Transfer of prisoner to foreign state: jurisdictional bars and exclusion from motion against execution

Şedinţa publică din data de 28 martie 2023

Deliberând asupra cauzei de faţă

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 27/F, din data de 13 februarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală,

Prin sentinţa penală nr. 214/F/12.11.2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală s-au hotărât următoarele:

În temeiul art. 166 alin. (2), alin. (3), alin. (6) lit. a) şi alin. (9) rap. la art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 (republicată), a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

A recunoscut următoarele acte, referitoare la condamnatul A.:

- Hotărârea nr. 136 din data de 16 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bari, secţia a III-a Penală în Dosarul nr. x/2012 R.G.N.R., rămasă definitivă la data de 03 martie 2020, prin care, fiind reformată Hotărârea din data de 24 martie 2017 a Tribunalului Fogia, a fost aplicată condamnatului pedeapsa de 2 ani şi 10 luni închisoare;

- Hotărârea din data de 13 martie 2013, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară al Tribunalului Fogia, confirmată prin Hotărârea nr. 941 din data de 13 martie 2017 a Curţii de Apel Bari, secţia I Penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2012 R.G.N.R., rămasă definitivă la data de 26 septembrie 2017, prin care a fost aplicată condamnatului pedeapsa de 2 ani închisoare;

- Ordonanţa de executare a pedepselor nr. 213/2020 SIEP din data de 22 mai 2020, emisă de Parchetul General al Republicii din Bari, prin care a fost aplicată condamnatului pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 10 luni închisoare, din care a fost scăzută perioada deja executată, de 5 luni şi 8 zile, şi anume 06 octombrie 2012 - 13 martie 2013 şi s-a dispus ca acesta să execute pedeapsa de 4 ani, 4 luni şi 22 zile închisoare.

A dispus transferarea condamnatului A. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 4 ani, 4 luni şi 22 zile închisoare.

A dedus din această pedeapsă perioada executată de condamnat în regim privativ de libertate, începând cu data de 15 august 2019 până la zi.

A dispus emiterea mandatului de executare, cu privire la pedeapsa de 4 ani, 4 luni şi 22 zile închisoare, la data rămânerii definitive a acestei sentinţe.

Sentinţa a rămas definitivă prin decizia penală nr. 47/A din data de 11.02.2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, apelul declarat de condamnat fiind respins ca nefondat.

A fost emis MEPI nr. 273/12.02.2021, petentul fiind transferat în România în vederea executării pedepsei la data de 07.07.2021.

Autorităţile judiciare din Republica Italiană au comunicat, în copie, ordinul nr. 915/31.03.2021, emis de magistratul de supraveghere din Foggia, prin care se acordă condamnatului A. 135 de zile de deducere din pedeapsă, pentru perioada 06.10.2012 la 15.03.2013 şi de la 15.08.2019 la 05.09.2020.

Curtea a constatat că este incident cazul de contestaţie la executare prev. de art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., fiind invocată o cauză de micşorare a pedepsei.

Potrivit art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004 în cazul în care, ulterior transferării persoanei condamnate, statul emitent transmite o hotărâre judecătorească sau un act judiciar prin care persoanei condamnate i s-au acordat reduceri de pedeapsă anterior transferării sale în România, acestea vor fi recunoscute de curtea de apel care a pronunţat hotărârea prevăzută la alin. (6). Dispoziţiile din C. proc. pen. referitoare la contestaţia la executare se aplică în mod corespunzător.

Având în vedere dispoziţiile legale menţionate, Curtea a constatat că se impune recunoaşterea Ordinului 915/31.03.2021 emis de magistratul de supraveghere din Foggia, în temeiul art. 166 alin. (16) din Legea 302/2004.

Astfel, prin Ordinul de la data de 31.03.2021 petentului i-a fost recunoscută o perioadă de executare anticipată de 135 de zile, ce se impunea a fi dedusă din pedeapsa pe care persoana condamnată o execută în prezent.

Referitor la solicitarea de transfer într-un penitenciar din republica Italiană, instanţa a constatat că este inadmisibilă, faţă de dispoziţiile art. 148 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 302/2004, conform cărora: (1) Orice persoană condamnată în România care este cetăţean al unui stat terţ sau care trăieşte pe teritoriul unui alt stat decât cel de cetăţenie şi doreşte să fie transferată pe teritoriul acestuia poate solicita direct sau prin intermediul judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate desemnat pentru penitenciarul în care se află aceasta ori al conducerii unităţii în care este internată iniţierea procedurii de transferare în statul de executare.

(2) În cazul în care persoana condamnată are cetăţenie multiplă, dintre care una este a statului român, cetăţenia străină va fi considerată ca fiind dominantă numai dacă statul străin este statul pe teritoriul căruia cetăţeanul român trăieşte. În cazul în care una dintre cetăţenii este a unui alt stat membru al Uniunii Europene, procedura prevăzută la titlul VI se aplică cu prioritate, în afară de cazul în care respectivul stat membru a declarat că nu doreşte să preia executarea pedepsei aplicate persoanei condamnate sau atunci când sunt incidente dispoziţiile art. 161 alin. (2). Înscrisurile şi informaţiile prevăzute la art. 138 se transmit unui singur stat de executare o dată.

De altfel, cererea a fost formulată de petentul condamnat, cetăţean român, în cursul judecării prezentei contestaţii la executare, contestaţie ce are un alt obiect, în consecinţă excede obiectului cauzei, iar pe de altă parte potrivit art. 148 din Legea nr. 302/2004 curtea de apel nu este autoritatea competentă să soluţioneze o asemenea cerere.

Împotriva acestei sentinţe penale, contestatorul persoană condamnată A. a formulat contestaţie, solicitând să se dispună transferul său într-un penitenciar din Italia, având în vedere că pe teritoriul acestui stat a săvârşit faptele.

Examinând contestaţia formulată, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând a o respinge, pentru următoarele considerente:

Prioritar, Înalta Curte va stabili coordonatele normative aplicabile în cauză, respectiv dispoziţiile art. 148 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 302/2004, dispoziţii care reglementează condiţiile pentru transferarea în statul de executare a persoanelor deţinute în penitenciarele din România: (1) Orice persoană condamnată în România care este cetăţean al unui stat terţ sau care trăieşte pe teritoriul unui alt stat decât cel de cetăţenie şi doreşte să fie transferată pe teritoriul acestuia poate solicita direct sau prin intermediul judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate desemnat pentru penitenciarul în care se află aceasta ori al conducerii unităţii în care este internată iniţierea procedurii de transferare în statul de executare.

(2) În cazul în care persoana condamnată are cetăţenie multiplă, dintre care una este a statului român, cetăţenia străină va fi considerată ca fiind dominantă numai dacă statul străin este statul pe teritoriul căruia cetăţeanul român trăieşte. În cazul în care una dintre cetăţenii este a unui alt stat membru al Uniunii Europene, procedura prevăzută la titlul VI se aplică cu prioritate, în afară de cazul în care respectivul stat membru a declarat că nu doreşte să preia executarea pedepsei aplicate persoanei condamnate sau atunci când sunt incidente dispoziţiile art. 161 alin. (2). Înscrisurile şi informaţiile prevăzute la art. 138 se transmit unui singur stat de executare o dată.

În cazul unei cereri de transfer al executării pedepsei în alte state, formulată de o persoană condamnată şi deţinută într-un penitenciar sau unitate medicală din România, procedura judiciară este precedată de o procedură prealabilă.

În cadrul acestei proceduri, judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate va întreprinde anumite verificări, pe care le va consemna într-un referat, care împreună cu înscrisurile şi informaţiile necesare transferului se transmit Direcţiei de specialitate din cadrul Ministerului Justiţiei.

În raport de aceste consideraţii teoretice, Înalta Curte constată, similar Curţii de Apel, că această procedură nu este de competenţa instanţei de judecată şi, cu atât mai puţin, pe calea unei contestaţii la executare. Procedura judiciară vizează exclusiv situaţia în care statul de executare îşi exprimă consimţământul cu privire la transferarea persoanei condamnate în vederea executării pedepsei pe teritoriul său, iar Direcţia de Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară din cadrul Ministerului Justiţiei transmite întreaga documentaţie întocmită de judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate desemnat pentru penitenciarul în care se află persoana condamnată, precum şi documentele comunicate de statul de executare către parchetul de pe lângă Judecătoria în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere, în vederea sesizării instanţei competente.

Mai mult, Înalta Curte constată că obiectul cauzei pendinte îl constituie cererea prin care condamnatul A. a solicitat transferul într-un penitenciar din republica Italiană, motivat de împrejurarea că prevederile legale referitoare la executarea pedepselor privative de libertate sunt mai favorabile.

În acest context, Înalta Curte reaminteşte că procedura jurisdicţională a contestaţiei la executare este menită să rezolve situaţiile juridice care afectează executarea unei hotărâri penale. Astfel, potrivit art. 598 alin. (1) din C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b)când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.

În cauza de faţă, Înalta Curte constată că prin sentinţa penală nr. 214/F/12.11.2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 47/A din data de 11.02.2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus în temeiul art. 166 alin. (2), alin. (3), alin. (6) lit. a) şi alin. (9) rap. la art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 (republicată), admiterea sesizării formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, recunoaşterea hotărârilor judecătoreşti pronunţate de statul italian şi transferarea condamnatului A. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 4 ani, 4 luni şi 22 zile închisoare.

Aşadar, Înalta Curte reţine că solicitarea contestatorului în sensul transferării sale în republica Italiană în vederea executării pedepsei, întrucât prevederile legale referitoare la executarea pedepselor privative de libertate sunt mai favorabile, nu se încadrează în cazurile de contestaţie la executare prevăzute de art. 598 alin. (1) C. proc. pen., întrucât, prin prezentul demers judiciar nu au fost relevate aspecte care să reprezinte un caz de împiedicare la executare sau să determine stingerea pedepsei şi, de asemenea, nu au intervenit modificări în sensul micşorării cuantumului pedepsei ce se execută.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 27/F, din data de 13 februarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2022

Va obliga contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 340 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 27/F, din data de 13 februarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2022

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 340 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 martie 2023.