Execution objection barred for challenging the substantive adaptation of a recognized foreign criminal sentence.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the convicted defendant against the Court of Appeal Bacău’s decision, thereby upholding the rejection of the defendant’s execution objection and confirming the enforcement of a combined prison sentence of 13 years and 8 months. The dispute arose from the defendant’s attempt to challenge the legal basis and quantum of a foreign criminal judgment from Serbia—specifically, the failure to adapt the penalty to Romanian law under the principle of double incrimination and maximum term limits—arguing that the sentence violated Romanian Penal Code provisions on concurrent offenses. The Court ruled that the defendant’s claims constituted a substantive review of the merits already resolved by the final judgment recognizing the foreign sentence, which is beyond the scope of an execution objection under Art. 598(1)(c) of the Romanian Code of Criminal Procedure; it held that such challenges to the legality and fairness of a definitive judgment must be raised through ordinary appellate remedies (appeal) at the time of the recognition proceeding, not through a post-finalization execution objection, as the latter is strictly limited to specific procedural incidents or statutory causes for sentence reduction (e.g., amnesty, statute of limitations) that did not apply to the adaptation of the foreign penalty.
Legislator headnote
AI generatedart. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen, art. 40 alin. (5) C. pen, art. 72 C. pen, art. 143 lit. a) din Legea nr. 302/2004, art. 30 C. pen, art. 204 alin. (1) pct. 3 C. pen; Execution objection barred for challenging the substantive adaptation of a recognized foreign criminal sentence: Prin Sentinţa penală nr. 44 din 27 aprilie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2023, în baza art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., a fost respinsă, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de contestatorul A. împotriva Sentinţei penale nr. 140 din 07.12.2017 a Curţii de Apel Bacău, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, definitivă.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 44 din 27 aprilie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2023, în baza art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., a fost respinsă, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de contestatorul A. împotriva Sentinţei penale nr. 140 din 07.12.2017 a Curţii de Apel Bacău, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, definitivă.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Bacău a reţinut că, prin contestaţia la executare formulată împotriva Sentinţei penale nr. 140 din 07.12.2017 a Curţii de Apel Bacău, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, definitivă, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., persoana condamnată A. a arătat, în esenţă, că s-a omis a se efectua şi contopirea pedepselor aplicate pentru infracţiunile concurente, după adaptarea pedepselor raportat la pedepsele prevăzute de legea penală română, pentru ca ulterior durata executată să fie redusă, considerând că s-au încălcat prevederile art. 39 lit. b) şi art. 40 alin. (5) C. pen.
La interpelarea instanţei, contestatorul a arătat că îşi menţine contestaţia la executare, solicitând reducerea pedepsei la maximul prevăzut de legea penală română. A precizat că nu a formulat apel împotriva Sentinţei penale nr. 140/2017 a Curţii de Apel Bacău şi critică modul de soluţionare a Dosarului nr. x/2017, deoarece consideră că trebuia să i se reducă pedeapsa la 6 sau 8 ani închisoare, învederând că a executat deja 12 ani închisoare.
Examinând cauza din perspectiva motivelor de contestaţie invocate, cât şi din oficiu, Curtea de Apel Bacău a constatat următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 140/07.12.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău şi în consecinţă, în baza art. 135 alin. 6 lit. a) din Legea nr. 302/2004 (republicată) au fost recunoscute Sentinţa penală nr. 38/16 din 30.03.2016 a Judecătoriei Supremă din Kraljevo, hotărârea pronunţată din 07.09.2012 a Judecătoriei Supreme din Uzice în Dosarul nr. x, hotărârea pronunţată din 17.04.2015 a Judecătoriei Supreme din Trstenik în Dosarul nr. x/2013, hotărârea pronunţată din 23.05.2014 a Judecătoriei Supreme din Kraljevo în Dosarul nr. x hotărârea pronunţată din 16.09.2013 a Judecătoriei Supreme din Kralijevo în Dosarul nr. x prin care persoana transferabilă A. a fost condamnată la pedeapsa de rezultantă 13 ani şi 8 luni închisoare.
S-a dispus transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România în vederea executării pedeapsa de 13 ani şi 8 luni închisoare.
În baza art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa de executat perioada detenţiei de la 25.08.2011 la zi.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel Bacău a reţinut că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a sesizat instanţa în vederea recunoaşterii Sentinţei penale nr. 38/16 din 30.03.2016 a Judecătoriei Supremă din Kraljevo, hotărârii pronunţată din 07.09.2012 a Judecătoriei Supreme din Uzice în Dosarul nr. x, hotărârii pronunţată din 17.04.2015 a Judecătoriei Supreme din Trstenik în Dosarul nr. x/2013, hotărârii pronunţată din 23.05.2014 a Judecătoriei Supreme din Kraljevo în Dosarul nr. x hotărârii pronunţată din 16.09.2013 a Judecătoriei Supreme din Kraljevo în Dosarul nr. x pronunţate de autorităţile judiciare din Republica Serbia, prin care persoana transferabilă A. a fost condamnată la pedeapsa rezultantă de 13 ani şi 8 luni închisoare.
În motivarea rezoluţiei s-a arătat că sunt îndeplinite condiţiile pentru transferul persoanei solicitate din Republica Serbia într-un penitenciar din România, pentru continuarea executării pedepsei şi de recunoaştere a hotărârilor indicate anterior.
Cererea formulată de autorităţile judiciare din Republica Serbia a fost însoţită de documentele prevăzute în art. 6 parag. 2 din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în anul 1983, respectiv copii certificate pentru conformitate după hotărârile de condamnare, de pe dispoziţiile legale aplicabile, indicarea duratei condamnării deja executate,
Instanţa a constatat că este îndeplinită condiţia prevăzută în art. 3 parag. 1 lit. a) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg şi art. 143 lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată.
Din informaţiile şi documentele comunicate de statul de condamnare în aplicarea Convenţiei europene asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în anul 1983 au rezultat următoarele:
Prin hotărârea pronunţată la data de 07.09.2012 de Judecătoria Supremă din Uzice în Dosarul nr. x a fost condamnat A. la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de viol, prev. de art. 178 alin. (1) raportat la art. 30 C. pen. al Republicii Serbia (I).
În fapt, s-a reţinut că, în data de 24.08.2011, în localitatea Pozega, A. a încercat să întreţină acte sexuale prin constrângere cu persoana vătămată B..
Prin hotărârea pronunţată la data de 17.04.2015 de Judecătoria din Trstenik în dosarul cu nr. x/2013, a fost condamnat A. pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de tâlhărie, prev. de art. 205 alin. (1) raportat la art. 30 C. pen. al Republicii Serbia (II) şi tentativă de furt grav, prev. de art. 204 alin. (1) raportat la art. 30 şi 33 C. pen. al Republicii Serbia (III), la pedeapsa unică de 3 ani închisoare.
În fapt, s-a reţinut că, în noaptea de 20/21.08.2011, A. a pătruns prin spargerea unui geam în locuinţa persoanei vătămate C. din localitatea Osaonica şi a exercitat violenţe asupra acesteia, solicitându-i bani, însă aceasta nu a avut bani să-i dea. În aceeaşi noapte, A. a intrat prin efracţie în locuinţa persoanei vătămate D., spărgând geamul, însă nu a sustras bunuri.
Prin hotărârea pronunţată la data de 16.09.2013 de Judecătoria Supremă din Kraljevo în dosarul cu nr. x s-a dispus condamnarea lui A. pentru săvârşirea infracţiunilor de: tentativă de tâlhărie, prev. de art. 206 alin. (2) raportat la alin. (1) şi art. 30 C. pen. al Republicii Serbia, la 3 ani închisoare (IV) şi tentativă de activităţi sexuale nepermise, prev. de art. 182 alin. (3) raportat la alin. (1) şi art. 30 C. pen. al Republicii Serbia, la 2 ani închisoare (V); tentativă de tâlhărie, prev. de art. 206 alin. (1) raportat la art. 30 C. pen. al Republicii Serbia, la 2 ani închisoare; furt grav, prev. de art. 204 alin. (1) pct. 3 C. pen. al Republicii Serbia, la 1 an închisoare (VI); tentativă de tâlhărie, prev. de art. 206 alin. (1) raportat la art. 30 C. pen. al Republicii Serbia, la 2 ani închisoare, rezultând o pedeapsă de executat de 8 ani închisoare.
În fapt, s-au reţinut următoarele:
1. În data de 21.08.2011, în localitatea Stulac, comuna Vrnjacka Banja, A. a intrat în locuinţa persoanei vătămate E. pe uşa neîncuiată, s-a deplasat în camera în care dormea aceasta, a prins-o de gât, încercând să o sufoce, a lovit-o cu pumnul în piept, apoi în zona capului şi i-a cerut bani. În timp ce agresa persoana vătămată, condamnatul a început să se descheie la pantaloni. Profitând de un moment favorabil, persoana vătămată a reuşit să fugă.
2. În data de 22.08.2011, în localitatea Gracac, comuna Vrnjacka Banja, A. a intrat pe uşa descuiată în locuinţa persoanei vătămată F. şi a agresat-o fizic pe fiica acesteia G., fugind în momentul în care a apărut proprietara casei.
3. În data de 22.08.2011, în localitatea Podunapci, comuna Vrnjacka Banja, A. a intrat pe timp de noapte în locuinţa persoanei vătămată H. şi a sustras bunuri şi bani, prezenţa lui în casă fiind observată de fiica minoră a persoanei vătămate.
4. În data de 23.08.2011, în localitatea Podunapci, comuna Vrnjacka Banja, pe un drum public, A. a ameninţat-o cu violul şi cu moartea pe persoana vătămată I., punându-i un cuţit la gât, în încercarea de a-i fura bunuri.
Prin hotărârea din data de 03.02.2014, pronunţată în dosarul Kz. x, Curtea de Apel din Kragujevac a admis apelul inculpatului A. şi apelul procurorului şi a desfiinţat sentinţa din data de 23.05.2014 pronunţată de Tribunalul Suprem din Kraljevo în dosarul cu nr. x în ceea ce priveşte infracţiunile de tentativă de tâlhărie prevăzute la pct. 2 şi 4 din dispozitivul primei instanţe, dispunând restituirea la Tribunalul de primă instanţă în vederea rejudecării acestor fapte. Raportat la infracţiunile descrise la pct. 1 şi 3 ale sentinţei menţionate a aplicat o pedeapsă unică cu închisoarea de 5 ani.
Prin hotărârea pronunţată la data de 23.05.2014 de Tribunalul Suprem din Kraljevo în dosarul cu nr. x (rejudecare) s-a dispus condamnarea lui A. la pedeapsa unică de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de tâlhărie, prev. de art. 206 alin. (1) raportat la art. 30 C. pen. al Republicii Serbia (VII) şi privare de libertate în mod ilegal, prev. de art. 132 alin. (C. pen. al Republicii Serbia (VIII).
În fapt, s-a reţinut că în data de 22.08.2011, în localitatea Gracac, comuna Vrnjacka Banja, A. a intrat în casa persoanei vătămate F. pe uşa de acces care nu era încuiată, cu intenţia de fura bani şi bunuri. A dat peste fiica acesteia G., pe care a imobilizat-o până când a apărut persoana vătămată, moment în care a fugit din casă fără a sustrage bunuri. Pentru infracţiunea de tentativă de tâlhărie s-a aplicat o pedeapsă de 2 ani.
În data de 23.08.2011, în localitatea Podunavici, comuna Vrnjacka Banja, a privat-o de libertate pe persoana vătămată I. care aştepta autobuzul pentru a se deplasa la serviciu. A ameninţat-o cu violul şi cu moartea, punându-i un cuţit la gât. Pentru infracţiunea de privare de libertate în mod ilegal s-a aplicat o pedeapsă de 1 an.
Prin sentinţa definitivă a Judecătoriei Supreme din Kraljevo Kv. 38/16 din 30.03.2016 au fost contopite pedepsele aplicate condamnatului A. prin următoarele hotărâri: hotărârea pronunţată la data de 07.09.2012 de Judecătoria Supremă din Uzice în Dosarul nr. x, prin care i s-a aplicat o pedeapsă de 3 ani închisoare, hotărârea pronunţată la data de 17.04.2015 de Judecătoria din Trstenik în dosarul cu nr. x/2013, prin care i s-a aplicat o pedeapsă de 3 ani închisoare, hotărârea pronunţată la data de 23.05.2014 de Judecătoria Supremă din Kraljevo în dosarul cu nr. x, prin care i s-a aplicat o pedeapsă de 3 ani închisoare; hotărârea pronunţată la data de 16.09.2013 de Judecătoria Supremă din Kraljevo în dosarul cu nr. x, modificată prin hotărârea pronunţată la data de 03.02.2014 de Curtea de Apel din Kragujevac în dosarul cu nr. x, prin care i s-a aplicat o pedeapsă de 5 ani închisoare, rezultând o pedeapsă de executat de 13 ani şi 8 luni închisoare.
Referitor la situaţia executării pedepsei, s-a constatat că persoana condamnată a executat o parte din pedeapsă de la 25.08.2011, aflându-se, la acel moment, în detenţie în Republica Serbia, pedeapsa urmând să fie executată în întregime la data de 25.04.2025, perioada menţionată urmând a fi dedusă de autorităţile române.
Verificând realizarea condiţiei prevăzută de art. 3 lit. b) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg şi Decizia-cadru 2008-2009/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală şi art. 155 lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată, instanţa a constatat că este îndeplinită.
De asemenea, examinând materialul cauzei, Curtea de Apel Bacău a constatat că este îndeplinită condiţia dublei incriminări prevăzută în art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004, republicată şi art. 3 paragraful 1 lit. e) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg, faptele reţinute în sarcina persoanei condamnate transferabilă A. având corespondent în legislaţia penală română după cum urmează: tentativă de viol, prev. de art. 178 alin. (1) raportat la art. 30 C. pen. al Republicii Serbia(I) - tentativă de viol, prev. de art. 32 C. pen. raportat la art. 218 alin. (1), alin. (6) C. pen.; tentativă de tâlhărie, prev. de art. 205 alin. (1) raportat la art. 30 C. pen. al Republicii Serbia (II) - tentativă de tâlhărie prev. de art. 32 C. pen. raportat la art. 234 alin. (1) lit. d), f) C. pen.; tentativă de furt grav prev. de art. 204 alin. (1) raportat la art. 30 şi 33 C. pen. al Republicii Serbia (III) - tentativă de furt calificat prev. de art. 32 C. pen. raportat la art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (1) lit. b), d) C. pen.; tentativă de tâlhărie prev. de art. 206 alin. (2) raportat la alin. (1) şi art. 30 C. pen. al Republicii Serbia (IV) - tentativă de tâlhărie prev. de art. 32 C. pen. raportat la art. 234 alin. (1) lit. f) C. pen.; tentativă de activităţi sexuale nepermise, prev. de art. 182 alin. (3) raportat la alin. (1) şi art. 30 C. pen. al Republicii Serbia (V) - tentativă de agresiune sexuală prev. de art. 32 C. pen. raportat la art. 219 alin. (1), (6) C. pen.; furt grav, prev. de art. 204 alin. (1) pct. 3 C. pen. al Republicii Serbia (VI) - furt calificat prev. de art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) lit. b) C. pen.; tentativă de tâlhărie prev. de art. 206 alin. (1) raportat la art. 30 C. pen. al Republicii Serbia (VII) - tentativă de tâlhărie prev. de art. 32 C. pen. raportat la art. 234 alin. (1) lit. f) C. pen.; privare de libertate în mod ilegal prev. de art. 132 alin. (1) C. pen. al Republicii Serbia (VIII) - lipsire de libertate în mod ilegal prev. de art. 205 alin. (l, alin. (3) lit. a) C. pen.
Persoana condamnată transferabilă A. a consimţit la transferarea sa într-un penitenciar din România. Deopotrivă, instanţa a constatat că faţă de aceasta s-a luat de către autorităţile judiciare din Republica Serbia măsura expulzării de pe teritoriul acestui stat.
În consecinţă, Curtea de Apel Bacău a constatat că sunt îndeplinite condiţiile pentru recunoaşterea hotărârilor penale menţionate la pct. 1 pronunţate de autorităţile judiciare din Serbia, respectiv a condiţiilor pentru transfer a persoanei condamnate pentru continuarea executării pedepsei rezultante de 13 ani şi 8 luni închisoare prevăzute în art. 155 din Legea nr. 302/2004, republicată.
Astfel, având în vedere că România şi-a asumat printr-un tratat internaţional la care este parte obligaţia recunoaşterii hotărârii penale pronunţare în străinătate (Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983 fiind ratificată prin Legea nr. 76 din 12 iulie 1996), dar a şi implementat în mod direct Decizia-cadru 2008-2009/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală, persoanei condamnate i-a fost respectat dreptul la un proces echitabil, pedeapsa aplicată nu a fost pronunţată pentru o infracţiune politică sau militară, hotărârea pronunţată în străinătate respectă ordinea publică a statului român şi produce efecte juridice în România, de asemenea, nu există date cu privire la pronunţarea unei hotărâri de condamnare pentru aceleaşi fapte a persoanei condamnate în România sau într-un alt stat, care a fost recunoscută în România, Curtea de Apel Bacău a dispus recunoaşterea Sentinţele penale nr. 38/16 din 30.03.2016 a Judecătoriei Supremă din Kraljevo, hotărârea pronunţată din 07.09.2012 a Judecătoriei Supreme din Uzice în Dosarul nr. x, hotărârea pronunţată din 17.04.2015 a Judecătoriei Supreme din Trstenik în Dosarul nr. x/2013, hotărârea pronunţată din 23.05.2014 a Judecătoriei Supreme din Kraljevo în Dosarul nr. x hotărârea pronunţată din 16.09.2013 a Judecătoriei Supreme din Kraljevo în Dosarul nr. x.
De asemenea, având în vedere că persoana condamnată transferabilă este cetăţean român, hotărârea pronunţată în străinătate este definitivă, la data primirii cererii de transfer, condamnatul are de executat mai mult de 6 luni din durata pedepsei potrivit art. 152 lit. i) din Legea nr. 302/2004, iar fapta care a atras condamnarea constituie infracţiune potrivit legi române, Curtea de Apel Bacău a dispus transferul persoanei condamnate într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei rezultante de 13 ani şi 8 luni închisoare.
Analizând contestaţia formulată de condamnatul A., Curtea de Apel Bacău a constatat că motivele invocate de acesta nu pot fi subsumate unei nelămuriri cu privire la hotărârea ce se execută sau unei împiedicări la executare, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., ci pun în discuţie chiar legalitatea şi temeinicia hotărârii în baza căreia se face executarea, respectiv a Sentinţei penale nr. 140 din 07.12.2017 a Curţii de Apel Bacău pronunţată în Dosarul nr. x/2017, definitivă. Solicitând, în esenţă, adaptarea pedepselor aplicate de autorităţile sârbe, se constată că posibilitatea instanţei naţionale de a proceda la adaptarea pedepsei aplicate persoanei solicitate prin hotărârea autorităţilor judiciare străine este o chestiune de competenţa exclusivă a instanţei învestite cu recunoaşterea hotărârii pronunţate de autorităţile judiciare din statul de condamnare şi are ca premisă incompatibilitatea dintre sancţiunea aplicată prin hotărârea străină şi cea prevăzută de legea română pentru infracţiunile corespondente.
Curtea de Apel Bacău a reţinut că, pe calea contestaţiei la executare, nu se poate modifica o hotărâre rămasă definitivă, nu se poate proceda la pronunţarea unei alte soluţii, întrucât s-ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat şi stabilităţii raporturilor juridice. Contestaţia la executare constituie un remediu procesual având ca obiect exclusiv chestiuni descoperite cu prilejul punerii în executare sau ivite în cursul executării, fiind exclusă posibilitatea de a antama pe această cale chestiuni relative la legalitatea şi temeinicia hotărârilor definitive în baza cărora se face executarea. Ca atare, cererea formulată de contestator, prin prisma motivelor expuse, excedează limitelor în care o instanţă poate fi învestită în cursul executării şi constituie, în fapt, un apel deghizat.
Pe de altă parte, atât în doctrina în materie cât şi în practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a statuat şi faptul că, potrivit art. 137 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, executarea unei hotărâri penale străine are loc potrivit legii române, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.., contestaţia contra executării hotărârii penale se poate face când se invocă, printre altele, orice cauză de micşorare a pedepsei, precum şi orice alt incident ivit în cursul executării.
Hotărârea definitivă se bucură de autoritate de lucru judecat. Autoritatea de lucru judecat este consecinţa prezumării legalităţii hotărârii. Viciile de legalitate pot fi îndepărtate în cadrul căilor extraordinare de atac ori contestaţiei la executare pentru aspecte expres şi limitativ prevăzute. Motivul referitor la cuantumul pedepsei poate fi valorificat în cadrul cazului de recurs în casaţie art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.. sau a contestaţiei la executare art. 598 alin. (1) lit. d) teza finală C. proc. pen.. În ambele ipoteze, operaţiunea constă în transpunerea aritmetică a pedepsei în cuantumul legal.
Curtea de Apel Bacău a mai constatat că, potrivit art. 154 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, în cadrul procedurii de recunoaştere a unei hotărâri judecătoreşti străine în vederea punerii în executare a acesteia pe teritoriul României, instanţa română poate pronunţa una dintre următoarele soluţii: a) dispune, prin sentinţă, executarea în România a pedepsei aplicate de instanţa statului emitent; b) în cazul în care natura sau durata pedepsei aplicate de instanţa străină nu corespunde cu natura sau durata pedepsei prevăzute de legea penală română pentru infracţiuni similare, adaptează, prin sentinţă, pedeapsa aplicată de instanţa statului emitent, potrivit alin. (8) şi (9); c) dispune, prin sentinţă, respingerea cererii de executare în România a hotărârii judecătoreşti transmise de statul emitent.
Potrivit alin. (8) al aceluiaşi articol din Legea nr. 302/2004, în cazul prevăzut la alin. (6) lit. b), instanţa de judecată adaptează pedeapsa aplicată prin hotărârea transmisă de statul emitent, atunci când: a) natura acesteia nu corespunde, sub aspectul denumirii sau al regimului, cu pedepsele reglementate de legea penală română; b) durata acesteia depăşeşte, după caz, limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeaşi infracţiune sau limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute de legea penală română ori atunci când durata pedepsei rezultante aplicate în cazul unui concurs de infracţiuni depăşeşte totalul pedepselor stabilite pentru infracţiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română. Adaptarea de către instanţa de judecată a pedepsei aplicate de instanţa statului emitent constă în reducerea pedepsei până la limita maximă admisă de legea penală română pentru infracţiuni similare.
În speţă, Curtea de Apel Bacău a apreciat că nu sunt incidente dispoziţiile mai sus menţionate, vizând adaptarea pedepsei principale, deoarece pedepsele aplicate de către autorităţile sârbe, prin Sentinţele penale nr. 38/16 din 30.03.2016 a Judecătoriei Supremă din Kraljevo, hotărârea pronunţată din 07.09.2012 a Judecătoriei Supreme din Uzice în Dosarul nr. x, hotărârea pronunţată din 17.04.2015 a Judecătoriei Supreme din Trstenik în Dosarul nr. x/2013, hotărârea pronunţată din 23.05.2014 a Judecătoriei Supreme din Kraljevo în Dosarul nr. x hotărârea pronunţată din 16.09.2013 a Judecătoriei Supreme din Kralijevo în Dosarul nr. x faţă de persoana transferabilă A., de câte 3 ani închisoare, respectiv câte 2 ani închisoare pentru fiecare infracţiune, corespund ca natură şi durată cu pedeapsa prevăzută de legea română, nefiind necesară adaptarea pedepselor individuale sau a pedepsei rezultante.
În acest sens se observă că: pentru tentativă de viol prev. de art. 178 alin. (1) raportat la art. 30 C. pen. al Republicii Serbia (I) - tentativă de viol prev. de art. 32 C. pen. raportat la art. 218 alin. (1), alin. (6) C. pen. - maximul de pedeapsă prevăzut de legea română fiind 5 ani închisoare; pentru tentativă de tâlhărie prev. de art. 205 alin. (1) raportat la art. 30 C. pen. al Republicii Serbia (II) - tentativă de tâlhărie, prev. de art. 32 C. pen. raportat la art. 234 alin. (1) lit. d), f) C. pen. - maximul de pedeapsă prevăzut de legea română fiind de 5 ani închisoare; pentru tentativă de furt grav, prev. de art. 204 alin. (1) raportat la art. 30 şi 33 C. pen. al Republicii Serbia (III) - tentativă de furt calificat prev. de art. 32 C. pen. raportat la art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (1) lit. b), d) C. pen. - maximul de pedeapsă prevăzut de legea română fiind de 2 ani şi 6 luni închisoare; pentru tentativă de tâlhărie prev. de art. 206 alin. (2) raportat la alin. (1) şi art. 30 C. pen. al Republicii Serbia (IV) - tentativă de tâlhărie prev. de art. 32 C. pen. raportat la art. 234 alin. (1) lit. f) C. pen. - maximul de pedeapsă prevăzut de legea română fiind de 5 ani închisoare; pentru tentativă de activităţi sexuale nepermise prev. de art. 182 alin. (3) raportat la alin. (1) şi art. 30 C. pen. al Republicii Serbia (V) - tentativă de agresiune sexuală prev. de art. 32 C. pen. raportat la art. 219 alin. (1), (6) C. pen. - maximul de pedeapsă prevăzut de legea română fiind de 3 ani şi 65 luni închisoare; pentru furt grav prev. de art. 204 alin. (1) pct. 3 C. pen. al Republicii Serbia (VI) - furt calificat prev. de art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) lit. b) C. pen. - maximul de pedeapsă prevăzut de legea română fiind de 3 ani şi 6 luni închisoare; pentru tentativă de tâlhărie prev. de art. 206 alin. (1) raportat la art. 30 C. pen. al Republicii Serbia (VII) - tentativă de tâlhărie prev. de art. 32 C. pen. raportat la art. 234 alin. (1) lit. f) C. pen. - maximul de pedeapsă prevăzut de legea română fiind de 5 ani închisoare; pentru privare de libertate în mod ilegal prev. de art. 132 alin. (1) C. pen. al Republicii Serbia (VIII) - lipsire de libertate în mod ilegal prev. de art. 205 alin. (1), alin. (3) lit. a) C. pen. - maximul de pedeapsă prevăzut de legea română fiind de 5 ani închisoare.
Având în vedere aceste consideraţii, Curtea de Apel Bacău a considerat că nu poate fi reanalizat cuantumul pedepselor aplicate de autorităţile sârbe şi recunoscute definitiv prin Sentinţa penală nr. 140/07.12.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, aceasta având autoritate de lucru judecat, cum solicită nefondat contestatorul în cererea iniţială, cu atât mai mult cu cât acest aspect a fost antamat direct sau indirect în cursul judecăţii cererii de recunoaştere a pedepselor aplicate de către autorităţile judiciare străine şi putea fi eventual contestat şi valorificat în calea de atac a apelului împotriva acestei sentinţe, deci nu era şi nu poate fi interpretat ca un motiv de lămurire a dispozitivului Sentinţei penale nr. 140/07.12.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, prevăzut de art. 598 lit. c) C. proc. pen.. sau de reducere a pedepsei în sensul cazului de contestaţie la executare prevăzut de art. 598 lit. d) C. proc. pen.
Împotriva Sentinţei penale nr. 44 din 27 aprilie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2023, a formulat contestaţie inculpatul A..
În susţinerea căii de atac, în esenţă, contestatorul inculpat A. a susţinut că pedeapsa de 13 ani şi 8 luni nu este în concordanţă cu C. pen., fiind încălcate prevederile art. 39 lit. b) şi art. 40 alin. (5) din acest cod. Astfel, potrivit C. pen. în vigoare în anul 2011, când au fost săvârşite faptele, trebuia să execute o pedeapsă de 8 ani închisoare.
Analizând hotărârea contestată, având în vedere motivele formulate de contestatorul inculpat A. şi actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine următoarele:
Contestaţia la executare este un mijloc procesual cu caracter jurisdicţional prin intermediul căruia se soluţionează anumite incidente limitativ prevăzute de lege, ivite în cursul punerii în executare a hotărârilor penale definitive sau în cursul executării pedepsei, cu scopul de a se asigura conformitatea cu legea penală a executării hotărârilor judecătoreşti, fără însă a se putea schimba sau modifica soluţia care se bucură de autoritate de lucru judecat.
În sistemul de drept procesual românesc se poate formula contestaţie la executare în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 598 alin. (1) din C. proc. pen.: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.
Cazul de contestaţie la executare prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., invocat de către contestatorul inculpat A., reglementează două posibile incidente ce pot interveni fie la momentul punerii în executare a hotărârii judecătoreşti, fie pe parcursul executării sancţiunii penale - când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.
Cu titlu de exemplu, în jurisprudenţa naţională au fost calificate ca nelămuriri ce pot forma obiectul contestaţiei la executare: omisiunile de indicare, în cazul dispoziţiei de suspendare a executării pedepsei sub supraveghere, a organului care va exercita supravegherea sau a obligaţiilor prevăzute de art. 93 alin. (2) lit. a) - d) C. pen.; înlocuirea entităţilor în cadrul cărora persoana condamnată cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere va presta munca neremunerată în folosul comunităţii; indicarea greşită a funcţiei/ocupaţiei interzise prin aplicarea pedepsei complementare prevăzute de art. 66 lit. g) C. pen. în dispozitivul hotărârii definitive, în condiţiile în care funcţia indicată era diferită faţă de cea menţionată în rechizitoriu şi în considerentele sentinţei de condamnare.
Referitor împiedicarea la executare, în jurisprudenţa naţională au fost calificate ca astfel de situaţii: omisiunea instanţei de a dispune arestarea persoanei extrădate în vederea predării, întrucât absenţa dispoziţiei de arestare împiedică executarea dispoziţiei de admitere a cererii de extrădare; existenţa unui caz suplimentar de amânare a predării, ivit ulterior rămânerii definitive a hotărârii pronunţate în procedura specială a executării mandatului european de arestare; omisiunea anulării mandatului de executare a pedepsei închisorii pentru una dintre pedepsele aplicate printr-o hotărâre definitivă anterioară în urma contopirii mai multor pedepse; schimbarea numelui persoanei condamnate anterior punerii în executare a mandatului de executare a pedepsei.
Înalta Curte constată că, în cauză, prin Sentinţa penală nr. 140/07.12.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. x/2017, a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău şi în consecinţă, în baza art. 135 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004 (republicată) au fost recunoscute Sentinţa penală nr. 38/16 din 30.03.2016 a Judecătoriei Supremă din Kraljevo, hotărârea pronunţată din 07.09.2012 a Judecătoriei Supreme din Uzice în Dosarul nr. x, hotărârea pronunţată din 17.04.2015 a Judecătoriei Supreme din Trstenik în Dosarul nr. x/2013, hotărârea pronunţată din 23.05.2014 a Judecătoriei Supreme din Kraljevo în Dosarul nr. x hotărârea pronunţată din 16.09.2013 a Judecătoriei Supreme din Kralijevo în Dosarul nr. x prin care persoana transferabilă A. a fost condamnată la pedeapsa de rezultantă 13 ani şi 8 luni închisoare. S-a dispus transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România în vederea executării pedeapsa de 13 ani şi 8 luni închisoare.
Prin cererea formulată, contestatorul inculpat A. şi-a exprimat nemulţumirea cu privire la cuantumul pedepsei rezultante, criticând raţionamentul instanţei avut în vedere la momentul recunoaşterii hotărârii pronunţate de autorităţile judiciare din Republica Serbia, însă aceste motive puteau fi invocate doar în cursul judecării fondului cauzei, în primă instanţă sau prin exercitarea căii de atac a apelului.
Astfel cum s-a menţionat anterior, contestaţia la executare poate fi formulată în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege, fiind o modalitate de înlăturare sau modificare a pedepsei, fără însă a putea fi analizate ori reanalizate aspecte de fond deja avute în vedere de instanţe la momentul soluţionării cauzei.
Relativ la cele ce precedă, având în vedere că aspectele invocate de contestatorul inculpat A. reprezintă o chestiune de fond, care a intrat în puterea lucrului judecat prin rămânerea definitivă a Sentinţei penale nr. 140/07.12.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. x/2017, prin care s-a dispus recunoaşterea Sentinţei penale nr. 38/16 din 30.03.2016 a Judecătoriei Supremă din Kraljevo, a hotărârii pronunţată din 07.09.2012 a Judecătoriei Supreme din Uzice în Dosarul nr. x, a hotărârii pronunţată din 17.04.2015 a Judecătoriei Supreme din Trstenik în Dosarul nr. x/2013, a hotărârii pronunţată din 23.05.2014 a Judecătoriei Supreme din Kraljevo în Dosarul nr. x a hotărârii pronunţată din 16.09.2013 a Judecătoriei Supreme din Kralijevo în Dosarul nr. x, prin care persoana transferabilă A. a fost condamnată la pedeapsa de rezultantă 13 ani şi 8 luni închisoare, acestea nu pot fi încadrate în cazul prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. C). proc. pen.., pentru a fi examinate pe calea contestaţiei la executare.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 44 din 27 aprilie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2023.
Potrivit dispoziţiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va fi obligat contestatorul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Conform prevederilor art. 275 alin. (6) C. proc. pen.., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 340 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va suporta din fondurile Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 44 din 27 aprilie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2023.
Obligă contestatorul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul inculpat, în cuantum de 340 RON, rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 iunie 2023.
GGC - NN