Preventive Seizure Upheld: Deadline in Art. 2502 CPP is Recommendatory, Not Peremptory, Supreme Court Rules

Deliberând asupra prezentei contestaţii, constată că prin încheierea penală din data de 09 martie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2015, în temeiul disp. art. 2502 din C. proc. pen., au fost constatate încetate de drept măsurile sechestrului asigurător instituite în cursul urmăririi penale asupra bunurilor inculpaţilor, astfel:

- măsura asigurătorie a sechestrului luată în cursul urmăririi penale prin ordonanţa procurorului din data de 11.06.2015, emisă în Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi, asupra bunurilor imobile aparţinând inculpatei persoană juridică SC A. SRL, CUI x, cu sediul în municipiul Iaşi, Şos. x, Nr. 67 - 69, judeţul Iaşi, respectiv: teren intravilan situat în Iaşi, str. x, în suprafaţă utilă de 538 mp - conform contractului de vânzare-cumpărare nr. x/12.12.2014; teren intravilan situat în Iaşi, str. x, în suprafaţă utilă de 568 mp (conform procesului-verbal de aplicare a sechestrului întocmit la data de 19.06.2015, aflat la dosar urmărire penală);

- măsura asigurătorie a sechestrului luată în cursul urmăririi penale prin ordonanţa procurorului din data de 11.06.2015, emisă în Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi, asupra bunului imobil aparţinând inculpatei B., respectiv asupra apartamentului situat în Iaşi, judeţul Iaşi, în suprafaţă de 94,31 mp, format din 3 camere şi dependinţe - conform contractului de construire nr. x/25.02.2014, bun comun cu soţul inculpatei, C. (conform procesului-verbal de aplicare a sechestrului întocmit la data de 19.06.2015, aflat la dosar urmărire penală);

- măsura asigurătorie a sechestrului luată în cursul urmăririi penale prin ordonanţa procurorului din data de 11.06.2015, emisă în Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi, asupra bunului imobil aparţinând inculpatei D. respectiv asupra apartamentului situat în Iaşi, judeţul Iaşi, în suprafaţă utilă de 57,00 mp, format din 3 camere şi dependinţe (nr. cadastral x/I/5) - bun comun cu soţul inculpatei, E. (conform procesului-verbal de aplicare a sechestrului întocmit la data de 19.06.2015, aflat la dosar urmărire penală).

- măsura asigurătorie a sechestrului luată în cursul urmăririi penale prin ordonanţa procurorului din data de 11.06.2015, emisă în Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi, asupra bunului imobil aparţinând inculpatei F., respectiv asupra apartamentului situat în Iaşi, Şoseaua x, judeţul Iaşi, în suprafaţă utilă de 84,91 mp, format din 3 camere şi dependinţe, precum şi teren în suprafaţă de 21,45 mp (conform procesului-verbal de aplicare a sechestrului întocmit la data de 19.06.2015, aflat la dosar urmărire penală.

S-a reţinut de către Curtea de Apel Galaţi că, potrivit art. 2502 din C. proc. pen., introdus prin Legea nr. 6 din 18 februarie 2021, privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce priveşte instituirea Parchetului European (EPPO), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 167/18.02.2021, în tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanţa de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecăţii, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menţinerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse ori ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 şi art. 2501 din C. proc. pen. aplicându-se în mod corespunzător.

Având în vedere că aceste dispoziţii, introduse prin art. 19 din Legea nr. 6/2021, aplicabile începând cu data publicării în Monitorul Oficial - 28.02.2021, au natura unor dispoziţii procedurale, s-a apreciat că sunt incidente dispoziţiile art. 13 alin. (1) din C. proc. pen., care consacră principiul activităţii legii procesual penale, motiv pentru care acestea sunt de imediată aplicare.

Dispoziţia legală stabileşte obligaţia organelor judiciare de a verifica, din oficiu, subzistenţa temeiurilor care au determinat luarea sau menţinerea măsurilor asigurătorii, în termen de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv 1 an în camera preliminară ori în cursul judecăţii. Scopul urmărit de legiuitor prin adoptarea prevederii legale anterior menţionate rezultă din expunerea de motive a legii, acesta fiind eficientizarea activităţii de urmărire penală şi judecată la nivel naţional. În concret, pentru a spori eficienţa măsurilor aflate la dispoziţia Agenţiei Naţionale a Bunurilor Indisponibilizate (A.N.A.B.I.) era necesară reglementarea verificării, din oficiu, dacă o măsură asigurătorie generează prejudicii sau costuri disproporţionate. Voinţa legiuitorului a fost aceea de a crea o obligaţie pozitivă a organelor judiciare de a analiza periodic, din oficiu, legalitatea şi temeinicia măsurilor asigurătorii, precum şi necesitatea menţinerii acestora, inclusiv din perspectiva proporţionalităţii măsurilor raportat la ingerinţa acestora în dreptul de proprietate, verificarea fiind justificată şi de riscul ca valoarea bunurilor indisponibilizate să sufere modificări. Acest examen al proporţionalităţii a fost consacrat de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauzele G. - SA împotriva României, Wellane împotriva României şi Cernea împotriva României, în scopul asigurării unei protecţii mai eficiente a dreptului de proprietate şi a unui just echilibru între interesul general al societăţii şi interesele persoanei căreia îi aparţin bunurile cu privire la care s-a instituit măsura sechestrului asigurător.

Rolul termenelor de 6 luni, respectiv 1 an, stabilite în cuprinsul art. 2502 din C. proc. pen., este acela de a garanta exercitarea obligaţiei organelor judiciare de a verifica subzistenţa temeiurilor care au determinat luarea sau menţinerea măsurilor asigurătorii. În lipsa acestor verificări ori dacă ele se realizează cu depăşirea termenelor stabilite de legiuitor sunt încălcate standardele statuate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului privind examenul proporţionalităţii şi necesităţii măsurii.

Curtea a menţionat că, în acelaşi sens, prin Decizia nr. 894 din 17 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea, nr. 168 din 4 martie 2016, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 249 alin. (1) teza întâi din C. proc. pen., Curtea Constituţională a reţinut că "ingerinţa generată prin dispunerea sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile ale suspectului, inculpatului, persoanei responsabile civilmente ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile vizează drepturi fundamentale, respectiv dreptul de proprietate, este reglementată prin lege, respectiv art. 249 şi următoarele din C. proc. pen., are ca scop legitim desfăşurarea instrucţiei penale, fiind o măsură judiciară aplicabilă în cursul procesului penal, se impune, fiind adecvată în abstracto scopului legitim urmărit, este nediscriminatorie şi este necesară într-o societate democratică, pentru protejarea valorilor statului de drept. Totodată, ingerinţa analizată este proporţională cu cauza care a determinat-o, de vreme ce măsurile asigurătorii au caracter provizoriu, întrucât acestea se dispun pe durata procesului penal, iar Curtea, analizând principiul proporţionalităţii, în jurisprudenţa sa constantă, a reţinut că acesta presupune caracterul excepţional al restrângerilor exerciţiului drepturilor sau libertăţilor fundamentale, ceea ce implică, în mod necesar, şi caracterul lor temporar" (paragraful 30). Tot astfel, prin Decizia nr. 24 din 20 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 276 din 12 aprilie 2016, Curtea Constituţională a reţinut că în lipsa asigurării unui control judecătoresc eficient asupra măsurii de indisponibilizare a bunurilor în cursul unui proces penal, statul nu îşi îndeplineşte obligaţia constituţională de a garanta proprietatea privată persoanei fizice/juridice.

Drept urmare, măsurile asiguratorii sunt măsuri procesuale cu caracter real, temporar şi provizoriu, care au ca scop garantarea reparării pagubei cauzate prin infracţiune, a executării pedepsei amenzii, a executării măsurii confiscării speciale sau a confiscării extinse precum şi garantarea plăţii cheltuielilor judiciare generate de derularea unei proceduri judiciare penale. În acelaşi timp, sunt măsuri restrictive de drepturi, constituind o restrângere a dreptului de proprietate în componenta dreptului de dispoziţie voluntară asupra bunurilor indisponibilizate.

Totodată, astfel cum au fost definite în doctrina judiciară, termenele procedurale sunt termenele care ocrotesc drepturile şi interesele procesuale ale participanţilor la procesul penal şi contribuie la disciplinarea şi sistematizarea activităţii procesuale în vederea asigurării realizării la timp şi în mod just a scopului procesului penal.

La rândul lor, termenele procedurale se clasifică în termene de recomandare (cele înăuntrul cărora trebuie să se efectueze un act, dar fără a atrage o sancţiune pentru depăşirea acestuia), termene imperative sau peremptorii (în limitele cărora este necesar să se efectueze un act procesual, în caz contrar intervenind sancţiunea decăderii, urmată de nulitatea actului efectuat peste termen) şi termene prohibitive (care permit efectuarea actului doar după trecerea unei anumite durate de timp).

Termenele de 6 luni, respectiv 1 an sunt apreciate de curte ca având natura juridică a unor termene procedurale, obligând organele judiciare să acţioneze în sensul art. 2502 din C. proc. pen., la verificarea temeiurilor măsurilor asigurătorii.

Natura termenelor este dată şi de scopul reglementării, termenele fiind instituite pentru disciplinarea şi sistematizarea activităţii procesuale ce priveşte măsurile asigurătorii.

Raportat la efectele pe care le produce, termenul de 6 luni, respectiv de 1 an este unul peremptoriu, întrucât în interiorul acestuia trebuie îndeplinită o activitate procesuală (verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii asigurătorii). Acest termen obligă procurorul, judecătorul de cameră preliminară, respectiv instanţa de judecată să dispună verificarea legalităţii şi temeiniciei sechestrului penal mai înainte de expirarea lui.

Stabilirea naturii termenelor de 6 luni, respectiv 1 an este esenţială pentru determinarea sancţiunii nerespectării obligaţiei de verificare a măsurii asiguratorii. Cu toate că legiuitorul nu a prevăzut în textul de lege nou introdus şi o sancţiune pentru nerespectarea acestor termene, această lipsă explicită a sancţiunii nu le conferă natura unor termene de recomandare, atâta vreme cât dispoziţiile legale în discuţie reglementează o obligaţie, iar nu doar o posibilitate.

Astfel, s-a considerat că depăşirea termenelor peremptorii de 6 luni şi, respectiv, de un an prevăzute la art. 2502 din C. proc. pen. atrage decăderea organului judiciar penal din exercitarea dreptului procesual de a dispune menţinerea măsurii asigurătorii, precum şi nulitatea actului procesual făcut peste termen, cu consecinţă încetării de drept a măsurilor asiguratorii.

În sprijinul acestei concluzii, Curtea ţine seama şi de considerentele redate în Decizia nr. 16/2018 a Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde se reţine că "în raport cu efectele pe care le produc termenele procedurale au fost clasificate în termene peremptorii sau imperative - acelea înăuntrul duratei cărora trebuie să fie îndeplinit sau efectuat un act, termen ce creează o limitare, actul trebuind efectuat înainte de împlinirea termenului; sancţiunea ce intervine în cazul nerespectării termenului este decăderea din exerciţiul dreptului şi nulitatea actului tardiv [art. 268 alin. (1) din C. proc. pen..]; termene dilatorii sau prohibitive - acelea care nu îngăduie îndeplinirea sau efectuarea unui act decât după expirarea duratei lor; sancţiunea ce intervine în cazul nerespectării termenului este nulitatea actului intempestiv [art. 268 alin. (1) din C. proc. pen..]; termene orânduitorii sau de recomandare - acele termene care fixează o perioadă de timp pentru efectuarea unor acte procesuale sau procedurale în vederea bunei desfăşurări a procesului penal, iar nerespectarea acestora nu atrage sancţiuni procesuale cu privire la valabilitatea actului îndeplinit".

Raţiunea termenelor prevăzute de art. 2502 din C. proc. pen. este aceea de a asigura respectarea proporţionalităţii duratei măsurii asigurătorii cu restrângerea dreptului de proprietate al persoanei faţă de care s-a luat măsura şi de a elimina arbitrarul cât priveşte menţinerea sa, astfel că aceste termene au natura juridică a unui termen procedural şi peremptoriu, iar nu unul de recomandare, iar sancţiunea nerespectării termenelor arătate este cea prevăzută de dispoziţiile art. 268 alin. (1) din C. proc. pen.

În acelaşi sens, cu titlu de practică judiciară concordantă, Curtea a identificat drept relevantă Decizia nr. 547 din 20.09.2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2018 (nepublicată), prin care s-a statuat că:

"depăşirea termenului peremptoriu de un an prevăzut la art. 2502 din C. proc. pen., va atrage decăderea organului judiciar penal din exercitarea dreptului procesual de a dispune menţinerea măsurii asigurătorii, precum şi nulitatea actului procesual făcut peste termen iar, din punct de vedere substanţial, încetarea de drept (ope legis) a măsurilor asigurătorii" şi "Prin urmare, sancţiunea nerespectării termenelor arătate, este cea prevăzută de dispoziţiile art. 268 alin. (1) din C. proc. pen., astfel că nerespectarea acestuia atrage decăderea organelor judiciare din dreptul de a verifica măsura asigurătorie, respectiv nulitatea actului efectuat în acest sens cu depăşirea termenului.

Totodată, cu prilejul întâlnirii preşedinţilor secţiilor penale ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi curţilor de apel desfăşurată la Craiova în perioada 3 - 4 iunie 2021, participanţii au agreat, cu privire la chestiunea de drept a sancţiunii incidente în cazul nerespectării termenelor prevăzute de art. 2502 din C. proc. pen.. că "lipsa unei verificări în termenul prevăzut de lege atrage încetarea de drept a măsurii asigurătorii".

În cauza de faţă, Curtea a observat că ultima verificare a măsurile asigurătorii sub aspectul subzistenţei temeiurilor care au determinat luarea acestora s-a făcut la data de 24.02.2022, prin încheierea din aceeaşi dată a Curţii de Apel Iaşi.

În raport de menţiunile teoretice expuse anterior, Curtea a constatat că, la acest moment procesual măsurile asigurătorii au încetat de drept, având în vedere că nu a fost respectat termenului procedural de 1 an prevăzut de art. 2502 din C. proc. pen., ceea ce atrage decăderea organului judiciar din exercitarea dreptului procesual de a dispune menţinerea măsurilor asigurătorii.

În orice caz, chiar şi verificând respectarea exigenţelor de proporţionalitate a măsurilor asigurătorii dintre scopul urmărit prin instituirea măsurilor asigurătorii şi restrângerea dreptului de proprietate al persoanelor acuzate, având în vedere efectul de indisponibilizare a bunurilor aparţinând inculpatului (care afectează atributul dispoziţiei juridice şi materiale, proprietarul pierzând dreptul de a le înstrăina sau greva de sarcini), Curtea a apreciat că menţinerea acestor măsuri nu se mai justifică.

În acest sens, Curtea a avut în vedere că, chiar dacă, potrivit jurisprudenţei Curţii de la Strasbourg, sechestrul nu constituie o judecată asupra unei acuzaţii în materie penală, în sensul art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, fiind o măsură de indisponibilizare a bunurilor, orice sechestru trebuie să îndeplinească standardele prevăzute de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, între care şi cerinţa proporţionalităţii limitării dreptului de proprietate.

Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi exigenţelor art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, atât la luarea măsurii asiguratorii a sechestrului, cât şi pe perioada în care aceasta este menţinută, trebuie respectat testul de proporţionalitate pentru ca măsura prin durata şi scopul urmărit să nu se transforme odată cu trecerea timpului într-o sarcină excesivă pentru persoana ale cărei bunuri au fost indisponibilizate (cauza Forminster Enterprises Limited contra Republicii Cehe - Hotărârea din 2008).

De asemenea, instanţa supremă a reţinut că proporţionalitatea dintre scopul urmărit la instituirea măsurii şi restrângerea drepturilor persoanei acuzate trebuie asigurată indiferent de modul în care legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege sau ca fiind lăsată la aprecierea judecătorului. Condiţia decurge atât din art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, cât şi din art. 53 alin. (2) din Constituţia României, republicată (măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii).

Ca atare, în cauza de faţă, deşi întinderea presupusului prejudiciu este de necontestat, Curtea a apreciat că faţă de comportamentul procesual al organelor judiciare, de durata considerabilă a procedurilor judiciare - de la data acelor presupuse fapte care oferă consistenţă acuzaţiilor penale au trecut aproape 8 ani - precum şi de durata măsurilor asiguratorii (aproximativ 8 ani), menţinerea măsurilor asigurătorii nu se mai justifică.

Împotriva acestei încheieri, a formulat contestaţie, în termenul legal, partea civilă UAT Iaşi - Consiliul Judeţean Iaşi.

Prin motivele de contestaţie, partea civilă a arătat că ultima verificare a măsurilor asigurătorii, sub aspectul subzistenţei temeiurilor care au determinat luarea acestora, s-a făcut la data de 24.02.2022 de Curtea de Apel Iaşi, dosarul fiind apoi transmis - urmare admiterii cererii de strămutare - spre soluţionare la Curtea de Apel Galaţi, unde a fost înregistrat la data de 02.05.2022.

S-a solicitat să se observe că această instanţă avea obligaţia de a face aplicarea prevederilor 2502 din C. proc. pen., termenele prevăzute de acest text de lege având natura juridică a unor termene procedurale şi peremptorii, iar nu de recomandare, sancţiunea nerespectării lor fiind cea prevăzută de dispoziţiile art. 268 alin. (1) din C. proc. pen.

Cu toate acestea, s-a considerat de partea civilă că obligaţia verificării periodice a respectării acestor termene, conform prevederilor legale menţionate anterior, revenea în cazul de faţă instanţei de judecată. Or, constatarea încetării de drept a măsurilor asigurătorii înainte de finalizarea prezentului proces penal având ca obiect infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/200), instigare şi complicitate la fals intelectual, instigare la abuz în serviciu, poate crea suspiciunea rezonabilă a înstrăinării bunurilor imobile asupra cărora au fost instituite măsurile asigurătorii şi imposibilitatea recuperării de la inculpaţi a prejudiciului produs UAT Judeţul Iaşi - Consiliul Judeţean Iaşi.

De asemenea, s-a apreciat că durata îndelungată a procesului penal nu poate constitui un motiv pentru înlăturarea şi constatarea încetării de drept a măsurilor asigurătorii stabilite pentru inculpaţi în prezentul litigiu.

Faţă de cele menţionate, a solicitat admiterea contestaţiei şi menţinerea măsurilor asigurătorii dispuse prin ordonanţa procurorului din data de 11.06.2015 emisă în Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2015 al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -v Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi până la finalizarea definitivă a prezentului proces penal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 24 martie 2023, fiind repartizată aleatoriu Completului nr. 2, cu termen de judecată la data de 28 martie 2023.

Examinând contestaţia formulată în baza actelor şi lucrărilor de la dosar şi în raport cu dispoziţiile legale în materie, Înalta Curte constată următoarele:

Sub un prim aspect, având în vedere că s-a invocat de către apărarea intimaţilor-inculpaţi faptul că partea civilă, prin motivele de contestaţie, a achiesat la argumentele Curţii de Apel Galaţi în ceea ce priveşte natura juridică a termenului prevăzut de art. 2502 din C. proc. pen. şi sancţiunea nerespectării acestuia, motiv pentru care în aceste coordonate ar fi stabilite limitele învestirii instanţei de control judiciar, Înalta Curte apreciază că, în raport cu dispoziţiile art. 4251 alin. (4) rap. la art. 418 din C. proc. pen., prin soluţia ce o va pronunţa nu trebuie să se creeze o situaţie mai grea pentru partea civilă, singura care a formulat contestaţie în prezenta cauză.

Or, indiferent de corectitudinea sau nu a aprecierilor în drept făcute de partea civilă prin motivele de contestaţie, Înalta Curte este ţinută să examineze cauza sub toate aspectele invocate de către partea civilă sau din oficiu.

Se constată că scopul pentru care s-a formulat calea de atac de către partea civilă este acela de a obţine menţinerea măsurilor asigurătorii dispuse prin ordonanţa procurorului din data de 11 iunie 2015 emisă în Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2015 al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi, până la finalizarea definitivă a prezentului proces penal.

Prin urmare, instanţa supremă nu este ţinută neapărat de motivele concrete ale contestaţiei, ci de solicitarea părţii civile, respectiv de admitere a contestaţiei şi de menţinere a măsurilor asigurătorii. De altfel, pentru a proceda la analiza contestaţiei formulate, ar fi fost suficient doar să fie exercitată această cale de atac de către partea civilă, în cazul nemotivării potrivit art. 4251 alin. (3) din C. proc. pen. neexistând o sancţiune prevăzută de lege.

Cu privire la solicitarea subsidiară a reprezentantului Ministerului Public, de trimitere a cauzei spre rejudecare întrucât Curtea de Apel Galaţi nu s-ar fi pronunţat cu privire la cererea de luarea a măsurilor asigurătorii în ipoteza în care s-ar fi ajuns la concluzia constatării încetării de drept a acestor măsuri, Înalta Curte apreciază că, deşi printr-o atare soluţie nu se ajunge la o agravare a situaţiei părţii civile, faţă de soluţia ce se va pronunţa, rămâne fără obiect.

În plus, este de observat că instanţa de apel, deşi nu mai era cazul având în vedere soluţia dispusă, de încetare de drept a măsurilor asigurătorii, a făcut o analiză asupra proporţionalităţii acestor măsuri şi a apreciat că nu se mai justifică menţinerea lor.

Sub aspectul constatării încetării de drept a măsurilor asigurătorii, Înalta Curte constată că încheierea constată este nelegală în considerarea aspectelor ce vor fi dezvoltate în continuare.

Referitor la existenţa instituţiei încetării de drept în materia măsurilor asiguratorii în ipoteza prevăzută de art. 2502 din C. proc. pen., este de observat că o asemenea reglementare a fost avută în vedere de legiuitor doar în cazul prevăzut de art. 397 alin. (5) din C. proc. pen., atunci când, potrivit art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă, iar persoana vătămată nu introduce acţiunea în faţa instanţei civile în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii. În mod similar, încetarea de drept a măsurii asigurătorii a fost prevăzută şi pentru faza de urmărire penală în dispoziţiile art. 315 alin. (2) lit. a) din C. proc. pen.

Prin urmare, nefiind expres prevăzută încetarea de drept şi în cazul de la art. 2502 din C. proc. pen., unde se prevede doar posibilitatea menţinerii, restrângerii, extinderii sau ridicării măsurilor asigurătorii, nu se poate proceda la extinderea cazurilor prin analogie, interzisă, de altfel, în procesul penal.

În atare situaţie, dat fiind că textul de lege nu reglementează consecinţele pe care le-ar antrena o conduită contrară conţinutului lui, este evident că termenele de 6 luni şi de 1 an instituite prin acesta pentru verificarea periodică a măsurilor asigurătorii nu pot fi calificate decât ca fiind termene procedurale de recomandare, eventuala lor depăşire nefiind de natură să atragă încetarea de drept a măsurilor asigurătorii, atâta timp cât, aşa cum s-a arătat anterior, o asemenea sancţiune nu a fost consacrată legislativ decât în materia măsurilor preventive şi în cele două cazuri mai sus menţionate.

De altfel, aceeaşi opinie a exprimat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în jurisprudenţa sa constantă (încheierea din 21 martie 2022 pronunţată în Dosarul nr. x/2019 al Completului de 5 Judecători penal, încheierea din 24 martie 2022 pronunţată în Dosarul nr. x/2021, decizia penală nr. 382 din 14 iunie 2022 pronunţată în Dosarul nr. x/2016, Decizia penală nr. 236 din 21 martie 2023 pronunţată în Dosarul nr. x/2017, Decizia penală nr. 237 din 21 martie 2023 pronunţată în Dosarul nr. x/2023, Decizia penală nr. 524 din 25 mai 2021 pronunţată în Dosarul nr. x/2018, secţia penală).

În fine, Înalta Curte constată că, în ipoteza examinată, nu sunt aplicabile nici prevederile art. 268 alin. (2) din C. proc. pen., întrucât această dispoziţie legală reglementează încetarea efectului măsurilor a căror durată a expirat, ceea ce presupune, ab initio, ca măsura să aibă o durată determinată în timp. Or, aşa cum s-a arătat anterior, în cazul măsurilor asigurătorii legiuitorul nu a stabilit un termen maxim pe durata căruia pot fi luate/menţinute, astfel că dispoziţiile legale precitate nu-şi găsesc aplicabilitate în materia de referinţă.

În continuare, Înalta Curte reţine că măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile care aparţin inculpatului sau părţii responsabile civilmente, prin instituirea unui sechestru asupra acestora, în scopul asigurării reparării prejudiciului cauzat prin infracţiune sau realizării confiscării, executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare.

Aceste măsuri au caracter provizoriu, având rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure atingerea scopului prevăzut de lege, în variantele alternative prevăzute de lege.

Din interpretarea dispoziţiilor art. 249, art. 2502 din C. proc. pen. rezultă că, în principiu, luarea măsurilor asigurătorii este condiţionată de constatarea prealabilă a necesităţii instituirii lor în vederea atingerii scopului prevăzut de lege, principiu care guvernează, de altfel, toate măsurile procesuale. Totodată, dispunerea măsurilor asigurătorii trebuie să satisfacă şi cerinţa proporţionalităţii acestora cu scopul urmărit prin dispunerea lor şi cu valoarea estimată a sumelor a căror recuperare este garantată prin intermediul acestei categorii de măsuri.

Prin urmare, aspectul ce face obiectul analizei instanţei în temeiul art. 2502 din C. proc. pen., este acela al subzistenţei temeiurilor avute în vedere la momentul dispunerii, precum şi acela al proporţionalităţii măsurii asiguratorii.

Contrar celor reţinute de Curtea de Apel Galaţi, instanţa supremă apreciază că sunt îndeplinite în continuare condiţiile necesare menţinerii măsurilor asigurătorii dispuse în cauză.

Astfel, existenţa justului echilibru între cerinţele interesului general şi cerinţa de a proteja drepturile fundamentale ale persoanei, se realizează, într-adevăr, şi din perspectiva criteriilor stabilite în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia protecţiei proprietăţii şi a dreptului la un proces echitabil, prin raportare la durata procedurii, complexitatea cauzei, la conduita acuzaţilor şi a autorităţilor judiciare, dar şi a bunurilor ce au format obiectul indisponibilizării, precum şi a intervalului de timp în care acestea s-au aflat sub puterea sechestrului.

În analiza proporţionalităţii dintre restrângerea dreptului de proprietate şi scopul urmărit, Înalta Curte reţine natura acuzaţiei pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată, respectiv abuz în serviciu, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 297 din C. pen. fals intelectual, prev. de art. 321 alin. (1) din C. pen., fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 din C. pen., numărul mare de acte materiale reţinute în sarcina unora dintre inculpaţi, precum şi calitatea acestora; cuantumul eventualului prejudiciu produs UAT Iaşi - Consiliul Judeţean Iaşi, complexitatea cauzei, etapa procesuală în care se află cauza, respectiv apel, fiind aproape de pronunţarea unei decizii finale.

În ceea ce priveşte durata măsurilor asigurătorii (aproximativ 8 ani), se constată că aceasta nu aduce atingere exigenţelor CEDO, având în vedere gradul ridicat de complexitate a cauzei care a determinat administrarea unui probatoriu amplu, cu precădere în faţa primei instanţe.

De altfel, chiar în contextul analizei justului echilibru între interesul general al societăţii şi protejarea dreptului persoanei la respectarea bunurilor sale, este de subliniat importanţa desfăşurării de investigaţii în cazul presupuselor infracţiuni, cu diligenţa necesară pentru a se asigura că infracţiunile sunt examinate în mod corespunzător şi că procedurile sunt finalizate în mod legal. Or, un asemenea demers se realizează, în general, într-o perioadă de timp semnificativă, iar, în prezenta cauză, se constată că nu au existat perioade de stagnare a procedurilor judiciare generate de organele judiciare.

Faţă de aceste aspecte, se poate aprecia rezonabil că, în privinţa măsurilor asigurătorii luate faţă de inculpaţi, se păstrează un just echilibru între interesul general legitim al statului, constând în acoperirea unei eventuale pagube, în raport cu valoarea pretinsului prejudiciu şi interesul personal al inculpaţilor de a-şi exercita neîngrădit dreptul de proprietate (cu toate prerogativele) asupra bunurilor ce au fost indisponibilizate.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va admite contestaţia formulată de contestatorul-parte civilă UAT Iaşi - Consiliul Judeţean Iaşi împotriva încheierii din data de 09 martie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2015.

Va desfiinţa încheierea contestată şi, în fond, rejudecând:

În baza art. 2502 din C. proc. pen., va menţine măsurile sechestrului asigurător instituite în cursul urmăririi penale asupra bunurilor inculpaţilor, astfel:

- măsura asigurătorie a sechestrului luată în cursul urmăririi penale prin ordonanţa procurorului din data de 11.06.2015, emisă în Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi, asupra bunurilor imobile aparţinând inculpatei persoană juridică SC A. SRL, CUI x, cu sediul în municipiul Iaşi, Şos. x, Nr. 67 - 69, judeţul Iaşi, respectiv: - teren intravilan situat în Iaşi, str. x, în suprafaţă utilă de 538 mp - conform contractului de vânzare-cumpărare nr. x/12.12.2014; - teren intravilan situat în Iaşi, str. x, în suprafaţă utilă de 568 mp (conform procesului-verbal de aplicare a sechestrului întocmit la data de 19.06.2015, aflat la dosar urmărire penală);

- măsura asigurătorie a sechestrului luată în cursul urmăririi penale prin ordonanţa procurorului din data de 11.06.2015, emisă în Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi, asupra bunului imobil aparţinând inculpatei B., respectiv asupra apartamentului situat în Iaşi, judeţul Iaşi, în suprafaţă de 94,31 mp, format din 3 camere şi dependinţe - conform contractului de construire nr. x/25.02.2014 - bun comun cu soţul inculpatei, C. (conform procesului-verbal de aplicare a sechestrului întocmit la data de 19.06.2015, aflat la dosar urmărire penală);

- măsura asigurătorie a sechestrului luată în cursul urmăririi penale prin ordonanţa procurorului din data de 11.06.2015, emisă în Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi, asupra bunului imobil aparţinând inculpatei D. respectiv asupra apartamentului situat în Iaşi, judeţul Iaşi, în suprafaţă utilă de 57,00 mp, format din 3 camere şi dependinţe (nr. cadastral x/I/5) - bun comun cu soţul inculpatei, E. (conform procesului-verbal de aplicare a sechestrului întocmit la data de 19.06.2015, aflat la dosar urmărire penală).

- măsura asigurătorie a sechestrului luată în cursul urmăririi penale prin ordonanţa procurorului din data de 11.06.2015, emisă în Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi, asupra bunului imobil aparţinând inculpatei F., respectiv asupra apartamentului situat în Iaşi, Şoseaua x, judeţul Iaşi, în suprafaţă utilă de 84,91 mp, format din 3 camere şi dependinţe, precum şi teren în suprafaţă de 21,45 mp (conform procesului-verbal de aplicare a sechestrului întocmit la data de 19.06.2015, aflat la dosar urmărire penală.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea contestaţiei formulate de contestatorul-parte civilă UAT Iaşi - Consiliul Judeţean Iaşi vor rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii-inculpaţi B. şi SC A. SRL, în sumă de câte 340 RON, vor rămâne în sarcina statului şi se vor plăti din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestaţia formulată de contestatorul-parte civilă UAT Iaşi - Consiliul Judeţean Iaşi împotriva încheierii din data de 09 martie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2015.

Desfiinţează încheierea contestată şi, în fond, rejudecând:

În baza art. 2502 din C. proc. pen., menţine măsurile sechestrului asigurător instituite în cursul urmăririi penale asupra bunurilor inculpaţilor, astfel:

- măsura asigurătorie a sechestrului luată în cursul urmăririi penale prin ordonanţa procurorului din data de 11.06.2015, emisă în Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi, asupra bunurilor imobile aparţinând inculpatei persoană juridică SC A. SRL, CUI x, cu sediul în municipiul Iaşi, Şos. x, Nr. 67 - 69, judeţul Iaşi, respectiv: - teren intravilan situat în Iaşi, str. x, în suprafaţă utilă de 538 mp - conform contractului de vânzare-cumpărare nr. x/12.12.2014; - teren intravilan situat în Iaşi, str. x, în suprafaţă utilă de 568 mp (conform procesului-verbal de aplicare a sechestrului întocmit la data de 19.06.2015, aflat la dosar urmărire penală);

- măsura asigurătorie a sechestrului luată în cursul urmăririi penale prin ordonanţa procurorului din data de 11.06.2015, emisă în Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi, asupra bunului imobil aparţinând inculpatei B., respectiv asupra apartamentului situat în Iaşi, judeţul Iaşi, în suprafaţă de 94,31 mp, format din 3 camere şi dependinţe - conform contractului de construire nr. x/25.02.2014 - bun comun cu soţul inculpatei, C. (conform procesului-verbal de aplicare a sechestrului întocmit la data de 19.06.2015, aflat la dosar urmărire penală);

- măsura asigurătorie a sechestrului luată în cursul urmăririi penale prin ordonanţa procurorului din data de 11.06.2015, emisă în Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi, asupra bunului imobil aparţinând inculpatei D. respectiv asupra apartamentului situat în Iaşi, judeţul Iaşi, în suprafaţă utilă de 57,00 mp, format din 3 camere şi dependinţe (nr. cadastral x/I/5) - bun comun cu soţul inculpatei, E. (conform procesului-verbal de aplicare a sechestrului întocmit la data de 19.06.2015, aflat la dosar urmărire penală).

- măsura asigurătorie a sechestrului luată în cursul urmăririi penale prin ordonanţa procurorului din data de 11.06.2015, emisă în Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi, asupra bunului imobil aparţinând inculpatei F., respectiv asupra apartamentului situat în Iaşi, Şoseaua x, judeţul Iaşi, în suprafaţă utilă de 84,91 mp, format din 3 camere şi dependinţe, precum şi teren în suprafaţă de 21,45 mp (conform procesului-verbal de aplicare a sechestrului întocmit la data de 19.06.2015, aflat la dosar urmărire penală).

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea contestaţiei formulate de contestatorul-parte civilă UAT Iaşi - Consiliul Judeţean Iaşi rămân în sarcina statului.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii-inculpaţi B. şi SC A. SRL, în sumă de câte 340 RON, rămân în sarcina statului şi se plătesc din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 martie 2023.

GGC - OB