Recurs against rejection of constitutional referral: appeal dismissed as unfounded due to lack of case nexus
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, upholding the lower court’s decision to reject the petition for referral to the Constitutional Court and ordering the appellant to pay 200 RON in court costs. The dispute arose from a criminal complaint against a non-prosecution decision, where the appellant challenged the admissibility of a constitutional unconstitutionality exception raised against Article 29(5) of Law 47/1992. The core issue was whether the appellant’s arguments regarding the 48-hour deadline for filing an appeal and the three-day deadline for judging such appeals constituted a valid unconstitutionality claim. Relying on Article 29(1) of Law 47/1992, the court determined that the exception lacked the required nexus with the resolution of the case because the appellant sought a legislative amendment to procedural deadlines rather than a genuine unconstitutionality critique compatible with the Constitution, which is an exclusive power of the legislature and not the Constitutional Court.
Legislator headnote
AI generatedart. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, art. 24 alin. (2) din Legea nr. 304/2022, art. 29 din Legea nr. 47/1992, art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, art. 275 alin. (2) C. proc. pen; Recurs against rejection of constitutional referral: appeal dismissed as unfounded due to lack of case nexus: The dispute arose from a criminal complaint against a non-prosecution decision, where the appellant challenged the admissibility of a constitutional unconstitutionality exception raised against Article 29(5) of Law 47/1992. The core issue was whether the appellant’s arguments regarding the 48-hour deadline for filing an appeal and the three-day deadline for judging such appeals constituted a valid unconstitutionality claim. Relying on Article 29(1) of Law 47/1992, the court determined that the exception lacked the required nexus with the resolution of the case because the appellant sought a legislative amendment to procedural deadlines rather than a genuine unconstitutionality critique compatible with the Constitution, which is an exclusive power of the legislature and not the Constitutional Court.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedCited as the legal basis for obliging the appellant to pay court costs to the state following the dismissal of the appeal.
Full text
Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin încheierea din data de 02 februarie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2022.1.1., a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de recurentul A., de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea 47/1992, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
În esenţă, pentru a dispune astfel cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, Înalta Curte a reţinut că la data de 28.10.2022, pe rolul instanţei supreme a fost înregistrată, sub nr. x/2022, cauza având ca obiect plângere împotriva soluţiei de neurmărire, dispuse de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2022, petent A.. La termenul de judecată din data de 13.12.2022, petentul A. a formulat cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 135/2010, în ansamblul său, fiind format dosarul asociat nr. x/2022
Prin încheierea pronunţată la 19.12.2022 în Dosarul nr. x/2022 Înalta Curte a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 135/2010, C. proc. pen., formulată de petentul A.. Împotriva acestei încheieri petentul A. a declarat recurs, în termen legal.
La termenul de judecată stabilit pentru judecarea recursului, recurentul - petent a invocat excepţia de neconstituţionalitate a art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, fiind astfel format Dosarul asociat nr. x/2022
Examinând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, Înalta Curte a constatat că aceasta este inadmisibilă, reţinându-se în concret faptul că recurentul petent A. nu are un interes în promovarea excepţiei de neconstituţionalitate invocată.
Astfel, referitor la cerinţa ca excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, s-a reţinut că petentul A. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale anterior menţionate, contestând termenele instituite de către legiuitor pentru declararea respectiv soluţionarea căii de atac a recursului declarat împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Or, în cauză, s-a constatat că autorul excepţiei s-a conformat prescripţiilor textului afirmat neconstituţional, promovând calea de atac a recursului în termen socotit de la pronunţarea încheierii de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a instanţei de contencios constituţional şi prin urmare, s-a apreciat că acesta nu are un interes în promovarea excepţiei de neconstituţionalitate, eventuala declarare a neconstituţionalităţii textului de lege criticat nefiind aptă să influenţeze soluţia ce urmează a fi pronunţată.
Totodată, s-a constat că, în fapt, autorul excepţiei de neconstituţionalitate doreşte o modificare a reglementării termenului de declarare a căii de atac şi a momentului de la care acesta începe să curgă.
În acest context, Înalta Curte, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de petentul A. cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 29 alin. (5) din Legea 47/1992.
Împotriva încheierii din data de 02 februarie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2022.1.1., în termen legal, a declarat recurs recurentul petent A..
Astfel, la data de 07.03.2023, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost înregistrat Dosarul nr. x/2022.1.1.1, având ca obiect recursul declarat de recurentul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, cuprinsă în încheierea din data de 02 februarie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2022.1.1, fiind stabilit termen în cauză la data de 14.03.2023, cu citarea recurentului.
La acest termen, prealabil acordării cuvântului asupra recursului formulat în cauză, recurentul A. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 304/2022, privind organizarea judiciară, sens în care, în conformitate cu dispoziţiile Hotărârilor Colegiului de conducere al Înaltei Curţi nr. 83 din 12 decembrie 2017 şi nr. 66 din 7 iunie 2018, s-a dispus formarea dosarului asociat, nr. x/2022, în cadrul căruia a fost soluţionată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată în cauză.
Totodată, la termenul din data de 14.03.2023, s-au luat concluziile recurentului şi ale reprezentantului Ministerului Public asupra recursului ce formează obiectul cauzei, acestea fiind redate pe larg în cuprinsul practicalei prezentei decizii.
Examinând recursul formulat în cauză de recurentul A., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
În cauză, se constată că în mod judicios prima instanţă, examinând îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru a se constata admisibilitatea cererii de sesizare invocată în cauză de recurentul petent A., a constatat că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 nu respectă condiţiile reglementate de art. 29 din Legea nr. 47/1992, întrucât în concret prin excepţia invocată autorul acesteia contestă termenele instituite de către legiuitor pentru declararea, respectiv soluţionarea căii de atac a recursului declarat împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Înalta Curte reţine că, reglementând condiţiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la solicitarea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţă ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, rezultă că cerinţele de admisibilitate ale excepţiei sunt şi cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii cu excepţia ridicată. În aplicarea acestui text de lege, instanţa realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, întrucât instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.
Analiza îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie, însă, să se realizeze formal. Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.
În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate instanţa trebuie să analizeze, implicit, şi corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.
Verificând din această perspectivă solicitarea recurentului A. de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte constată că această cerere întruneşte doar o parte din condiţiile instituite de lege pentru admisibilitatea acesteia, respectiv excepţia a fost invocată în faţa unei instanţe de judecată învestite cu soluţionarea unei cauze, de către o persoană având calitatea de recurent în speţă şi vizează un text de lege aflat în vigoare, care nu a fost anterior declarat neconstituţional în raport cu criticile formulate, însă nu îndeplineşte cerinţa legăturii cu cauza.
Dispoziţiile legale a căror neconstituţionalitate se invocă, art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, prevăd că: Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile.
În opinia recurentului A., dispoziţiile legale criticate, anterior menţionate, nu sunt compatibile cu dispoziţiile constituţionale prevăzute de art. 21 alin. (3), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 24 alin. (1) din Constituţia României, argumentele invocate în susţinerea excepţiei vizând în concret nemulţumirea petentului relativ la conţinutul alin. (5) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, mai exact recurentul petent criticând termenul de 48 de ore de la pronunţare stabilit de legiuitor în cadrul acestor dispoziţii legale pentru declararea căii de atac împotriva unei încheieri prin care se respinge ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, dar şi termenul de 3 zile prevăzut pentru judecarea recursului împotriva acestor soluţii.
Înalta Curte constată că prin excepţia invocată nu se formulează veritabile critici de neconstituţionalitate, ci se susţin aspecte care ţin de modificarea legislativă a unui text de lege pe care autorul excepţiei îl contestă, atribut care revine doar puterii legislative, nu şi Curţii Constituţionale, care nu poate modifica, adăuga sau abroga prevederi legale.
Aşa cum a fost formulată în cauza de faţă cererea de sesizare reiese că prin excepţia invocată se critică reglementarea legiuitorului în materia căii de atac împotriva încheierilor prin care instanţa respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, prin excepţia invocată tinzându-se la modificarea textului de lege în sensul dorit de acesta. Prin motivele de recurs formulate în cauză, recurentul A. a susţinut că termenul de 48 de ore de la pronunţare prevăzut pentru declararea recursului este imposibil de respectat, iar din punctul său de vedere ar trebui să se prevadă un termen de exercitare a căii de atac a recursului de 15 zile de la comunicarea motivării soluţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
În aceste condiţii, în speţă, se constată că excepţia de neconstituţionalitate invocată de recurentul A. nu îndeplineşte condiţiile cerute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, întrucât nu se formulează o critică propriu-zisă de neconstituţionalitate a textului de lege, dorindu-se în realitate modificarea acestuia în sensul menţionat de petent, situaţie care însă este atributul exclusiv al legiuitorului, excedând obiectului sesizării Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate.
Ca urmare, având în vedere că remediul procedural al excepţiei de neconstituţionalitate nu a fost folosit de către recurent în scopul şi finalitatea sa, respectiv pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituţionale cu legea fundamentală, se apreciază că excepţia invocată nu respectă cerinţa reglementată de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, referitoare la legătura cu soluţionarea cauzei.
În consecinţă, apreciind că nu există motive de reformare a soluţiei primei instanţe din cuprinsul încheierii de şedinţă din 02 februarie 2023, de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză de recurentul petent A..
Faţă de soluţia dispusă, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, cuprinsă în încheierea din data de 02 februarie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2022.1.1.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 martie 2023.
GGC - NN