Appellate application of mandatory one-third penalty reduction under simplified procedure and the non reformatio in pejus principle

Şedinţa publică din data de 18 aprilie 2023

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 83 din 17 martie 2022 a Judecătoriei Reghin, pronunţată în dosarul nr. x/2020, printre altele, s-au dispus următoarele:

În temeiul art. 5 alin. (1) C. pen., s-a constatat că legea penală mai favorabilă aplicabilă inculpatului A., cu privire la infracţiunea de viol, prevăzută de art. 218 alin. (1) şi alin. (3) lit. f) C. pen., este reprezentată de prevederile C. pen. în vigoare la data de 29.06.2020.

În temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.., cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 76 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prevăzută de art. 218 alin. (1) şi alin. (3) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen., la pedeapsa de 5 ani închisoare.

În temeiul art. 67 alin. (2) C. pen., raportat la art. 66 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatului A., cu titlu de pedeapsa complementară, pe o perioadă de 3 ani, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pedeapsă ce se va executa după executarea pedepsei principale, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen. În baza art. 65 alin. (1) C. pen., raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., s-a interzis inculpatului A., ca pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la data rămânerii definitive a hotărârii până la data executării sau considerării ca executată a pedepsei principale, conform art. 65 alin. (3) C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.., cu aplicarea art. 76 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 205 alin. (1) şi alin. (3) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen. şi art. 77 lit. a) C. pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite cele două pedepse principale şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor obligatoriu de 1 an (reprezentând o treime din cealaltă pedeapsă, de 3 ani), urmând ca inculpatul A. să fie condamnat la pedeapsa rezultantă finală de 6 ani închisoare, ce va fi executată în regim de detenţie.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen.., raportat la art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului A., durata reţinerii din data de 02.07.2020, durata arestului preventiv în perioada 02.07.2020 - 30.12.2020 şi durata arestului la domiciliu în perioada 30.12.2020 - 02.07.2021.

În temeiul art. 45 alin. (1) şi (3) C. pen., s-au interzis inculpatului A., cu titlu de pedeapsa complementară, pe o perioadă de 3 ani, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pedeapsă ce se va executa după executarea pedepsei principale, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen. În temeiul art. 45 alin. (5) şi (3) C. pen., s-a interzis inculpatului A., cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la data rămânerii definitive a hotărârii până la data executării sau considerării ca executată a pedepsei principale, conform art. 65 alin. (3) C. pen.

S-a atras atenţia inculpatului A. că sustragerea de la executare ori neexecutarea conform legii a unei pedepse complementare sau accesorii, constituie infracţiune potrivit art. 288 alin. (1) C. pen. şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. b) C. proc. pen.., raportat la art. 399 alin. (1) C. proc. pen.., a fost menţinută măsura preventivă a controlului judiciar, dispusă faţă de inculpatul A. prin încheierea din 30 iunie 2021 a Judecătoriei Reghin, pronunţată în dosarul nr. x/2020.

Instanţa de fond a reţinut că, în drept, fapta inculpatului A., constând în aceea că, împreună cu inculpaţii B. şi C., la data de 29.06.2020, a întreţinut raporturi sexuale repetate (normale şi orale) cu victima minoră - persoana vătămată D., împotriva voinţei acesteia, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de viol, prevăzută de art. 218 alin. (1) şi alin. (3) lit. f) C. pen.

Deopotrivă, s-a reţinut că fapta inculpatului A., constând în aceea că a întreţinut prin constrângere raporturi sexuale cu victima minoră D. şi a lipsit-o de libertate în mod ilegal, în noaptea de 29/30.06.2020, în intervalul orar 22:00 - 01.00, întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 205 alin. (1) şi alin. (3) lit. b) C. pen.

Referitor la legea penală aplicabilă inculpatului A., cu privire la infracţiunea de viol, prevăzută de art. 218 alin. (1) şi alin. (3) lit. f) C. pen., s-a reţinut că, la data săvârşirii faptei, 29.06.2020, infracţiunea de viol, în modalitatea reţinută inculpatului, era pedepsită cu închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. Ulterior, prin modificările aduse C. pen. prin punctul 5, articolul I din Legea nr. 217/29.10.2020, publicată în M.Of. nr. 1012/30.10.2020, fapta de viol, în modalitatea reţinută inculpatului, este pedepsită cu închisoarea de la 7 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Conform art. 5 alin. (1) C. pen., în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă. Întrucât în speţa analizată între data săvârşirii infracţiunii de viol şi până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit dispoziţii normative care modifică norma de incriminare, se impune a fi stabilită legea penală aplicabilă inculpatului.

În baza art. 5 C. pen., prima instanţă a analizat în ansamblu prevederile C. pen. la data săvârşirii faptei, 29.06.2020 şi prevederile C. pen. la data soluţionării cauzei, conform modificărilor aduse prin Legea nr. 217/2020. Astfel, sub aspectul limitelor de pedeapsă, vechea reglementare, în vigoare la data săvârşirii faptei, prevedea închisoarea de la 5 la 12 ani pentru infracţiunea de viol, iar noua reglementare închisoarea de la 7 la 12 ani. Instanţa de fond s-a orientat spre aplicarea unei pedepse cu închisoarea, fapt care face în ansamblu C. pen. în vigoare la data de 29.06.2020 mai favorabil inculpatului.

Pentru motivele arătate, instanţa de fond a constatat că legea penală mai favorabilă inculpatului A., cu privire la infracţiunea de viol, prevăzută de art. 218 alin. (1) şi alin. (3) lit. f) C. pen. este reprezentată de prevederile C. pen. în vigoare la data de 29.06.2020, motiv pentru care a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de viol, cu aplicarea art. 5 C. pen.

În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei, prima instanţă a reţinut că infracţiunea, ca faptă socialmente periculoasă, creează o tulburare socială, aduce o atingere valorilor sociale ocrotite de legea penală şi ordinii juridice instituite într-un sistem de drept. Pentru înlăturarea acestor consecinţe negative ale infracţiunii este necesară o reacţie din partea societăţii, să se aplice anumite măsuri de constrângere juridică celor ce săvârşesc asemenea fapte. Mai mult, pentru înlăturarea neliniştii şi tulburării sociale, pentru restabilirea ordinii juridice trebuie ca persoanele care au săvârşit infracţiuni să fie de îndată trase la răspundere penală.

Pedeapsa constituie criteriul principal prin care legea penală evaluează, determină şi diferenţiază gradul de pericol social abstract, generic al fiecărei infracţiuni în parte. Pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului. Scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni. Prin executarea pedepsei se urmăreşte formarea unei atitudini corecte faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială. Aplicarea şi executarea pedepsei se realizează în vederea atingerii unor scopuri bine definite: pe de o parte, în scopul prevenirii săvârşirii de noi fapte penale din partea infractorilor, prin reeducarea acestora şi din partea altor persoane, prin exemplaritatea pedepselor, iar pe de altă parte, în scopul restabilirii liniştii sociale şi al reintegrării ordinii juridice.

De asemenea, exemplaritatea, care decurge din supunerea celui condamnat la executarea pedepsei, devine cu atât mai puternică cu cât punerea în executare se produce neîntârziat după condamnare. În aceste condiţii, conştiinţa socială are încă vie şi exactă imaginea pericolului pe care îl prezintă fapta şi făptuitorul, a urmărilor dăunătoare sau primejdioase ale faptei săvârşite şi va reacţiona mai adecvat.

Faţă de aceste considerente teoretice, la individualizarea pedepselor aplicate inculpatului A. au fost avute în vedere gravitatea infracţiunilor săvârşite şi periculozitatea inculpatului, evaluate în raport de criteriile prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările şi modul de comitere a infracţiunilor, precum şi de mijloacele folosite, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedentele penale ale infractorilor, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal, nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

Individualizarea judiciară a pedepsei reprezintă una dintre cele mai importante şi sensibile operaţiuni juridice de a cărei acurateţe depinde în mod direct reuşita procesului de îndreptare şi recuperare a condamnatului, întrucât aceasta presupune, prin evaluarea gravităţii infracţiunii comise şi a periculozităţii infractorului, determinarea gradului de răspundere penală a inculpatului în raport cu care urmează să se stabilească pedeapsa şi modul de executare a acesteia.

Judecătoria Reghin a concluzionat că pentru sancţionarea inculpatului şi formarea unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept, este necesar să fie aplicate pedepse cu închisoarea, pentru a atrage atenţia acestuia cu privire la comportamentul antisocial. Punând în balanţă toate cele arătate anterior, instanţa de fond a considerat justă aplicarea unor pedepse într-un cuantum ridicat.

Analizând situaţia inculpatului A., prima instanţă a apreciat că se impune a fi reţinută circumstanţa atenuantă judiciară prevăzută de art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen. (eforturile depuse de infractor pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii), pentru următoarele argumente:

În cursul procedurii de cameră preliminară - dosarul nr. x/2020.2, inculpatul a depus la dosar o Declaraţie notarială a persoanei vătămate D., autentificată sub nr. x/07.09.2020 de B.N.P. E., prin care persoana vătămată a arătat că îşi retrage plângerea prealabilă formulată împotriva inculpatului A., precizând că a primit de la inculpat suma de 20.000 RON pentru frecventarea unui psiholog în scopul vindecării şi echilibrării emoţionale, pentru diminuarea consecinţelor traumelor suferite.

Chiar dacă retragerea plângerii prealabile nu poate produce efecte juridice, instanţa de fond a constatat că inculpatul A. şi familia lui au fost singurii care au sprijinit persoana vătămată după săvârşirea infracţiunii şi s-au interesat de soarta acesteia, încercând să o ajute pentru a trece peste trauma suferită, inclusiv din punct de vedere financiar (fapt confirmat în cursul cercetării judecătoreşti de către persoana vătămată, dar şi de către martorul F., reprezentantul legal al persoanei vătămate).

Având în vedere aceste considerente, prima instanţă a constatat că este justificată reţinerea circumstanţei atenuante judiciară prevăzută de art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen., având în vedere comportamentul pozitiv al inculpatului post delictum şi eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, element care diminuează periculozitatea infractorului.

Legat de conduita procesuală a inculpatului A., acesta a recunoscut doar săvârşirea infracţiunii de viol, dar nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.

Infracţiunea de viol, în varianta agravantă reţinută în sarcina inculpatului, este pedepsită conform art. 218 alin. (3) lit. f) C. pen., cu închisoarea de la 5 la 12 ani, iar, ca urmare a reducerii cu o treime a acestor limite (în temeiul art. 76 alin. (1) C. pen.) şi având în vedere că instanţa s-a orientat către o pedeapsă cu închisoarea, limitele pedepsei ce urma a fi aplicată inculpatului pentru infracţiunea reţinută în sarcina au fost cuprinse în intervalul 3 ani şi 4 luni închisoare - 8 ani închisoare.

Infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal este pedepsită, conform 205 alin. (3) lit. b) C. pen., cu închisoarea de la 3 la 10 ani, iar, ca urmare a reducerii cu o treime a acestor limite (în temeiul art. 76 alin. (1) C. pen.) şi având în vedere că instanţa s-a orientat către o pedeapsă cu închisoarea, limitele pedepsei ce urma a fi aplicată inculpatului pentru infracţiunea reţinută în sarcina sa au fost cuprinse în intervalul 2 ani închisoare - 6 ani şi 8 luni închisoare.

Pe cale de consecinţă, constatând că faptele există, constituie infracţiuni şi au fost săvârşite de inculpat, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 396 alin. (2) C. proc. pen.., după reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime, aşa cum impun prevederile art. 76 alin. (1) C. pen., instanţa de fond l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prevăzută de art. 218 alin. (1) şi alin. (3) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen., respectiv 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 205 alin. (1) şi alin. (3) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen. şi art. 77 lit. a) C. pen., pedepse pe care le-a apreciat ca fiind proporţionale cu gravitatea faptelor deduse judecăţii şi suficiente pentru a se atinge triplul scop stabilit de legiuitor, preventiv, educativ şi coercitiv.

Cele două infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului A. au fost comise înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, acestea aflându-se în concurs. Drept urmare, în temeiul art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., instanţa de fond a contopit cele două pedepse principale stabilite şi a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor obligatoriu de 1 an (reprezentând o treime din cealaltă pedeapsă de 3 ani), inculpatul A. fiind condamnat la pedeapsa rezultantă finală de 6 ani închisoare, ce va fi executată în regim de detenţie.

Împotriva sentinţei penale nr. 83 din 17 martie 2022 a Judecătoriei Reghin, pronunţată în dosarul nr. x/2020, a declarat apel, printre alţii, inculpatul A..

Prin motivele de apel, inculpatul a menţionat că a făcut o recunoaştere formală a infracţiunii de viol, însă nu putea să recunoască săvârşirea infracţiunii de lipsire de liberate pentru că aceasta a fost invocată la acel moment ca infracţiune în concurs formal cu infracţiunea de viol, care din punct de vedere juridic are un caracter bizar. În opinia inculpatului, infracţiunea de lipsire de liberate nu există, fiind incidente dispoziţiile art. 16 lit. a) C. proc. pen.. Totodată, apelantul a solicitat modificarea în parte a hotărârii, motivat de împrejurarea că prima instanţă nu a reţinut dispoziţiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Analizând apelul declarat de inculpatul A., prin prisma materialului dosarului nr. x/2020 al Judecătoriei Reghin, a motivelor invocate, a probelor noi administrate în al doilea grad, precum şi din oficiu, în limitele efectelor devolutiv şi neagravării situaţiei în propria cale de atac, Curtea de Apel Târgu Mureş a constatat următoarele:

Cât priveşte condiţiile angajării răspunderii penale a inculpatului pentru comiterea infracţiunii de viol, în dauna persoanei vătămate minore D., s-a constatat că probele administrate în faza de urmărire penală şi în faza de cercetare judecătorească confirmă participarea inculpatului, A., împreună cu inculpaţii B. şi C. la această activitate infracţională, pentru care fiecare dintre ei a fost trimis în judecată. De altfel, inculpatul A., în declaraţia dată, a recunoscut comiterea acestei infracţiuni.

În aceeaşi ordine de idei, fiind în acord cu întreaga argumentaţie a instanţei de prim grad, Curtea de Apel Târgu Mureş a reţinut că prin calea de atac exercitată inculpatul nu a criticat suficienţa şi fiabilitatea probelor acuzării, ci doar a solicitat reţinerea beneficiului prevederilor ar. 396 alin. (10) C. proc. pen.., aplicabile în cazul judecării cauzei în procedura simplificată.

Referitor la condiţiile angajării răspunderii penale a inculpatului sub aspectul comiterii infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, Curtea de Apel Târgu Mureş a reţinut că, din materialul probator, nu rezultă, în mod indubitabil, că A. ar fi comis această infracţiune.

Sub acest aspect, în principal, au fost avute în vedere afirmaţiile persoanei vătămate audiată în cursul urmăririi penale, precum şi în faţa instanţei de prim grad, precum şi declaraţiile inculpaţilor B., C. şi A., date în aceleaşi etape procesuale.

Aşadar, Curtea de Apel Târgu Mureş a constatat că, în cauză, nu se poate reţine o infracţiune distinctă de lipsire de libertate în mod ilegal, în sarcina inculpatului A. pentru că, pe de o parte, din probele administrate, nu rezultă faptul că acesta ar fi întreprins acţiuni concrete care să constea în împiedicarea persoanei vătămate să părăsească camera de la fermă şi să plece acasă, iar pe de altă parte, acţiunea de constrângere exercitată de acesta asupra persoanei vătămate în vederea realizării actului sexual neconsimţit presupune, în mod natural şi lipsirea de libertate a persoanei vătămate, cu alte cuvinte, infracţiunea de lipsire de libertate este absorbită în infracţiunea de viol.

Din materialul probator administrat în cauză, Curtea de Apel Târgu Mureş a apreciat că în cazul inculpatului A. nu rezultă elementul material al unei infracţiuni distincte de lipsire de libertate, în mod ilegal, prevăzută de art. 205 alin. (1) şi (3) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen.

În aceste împrejurări şi în absenţa unor dovezi certe din care să rezulte că inculpatul A. ar fi efectuat acţiuni care să aibă drept consecinţă împiedicarea persoanei vătămate să părăsească camera de la fermă şi să plece acasă, nu se poate reţine tipicitatea faptei de lipsire de libertate în mod ilegal pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.

În ceea ce priveşte tratamentul sancţionator aplicat inculpatului A. Curtea de Apel Târgu Mureş a reţinut că, în faţa instanţei de prim grad, acesta a solicitat aplicarea procedurii simplificate, însă instanţa a respins cererea.

În privinţa cererii formulate de inculpatul A., în contextul prezentat, instanţa de apel a constatat că poate să aibă loc judecarea cauzei în procedura simplificată aplicabilă în cazul recunoaşterii învinuirii, reglementată de dispoziţiile art. 375 alin. (1) C. proc. pen.., raportat la art. 374 alin. (4) C. proc. pen.. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Sub acest aspect, s-a reţinut că cererea formulată de inculpat, referitoare la judecarea cauzei conform procedurii simplificate, a fost respinsă de instanţa de prim grad, însă Curtea de Apel Târgu Mureş a reţinut aceeaşi situaţie de fapt cu cea recunoscută de inculpat, context în care, în acord cu dispoziţiile textului art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., cauza de reducere a pedepsei operează în favoarea inculpatului A..

Cu privire la infracţiunea de viol, prevăzută de art. 218 alin. (1) şi alin. (3) lit. f) C. pen., reţinută în sarcina inculpatului, la data săvârşirii faptei, 29.06.2020, această infracţiune, în modalitatea reţinută, era pedepsită cu închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. Ulterior, prin modificările aduse C. pen. prin punctul 5, articolul I din Legea nr. 217/29.10.2020, publicată în M.Of. nr. 1012/30.10.2020, fapta de viol, în modalitatea reţinută în sarcina inculpatului, este pedepsită cu închisoarea de la 7 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, context în care Curtea de Apel Târgu Mureş şi-a însuşit în totalitate argumentele reţinute de instanţa de prim grad referitoare la stabilirea legii penale mai favorabile.

Aşadar, la determinarea şi aplicarea pedepsei, în cazul infracţiunii de viol, instanţa de apel a avut în vedere limitele speciale prevăzute de art. 218 alin. (1) şi (3) lit. f) C. pen. (închisoare de la 5 la 12 ani), reduse cu o treime conform art. 396 alin. (10) C. proc. pen.. (închisoare de la 3 ani şi 4 luni la 8 ani închisoare) şi beneficiul circumstanţei atenuante facultative reţinute de instanţa de prim grad, reglementată de prevederile art. 75 alin. (2) lit. a) raportat la art. 76 alin. (1) C. pen. (închisoare de la 2 ani 2 luni şi 20 de zile la 5 ani şi 4 luni), care rămâne câştigată cauzei.

Examinând cauza sub aspectul tratamentului sancţionator, Curtea de Apel Târgu Mureş a constatat că au fost analizate toate criteriile de individualizare a pedepselor, fiind avute în vedere dispoziţiile art. 74 C. pen. Incontestabil, infracţiunea dedusă judecăţii este de o gravitate ridicată, ilustrată în principal de natura relaţiilor sociale afectate, de modalitatea şi împrejurările concrete de comitere.

Cu toate acestea, s-a subliniat că aplicarea pedepsei nu trebuie să echivaleze unei acţiuni de răzbunare, ci are ca obiectiv reinserţia socială a infractorului şi prevenţia generală, fiind, totodată, necesar, ca sancţiunea să fie individualizată într-o manieră care să îl convingă pe inculpat de necesitatea respectării legii şi să îl determine în viitor să nu mai comită fapte penale.

În contextul dat, s-a apreciat că un cuantum sporit al pedepsei nu garantează o sancţionare eficientă a inculpatului, o pedeapsă principală orientată spre minimul special prevăzut lege pentru infracţiunea ce se judecă este mai adecvată şi de natură a asigura atingerea scopului sancţiunii penale, fiind respectat şi principiul proporţionalităţii directe a sancţiunii oglindit în cuantumul pedepsei stabilite.

În consecinţă, Curtea de Apel Târgu Mureş a constatat că se impune condamnarea inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani şi 8 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de viol, faptă prevăzută de art. 218 alin. (1) şi (3) lit. f) C. pen., apreciind că o astfel de sancţiune corespunde pe deplin tuturor criteriilor de individualizare, este aptă a servi la realizarea scopului educativ, coercitiv şi preventiv al procesului penal, respectând şi principiul proporţionalităţii directe a sancţiunii oglindit în cuantumul pedepsei stabilite.

Relativ la cele ce precedă, prin decizia penală nr. 526/A din 24 octombrie 2022 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2020, printre altele, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen.., a fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 83 din 17 martie 2022, pronunţată de Judecătoria Reghin, în dosarul penal nr. x/2020, a fost desfiinţată parţial hotărârea atacată şi rejudecând cauza, printre altele:

În temeiul art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen.., raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., a fost achitat inculpatul A. sub aspectul comiterii infracţiunii de lipsire de libertate, în mod ilegal, prevăzută de art. 205 alin. (1) şi (3) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen.

În baza art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen.., a fost condamnat inculpatul A., în temeiul art. 218 alin. (1) şi (3) lit. f) C. pen., cu aplicarea, art. 375 alin. (1) şi (2), art. 374 alin. (4) şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., raportat la art. 75 alin. (2) lit. a) şi art. 76 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 3 ani şi 8 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de viol.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, precum şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani. În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, precum şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pedeapsă care se va executa de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată, potrivit prevederilor art. 65 alin. (3) C. pen.

Împotriva deciziei penale nr. 526/A din 24 octombrie 2022 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2020, a declarat recurs în casaţie inculpatul A..

În motivarea recursului în casaţie, invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.., recurentul A. a susţinut că i s-a agravat situaţia în propriul apel.

Sub acest aspect, inculpatul A. a arătat că, în faţa instanţei de fond, a recunoscut doar săvârşirea infracţiunii de viol, nu şi pe cea de lipsire de libertate în mod ilegal. Ca urmare a recunoaşterii incomplete a faptelor, prima instanţă, fără a se reţine incidenţa dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., a dispus condamnarea sa pentru infracţiunea de viol, la o pedeapsă de 5 ani închisoare, şi pentru infracţiunea de lipsire de libertate la o pedeapsă de 3 ani închisoare. În calea de atac a apelului, instanţa de control judiciar a constatat inexistenţa infracţiunii de lipsire de libertate. În acest context, s-a dispus achitarea sa pentru această din urmă infracţiune, şi aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., în ceea ce priveşte infracţiunea de viol, având în vedere că instanţa a reţinut aceeaşi situaţie ca cea recunoscută de către inculpat.

Recurentul a susţinut că, întrucât instanţa nu îi putea agrava situaţia în propria cale de atac, trebuia să fie aplicat beneficiul reducerii cu o treime a pedepsei privind condamnarea deja existentă în cazul infracţiunii de viol, în situaţia în care nu s-ar fi identificat şi alte motive de reducere a respectivei sancţiuni. Or, dacă instanţa de control ar fi aplicat o reducere corespunzătoare unei treimi, rezultatul ar fi fost de 40 de luni, echivalentul unei pedepse de 3 ani şi 4 luni, nicidecum a unei pedepse de 3 ani şi 8 luni aşa cum în mod eronat s-a decis.

În opinia recurentului, nu se poate susţine că nu s-a agravat situaţia doar pentru ca s-au aplicat dispoziţiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., deoarece aplicarea acestora este obligatorie în cazul în care instanţa constată că fapta recunoscută corespunde realităţii, iar una dintre infracţiuni nu a existat. Prin urmare, principiul neagravării situaţiei în propria cale de atac obliga instanţa de apel la aplicarea reducerii prevăzută de art. 396 alin. (10) C. proc. pen.. în privinţa unicei pedepse rămase, respectiv cea pentru infracţiunea de viol, care la rândul său nu putea fi majorată de instanţa de apel.

De asemenea, inculpatul a susţinut că nu s-a aplicat reducerea corespunzătoare reţinerii circumstanţei atenuante prev. de art. 75 C. pen., iar în raport cu efectul devolutiv al apelului, instanţa de control judiciar nu şi-a îndeplinit obligaţia de a examina cauza sub toate aspectele. Pentru infracţiunea de viol, instanţa de fond a individualizat pedeapsa în funcţie de modalitatea concretă de săvârşire a acesteia. Recurentul a învederat că, în privinţa sa, s-a reţinut că a avut contribuţia cea mai mică la săvârşirea faptei, iar prin reţinerea unor circumstanţe atenuante şi prin reducerea cu o treime a pedepsei, se putea dispune suspendare executării sub supraveghere.

Prin încheierea din Camera de consiliu din data de 07 martie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2020, în temeiul art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A..

Instanţa a reţinut că hotărârea recurată (decizia penală nr. 526/A din 24 octombrie 2022 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie) face parte din categoria celor ce pot fi atacate cu recurs în casaţie, fiind pronunţată în ultimă instanţă, respectiv în apel, iar calea extraordinară de atac a fost exercitată de inculpatul A., în termenul legal, fiind aşadar respectate dispoziţiile art. 434 - art. 436 C. proc. pen.

De asemenea, s-a constatat că cererea de recurs în casaţie îndeplineşte şi condiţiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen.., cuprinzând numele şi prenumele părţii care exercită calea de atac extraordinară, domiciliul, precum şi semnătura părţii care au exercitat calea de atac, precum şi cea reglementată de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., întrucât condamnatul a indicat temeiul de drept pe care se întemeiază calea de atac, art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.., susţinând că i s-a agravat situaţia în propriul apel.

Dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.. sunt de strictă interpretare şi vizează doar stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege în raport cu încadrarea juridică dată faptei, precum şi de cauzele de atenuare sau de agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de fond sau de apel, textul nepermiţând cenzurarea oricărui alt aspect de nelegalitate care, în final, ar putea produce consecinţe asupra cuantumului pedepsei.

În dispoziţiile legale menţionate pot fi încadrate erorile care se produc în legătură cu stabilirea şi aplicarea cuantumului pedepsei cu ignorarea limitei minime sau maxime deduse din incidenţa tuturor cauzelor sau stărilor de reducere sau agravare a pedepsei ori din limitele pe care principiul non reformatio in pejus le generează (Î.C.C.J., secţia penală, deciziile nr. 32/RC din 23 ianuarie 2015, nr. 144/RC din 27 aprilie 2015, nr. 203/RC din 17 iunie 2015, nr. 218/RC din 23 iunie 2015, nr. 390/RC din 26 noiembrie 2015, nr. 142/RC din 25 aprilie 2016, nr. 459/RC din 21 noiembrie 2017).

În consecinţă, în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.., instanţa de casaţie poate evalua incidenţa principiului non reformatio in pejus cu influenţă asupra cuantumului pedepsei, principiu care interzice crearea unei situaţii mai grea pentru cel ce a declarat apel (art. 418 C. proc. pen..). O situaţie mai grea poate rezulta din modificarea limitelor ori condiţiilor individualizării judiciare.

Aspectele invocate de recurent privesc neagravarea situaţiei în propriul apel, fiind încălcat principiul non reformatio in pejus, condamnatul susţinând că pedeapsa a fost aplicată în alte limite decât cele prevăzute de lege, instanţa de apel trebuind să aplice beneficiul reducerii cu o treime a pedepsei asupra condamnării deja existente în cazul infracţiunii de viol, în situaţia în care nu ar fi identificat şi alte motive de reducere a respectivei sancţiuni.

S-a constatat, aşadar, că argumentele recurentului se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.. în cadrul căruia instanţa supremă analizează legalitatea unei pedepse sub aspectul particular al felului ori limitelor speciale, respectiv aplicarea acesteia în afara limitelor determinate de legiuitor, cererea de recurs în casaţie îndeplinind şi celelalte cerinţe prevăzute de art. 434 - 437 C. proc. pen.

Examinând cauza în temeiul art. 442-444 C. proc. pen.. şi prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.., în majoritate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că recursul în casaţie este fondat.

Conform art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.., hotărârile sunt supuse casării atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Înalta Curte reţine că sintagma "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", prevăzută de cazul de casare invocat în prezenta cale de atac, nu vizează doar stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege în raport de încadrarea juridică şi cauzele sau stările de agravare şi atenuare reţinute prin hotărârea definitivă, ci, în căile de atac, impune o verificare şi prin raportare la principiile ce au influenţă asupra tratamentului sancţionator, cum este non reformatio in pejus (în acelaşi sens, Î.C.C.J., secţia penală, deciziile nr. 144/RC/2015, nr. 390/RC/2015, nr. 98/RC/2018, nr. 333/RC/2018, nr. 150/RC/2019).

Acest principiu, consacrat legislativ de prevederile art. 418 C. proc. pen.., statuează că instanţa de apel, soluţionând cauza, nu poate crea o situaţie mai grea pentru cel care a declarat apel.

Ca atare, limitele pedepsei sunt influenţate şi de regulile care guvernează judecata în căile de atac, astfel că, o pedeapsă aplicată de instanţa de fond egală cu minimul special, devine, în apelul inculpatului (în situaţia în care nu există un apel declarat în defavoarea acestuia), maximul ce nu poate fi depăşit conform legii. Tot astfel, reţinerea în calea de atac a incidenţei unor cauze de reducere a pedepsei, conduce la o diminuare proporţională a sancţiunii aplicate, întrucât numai astfel pot fi respectate limitele rezultate din aplicarea pricipiului non reformatio in pejus, şi menţinută, sub aspectul proporţionalităţii, modalitatea de individualizare stabilită de prima instanţă şi care nu poate fi agravată.

Analizând regimul sancţionator al infracţiunii pentru care a fost condamnat inculpatul A., Înalta Curte constată că infracţiunea de viol, prevăzută de art. 218 alin. (1) şi (3) lit. f) C. pen. este sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 5 la 12 ani (conform reglementării în vigoare la data săvârşirii faptei, stabilită cu titlu definitiv de către instanţa de apel ca fiind lege penală mai favorabilă).

Prima instanţă a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prev. de art. 218 alin. (1) şi alin. (3) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen.

Instanţa de apel a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., ceea ce conducea la reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă şi a redus de la 5 ani închisoare la 3 ani şi 8 luni închisoare pedeapsa aplicată inculpatului A. pentru infracţiunea prevăzută de art. art. 218 alin. (1) şi (3) lit. f) C. pen., cu aplicarea, art. 375 alin. (1) şi (2), art. 374 alin. (4) şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., raportat la art. 75 alin. (2) lit. a) şi art. 76 alin. (1) C. pen.

Înalta Curte reţine că, în cauză, parchetul nu a declarat apel. În aceste circumstanţe, urmare a reţinerii dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., pedeapsă maximă ce putea fi stabilită inculpatului A. pentru infracţiunea prevăzută de art. 218 alin. (1) şi (3) lit. f) C. pen., cu aplicarea, art. 375 alin. (1) şi (2), art. 374 alin. (4) şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., raportat la art. 75 alin. (2) lit. a) şi art. 76 alin. (1) C. pen. era de 3 ani 4 luni închisoare, rezultată din reducerea pedepsei de 5 ani închisoare (stabilită de instanţa de fond) proporţional cu reducerea maximului special. Aceasta, întrucât, incidenţa dispoziţiilor art. 418 C. proc. pen.. (în condiţiile în care parchetul nu a declarat apel) a transformat pedeapsă stabilită de prima instanţă în maximul de pedeapsă ce putea fi avut în vedere de instanţa de apel (evident, fără reţinerea art. 396 alin. (10) C. proc. pen..).

În acelaşi sens este şi jurisprudenţa instanţei supreme, cu titlu de exmplu putând fi menţionate deciziile nr. 79/RC/2020, nr. 280/RC/2020 şi nr. 302/RC/2021 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

Nelegalitatea hotărârii, cu privire la stabilirea pedepsei de 3 ani şi 8 luni închisoare, pentru infracţiunea de viol, prevăzută de art. 218 alin. (1) şi (3) lit. f) C. pen., cu aplicarea, art. 375 alin. (1) şi (2), art. 374 alin. (4) şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., raportat la art. 75 alin. (2) lit. a) şi art. 76 alin. (1) C. pen., în alte limite decât cele prevăzute de lege, poate fi înlăturată prin rejudecarea cauzei de către instanţa supremă, deoarece nu implică o chestiune de apreciere referitoare la individualizarea pedepsei, fiind astfel aplicabile dispoziţiile art. 448 alin. (2) lit. a) C. proc. pen.. şi nu cele ale art. 448 alin. (2) lit. b) C. proc. pen.

Relativ la cele ce precedă, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) ultima teză din C. proc. pen., în majoritate, Înalta Curte va admite recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 526/A din 24 octombrie 2022 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2020, va casa, în parte, decizia recurată, numai cu privire la recurentul inculpat A., şi rejudecând:

Va reduce de la 3 ani şi 8 luni închisoare la 3 ani 4 luni închisoare pedeapsa pentru infracţiunea de viol, prevăzută de art. 218 alin. (1) şi (3) lit. f) C. pen., cu aplicarea, art. 375 alin. (1) şi (2), art. 374 alin. (4) şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., raportat la art. 75 alin. (2) lit. a) şi art. 76 alin. (1) C. pen.

Va menţine celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.

Va dispune anularea formelor de executare emise pe numele inculpatului A. în baza sentinţei penale nr. 83 din 17 martie 2022, pronunţată de Judecătoria Reghin, în dosarul nr. x/2020, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 526/A din 24 octombrie 2022 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2020 şi dispune emiterea unor noi forme de executare conform prezentei hotărâri.

Conform prevederilor art. 275 alin. (3) C. proc. pen.., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Având în vedere că la dosar se regăseşte cererea apărătorului desemnat din oficiu, avocat G., prin care a solicitat accesul la dosarul electronic, precum şi cererea depusă de acelaşi apărător, după reţinerea cauzei în pronunţare, prin care a învederat instanţei că a fost prezentă în sala de judecată dar nu a auzit când s-a efectuat apelul în cauză, instanţa va dispune acordarea onoriului parţial cuvenit doamnei avocat.

Drept urmare, potrivit dispoziţiilor art. 275 alin. (6) C. proc. pen.., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 170 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va suporta din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

ÎN MAJORITATE:

Admite recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 526/A din 24 octombrie 2022 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2020.

Casează, în parte, decizia recurată, numai cu privire la recurentul inculpat A., şi rejudecând:

Reduce de la 3 ani şi 8 luni închisoare la 3 ani 4 luni închisoare pedeapsa pentru infracţiunea de viol, prevăzută de art. 218 alin. (1) şi (3) lit. f) C. pen., cu aplicarea, art. 375 alin. (1) şi (2), art. 374 alin. (4) şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., raportat la art. 75 alin. (2) lit. a) şi art. 76 alin. (1) C. pen.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.

Dispune anularea formelor de executare emise pe numele inculpatului A. în baza sentinţei penale nr. 83 din 17 martie 2022, pronunţată de Judecătoria Reghin, în dosarul nr. x/2020, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 526/A din 24 octombrie 2022 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2020 şi dispune emiterea unor noi forme de executare conform prezentei hotărâri.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 170 RON, rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18 aprilie 2023.

OPINIE SEPARATĂ

În opinie separată, consider că, în speţă, se impunea respingerea, ca nefondat, a recursului în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 526/A din 24 octombrie 2022 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2020 şi obligării recurentului inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, pentru următoarele considerente:

Reglementând scopul recursului în casaţie, art. 433 C. proc. pen.. stabileşte că, în această cale extraordinară de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie examinează, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, dispoziţie ce îşi găseşte corespondent şi în textul art. 447 C. proc. pen.., care, instituind obligaţia instanţei de a se pronunţa asupra tuturor cazurilor de recurs invocate prin cerere de procuror sau de părţi, prevede că verificările efectuate pe această cale trebuie să vizeze exclusiv legalitatea deciziilor criticate.

Aşadar, în concepţia legiuitorului, recursul în casaţie reprezintă o cale extraordinară de atac, de anulare, prin intermediul căreia sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege şi numai pentru motive de nelegalitate, strict circumscrise normelor procesual penale care le reglementează în mod limitativ.

Cu alte cuvinte, recursul în casaţie nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.., având, aşadar, ca scop exclusiv sancţionarea deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală şi nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor şi a vinovăţiei persoanei condamnate/achitate.

Prin restrângerea sferei controlului judiciar exercitat în recursul în casaţie doar asupra unor chestiuni ce privesc aspecte de drept, s-a avut în vedere asigurarea unui echilibru între principiul legalităţii, pe de o parte, şi respectarea autorităţii de lucru judecat, precum şi a principiului securităţii raporturilor juridice, pe de altă parte, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres şi limitativ instituite de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.., fără ca, în această cale extraordinară de atac, să poată fi invocate şi, implicit, analizate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie orice încălcări ale legii, ci numai acelea pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Potrivit dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.., invocate de recurentul inculpat A., hotărârile sunt supuse casării când "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", motivul de recurs fiind incident în situaţia în care pedeapsa stabilită şi aplicată este nelegală, excluzându-se criticile privind greşita individualizare a acesteia. Prin expresia "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege" legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt reglementate de textul de lege în raport cu încadrarea juridică dată faptei şi cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de fond şi/sau apel, dând acestei sintagme o interpretare mai largă decât cea din cuprinsul art. 187 C. pen.

Relativ la cele ce precedă, apreciez că aspectul invocat de recurentul inculpat cu referire la greşita cuantificare, în apel, a pedepsei pentru infracţiunea prevăzută de art. 218 alin. (1) şi (3) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 375 alin. (1) şi (2), art. 374 alin. (4) şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., raportat la art. 75 alin. (2) lit. a) şi art. 76 alin. (1) C. pen., fără a se proceda, ca urmare a reţinerii dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., la reducerea proporţională a cuantumului sancţiunii penale stabilite de instanţa de fond şi încălcându-se, astfel, principiul non reformatio in peius, nu poate forma obiectul cenzurii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin intermediul motivului de recurs prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.., întrucât, aşa cum s-a arătat anterior, în această cale extraordinară de atac nu pot fi remediate orice încălcări ale prevederilor legale, ci doar acelea pe care legiuitorul le-a considerat relevante, în limita cazurilor de casare expres reglementate de norma procesual penală.

Astfel, în condiţiile în care dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.., ce reglementează cazul de recurs în casaţie invocat de inculpat, sunt de strictă interpretare, permiţând doar o verificare a cuantumului pedepselor efectiv aplicate de organul judiciar în raport cu limitele stabilite de textele legale (ţinându-se, însă, seama de încadrarea juridică dată faptei şi de cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de fond şi/sau apel), prin prisma acestora nu se poate realiza o examinare a tuturor aspectelor de nelegalitate care, în final, ar putea produce consecinţe asupra modului de cuantificare a sancţiunii penale, sens în care s-a pronunţat şi instanţa supremă în jurisprudenţa sa anterioară (spre exemplu, deciziile nr. 337/RC/2014, nr. 104/RC/2016, nr. 361/RC/2017, nr. 222/RC/2018 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, publicate pe www.x.ro). Or, în speţă, susţinând încălcarea principiului non reformatio in pejus, recurentul nu critică, de fapt, stabilirea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege, ci o altă chestiune de nelegalitate, care, însă, nu se încadrează în cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Chiar în ipoteza în care s-ar considera că aplicarea, în calea ordinară de atac, a pedepsei cu nesocotirea prevederilor art. 418 C. proc. pen.. se circumscrie formal motivului de recurs menţionat, apreciez că aspectul de critică invocat de inculpat este neîntemeiat, cuantumul sancţiunii penale stabilit de curtea de apel - ca urmare a reţinerii incidenţei dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen.. - pentru infracţiunea de viol, prevăzută de art. 218 alin. (1) şi (3) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. a) şi art. 76 alin. (1) C. pen., respectând pe deplin algoritmul de calcul aplicat de prima instanţă şi, implicit, exigenţele impuse de principiul non reformatio in pejus.

Astfel, potrivit normei de incriminare, infracţiunea de viol, reglementată de art. 218 alin. (1) şi (3) lit. f) C. pen., pentru care recurentul a fost condamnat atât de instanţa de fond, cât şi de cea de control judiciar, se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 12 ani (conform reglementării în vigoare la data săvârşirii faptei, stabilită cu titlu definitiv de către instanţa de apel ca fiind lege penală mai favorabilă).

Pentru comiterea de către inculpat a acestei infracţiuni, Judecătoria Reghin a considerat că se impune aplicarea unei pedepse într-un cuantum ridicat şi, raportându-se la limitele pedepsei cuprinse între 3 ani şi 4 luni închisoare - 8 ani închisoare ca urmare a reţinerii dispoziţiilor art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen., a stabilit o pedeapsă principală de 5 ani închisoare. În apel, reţinând şi incidenţa prevederilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., instanţa a redus cuantumul sancţiunii penale la 3 ani şi 8 luni închisoare.

Conform prevederilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., când judecata s-a desfăşurat în condiţiile art. 375 alin. (1), (1)1 şi 2, când cererea inculpatului ca judecata să aibă loc în aceste condiţii a fost respinsă sau când cercetarea judecătorească a avut loc în condiţiile art. 377 alin. (5) ori art. 395 alin. (2), iar instanţa reţine aceeaşi situaţie de fapt ca cea recunoscută de către inculpat, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime.

Ca atare, chiar dacă aplicabilitatea dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen.. este constatată în calea de atac a apelului declarat exclusiv de inculpat, reţinerea acestora are ca efect reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de norma de incriminare a faptei pentru care inculpatul a fost condamnat şi nicidecum reducerea cu o treime a cuantumului sancţiunii penale stabilite de judecătorul fondului (aşa cum a susţinut recurentul), instanţa de control judiciar urmând să valorifice în procesul de individualizare a pedepsei, pentru a respecta principiul neagravării situaţiei în propria cale de atac, acelaşi procedeu de calcul aplicat şi de prima instanţă.

În speţă, prima instanţă a considerat justă aplicarea unei pedepse într-un cuantum ridicat şi, după reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime, potrivit dispoziţiilor art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen., a dispus condamnarea inculpatului A., pentru comiterea infracţiunii de viol, prevăzută de art. 218 alin. (1) şi alin. (3) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen., la o pedeapsă de 5 ani închisoare, iar acest algoritm a fost respectat şi de curtea de apel, prin stabilirea unei sancţiuni penale de 3 ani şi 8 luni închisoare, în condiţiile în care limitele pedepsei, ca urmare a reţinerii dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen.. (pe lângă circumstanţele atenuante prev. art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen., reţinute deja de instanţa de fond) erau cuprinse între de 2 ani 2 luni şi 20 zile şi 5 ani şi 4 luni închisoare.

Ca atare, cuantumul acestei pedepse, de 3 ani şi 8 luni închisoare, se încadrează în limitele stabilite de lege pentru infracţiunea prevăzută de art. 218 alin. (1) şi (3) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 375 alin. (1) şi (2), art. 374 alin. (4) şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., raportat la art. 75 alin. (2) lit. a) şi art. 76 alin. (1) C. pen., şi constituie, deopotrivă, expresia unei corecte aplicări în cauză a principiului non reformatio in pejus şi a deplinei respectări a principiului legalităţii pedepsei.

În consecinţă, pentru toate argumentele expuse, apreciez că nu este incident, în speţă, cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.., motiv pentru care s-ar fi impus, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.., respingerea, ca nefondat, a recursului în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 526/A din 24 octombrie 2022 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2020, şi, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.