prin Decizia nr. 1417/R-CONT din 18.10.2016, pronunţată de către Curtea de Apel Piteşti) - conform art. 52 alin. (3) din C. proc. pen., ceea ce are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei penale; pe cale de consecinţă critica recurentului-inculpat că "infracţiunea de abuz în serviciu nu se subsumează constatărilor instanţei de contencios administrativ" este neîntemeiată.

Stabilită în primă instanţă şi în apel, situaţia de fapt nu poate fi reevaluată de către Înalta Curte ca instanţă de casaţie. Or, judecând exclusiv în drept, Înalta Curte este chemată să statueze asupra tipicităţii obiective a faptei imputate recurentului - inculpat ca efect al admiterii în principiu a recursului pentru cazul de casare prevăzut la pct. 7 al art. 438 alin. (1) C. proc. pen. or fapta astfel cum a fost definitiv reţinută se caracterizează prin tipicitatea obiectivă.

Faţă de ansamblul criticilor subsumate cazului de casare defipt prin textul art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte urmează să respingă ca nefondat recursul promovat.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge ca nefondat, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 367/A din 7 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în Dosarul nr. x/2021.

Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul - inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 170 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 367/A din 7 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2021.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 170 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 ianuarie 2023.

GGC - NN