Refusal to execute European Arrest Warrant for enforcement based on five-year legal residence in executing state and domestic statute of limitations

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 21 din 13 martie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, în dosarul nr. x/2023, a fost respinsă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi, în consecinţă, în baza art. 99 alin. (2) lit. c) şi g) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a refuzat executarea mandatului european de arestare emis la data de 06.04.2022 de Curtea de Apel, secţia I a Sălii penale - Madrid, Spania pe numele persoanei solicitate A..

S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 28 alin. (3) din Legea nr. 141/2010.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Alba Iulia a reţinut următoarele:

Prin sesizarea formulată în dosarul nr. x/2023 din 17.02.2023, înregistrată pe rolul instanţei sub nr. x/2023, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a solicitat luarea măsurii arestării provizorii faţă de persoana solicitată A., având în vedere semnalarea introdusă de autorităţile judiciare spaniole privind mandatul european de arestare emis din 06.04.2022 pe numele persoanei solicitate.

În motivarea sesizării s-a arătat că, din cuprinsul semnalării, rezultă că persoana solicitată este urmărită penal deoarece, în perioada 2011-2013, s-a sustras de la plata obligaţiilor fiscale, având o societate de comercializare a hidrocarburilor şi, prin intermediul unor persoane interpuse la alte firme, a solicitat rambursarea TVA în mod nelegal, obţinând în anul 2011 suma de 11.464.254,10 euro, în anul 2012 suma de 33.164.371,20 euro şi în anul 2013 suma de 68.376.600,40 euro, fapte comise în dauna statului spaniol, sume de bani pe care le-a transferat, în scopul ascunderii şi disimulării ilicite, printr-un circuit financiar cu ajutorul mai multor firme offshore.

Faptele sunt incriminate de C. pen. spaniol conform art. 305 alin. (1) şi (2) lit. a), art. 305 bis lit. a), b) şi c) privind evaziunea fiscală şi art. 302 şi 302 privind spălarea banilor, pentru care se prevăd pedepse cu închisoarea de până la 8 ani.

În legislaţia naţională faptele corespund infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută art. 8 din Legea nr. 241/2005 şi infracţiunii de spălarea banilor, prevăzută în art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 129/2019.

La termenul din 17.02.2023, a fost depus mandatul european de arestare emis de autorităţile judiciare din Spania, tradus în limba română, iar instanţa a amânat succesiv judecarea cauzei pentru a obţine unele informaţii de la autoritatea emitentă a mandatului european de arestare.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel Alba Iulia a constatat următoarele:

Din mandatul european de arestare emis la data de 06.04.2022 de Curtea de Apel, secţia I a Sălii penale - Madrid, Spania, rezultă că persoana solicitată a fost condamnată la pedeapsa de 2 ani închisoare şi amendă totală de 298 milioane euro pentru săvârşirea a trei infracţiuni de evaziune fiscală şi la pedeapsa de 6 ani închisoare şi o amendă de 54 milioane euro pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor, pentru care se prevăd pedepse cu închisoarea de până la 8 ani.

Curtea de Apel Alba Iulia a constatat că infracţiunile pentru care persoana solicitată a fost condamnată de autorităţile judiciare spaniole corespund celor enumerate la art. 97 alin. (1) pct. 8 şi 9 din Legea nr. 302/2004, republicată şi sunt sancţionate de legislaţia statului emitent cu pedeapsa închisorii mai mare de 3 ani, astfel că nu au fost supuse verificării îndeplinirii condiţiei dublei incriminări.

Înainte de analiza oricăror alte chestiuni, Curtea de Apel Alba Iulia a considerat că trebuie lămurită problema posibilităţii executării unui mandat european de arestare emis pentru predarea persoanei solicitate în vederea executării unei pedepse, în ipoteza în care hotărârea de condamnare nu este definitivă.

Potrivit art. 5 pct. 1 lit. a) din Convenţia pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale, nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa decât dacă este deţinut legal pe baza condamnării pronunţate de către un tribunal competent. Jurisprudenţa CEDO dezvoltată în jurul acestui articol a statuat că un acuzat este considerat deţinut "pe baza condamnării pronunţate de către un tribunal competent" în sensul articolului 5 pct. 1 lit. a) din Convenţie odată ce hotărârea pe fondul cauzei a fost pronunţată în primă instanţă, chiar dacă sentinţa nu este încă executorie şi este posibilă exercitarea căilor de atac (Ruslan Yakovenko c. Ucrainei, § 46). Expresia "pe baza condamnării" nu poate fi interpretată ca limitându-se la ipoteza unei sentinţe definitive, deoarece acest lucru ar exclude reţinerea persoanelor condamnate care au compărut în cursul şedinţei de judecată fiind în libertate. Nu poate fi ignorat şi faptul că vinovăţia unei persoane lipsite de libertate în procedurile de apel sau în recurs a fost stabilită urmare unui proces desfăşurat conform standardelor articolului 6 (Wemhoff c. Germaniei, § 9). Prin urmare, Curtea a considerat că faptul că împotriva hotărârii de condamnare pronunţată în primă instanţă împotriva persoanei solicitate s-a declarat recurs în casaţie nu poate împiedica executarea mandatului european de arestare şi predarea celui în cauză.

În continuare, Curtea de Apel Alba Iulia a constatat că, în cauză, nu este incident niciunul dintre motivele obligatorii de refuz al executării mandatului european de arestare, prevăzute la art. 99 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Procedând la analiza incidenţei vreunuia dintre motivele opţionale de refuz al executării mandatului european de arestare, Curtea de Apel Alba Iulia a constatat că, în dosarul nr. x/2023, persoana solicitată a depus certificatul de înregistrare nr. x eliberat de Inspectoratul General pentru Imigrări - Biroul pentru imigrări Sibiu, care atestă faptul că a avut drept de rezidenţă în România în perioada 19.02.2018 - 18.02.2023. De asemenea, pentru termenul din 28.02.2023, persoana solicitată a depus certificatul de înregistrare nr. x eliberat de Inspectoratul General pentru Imigrări - Biroul pentru imigrări Sibiu care atestă dreptul de rezidenţă în România al persoanei solicitate pentru perioada 16.02.2023 - 15.02.2028. Certificatele respective au fost emise conform prevederilor art. 15 din O.U.G. nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi a cetăţenilor Confederaţiei Elveţiene. Concluzionând, Curtea de Apel Alba Iulia a constatat că persoana solicitată a făcut dovada unei rezidenţe continue şi legale pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani şi că a declarat că nu doreşte să fie predată autorităţilor judiciare spaniole, ceea ce echivalează cu refuzul executării pedepsei în statul membru emitent. Prin urmare, Curtea de Apel Alba Iulia a constatat incidenţa dispoziţiilor art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată.

În altă ordine de idei, Curtea de Apel Alba Iulia a constatat că infracţiunile pentru care persoana solicitată a fost condamnată în primă instanţă de autoritatea judiciară emitentă a mandatului european de arestare corespund în legislaţia naţională infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută în art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 şi, respectiv, infracţiunii de spălarea banilor, prevăzută în art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 129/2019. Pedeapsa prevăzută de lege pentru cele două infracţiuni este închisoarea de la 3 la 10 ani astfel că, potrivit art. 155 alin. (1) lit. c) C. pen., dacă faptele ar fi fost de competenţa autorităţilor judiciare române, termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 10 ani şi curge de la data săvârşirii ultimei acţiuni/inacţiuni, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol.

Curtea de Apel Alba Iulia a reţinut că cele trei infracţiuni de evaziune fiscală pentru care persoana solicitată a fost condamnată au fost săvârşite corespunzător exerciţiilor financiare aferente anilor 2011, 2012 şi 2013, astfel că se poate considera că termenul de prescripţie începe să curgă cel mai târziu din data de 31.12.2013. În situaţia în care cursul termenului prescripţiei răspunderii penale nu a fost întrerupt sau suspendat, acesta s-ar fi împlinit la data de 30.12.2021.

Prima instanţă a reţinut că prin decretele preşedintelui României nr. 195/2020 şi nr. 240/2020 cursul termenului prescripţiei răspunderii penale a fost suspendat pentru o perioadă de 60 de zile, astfel că, văzând dispoziţiile art. 156 alin. (2) C. pen., a constatat că termenul s-ar fi împlinit la data de 01.03.2022, dacă nu ar fi fost întrerupt.

Cu privire la întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale, Curtea de Apel Alba Iulia a făcut trimitere la dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen. astfel cum s-a statuat asupra lor prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 şi cum au fost acestea interpretate prin decizia nr. 67/2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală şi a constatat că, prin prisma acestor repere jurisprudenţiale, de la data săvârşirii faptei nu a existat vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale.

Concluzionând faţă de cele de mai sus, Curtea de Apel Alba Iulia a constatat că, dacă faptele ar fi fost de competenţa autorităţilor judiciare române, termenul prescripţiei răspunderii penale a persoanei solicitate pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală s-ar fi împlinit la data de 01.03.2022.

În acelaşi sens, Curtea de Apel Alba Iulia a reţinut că infracţiunea de spălare a banilor a fost săvârşită tot în cursul anului 2013, astfel că se poate considera că termenul de prescripţie începe să curgă cel mai târziu din data de 31.12.2013. În situaţia în care cursul termenului prescripţiei răspunderii penale nu a fost întrerupt sau suspendat, acesta s-ar fi împlinit la data de 30.12.2021.

Curtea de Apel Alba Iulia a reţinut că prin decretele preşedintelui României nr. 195/2020 şi nr. 240/2020, cursul termenului prescripţiei răspunderii penale a fost suspendat pentru o perioadă de 60 de zile, astfel că, văzând dispoziţiile art. 156 alin. (2) C. pen., a constatat că termenul s-ar fi împlinit la data de 01.03.2022, dacă nu ar fi fost întrerupt.

Cu privire la întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale, Curtea de Apel Alba Iulia a făcut trimitere la dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen., astfel cum s-a statuat asupra lor prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 şi cum au fost acestea interpretate prin decizia nr. 67/2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală şi a constatat că, prin prisma acestor repere jurisprudenţiale, de la data săvârşirii faptei nu a existat vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale.

Concluzionând faţă de cele de mai sus, Curtea de Apel Alba Iulia a constatat că dacă faptele ar fi fost de competenţa autorităţilor judiciare române, termenul răspunderii penale a persoanei solicitate pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor s-ar fi împlinit la data de 01.03.2022.

Prin prisma celor menţionate, Curtea de Apel Alba Iulia a constatat şi incidenţa dispoziţiilor art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004, republicată, raportat la toate infracţiunile pentru care persoana solicitată a fost condamnată de autoritatea judiciară spaniolă.

În consecinţă, ţinând seama de toate împrejurările cauzei şi de necesitatea executării mandatului european de arestare şi constatând că în cauză sunt incidente două motive opţionale de refuz al executării unui mandat european de arestare, Curtea de Apel Alba Iulia a respins sesizarea procurorului şi a refuzat executarea mandatului european de arestare emis pe numele persoanei solicitate A..

Reţinând în cauză incidenţa art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, Curtea de Apel Alba Iulia a constatat că trebuie să ia în discuţie aplicarea dispoziţiilor alin. (3) al aceluiaşi articol, referitor la recunoaşterea pe cale incidentală a hotărârii străine de condamnare. În acest sens, s-a observat că procedura recunoaşterii hotărârii străine se aplică atunci când refuzul executării mandatului european de arestare se bazează în mod exclusiv pe cazul prevăzut la art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, ceea ce nu este cazul în speţă. Prin urmare, prima instanţă nu a procedat la recunoaşterea hotărârii pronunţate de instanţa spaniolă.

S-a mai reţinut şi faptul că procedura recunoaşterii pe cale incidentală a hotărârii străine de condamnare este condiţionată de caracterul definitiv la acesteia, din această perspectivă legea naţională oferind o protecţie superioară drepturilor persoanei condamnate în raport cu Convenţia pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale. Această condiţie rezultă din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 166 alin. (12) din Legea nr. 302/2004, republicată şi art. 598 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Văzând dispoziţiile art. 109 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, republicată, Curtea de Apel Alba Iulia a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 28 alin. (3) din Legea nr. 141/2010, potrivit cărora autoritatea judiciară română de executare a mandatului european de arestare solicită Biroului SIRENE naţional întreprinderea demersurilor necesare pentru adăugarea unui indicator de validitate la semnalarea din SIS introdusă de alt stat membru în baza unui mandat european de arestare pe care autoritatea judiciară respectivă refuză să îl execute în temeiul art. 98 din Legea nr. 302/2004, republicată.

Împotriva sentinţei penale nr. 21 din 13 martie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, în dosarul nr. x/2023, a formulat contestaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

Prin motivele de contestaţie, în esenţă, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a susţinut că, în mod greşit, prima instanţă a refuzat executarea mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare spaniole pe numele persoanei solicitate A., reţinând incidenţa motivului opţional de refuz al executării prevăzut la art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, care poate fi poate fi luat în considerare doar în cazul în care mandatul a fost emis "în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate".

Or, mandatul european de arestare care face obiectul prezentei proceduri nu a fost emis în vederea executării pedepsei, întrucât, aşa cum reiese din prevederile acestuia şi ale semnalării ataşate (secţiunea 240 şi 034), sentinţa în baza căreia a fost emis mandatul nu este definitivă, în cauză fiind formulat un recurs în casaţie. În aceste condiţii, chiar dacă în mandatul european de arestare se menţionează pedepsele aplicate persoanei solicitate pentru infracţiunile săvârşite, câtă vreme sentinţa de condamnare nu este definitivă, mandatul european de arestare nu poate fi emis decât în vederea judecării cauzei.

Având în vedere cele menţionate, instanţa nu poate refuza executarea mandatului european de arestare emis la data de 06.04.2022 de Curtea de Apel, secţia I a Sălii penale - Madrid, Spania pe numele persoanei solicitate A., reţinând prevederile art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată, respectiv faptul că aceasta trăieşte în România şi are o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani şi a declarat că refuză să execute pedeapsa în statul membru emitent.

O altă critică invocată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a fost aceea că, în mod greşit, prima instanţă a reţinut şi incidenţa motivului opţional de refuz al executării mandatului european de arestare prevăzut la art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004, republicată, respectiv faptul că, potrivit legislaţiei române, răspunderea pentru infracţiunile pe care se întemeiază mandatul european de arestare s-a prescris, dacă faptele ar fi fost de competenţa autorităţilor române.

Sub acest aspect, s-a arătat că infracţiunile pentru care persoana solicitată a fost condamnată de către autorităţile judiciare din Spania sunt incriminate conform art. 305 alin. (1) şi alin. (2) lit. a), art. 305 bis lit. a), b) şi c) din C. pen. spaniol şi art. 301 şi art. 302 din C. pen. spaniol şi corespund în legislaţia română infracţiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 8 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 241/2005, respectiv infracţiunii de spălare a banilor, prev. de art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 129/2019.

Pedeapsa maximă prevăzută de legislaţia română pentru infracţiunile reţinute în sarcina persoanei solicitate A. este de 15 ani, astfel că, potrivit art. 154 alin. (1) lit. b) C. pen., dacă faptele ar fi fost de competenţa autorităţilor judiciare române, termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 10 ani şi curge de la data săvârşirii ultimei acţiuni/inacţiuni, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol. Cele trei infracţiuni de evaziune fiscală pentru care persoana solicitată a fost condamnată în primă instanţă au fost săvârşite corespunzător exerciţiilor financiare aferente anilor 2011, 2012 şi 2013, iar sumele de bani obţinute din rambursarea nelegală de TVA au fost transferate ulterior în conturile mai multor firme din străinătate. În aceste condiţii, termenul de prescripţie a răspunderii penale a început să curgă cel mai devreme la data de 01.01.2014 şi încă nu s-a împlinit.

Având în vedere cele menţionate, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a apreciat că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea nr. 302/2004 republicată, iar instanţa de fond trebuia să audieze persoana solicitată, să-i aducă la cunoştinţă drepturile prevăzute la art. 106 din Legea nr. 302/2004, efectele regulii specialităţii, precum şi posibilitatea de a consimţi la predare către autorităţile judiciare spaniole, punându-i în vedere consecinţele juridice ale consimţământului la predare. De asemenea, instanţa de fond trebuia să dispună punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 06.04.2022 de Curtea de Apel, secţia I-a a Sălii penale - Madrid, Spania pe numele persoanei solicitate A., în vederea participării acestuia la judecarea infracţiunilor săvârşite.

Drept urmare, întrucât nu există nici un motiv obligatoriu sau opţional de refuz al executării mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare din Spania, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a solicitat admiterea contestaţiei, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Alba Iulia.

Analizând hotărârea contestată, în raport cu conţinutul actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată următoarele:

Prealabil, referitor la excepţia tardivităţii declarării contestaţiei de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, invocată de intimatul persoană solicitată A., Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 110 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 reglementează termenul în care poate fi formulată o cale de atac împotriva sentinţei prin care instanţa se pronunţă asupra executării mandatului european de arestare. Astfel, conform prevederilor menţionate anterior, "Hotărârea prevăzută la art. 109 alin. (1) poate fi atacată cu contestaţie în termen de 5 zile de la pronunţare, cu excepţia cazului în care persoana solicitată consimte la predare, când hotărârea este definitivă.".

În cauză, hotărârea atacată a fost pronunţată la data de 13 martie 2023, iar Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a formulat contestaţie la data de 20 martie 2023 (data înregistrării la Curtea de Apel Alba Iulia - dosar Î.C.C.J.).

Potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (2) C. proc. pen.., "(2) La calcularea termenelor pe ore sau pe zile nu se socoteşte ora sau ziua de la care începe să curgă termenul, nici ora sau ziua în care acesta se împlineşte". Deopotrivă, conform alin. (4) al aceluiaşi articol, "(4) Când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul expiră la sfârşitul primei zile lucrătoare care urmează".

Prin raportare la dispoziţiile menţionate anterior, întrucât ultima zi a termenului de 5 zile, de la pronunţare, reglementat de art. 110 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, a căzut într-o zi nelucrătoare, respectiv 19 martie 2023 (o zi de duminică), acesta a expirat la sfârşitul primei zile lucrătoare care a urmat, respectiv 20 martie 2023, aceasta fiind ultima zi în care se putea declara contestaţie.

Relativ la cele ce precedă, având în vedere că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a formulat contestaţie la data de 20 martie 2023, Înalta Curte constată că prezenta cale de atac a fost declarată în termenul prevăzut de lege.

Pe fondul contestaţiei, Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 84 din Legea nr. 302/2004, republicată, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate. Alin. 2 al aceluiaşi text de lege statuează că mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002, modificată prin Decizia-cadru nr. 2009/299/JAI din 26 februarie 2009, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 81/24 din 27 martie 2009.

Prin urmare, mandatul european de arestare este un instrument al cooperării judiciare internaţionale în materie penală, care răspunde nevoii statelor membre de a reacţiona prompt la stimulii infracţionali, în vederea realizării scopurilor Uniunii Europene.

Din dispoziţiile art. 85 şi următoarele din Legea nr. 302/2004, republicată, rezultă că rolul instanţei de judecată în această procedură se rezumă la verificarea condiţiilor de formă ale mandatului, la soluţionarea eventualelor obiecţiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum şi la evaluarea motivelor de refuz al predării pe care aceasta le invocă.

Criticile Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia au vizat greşita reţinere a motivelor opţionale de refuz privind executarea mandatului european de arestare, reglementate de art. 99 alin. (2) lit. c) şi g) din Legea nr. 302/2004.

Astfel, conform primului motiv de contestaţie, în mod greşit, prima instanţă a refuzat executarea mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare spaniole pe numele persoanei solicitate A., reţinând incidenţa motivului opţional de refuz al executării prevăzut la art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia apreciind că mandatul european de arestare care face obiectul prezentei proceduri nu a fost emis în vederea executării pedepsei, întrucât sentinţa în baza căreia a fost emis mandatul nu este definitivă, ci în vederea judecării cauzei.

În privinţa acestei critici, Înalta Curte constată că, în cuprinsul mandatului european de arestare emis la data de 06.04.2022 de Curtea de Apel, secţia I a Sălii penale - Madrid, Spania, se precizează că persoana solicitată A. a fost condamnată prin sentinţa din data de 21 februarie 2022 la următoarele pedepse: 2 ani închisoare şi amendă de 23 milioane de euro pentru exerciţiul financiar 2011, 135 de milioane de euro pentru exerciţiul financiar 2012 şi 140 milioane de euro pentru exerciţiul financiar 2013 pentru trei infracţiuni de evaziune fiscală; 6 ani închisoare şi 54 milioane de euro pentru o infracţiune de spălare de bani. Deopotrivă, s-a menţionat că această sentinţă nu este definitivă, întrucât s-a declarat recurs în casaţie .

Aşadar, mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării pedepselor aplicate prin sentinţa din 21.02.2022 pronunţată de Curtea de Apel Madrid - Camera Penală, secţia I, nerezultând, din actele dosarului, că acesta ar fi fost emis "în scopul judecăţii".

Drept urmare, întrucât mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării pedepselor de 2 ani închisoare pentru săvârşirea a trei infracţiuni de evaziune fiscală şi de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor, aplicate prin sentinţa menţionată anterior, care nu este definitivă, pronunţată de Curtea de Apel Madrid, Înalta Curte constată că este nefondată critica formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, în sensul că în mod greşit s-a reţinut incidenţa motivului opţional de refuz al executării prevăzut la art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004.

Cea de-a doua critică formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a fost în sensul că, în mod greşit, prima instanţă a reţinut incidenţa motivului opţional de refuz al executării mandatului european de arestare prevăzut la art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004, întrucât conform legislaţiei române, răspunderea pentru infracţiunile pe care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate nu s-a prescris, dacă faptele ar fi fost de competenţa autorităţilor române.

În privinţa acestei critici, Înalta Curte constată că nu poate fi calculat cu certitudine termenul de prescripţie a răspunderii penale întrucât sentinţa din 21.02.2022 pronunţată de Curtea de Apel Madrid - Camera Penală, secţia I, prin care persoana solicitată a fost condamnată la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea a trei infracţiuni de evaziune fiscală şi la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor, nu este definitivă (în cuprinsul mandatului european de arestare prevăzându-se, în mod expres, că hotărârea nu este definitivă, întrucât s-a declarat recurs în casaţie - dosar fond).

Deopotrivă, întrucât sentinţa din 21.02.2022 pronunţată de Curtea de Apel Madrid - Camera Penală, secţia I nu este definitivă, în cauză nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, privind recunoaşterea pe cale incidentală a hotărârii străine de condamnare. Sub acest aspect, Înalta Curte are în vedere dispoziţiile art. 167 din Legea nr. 302/2004, care reglementează condiţiile speciale de recunoaştere şi executare a hotărârii judecătoreşti străine, în alin. (1) lit. a) al acestui articol prevăzându-se că "Instanţa română recunoaşte şi pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: a) hotărârea este definitivă şi executorie; (...)".

Relativ la cele ce precedă, Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondată, contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia împotriva sentinţei penale nr. 21 din 13 martie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, în dosarul nr. x/2023, privind pe intimatul persoană solicitată A..

Conform dispoziţiilor art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea contestaţiei vor rămâne în sarcina statului.

În temeiul prevederilor art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul persoană solicitată, în cuantum de 275 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va suporta din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia împotriva sentinţei penale nr. 21 din 13 martie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, în dosarul nr. x/2023, privind pe intimatul persoană solicitată A..

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea contestaţiei rămân în sarcina statului.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul persoană solicitată, în cuantum de 275 RON, rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04 aprilie 2023.

GGC - MM