Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 243/2023 AI generated

Admissibility of constitutional review of criminal prescription law based on legislative method rather than substantive applicability

Case Number Decizia nr. 243/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court dismissed the appeal and upheld the lower court's rejection of the defendant's motion to refer the unconstitutionality exception to the Constitutional Court, ordering the appellant to pay 200 RON in judicial costs. The dispute concerned a criminal appeal where the defendant challenged Emergency Government Ordinance No. 71/2022, which amended Article 155(1) of the Penal Code to define specific acts interrupting the running of the criminal liability prescription period, arguing that the executive lacked the authority to legislate on criminal matters following a national referendum and that the ordinance was unconstitutional. The court ruled that the admissibility condition linking the challenged norm to the resolution of the specific case was not met because the defendant's grievance was directed at the legislative method and context rather than the substantive application of the law to the case; since the amended provision was detrimental and did not apply retroactively, the defendant's attempt to invalidate it to restore a more favorable prior legal state exceeded the Constitutional Court's competence to review only the constitutionality of the text without modifying or repealing laws, as established under Article 29 of Law No. 47/1992.

Legislator headnote

AI generated

art. 155 C. pen, art. 155 alin. (1) C. pen, art. 154 alin. (1) C. pen, art. 29 din Legea nr. 47/1992, art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, art. 155 alin. (1) din Legea nr. 286/2009; Admissibility of constitutional review of criminal prescription law based on legislative method rather than substantive applicability: The dispute concerned a criminal appeal where the defendant challenged Emergency Government Ordinance No. 71/2022, which amended Article 155(1) of the Penal Code to define specific acts interrupting the running of the criminal liability prescription period, arguing that the executive lacked the authority to legislate on criminal matters following a national referendum and that the ordinance was unconstitutional. The court ruled that the admissibility condition linking the challenged norm to the resolution of the specific case was not met because the defendant's grievance was directed at the legislative method and context rather than the substantive application of the law to the case; since the amended provision was detrimental and did not apply retroactively, the defendant's attempt to invalidate it to restore a more favorable prior legal state exceeded the Constitutional Court's competence to review only the constitutionality of the text without modifying or repealing laws, as established under Article 29 of Law No. 47/1992.

Keywords

AI generated
constitutionality of the laws judicial review unconstitutional emergency ordinance prescription criminal attempt legislative competence

Cited Legislation

AI generated
art. 155 C. pen
358/2022, se tinde la o soluţie favorabilă inculpatului, prin aplicarea ca lege penală mai favorabilă a dispoziţiilor art. 155 C.
art. 155 alin. (1) C. pen
71/2022 care a modificat art. 155 alin. (1) C. pen.
art. 154 alin. (1) C. pen
- 30.05.2022 - a vreunui caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale, fiind aplicabile doar termenele generale de prescripţie prevăzute de art. 154 alin.
art. 29 din Legea nr. 47/1992
În consecinţă, a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, solicitând sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G.
art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992
Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, împotriva soluţiei de respingere poate fi formulat recurs în termen de 48 de ore de la pronunţare.
art. 155 alin. (1) din Legea nr. 286/2009
71/2022 pentru modificarea art. 155 alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind C.
art. 155 alin. (1) C. proc. pen
71/2022 asupra dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. proc. pen., modificându-le ca urmare a deciziei nr.
art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992
În consecinţă, a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 29 alin. (5) din aceeaşi lege

Procedural provision applied to reject the appeal against the decision rejecting the referral to the Constitutional Court.

art. 275 alin. (2) C. proc. pen.

Basis for imposing judicial costs on the appellant.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 22 martie 2023

Asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Prin decizia penală nr. 102 din data de 14 februarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia Penală, în dosarul nr. x/2019, printre alte, a fost respinsă cererea inculpatului A. de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 71/2022.

Pentru a pronunţa o astfel de soluţie, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia Penală a reţinut, în esenţă, faptul că nu este îndeplinită condiţia ca excepţia invocată să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.

Astfel, instanţa de apel care a soluţionat cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a constatat că cererea inculpatului A. nu cuprinde motivele pentru care textul de lege criticat contravine dispoziţiilor pentru care acesta a fost condamnat.

Prin invocarea intervenirii prescripţiei răspunderii penale prin raportare la deciziile de referinţă ale Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 297/2018 şi Decizia nr. 358/2022, se tinde la o soluţie favorabilă inculpatului, prin aplicarea ca lege penală mai favorabilă a dispoziţiilor art. 155 C. pen., astfel cum acesta a fost configurat în urma efectelor produse de intervenţia succesivă a instanţei de contencios constituţional (constând, în esenţă, în inexistenţa pentru perioada cuprinsă între data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 297/2018 - 25.06.2018 - şi data publicării în Monitorul Oficial a O.U.G. nr. 71/2022 care a modificat art. 155 alin. (1) C. pen. - 30.05.2022 - a vreunui caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale, fiind aplicabile doar termenele generale de prescripţie prevăzute de art. 154 alin. (1) C. pen.), în timp ce, dimpotrivă, iniţiativa legislativă considerată de inculpat ca fiind neconstituţională, marcată de apariţia O.U.G. nr. 71/2022, prin care, modificându-se conţinutul art. 155 alin. (1) C. pen., acesta a fost pus de acord cu normele constituţionale, stabilindu-se în concret cazurile de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale (Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului.) coincide cu intervenirea unei noi legi penale, care este în mod evident defavorabilă inculpatului-apelant din prezenta cauză, astfel că nu va retroactiva şi nu se aplică în cauza dedusă judecăţii.

II. Împotriva dispoziţiei cuprinse în decizia penală nr. 102 din data de 14 februarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia Penală, în dosarul nr. x/2019, de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 71/2022, a declarat recurs în termen legal inculpatul A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi şi Casaţie la data de 01.03.2023, fiind repartizată aleatoriu, cu termen de judecată la data de 08.03.2023.

Prin motivele de recurs depuse în scris la dosarul cauzei, în esenţă, a solicitat admiterea recursului şi sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia invocată, motivat de faptul că Guvernul României a promovat Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului, ignorând faptul că art. 155 alin. (1) C. pen. este golit de conţinut şi nu mai produce consecinţe juridice încă de la data de 09.08.2018.

Legiferând prin ordonanţă de urgenţă în domeniul prevăzut de art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţia României, Guvernul României a ignorat cu bună ştiinţă rezultatul referendumului organizat la data de 26.05.2019. Adoptând O.U.G. nr. 71/2022, guvernul a încălcat şi dispoziţiile art. 75 din Constituţie, împiedicând parlamentul să-şi exercite competenţele decizionale proprii, fapt care a generat un blocaj constituţional.

În consecinţă, a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, solicitând sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 71/2022.

III. Analizând recursul declarat de inculpatul A., Înalta Curte constată următoarele:

Excepţia de neconstituţionalitate constituie un remediu procedural prin care cetăţenii îşi pot apăra drepturile şi libertăţile fundamentale prin intermediul instanţei de control constituţional, invocând neconformitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă cu Constituţia României.

Din interpretarea dispoziţiilor Legii nr. 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, rezultă faptul că, în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate, controlul de constituţionalitate este unul a posteriori (ulterior) şi implică examinarea prealabilă a unor condiţii de admisibilitate, prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, condiţii care trebuie îndeplinite cumulativ.

Cu privire la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate, instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, poate pronunţa fie sesizarea Curţii Constituţionale (când sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prev. de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992) sau respingerea cererii de sesizare, excepţia fiind inadmisibilă (când aceasta nu îndeplineşte condiţiile prev. de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992). În situaţia în care sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate, potrivit art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, sesizarea Curţii Constituţionale este obligatorie.

Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, împotriva soluţiei de respingere poate fi formulat recurs în termen de 48 de ore de la pronunţare.

Obiectul acestei căi de atac îl reprezintă verificarea aprecierii instanţei ierarhic inferioare cu privire la soluţia de respingere pe care aceasta a adoptat-o cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, motivată de neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate.

Revenind la cererea de sesizare formulată, Înalta Curte reţine că, pentru a putea învesti în mod legal instanţa de control constituţional, instanţa de judecată în faţa căreia s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate verifică următoarele:

1. calitatea de parte în proces a autorului excepţiei;

2. dacă actul normativ criticat este un act de reglementare primară care trebuie să fie în vigoare la momentul sesizării;

3. condiţia ca actul normativ să fie unul relevant în cauza pendinte, respectiv să aibă legătură cu soluţionarea cauzei;

4. condiţia ca legea sau ordonanţa ori dispoziţia criticată să nu fi fost constatată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Astfel, condiţiile de admisibilitate sunt strict prevăzute de lege, au caracter imperativ şi sunt de ordine publică.

Procedând la o nouă examinare a celor patru condiţii anterior menţionate, Înalta Curte constată că dacă evaluarea primelor două şi a ultimei condiţii implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerinţă cumulativă reclamă, în anumite cazuri, o evaluare mai amănunţită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilităţii cererii de sesizare.

Aplicând mutatis mutandis (schimbând ceea ce este de schimbat) decizia Curţii Constituţionale nr. 591/21.10.2014, "legătura cu soluţionarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităţilor speţei, prin evaluarea atât a "aplicabilităţii textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi a necesităţii invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate", aceasta fiind expresia cerinţei pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului. Sigur, o atare examinare nu se opune dispoziţiilor art. 2 sau art. 29 din Legea nr. 47/1992, care statuează că instanţa de control constituţional este unica autoritate de jurisdicţie constituţională în România şi autoritatea competentă să supună controlului de constituţionalitate actele normative prevăzute de art. 2 alin. (1) din legea sus-menţionată.

Astfel cum a statuat prin jurisprudenţa sa constantă, Curtea Constituţională se pronunţă asupra litigiului de natură constituţională numai în limitele stabilite prin actul de sesizare, iar instanţa de judecată în faţa căreia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate are, în conformitate cu legea, nu doar competenţa, ci şi obligaţia corelativă de a cenzura eventualele susţineri ale autorului excepţiei şi, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării autorităţii de jurisdicţie constituţională în strictă conformitate cu specificul cauzei şi cu dispoziţiile legale incidente.

Examinând în aceste coordonate de admisibilitate cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată, Înalta Curte constată:

Referitor la prima condiţie, respectiv calitatea de parte a autorului excepţiei se constată că aceasta este îndeplinită. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de una dintre părţile din proces (inculpatul A.) în faţa Curţii de Apel Alba Iulia, instanţă învestită cu soluţionarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, inculpatul A. şi partea civilă Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Hunedoara împotriva sentinţei penale nr. 11/22.01.2021, pronunţată de Tribunalul Hunedoara, în dosarul penal nr. x/2019

În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie, respectiv ca actul normativ criticat să fie un act de reglementare primară care trebuie să fie în vigoare la momentul sesizării, Înalta Curte constată că şi această condiţie este îndeplinită. Excepţia de neconstituţionalitate vizează Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 71/2022 pentru modificarea art. 155 alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind C. pen., publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 531 din 30 mai 2022, aceasta aflându-se în vigoare din data de 30.05.2022.

Referitor la cea de-a patra condiţie, respectiv ca textul de lege criticat să nu fi fost anterior declarat neconstituţional, se constată neîndoielnic îndeplinită şi această exigenţă.

Aşadar, Înalta Curte constată îndeplinite condiţiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale formulate de inculpatul A., respectiv cerinţele privind calitatea autorului excepţiei de a fi parte într-un proces în curs de soluţionare, actul normativ criticat să fie un act de reglementare primară care trebuie să fie în vigoare la momentul sesizării şi inexistenţa unei decizii prin care Curtea Constituţională să fi sancţionat anterior acel text de lege.

În ceea ce priveşte condiţia referitoare la legătura normei contestate cu soluţionarea cauzei, Înalta Curte constată că aceasta nu este îndeplinită, reţinând că decizia Curţii Constituţionale trebuie să fie de natură a produce un efect concret asupra desfăşurării procesului, cerinţa relevanţei fiind expresia utilităţii pe care soluţionarea excepţiei invocate o are în cadrul rezolvării litigiului între părţi.

Raportat la aceste considerente, Înalta Curte subliniază că scopul invocării unei excepţii de neconstituţionalitate nu poate fi acela de a supune, formal, jurisdicţiei constituţionale orice dispoziţie legală, ci de a împiedica pronunţarea unei soluţii întemeiate pe o dispoziţie neconstituţională. Fiind un remediu procesual, excepţia de neconstituţionalitate vizează în principal verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii prevăzute de actele normative primare care are legătură cu soluţionarea cauzei.

Prin demersul întreprins, inculpatul A. nu urmăreşte să supună cenzurii instanţei de contencios constituţional, în mod efectiv, aspecte de neconstituţionalitate derivate din modalitatea de redactare a dispoziţiilor legale criticate. Aşadar, excepţia de neconstituţionalitate invocată nu se circumscrie unei pretinse lipse de claritate şi previzibilitate a normelor criticate.

Prin criticile formulate recurentul invocă modalitatea în care legiuitorul a intervenit prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 71/2022 asupra dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. proc. pen., modificându-le ca urmare a deciziei nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 565 din 09 iunie 2022, prin care s-a constatat că acestea sunt neconstituţionale.

În opinia sa, dispoziţiile privind infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora nu pot fi adoptate prin ordonanţe de urgenţă, ci numai prin legi adoptate de parlament, astfel cum s-a decis în urma referendumului din 26.05.2019.

Altfel spus, prin acest demers procesual, inculpatul A. nu aduce veritabile critici de neconstituţionalitate, acesta fiind nemulţumit de modalitatea şi contextul în care legiuitorul a adoptat un act normativ, respectiv O.U.G. nr. 71/2022. Practic, prin acţiunea întreprinsă inculpatul îşi exprimă nemulţumirea cu privire la faptul că dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen. (Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea), declarate ca fiind neconstituţionale prin decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022, au fost puse în acord cu normele constituţionale, legiferându-se în concret cazurile de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale. Urmare a acestei intervenţii, dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. proc. pen. au fost reconfigurate, având următorul conţinut: Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului.

În acest context, se observă că este evident faptul că dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen., astfel cum au fost modificate, îi sunt defavorabile inculpatului A., astfel că acestea, cum a reţinut şi curtea de apel, nu vor retroactiva şi nu se vor aplică în cauza dedusă judecăţii, prin demersul întreprins inculpatul tinzând la revenirea dispoziţiilor menţionate la forma anterioară modificării prin O.U.G. nr. 71/2022.

Or, o asemenea solicitare excedează, însă, în mod vădit, competenţei Curţii Constituţionale, care, conform prevederilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea interveni în abrogarea, modificarea sau completarea dispoziţiilor cu privire la care instanţa de control constituţional a fost sesizată, această atribuţie fiind în sarcina Parlamentului care reprezintă unica autoritate legiuitoare a ţării, astfel cum prevede art. 61 alin. (1) din Constituţia României.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate prev. de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, faţă de lipsa unei legături efective între necesitatea exercitării unui control de constituţionalitate şi soluţionarea cauzei, în temeiul art. 29 alin. (5) din aceeaşi lege, va respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul A. împotriva dispoziţiei cuprinse în decizia penală nr. 102 din data de 14 februarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia Penală, în dosarul nr. x/2019, de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 71/2022.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul A. împotriva dispoziţiei cuprinse în decizia penală nr. 102 din data de 14 februarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia Penală, în dosarul nr. x/2019, de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 71/2022.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 martie 2023.