Negative jurisdiction conflict resolved: Ploiești Court of Appeal retains tax evasion and embezzlement case as first seized.

Şedinţa publică din data de 18 aprilie 2023

Deliberând asupra conflictului de competenţă care face obiectul prezentei cauze, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin rechizitoriul nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N. şi O., cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de apel Ploieşti sub nr. x/2021/a1.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 30.05.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis excepţia lipsei de competenţă teritorială de soluţionare a cauzei de către Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Ploieşti, excepţie invocată de către inculpaţii B., G., C. şi D..

A declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătorului de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti şi a trimis dosarul acestei instanţe de judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel Ploieşti a reţinut următoarele:

Referitor la chestiunea competenţei instanţei sesizate prin rechizitoriu, s-a arătat că este necesară şi primează asupra tuturor celorlalte aspecte care alcătuiesc obiectul camerei preliminare. Competenta judecătorului de camera preliminară coincide cu cea a instanţei învestită cu soluţionarea fondului, motiv pentru care efectuarea verificărilor asupra actului de sesizare şi a actelor de urmărire penală nu poate reveni decât unui judecător care şi-a stabilit competenţa în prealabil.

Referitor la competenţa teritorială pentru infracţiunile săvârşite pe teritoriul României, aceasta se realizează în funcţie dc criteriile prevăzute de art. 41 alin. (1) lit. a) - d) C. proc. pen., text de lege potrivit căruia competenţa după teritoriu este determinată, în ordine, de locul săvârşirii infracţiunii, locul în care a fost prins suspectul sau inculpaţii, locuinţa suspectului sau inculpatului persoană fizica ori, după caz, sediul inculpatului persoană juridică, la momentul la care a săvârşit fapta, respectiv locuinţa sau, după caz, sediul persoanei vătămate.

Prin urmare, competenţa teritoriala nu este atrasă dacă este întrunit oricare dintre criteriile teritoriale alternativ prevăzute de art. 41 alin. (1), ci trebuie aplicata ordinea de prioritate reglementată de lege.

Ordinea de prioritate menţionată nu vizează organele de urmărire penală, aplicându-se, totuşi, în caz de sesizări simultane ale acestora, dar se aplică la sesizarea de către parchete a instanţelor, procurorul fiind obligat să o respecte chiar dacă ar sesiza o altă instanţă decât cea pe lângă care funcţionează, aspect arătat şi în doctrina juridică.

Doar interpretarea respectivă permite o corelare între ordinea de preferinţă prevăzută la alin. (1) şi dispoziţiile art. 41 alin. (5) referitoare la aplicabilitatea ordinii de prioritate în cazul in care urmărirea penală s-a efectuat cu nerespeciarea acestei ordini.

S-a arătat că dispoziţiile art. 41 alin. (1) C. proc. pen. stabilesc o ordine de preferinţă legală care trebuie respectată cu prilejul sesizării instanţelor judecătoreşti.

Astfel, în vederea identificării instanţei căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa teritorială să judece cauza în procedura camerei preliminare şi în primă instanţă, s-a constatat că este relevant, cu prioritate, locul săvârşirii de către inculpaţi a infracţiunilor reţinute în sarcina lor, adică locul unde s-a desfăşurat activitatea infracţională, în tot sau în parte, ori locul unde s-a produs urmarea acesteia.

Observând datele concrete ale speţei prin prisma dispoziţiilor legale care guvernează competenţa teritorială a instanţelor, anterior menţionate, s-a apreciat că locul săvârşirii faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor din prezenta cauza este municipiul Bucureşti şi zona limitrofă acestuia, ceea ce atrage competenţa Curţii de Apel Bucureşti.

Or, în speţă, procurorul de caz a reţinut competenţa Curtii de Apel Ploieşti faţă de faptul ca "una dintre firmele beneficiare îşi avea sediul social în Prahova" (este vorba despre S.C. P. SRL). Prin urmare, acesta a înţeles să întemeieze competenţa organului de urmărire penala şi a instanţei sesizate prin rechizitoriu pe disp. art. 41 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

În prezenta cauză, în sarcina majorităţii inculpaţilor s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 şi a infracţiunii de delapidare prevăzută de art. 295 C. pen. rap. la art. 308 C. pen.

S-a reţinut, în esenţă, că în perioada 2010-2014, reprezentanţii mai multor societăţi comerciale (beneficiari) au contractat servicii şi lucrări fictive de la 17 firme controlate de inculpatul K., firme care atestau în mod nereal, în totalitate sau parţial, execuţia serviciilor sau lucrărilor, iar societăţile beneficiare au dispus înregistrarea în contabilitate a documentelor justificative cu consecinţa păgubirii bugetului de stat, au efectuat fraudulos plăţile în contraprestaţie şi, în cele din urmă, şi-au însuşit sumele de bani pe care inculpatul K. le restituia fizic după perceperea unui comision.

Locul săvârşirii faptelor de evaziune fiscală este locul unde s-a desfăşurat activitatea de înregistrare în evidenţele contabile a unor facturi fictive sau simularea unor tranzacţii comerciale prin interpunerea presupuselor societăţi fantomă, ori locul unde s-a produs urmarea acesteia, şi anume municipiul Bucureşti.

În ceea ce priveşte infracţiunea de delapidare, conform actului de sesizare, sumele de bani în contraprestaţie erau transferate fraudulos de plătitorii - beneficiari, prin virament bancar, din propriile lor firme către cele administrate de inculpatul K. şi li se restituiau acestora în mod fizic după perceperea unui comision. Drept urmare, locul desfăşurării presupusei activităţi infracţionale nu poate fi decât locul unde îşi aveau sediul social societăţile comerciale administrate de inculpaţi, respectiv municipiul Bucureşti şi zona limitrofă.

De asemenea, toţi inculpaţii persoane fizice trimişi în judecata au avut domiciliul în municipiul Bucureşti sau judeţul Ilfov la momentul săvârşirii faptelor reţinute în sarcina lor, cu excepţia inculpatului O., domiciliat pe raza judeţului Prahova, cu privire la care procurorul reţine că ar atrage competenţa teritorială a Curţii de Apel Ploieşti.

În plus, toate cele 17 firme administrate de inculpatul K. sunt persoane juridice cu sediul în Bucureşti şi zona limitrofă. Mai mult decât atât, societăţile comerciale beneficiare care au contractat servicii şi lucrări de la firmele controlate de inculpatul K. au sediul social în municipiul Bucureşti sau judeţul Ilfov.

Aşadar, raportat la specificul activităţii infracţionale, se apreciază că actele materiale ce intră în conţinutul celor doua infracţiuni imputate inculpaţilor s-au derulat în raza municipiului Bucureşti şi judeţului Ilfov, adică in circumscripţia teritorială a Curţii de Apel Bucureşti.

Împrejurarea că unul dintre inculpaţii trimişi în judecată şi societatea administrată de acesta îşi are domiciliul, respectiv sediul în zona judeţului Prahova nu este de natură să înlăture ordinea de preferinţă reglementată de art. 41 alin. (1) C. proc. pen.

Deşi parchetul nu este obligat de ordinea prevăzută de dispoziţiile legale anterior citate, instanţa nu are opţiunea de a se declara competentă în funcţie de oricare dintre criteriile arătate, fiind ţinută să respecte ordinea şi, astfel, să se raporteze cu prioritate la locul săvârşirii infracţiunii.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 29.11.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale.

În temeiul art. 41 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 50 alin. (1) C. proc. pen., a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti.

În temeiul art. 51 C. proc. pen., a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut următoarele:

Asupra excepţiei necompetenţei teritoriale a Curţii de Apel Bucureşti, judedcătorul de cameră preliminară a observat că, potrivit art. 41 alin. (1) C. proc. pen.:

"Competenţa după teritoriu este determinată, în ordine, de:

a) locul săvârşirii infracţiunii;

b) locul în care a fost prins suspectul sau inculpatul;

c) locuinţa suspectului sau inculpatului persoană fizică ori, după caz, sediul inculpatului persoană juridică, la momentul la care a săvârşit fapta;

d) locuinţa sau, după caz, sediul persoanei vătămate.

(2) Prin locul săvârşirii infracţiunii se înţelege locul unde s-a desfăşurat activitatea infracţională, în totul sau în parte, ori locul unde s-a produs urmarea acesteia.

Textul citat stabileşte criteriile după care este competentă o instanţă de judecată, din punct de vedere teritorial, într-o ordine prestabilită.

În cauza pendinte, inculpatul O. şi societatea comercială administrată de acesta, respectiv S.C P. S.R.L., îşi are sediul social în comuna Albeşti-Paleologu, judeţul Prahova. În actul de sesizare s-a reţinut că inculpatul O. a înregistrat în evidenţa contabilă a societăţii 6 facturi fictive emise de S.C. Q. S.R.L.

Ca atare, în mod corect Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a fost competent teritorial să efectueze urmărirea penală, în condiţiile în care inculpatul O. domiciliază pe raza municipiului Ploieşti, iar presupusa activitate infracţională s-a desfăşurat pe raza judeţului Prahova.

Or, în această situaţie, este evident că prima instanţă sesizată, respectiv Curtea de Apel Ploieşti era competentă să soluţioneze cauza.

Împrejurarea că, în această cauză, presupusele activităţi infracţionale sunt descrise ca fiind în raza Curţii de Apel Bucureşti, nu prezintă relevanţă juridică, atâta timp cât parchetul şi prima instanţă sesizată sunt competente.

De altminteri, este real faptul că parchetul avea posibilitatea să aleagă oricare dintre cele două Curţi de Apel (Ploieşti ori Bucureşti), competenţa teritorială fiind alternativă, însă odată sesizată instanţa, competenţa îşi pierde caracterul facultativ şi devine absolută.

Fiind sesizată, în temeiul art. 51 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, Înalta Curte constată că este competentă a soluţiona cauza Curtea de Apel Ploieşti, motiv pentru care, conform dispoziţiilor art. 51 alin. (6) din C. proc. pen., va trimite dosarul acestei instanţe.

Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte are în vedere următoarele considerente:

Potrivit art. 41 alin. (1) din C. proc. pen., competenţa după teritoriu este determinată, în ordine, de: a) locul săvârşirii infracţiunii; b) locul în care a fost prins suspectul sau inculpatul; c) locuinţa suspectului sau inculpatului persoană fizică ori, după caz, sediul inculpatului persoană juridică, la momentul la care a săvârşit fapta; d) locuinţa sau, după caz, sediul persoanei vătămate.

Potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, prin locul săvârşirii infracţiunii se înţelege locul unde s-a desfăşurat activitatea infracţională, în totul sau în parte, ori locul unde s-a produs urmarea acesteia.

Conform art. 41 alin. (3) din C. proc. pen., în cazul în care, potrivit alin. (2), o infracţiune a fost săvârşită în circumscripţia mai multor instanţe, oricare dintre acestea este competentă să o judece, iar potrivit alin. (4) al aceluiaşi articol, când niciunul dintre locurile prevăzute la alin. (1) nu este cunoscut sau când sunt sesizate succesiv două sau mai multe instanţe dintre cele prevăzute la alin. (1), competenţa revine instanţei mai întâi sesizate.

Aplicând aceste dispoziţii, care instituie o ordine de preferinţă legală în stabilirea competenţei teritoriale, Înalta Curte notează că ceea ce trebuie stabilit pentru a fi determinată instanţa competentă să soluţioneze cauza care îi priveşte pe inculpaţii mai sus menţionaţi este locul comiterii infracţiunilor.

Lecturând rechizitoriul nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, Înalta Curte constată că locul comiterii infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii este situat pe raza mun. Bucureşti, a jud. Ilfov şi a jud. Prahova.

Astfel, Înalta Curte constată, printre altele, că la fila x a rechizitoriului se arată că societatea comercială administrată de inculpatul O., respectiv S.C P. S.R.L., are sediul social în comuna Albeşti-Paleologu, judeţul Prahova, iar în actul de sesizare s-a reţinut că inculpatul O. a înregistrat în evidenţa contabilă a societăţii 6 cheltuieli/facturi fictive emise de S.C. Q. S.R.L., prin care s-a creat un prejudiciu bugetului de stat în valoare totală de 129.756 RON, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată (6 acte materiale).

Aşadar, cum locul comiterii infracţiunilor este situat în raza de competentă a Curţilor de Apel Bucureşti şi Ploieşti, se constată existenţa, iniţial, a unei competenţe facultative, conform art. 41 alin. (3) din C. proc. pen., oricare dintre cele două instanţe având vocaţie în a fi sesizată; însă, în condiţiile în care Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a sesizat mai întâi Curtea de Apel Ploieşti, Înalta Curte constată că această din urmă instanţă rămâne competentă să soluţioneze cauza privindu-i pe inculpaţi, caracterul facultativ al competenţei dispărând la momentul sesizării.

Pentru motivele mai sus arătate, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei privind pe inculpaţi în favoarea în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, instanţă căreia i se va trimite dosarul.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii F., M. şi N., în cuantum de câte 340 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va suporta din fondurile Ministerului Justiţiei.

În temeiul aceluiaşi articol, onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii B., C., D., G., I., J., K. şi O., în cuantum de câte 85 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va suporta din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe inculpaţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N. şi O. în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, instanţă căreia i se va trimite dosarul.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii F., M. şi N., în cuantum de câte 340 RON, rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.

Onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii B., C., D., G., I., J., K. şi O., în cuantum de câte 85 RON, rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18 aprilie 2023.