Reparations for indirect victims of ethnic persecution: eligibility of children born during parental displacement under Law No. 189/2000

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, la data de 3 noiembrie 2004, reclamantul S.I. a solicitat în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Timiș, să se dispună anularea hotărârii nr. 9218 din 12 octombrie 2004, a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i s-a respins cererea privind recunoașterea calității de beneficiar al prevederilor acestei legi.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în esență, că s-a născut în perioada refugiului părinților, în urma Dictatului de la Viena, dobândind același statut personal cu al acestora, anume statutul de refugiat.

Prin sentința civilă nr. 451/PI din 16 noiembrie 2004, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea reclamantului S.I., a anulat hotărârea nr. 9218 din 12 octombrie 2004, emisă de Casa Județeană de Pensii Timiș, pe care a obligat-o să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, pentru perioada 27 ianuarie 1942 - 6 martie 1945.

Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut că din probele administrate în cauză rezultă că reclamantul a făcut dovada că s-a născut pe timpul refugiului părinților săi, ca urmare a Dictatului de la Viena, suferind vexații morale și materiale, rezultând din condiția de persoană refugiată/strămutată.

În consecință, instanța a reținut că reclamantul trebuie să beneficieze de actele reparatorii instituite de Statul Român, prin Legea nr. 189/2000, pentru aceste categorii de persoane.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Timiș, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În esență, se susține că reclamantul nu este îndreptățit să i se recunoască drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, deoarece s-a născut la data de 27 ianuarie 1942, în Timișoara, iar părinții au fost strămutați din Oradea, la 17 octombrie 1940. În opinia recurentei, reclamantul nu poate beneficia de drepturile stabilite prin actul normativ menționat, fiind născut la aproximativ 450 zile după refugiul părinților săi.

Examinându-se sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanței, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind și aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].

Din interpretarea prevederilor ordonanței, rezultă că atât obiectul, cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, în perioada arătată, din motive etnice.

Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înțeleasă atât persoana care a suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt asupra lor.

Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit, astfel, toate consecințele nefavorabile ce au decurs din această situație.

Or, în cauză este necontestat că reclamantul, care s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a suferit familia sa, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate.

Din această perspectivă, concluzia la care se ajunge prin asumarea raționamentului propus de recurentă, că un minor, mai ales la o vârstă fragedă, nu împărtășește condiția grav restrictivă impusă părinților săi, este eronată și nu poate fi acceptată, fiind contrară ordinii publice și bunelor moravuri.

Față de considerentele expuse, recursul se vădește nefondat și urmează a fi respins ca atare, menținându-se sentința criticată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Timiș împotriva sentinței civile nr. 451/PI din 16 noiembrie 2004, a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 martie 2005.