Criminal complicity in continuous embezzlement based on statutory omission to report and investigate financial mismanagement

Asupra recursului în casaţie de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 189 din 2 martie 2022, Judecătoria Târgu Mureş, între altele, l-a condamnat pe inculpatul A., în temeiul art. 396 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. pen., la o pedeapsă de 2 ani 2 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la delapidare, în formă continuată, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 295 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (27 acte materiale - inculpat B.).

(…)

În temeiul art. 396 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. pen., l-a condamnat pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 2 ani 2 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la delapidare, în formă continuată, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 295 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (27 acte materiale - inculpat C.).

(…)

A constatat că prin Sentinţa penală nr. 179 din data de 03.07.2015 pronunţată în Dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Mureş, definitivă prin Decizia penală nr. 348/A din data de 20.06.2018 a Curţii de Apel Târgu Mureş, inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an 4 luni închisoare, în temeiul art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 74 alin. (2) şi art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. din 1969 raportat la art. 5 alin. (1) C. pen., pentru comiterea infracţiunii de "abuz în serviciu contra intereselor publice" (pct. III 9 şi III.10 din rechizitoriu), a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere.

În temeiul art. 865 din C. pen. din 1969 raportat la art. 85 C. pen. din 1969, a anulat suspendarea executării pedepsei de 1 an 4 luni închisoare la care inculpatul A. a fost condamnat prin Decizia penală nr. 348/A din data de 20.06.2018 a Curţii de Apel Târgu Mureş, pentru săvârşirea infracţiunii de "abuz în serviciu contra intereselor publice".

În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen., art. 40 C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 10 din Legea nr. 187 din 24.10.2012 pentru punerea în aplicare a C. pen., a contopit pedepsele principale stabilite în cauză, a aplicat pedeapsa cea mai grea în cuantum de 2 ani 2 luni închisoare, la care a adăugat sporul obligatoriu în cuantum de 1 an 2 luni, reprezentând o treime din celelalte pedepse aplicate, urmând ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani 4 luni închisoare.

(…)

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 399 alin. (9) C. proc. pen. şi art. 72 alin. (1) C. pen., a constatat că inculpatul A. a fost reţinut, conform Sentinţei penale nr. 179 din data de 03.07.2015 pronunţată în Dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Mureş, definitivă prin Decizia penală nr. 348/A din data de 20.06.2018 a Curţii de Apel Târgu Mureş, pentru o durată de 24 de ore, din data de 13.02.2012, perioadă care se va deduce din pedeapsa rezultantă de 3 ani 4 luni închisoare.

În temeiul art. 397 C. proc. pen. raportat la art. 23 alin. (3) C. proc. pen., art. 19 alin. (1), alin. (2), alin. (5) C. proc. pen., art. 25 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 1357 C. civ., art. 1349 C. civ., art. 1371 C. civ., art. 1391 C. civ., art. 1381 C. civ. şi art. 1382 C. civ., a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă UAT Comuna Band.

L-a obligat pe inculpatul B., în solidar cu inculpatul A., la plata către partea civilă UAT Comuna Band a sumei de 386.761 RON, cu titlu de despăgubiri civile constând în daune materiale, la care se adaugă majorări de întârziere, conform Codului de procedură fiscală.

L-a obligat pe inculpatul C., în solidar cu inculpatul A., la plata către partea civilă UAT Comuna Band a sumei de 159.363 RON, cu titlu de despăgubiri civile constând în daune materiale, la care se adaugă majorări de întârziere, conform Codului de procedură fiscală.

(...)

Prin Decizia penală nr. 53/A din 26 ianuarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2020, între altele, s-a admis apelul declarat de inculpatul A., în conformitate cu art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., împotriva Sentinţei penale nr. 189 din 2 martie 2022, pronunţate de Judecătoria Târgu Mureş în Dosarul nr. x/2020 şi, în consecinţă: s-a desfiinţat în parte sentinţa penală atacată şi, în rejudecare, între altele:

În temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., inculpatul A. a fost condamnat la pedepsele de 2 ani închisoare pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de delapidare în formă continuată, prevăzute de art. 48 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 295 alin. (1) C. pen., cu reţinerea art. 35 alin. (1) C. pen. (26 de acte materiale de complicitate la infracţiunea de delapidare comisă de persoana condamnată B.), precum şi la 2 ani închisoare pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de delapidare în formă continuată, prevăzute de art. 48 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 295 alin. (1) C. pen., cu reţinerea art. 35 alin. (1) C. pen. (26 de acte materiale de complicitate la infracţiunea de delapidare comisă de inculpatul C.).

În baza art. 40 C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a C. pen., s-au contopit pedepsele principale de câte 2 ani închisoare şi un an şi 4 luni închisoare (aplicată prin Sentinţa penală nr. 179/3 iulie 2015 a Tribunalului Mureş, modificată şi definitivă prin Decizia penală nr. 348/A/20 iunie 2018 a Curţii de Apel Târgu Mureş), s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, căreia i s-a adăugat un spor de un an, 1 lună 10 zile închisoare (reprezentând o treime din 3 ani şi 4 luni închisoare) şi s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa principală rezultantă de 3 ani, o lună şi 10 zile închisoare, cu executare în detenţie.

În temeiul art. 397, art. 19 alin. (1), (2) şi 5 şi art. 25 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 1357, art. 1349, art. 1371, art. 1391, art. 1381, art. 1382 şi art. 1383 C. civ., s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă UAT Comuna Band şi, în consecinţă:

A fost obligat inculpatul B. să plătească părţii civile UAT Comuna Band suma de 105.197 RON, la care se adaugă majorări de întârziere, conform Codului de procedură fiscală.

Au fost obligaţi în solidar inculpaţii B. şi A. să plătească părţii civile UAT Comuna Band suma de 281.564 RON (câte 140.782 RON fiecare dintre inculpaţi), la care se adaugă majorări de întârziere, conform Codului de procedură fiscală.

A fost obligat inculpatul C. să plătească părţii civile UAT Comuna Band suma de 53.400 RON, la care se adaugă majorări de întârziere, conform Codului de procedură fiscală.

Au fost obligaţi în solidar inculpatul C. şi A. să plătească părţii civile UAT Comuna Band suma de 105.963 RON (câte 52.981,5 RON fiecare dintre inculpaţi), la care se adaugă majorări de întârziere, conform Codului de procedură fiscală.

Împotriva Deciziei penale nr. 53/A din 26 ianuarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2020, în termenul legal, inculpatul A. a formulat cerere de recurs în casaţie, prin avocat D. (fără a ataşa împuternicirea avocaţială), invocând dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 12 C. proc. pen.

S-a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, pronunţarea unei hotărâri de achitare a inculpatului A., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. pentru faptele de complicitate la infracţiunea de delapidare în formă continuă, prevăzute de art. 295 alin. (1) C. pen.

Prin încheierea din 27 aprilie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., s-a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 53/A din 26 ianuarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în Dosarul nr. x/2020, Înalta Curte reţinând că sunt îndeplinite condiţiile de formă prevăzute de art. 434 - 438 C. proc. pen., numai sub aspectul invocării şi motivării cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

În ceea ce priveşte cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte a constatat că nu este îndeplinită cerinţa prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., potrivit căreia cererea de recurs în casaţie trebuie să cuprindă indicarea cazurilor de recurs în casaţie pe care aceasta se întemeiază şi motivarea acestora, întrucât susţinerile recurentului inculpat nu se încadrează în dispoziţia legală invocată.

Analizând recursul în casaţie formulat de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, în considerarea celor ce succed:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac în anulare, care poate fi exercitată în cazurile limitativ prevăzute de lege, al cărei scop este, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 433 C. proc. pen., judecarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Faţă de scopul căii de atac a recursului în casaţie, respectiv îndreptarea erorilor de drept comise la soluţionarea cauzei, în prealabil, se impune precizarea că, orice chestiune de fapt analizată de instanţa de fond, respectiv apel, intră în puterea lucrului judecat şi excede cenzurii instanţei investită cu judecarea recursului în casaţie.

Ca atare, motivele de casare trebuie să se raporteze la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite de instanţa de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte neputând proceda la evaluarea materialului probator sau la reaprecierea situaţiei de fapt.

Limitarea obiectului judecăţii în recursul în casaţie la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a normelor substanţiale sau de procedură penală constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acele încălcări corespunzătoare unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că "dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie modificarea situaţiei de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel, sunt prevăzute ca infracţiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului." (Decizia nr. 350/RC/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, www.x.ro).

Totodată, s-a reţinut că acest caz de casare vizează "acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblu sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv." (Decizia nr. 442/R/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).

În cauză, inculpatul A. a formulat recurs în casaţie întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., susţinând în esenţă că, raportat la situaţia de fapt descrisă de instanţa de apel, una dintre cerinţele obligatorii pentru a exista complicitatea, respectiv contribuţia complicelui să fi folosit efectiv la săvârşirea faptei prevăzute de legea penală, nu este îndeplinită în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A..

În opinia recurentului inculpat, este greşit ceea ce a reţinut instanţa de apel, referitor la participaţia inculpatului A. la infracţiunile de delapidare săvârşite de B. şi C., respectiv că actele de înlesnire ale complicelui, ca să atragă răspunderea penală a acestuia, nu trebuie să fie esenţiale şi determinante pentru autor (pag. 20 a deciziei), în condiţiile în care, pentru ca ajutorul complicelui să fie efectiv, actele de înlesnire ale complicelui trebuie să fie esenţiale şi determinante pentru autori.

Totodată, fiind în faţa a două activităţi de autorat sub formă de delapidare în formă continuă, nu pot fi privite ca lipsite de relevanţă pentru activitatea complicelui nici data ultimei acţiuni şi, cu atât mai mult, data primei acţiuni a autorilor.

Astfel, s-a susţinut că, şi în ipoteza acceptării datei de 29.01.2014 ca fiind data de începere a presupusei activităţi de complicitate a inculpatului A., şi cea de 28.06.2016 ca fiind cea de sfârşit, în contextul în care contribuţia complicelui trebuie obligatoriu să fi folosit efectiv la săvârşirea faptei, este relevant că autorii şi-au continuat activitatea infracţională o bună perioadă de timp şi în mandatul noului primar, cât şi faptul că activitatea infracţională a acestora a fost iniţiată anterior. În opinia recurentului inculpat, acest aspect întăreşte cele precizate anterior, în sensul în care certifică dincolo de orice îndoială că autorii nu s-au folosit de sprijinul acordat de complice, chiar mai mult, nici nu au avut nevoie de un astfel de sprijin pentru a-şi desfăşura activitatea infracţională.

În aceste coordonate de principiu, în limitele criticilor ce se circumscriu motivului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte notează că, în cuprinsul sentinţei instanţei de fond, confirmată parţial de instanţa de apel sub aspectul situaţiei de fapt, pe baza probelor administrate, au fost descrise în amănunt faptele care au justificat încadrarea acestora ca realizând conţinutul constitutiv al infracţiunii de complicitate la delapidare, în formă continuată, faptă prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 295 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., fiind reţinută în concret contribuţia inculpatului A. şi motivele pentru care s-a considerat că acesta a săvârşit faptele.

În esenţă, în fapt, instanţa de fond a reţinut că, inculpatul A., în perioada 1 ianuarie 2014 - 28 iunie 2016, având calitatea de primar al UAT Band, în urma informărilor periodice scrise şi verbale primite de la funcţionarii din cadrul serviciului financiar-contabil cu atribuţii de verificare a gestiunii sumelor de bani încasate prin casierie, a cunoscut lipsurile din gestiunea inculpaţilor B. şi C. în toată perioada ianuarie 2014 - iunie 2016, însă nu a sesizat organele de urmărire penală în vederea tragerii lor la răspundere penală şi nu a luat măsuri concrete de recuperare a sumelor de bani constatate lipsă în gestiune cu ocazia verificărilor, ci, în toată această perioadă a obţinut de la cei doi inculpaţi, la diferite intervale de timp (lunar sau săptămânal), diferite sume de bani (pentru cheltuieli personale) despre care avea cunoştinţă că provin din casieria UAT Band, modalitate în care i-a încurajat pe cei doi inculpaţi să-şi însuşească periodic sume de bani din gestiune, fie pentru a i le remite lui, fie pentru nevoile lor personale, creându-le convingerea că, fiind cunoscută situaţia de către conducerea instituţiei, nu vor fi traşi la răspundere pentru fapta lor.

În motivarea apelului pe care l-a declarat, inculpatul A. a criticat legalitatea şi temeinicia sentinţei instanţei de fond, susţinând, în esenţă, că întreaga activitate a coinculpaţilor B. şi C., de ridicare a banilor din casieria Primăriei Band, a avut ca unic scop însuşirea banilor de către cei doi, iar probatoriul administrat în cauză nu relevă faptul că sumele de bani ridicate de către coinculpaţi au fost remise lui A., prin urmare nu exista un motiv anume pentru care acesta din urmă să fi înlesnit activitatea gândită şi pusă în aplicare de ceilalţi inculpaţi.

Analizând probele administrate în cauză în cursul urmăririi penale şi al judecăţii în primă instanţă, instanţa de apel a arătat că nu poate să tragă o concluzie certă nici că inculpatul A. şi-a însuşit banii delapidaţi de B. sau C. ori o parte din aceştia şi nici că acesta nu şi-a însuşit asemenea sume. Astfel, ca efect al prezumţiei de nevinovăţie, instanţa de apel a interpretat dubiul în favoarea inculpatului A. şi nu a reţinut complicitatea acestuia sub forma însuşirii banilor în intervalul 1 ianuarie 2014 - 28 iunie 2016, care, dacă ar fi fost confirmată dincolo de orice îndoială rezonabilă, ar fi constituit acte de autorat al delapidării, cât timp pe atunci inculpatul îndeplinea atribuţii de administrator.

În schimb, instanţa de apel a reţinut că, din depoziţiile constante ale martorelor neutre E. şi F. şi din informările scrise făcute de martore (la datele de 29 ianuarie 2014, 28 aprilie 2014, 16 septembrie 2014, 3 iulie 2015, 10 noiembrie 2015 şi 1 februarie 2016 - martora E.; la datele de 30 iunie 2014, 5 ianuarie 2015, 24 martie 2015, 15 mai 2015, 18 mai 2015 şi 30 iunie 2015 - martora F.) rezultă, dincolo de orice îndoială rezonabilă că, începând din 29 ianuarie 2014 şi până în 28 iunie 2016, în repetate rânduri, în scris la datele indicate supra şi verbal, cu o frecvenţă cel puţin lunară, martorele l-au înştiinţat pe inculpatul A. despre nedepunerea în trezorerie de către inculpaţii B. şi C. a întregului numerar încasat pe bază de chitanţe. Totodată, martorele au cerut de fiecare dată inclusiv ordonatorului principal de credite - primarului de atunci, A., să ia măsurile necesare pentru reglementarea situaţiei.

Astfel, instanţa de apel a concluzionat că inculpatul A. a cunoscut activităţile ilicite ale inculpaţilor B. şi C.. Faptul că nu a semnat decât cinci din înştiinţările scrise redactate de martore nu înseamnă că nu a primit toate cele 12 înştiinţări ale martorilor şi că nu a ştiut că gestionarii predau la trezorerie doar o parte din sumele încasate în gestiune, atât timp cât martorele E. şi F. au fost consecvente când au declarat că atât în scris, cât şi verbal l-au înştiinţat pe primar despre actele gestionarilor şi chiar inculpatul, cu prilejul apărărilor făcute în faţa instanţei, a admis că a primit asemenea informări. De asemenea, dată fiind frecvenţa informărilor scrise şi verbale, făcute de martore despre conduita gestionarilor, inculpatul A. nu poate să susţină că, până în 1 februarie 2016, nu a aflat dacă, într-adevăr, inculpaţii B. şi C. şi-au însuşit sumele de bani nedepuse la trezorerie în termen de trei zile de la încasare. Cunoaşterea de către inculpatul A. a întinderii câtimilor însuşite lunar de către autorii delapidărilor este lipsită de importanţă sub aspect subiectiv, întrucât ceea ce interesează din perspectiva laturii subiective a complicităţii este primordial faptul că inculpatul A. - complicele - a ştiut că autorii efectuează acte de însuşire a bunurilor, specifice delapidării, fiind irelevant, din perspectiva complicelui, rezultatul acelor acte.

Faţă de situaţia de fapt reţinută în cauză, pe baza probatoriului administrat, instanţa de apel a constatat că, în drept, activitatea inculpatului A. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de complicitate la delapidare, în formă continuată, prevăzute de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 295 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (două fapte, în formă continuată: 26 acte materiale - autor inculpatul B., respectiv 26 acte materiale - autor inculpatul C.).

Prin cererea de recurs în casaţie, inculpatul A. a susţinut că faptele sale nu întrunesc elementele de tipicitate ale infracţiunilor de complicitate la delapidare, întrucât contribuţia sa nu a folosit efectiv la săvârşirea de către autori a faptei prevăzute de legea penală.

Pentru a verifica dacă inculpatul A. a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte are în vedere situaţia de fapt stabilită de instanţa de apel, care nu poate fi schimbată, având caracter definitiv. În ipoteza în care situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel nu se suprapune pe tipicitatea obiectivă a infracţiunii, astfel cum aceasta este prevăzută de lege, devin incidente dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Potrivit dispoziţiilor art. 295 alin. (1) C. pen., însuşirea, folosirea sau traficarea de către un funcţionar public, în interesul său ori pentru altul, de bani valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică.

Aşadar, sub aspectul laturii obiective, delapidarea este o infracţiune comisivă, ce poate fi săvârşită prin trei tipuri de acţiuni determinate, care îi sunt cerute subiectului activ şi care caracterizează infracţiunea ca fiind una cu conţinut alternativ - însuşirea, folosirea sau traficarea, toate acestea fiind modalităţi de sustragere. Din punct de vedere al întrunirii tipicităţii delapidării, este irelevant dacă sustragerea s-a realizat în interes propriu sau în interesul altei persoane.

În conţinutul art. 48 C. pen. este definită noţiunea de complicitate ca fiind acea formă a participaţiei penale în care o persoană, cu intenţie, înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, inclusiv prin promisiunea tăinuirii lucrurilor provenite din săvârşirea faptei, chiar dacă, după săvârşirea faptei, promisiunea nu este îndeplinită sau de a favoriza pe făptuitor, promisiune făcută anterior începerii executării sau în timpul realizării acesteia.

Cu alte cuvinte, complicele este acea persoană (participant secundar) care înlesneşte, sprijină realizarea acţiunii tipice de către autor (participant principal), fiind inclus aici şi instigatorul.

Actul de complicitate nu poate fi niciodată un act determinant al comiterii faptei, deoarece, în această ipoteză, s-ar converti în instigare, după cum nu poate fi nici un act de săvârşire, de executare a acţiunii incriminate, în această ipoteză aflându-ne în prezenţa autoratului.

Pentru a exista complicitate este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:

a) să se fi săvârşit de altcineva o infracţiune (în formă tipică sau tentantă atunci când tentativa este pedepsibilă);

b) să existe o contribuţie (materială sau psihică) din partea complicelui care a servit, folosit în orice mod la săvârşirea infracţiunii comise de altul;

c) să existe o înţelegere (coeziune psihică) între autor şi persoana care ajută, ceea ce presupune ca persoana care ajută să fi voit ca activitatea sa să contribuie la realizarea acţiunii autorului şi să fi cunoscut ceea ce urmărea autorul acţiunii pe care el înţelege să o sprijine.

Aşadar, pentru existenţa complicităţii este necesar şi obligatoriu, din punct de vedere obiectiv, ca activitatea complicelui să fi servit efectiv la săvârşirea faptei prevăzute de legea penală.

Nu există complicitate în ipoteza în care autorul, săvârşind fapta prevăzută de legea penală, nu s-a folosit de sprijinul pe care i l-a dat persoana care a intenţionat să devină complice, aceasta deoarece între contribuţia complicelui şi rezultatul infracţional nu se poate stabili un raport de cauzalitate, iar în lipsa acestuia, elementul material al complicităţii este absent.

Sub aspectul laturii subiective, complicitatea se caracterizează prin intenţie.

Intenţia complicelui constă în voinţa acestuia de a săvârşi actele constitutive ale complicităţii, a căror reprezentare o are, ştiind că înlesneşte sau ajută la săvârşirea, de către o altă persoană, a unei fapte prevăzute de legea penală.

Complicele cunoaşte activitatea autorului şi prevede, ca cert sau eventual, rezultatul socialmente periculos. El are conştiinţa că, prin activitatea sa, contribuie la săvârşirea faptei prevăzute de legea penală, de către autor şi urmăreşte să desfăşoare acea activitate.

Complicitatea poate fi comisă şi cu forma de vinovăţie a intenţiei indirecte, dacă, prin fapta sa, complicele ajută sau înlesneşte, dar nu urmăreşte acest rezultat al faptei sale, ci doar îl acceptă. În această ipoteză, este suficient să se fi acceptat, de către complice, eventualitatea producerii lui.

În fine, intenţia complicelui implică o legătură subiectivă între complice şi autor. Voinţa complicelui de a lega activitatea sa de aceea a autorului, unită cu reprezentarea urmărilor faptei săvârşite de acesta, constituie o cerinţă indispensabilă a acestei forme de participaţie penală.

Elementul obiectiv şi subiectiv se completează reciproc, neputând fi analizate decât în interdependenţa lor.

Întotdeauna ajutorul sau înlesnirea la săvârşirea faptei trebuie unite cu intenţia complicelui de a ajuta, de a înlesni.

Pornind de la aceste considerente de ordin teoretic, în analiza motivelor de recurs în casaţie, Înalta Curte constată că activitatea inculpatului A., în calitate de primar al UAT Band, a folosit efectiv la săvârşirea de către inculpaţii B. şi C. a faptelor prevăzute de legea penală în timpul mandatului său.

Totodată, aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de apel, Înalta Curte învederează că, în speţă, activităţile (contribuţia) inculpatului A., astfel cum au fost reţinute în fapt de instanţa de apel, constau în aceea că, deşi cunoştea actele ilicite ale inculpaţilor B. şi C., încă din 29 ianuarie 2014, nu a luat nicio măsură concretă, adecvată, eficientă şi aptă să ducă la recuperarea sumelor de bani constatate lipsă în gestiune şi, prin aceasta, a întărit convingerea autorilor de a-şi însuşi sumele de bani din gestiune, măsură care revenea, potrivit legii, în sarcina sa, în calitate de primar şi ordonator principal de credite. Astfel, cu titlu de exemplu, deşi, în virtutea art. 61 şi art. 63 din Legea nr. 215/2001 (în vigoare la data faptelor), avea competenţa potrivit funcţiei pe care o îndeplinea, inculpatul A. nu a ordonat, imediat după prima informare sau ulterior, un control al activităţii inculpaţilor B. şi C., nu a declanşat o procedură disciplinară faţă de cei doi, nu a sesizat conform art. 291 C. proc. pen., organele de urmărire penală în legătură cu actele acestora şi nu a dispus vreo decizie de impunere efectivă faţă de gestionari.

În acest context, din punct de vedere al participaţiei la infracţiunile de delapidare săvârşite de inculpaţii B. şi C., conform situaţiei de fapt reţinute definitiv de instanţa de apel, Înalta Curte are în vedere că, în perioada 29 ianuarie 2014 - 28 iunie 2016, inculpatul A., în calitate de primar al comunei Band, jud. Mureş, în mod repetat şi în realizarea unei rezoluţii unice infracţionale, cu toate că a avut cunoştinţă că gestionarii B. şi C. îşi însuşesc, în mod separat, lunar, sume din casieria UAT Band, nu a luat măsuri concrete, adecvate, eficiente şi apte să ducă la împiedicarea activităţii infracţionale a celor doi gestionari. În acest fel, inculpatul A. a înlesnit activitatea inculpaţilor B. şi C. de însuşire periodică a sumelor de bani din gestiune, creându-le convingerea că, fiind cunoscută situaţia de către conducătorul unităţii administrativ teritoriale, pot acţiona nestingheriţi. Astfel, în intervalul 29 ianuarie 2014 - 28 iunie 2016, în care a avut calitatea de primar, prin omisiunile sale repetate, inculpatul A. a înlesnit cu ştiinţă însuşirea din gestiune de către inculpatul B. a sumei nerecuperate de 140.782 RON (prin 26 de acte materiale), iar de către inculpatul C. a sumei nerecuperate de 105.963 RON (prin 26 de acte materiale).

Prin urmare, atât timp cât autorii nu au săvârşit un act sporadic şi întâmplător de însuşire a banilor încasaţi, ci activitatea lor a avut o frecvenţă lunară şi s-a întins pe mai bine de 2 ani 4 luni în mandatul de primar al inculpatului A. şi, în toată această perioadă, martorele E. şi F. l-au înştiinţat lunar şi i-au cerut măsuri, însă acesta nu a făcut niciun demers legal, conduita repetată a inculpatului A. a folosit efectiv la săvârşirea de către inculpaţii B. şi C. a faptelor de delapidare şi se circumscrie înlesnirii cu intenţie a activităţii infracţionale comise de autorii delapidărilor.

Raportat la cele expuse, Înalta Curte concluzionează că actele inculpatului A. întrunesc conţinutul constitutiv al complicităţii la două infracţiuni de delapidare, în formă continuată, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 295 alin. (1) C. pen., cu reţinerea art. 35 alin. (1) C. pen. (o complicitate la infracţiunea de delapidare săvârşită de inculpatul B., cu 26 de acte materiale, şi o altă complicitate la infracţiunea de delapidare comisă de inculpatul C., tot cu 26 de acte materiale).

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 53/A din 26 ianuarie 2023 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 170 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 53/A din 26 ianuarie 2023 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2020.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 170 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 iunie 2023.

GGC - NN