Transfer of criminal jurisdiction: reasonable suspicion of partiality and objective impartiality standard
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as unfounded the request for the transfer of jurisdiction (strămutare) of a criminal case, upholding the competence of the Court of Appeal of Constanța and ordering the petitioner to pay 200 RON in judicial costs, with the ex officio defender's fee remaining a state obligation. The dispute concerned a request to transfer a revision proceeding in a corruption case, where the former president of the County Health Insurance House argued that the impartiality of the local judges was objectively compromised due to prior adverse rulings, a wave of judge recusals, and the notoriety of the case, which created pressure to render unfavorable decisions. Applying Article 74 in conjunction with Article 71 of the Code of Criminal Procedure and citing the European Court of Human Rights' criteria for objective impartiality (Piersack, Fey, and Hauschildt cases), the Court determined that the petitioner failed to demonstrate a reasonable suspicion of partiality affecting all judges of the competent court, concluding that media coverage and previous judicial outcomes do not constitute objective grounds for transferring jurisdiction.
Legislator headnote
AI generatedart. 71 din C. proc. pen, art. 74 din C. proc. pen, art. 275 alin. (2) din C. proc. pen; Transfer of criminal jurisdiction: reasonable suspicion of partiality and objective impartiality standard: În susţinerea cererii sale petentul a făcut trimitere la jurisprudenţa CEDO şi cea a Înaltei Curţi, la art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omunului, arătând că în speţa de faţă se poate vorbi despre o imparţialitatea obiectivă a magistratului, potrivit căreia orice suspiciune care planează asupra unei instanţe de judecată trebuie înlaturată prin schimbarea judecătorului, întrucât pentru un observator obiectiv şi imparţial judecătorii curţii de Apel Constanţa creează aparenţe de parţialitate. A mai subliniat că aparenţele de imparţialitate au un rol deosebit, deoarece instanţa de judecată trebuie să inspire justiţiabililor deplină încredere, ceea ce nu este cazul în speţă.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 11 aprilie 2023
Deliberând asupra cererii de strămutare, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 22.03.2023, sub nr. x/2023, petentul A. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2022 al Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pe motiv de suspiciune că imparţialitatea judecătorilor acestei instanţe este afectată datorită împrejurărilor cauzei.
În argumentare, petentul a prezentat parcursul cauzei penale ce a format obiectul dosarului nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA - Serviciul Teritorial Constanţa prin care a fost trimis în judecată pentru săvârşirea a 8 infracţiuni de luare de mită în formă continuată, fiind achitat de prima instanţă pentru majoritatea faptelor şi condamnat doar în raport de denunţul numitului B., pentru ca în apel să fie condamnat şi pentru fapte de corupţie în raport de denunţătorii C. şi D..
Petentul a arătat că împotriva deciziei din apel a formulat o cerere de revizuire ce face obiectul dosarului a cărui strămutare o solicită şi, deşi s-a apreciat că există un element cu titlu de noutate, respectiv cercetările efectuate de ANI, urmate de o soluţie de clasare a cauzei, totuşi cererea de revizuire a fost respinsă.
Raportat la calitatea pe care a deţinut-o, şi anume, preşedinte al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, precum şi la împrejurările concrete ale cauzei, a apreciat că judecătorii Curţii de Apel Constanţa, secţia penală nu pot judeca cauza cu imparţialitatea ce caracterizează activitatea fiecărui judecător.
Din perspectiva împrejurărilor concrete ale cauzei, petentul a arătat că au existat o avalanşă de abţineri din partea judecătorilor atât cu ocazia judecării fondului cauzei, cât şi cu ocazia judecării căilor extraordinare de atac. Astfel, în opinia sa este indubitabilă presiunea la care sunt supuşi judecătorii atât din perspectiva calităţii deţinute de petent, cât şi din perspectiva notorietăţii dosarului în zona Constanţa.
Petentul a precizat că respingerea cerererii de revizuire, precum şi toate celelalte soluţii potrivnice le pune pe seama temerii judecătorilor din Constanţa de a pronunţa o soluţie favorabilă, deşi toate resorturile sunt în favoarea sa.
În susţinerea cererii sale petentul a făcut trimitere la jurisprudenţa CEDO şi cea a Înaltei Curţi, la art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omunului, arătând că în speţa de faţă se poate vorbi despre o imparţialitatea obiectivă a magistratului, potrivit căreia orice suspiciune care planează asupra unei instanţe de judecată trebuie înlaturată prin schimbarea judecătorului, întrucât pentru un observator obiectiv şi imparţial judecătorii curţii de Apel Constanţa creează aparenţe de parţialitate. A mai subliniat că aparenţele de imparţialitate au un rol deosebit, deoarece instanţa de judecată trebuie să inspire justiţiabililor deplină încredere, ceea ce nu este cazul în speţă.
Prin informaţiile transmise la dosarul cauzei, după ce s-a prezentat parcursul cauzei, s-a arătat că motivele invocate de petent nu pot conduce la existenţa vreunei urme de îndoială asupra imparţialităţii şi obiectivităţii judecătorilor investiţi cu soluţionarea cauzei sau la concluzia că la nivelul instanţei nu ar exista condiţii pentru desfăşurarea unui proces inechitabil.
Analizând cererea formulată de petentul A., în temeiul art. 74 raportat la art. 71 din C. proc. pen. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală constată că este nefondată pentru următoarele considerente:
Motivele temeinice care pot determina strămutarea unei cauze trebuie să se refere la suspiciunea rezonabilă că imparţialitatea judecătorilor instanţei este afectată datorită împrejurărilor cauzei, calităţii părţilor ori atunci când există pericol de tulburare a ordinii publice.
Strămutarea este, prin urmare, un remediu procesual prin intermediul căruia, în mod excepţional, judecarea unei anumite cauze penale este luată din competenţa unei instanţe şi dată spre soluţionare unei alte instanţe din aceeaşi categorie şi de acelaşi grad, în vederea înlăturării oricărei suspiciuni asupra lipsei de obiectivitate şi imparţialitate a tuturor judecătorilor unei instanţe.
Referindu-se la conceptul de imparţialitate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că aceasta se defineşte prin "absenţa prejudecăţilor sau a părerilor preconcepute". În acest context, s-a decis că imparţialitatea trebuie apreciată atât din punct de vedere subiectiv, luându-se în considerare convingerile sau interesele personale ale unui anume judecător într-un anume caz, cât şi potrivit unui test obiectiv, care stabileşte dacă judecătorul a oferit garanţii suficiente pentru a exclude vreo îndoială motivată din acest punct de vedere (Cazul Piersack contra Belgiei).
Demersul obiectiv a fost explicat de CEDO în sensul că ceea ce trebuie asigurat este încrederea pe care, într-o societate democratică, instanţele trebuie să o inspire publicului (Fey contra Austria). În aplicarea acestui test, opinia părţii în cauză cu privire la imparţialitatea instanţei este importantă, dar nu decisivă. Imparţialitatea obiectivă constă "în a pune problema dacă, independent de conduita personală a judecătorului, anumite fapte verificabile justifică suspectarea imparţialităţii acestuia din urmă." (Cauza Hauschildt contra Danemarcei).
Analizând, în aceste coordonate, împrejurările cauzei a cărei strămutare se solicită, Înalta Curte constată că din motivele invocate ca temeiuri de strămutare de către petentul A., nu rezultă suspiciuni care ar putea pune sub semnul îndoielii imparţialitatea şi obiectivitatea judecătorilor din cadrul Curţii de Apel Constanţa, nefiind elemente pentru a se putea considera că, prin judecarea dosarului nr. x/2022 la această instanţă, nu s-ar respecta toate garanţiile procesuale pentru judecarea cauzei fără părtinire.
Aprecierea pur subiectivă a petentului că la curtea de apel pe rolul căreia a fost înregistrată cauza nu s-ar putea judeca imparţial cauza, întrucât anterior s-a pronunţat o soluţie de condamnare de către unul din completurile de judecată, nu este în măsură să ofere un minim de date obiective care să contureze lipsa de imparţialitate şi obiectivitate a corpului de magistraţi din cadrul instanţei şi să legitimeze, eventual, strămutarea cauzei.
Stabilirea vinovăţiei, examinarea şi pronunţarea asupra unor cereri pe parcursul procesului formulate de părţi constituie aspecte ce ţin de judecata cauzei, funcţia de judecată revenind instanţei.
Menţiunea că petentul a avut calitatea de preşedinte al Casei de Asigurări de Sănătate Constanţa şi că din acest motiv cauza sa este de interes public, existând suspiciunea rezonabilă cu privire la temerea judecătorilor instanţei de a pronunţa o soluţie favorabilă, aspect confirmat în timp prin respingerea apelului şi a cererii de revizuire formulată, constituie o simplă alegaţie a petentului faţă de înfăptuirea actului de justiţie, care nu a indicat elemente obiective de natură să conducă, în mod întemeiat, la îndoieli cu privire la imparţialitatea judecătorilor.
Petentul nu a relevat aspecte concrete de validare a strămutării cauzei, nefiind conturată o suspiciune rezonabilă de imparţialitate cu privire la toţi judecătorii curţii de apel pe rolul căreia se află cauza, pe care o solicită a fi strămutată.
Suspiciunea rezonabilă de lipsă de obiectivitate trebuie să existe în raport cu toţi judecătorii instanţei judecătoreşti pe rolul căreia se află o anume cauză penală.
Referitor la susţinerea petentului în sensul că s-ar impune admiterea cererii de strămutare faţă de notorietatea cauzei sale, Înalta Curte reţine că eventualele relatări ale presei locale nu sunt, de plano, apte a ştirbi imparţialitatea judecătorilor completului desemnat, şi cu atât mai puţin a tuturor magistraţilor Curţii de Apel Constanţa.
Împrejurarea că dosarul ar fi mediatizat nu poate influenţa negativ activitatea judecătorilor care aplică şi se supun doar legii fără a fi influenţaţi. Aceste aspecte nu pot constitui, prin ele însele, un argument suficient pentru a aprecia că judecătorii Curţii de Apel Constanţa nu ar fi obiectivi sau imparţiali, având în vedere că, în virtutea specificului funcţiei deţinute, magistraţii au obligaţia de a-şi îndeplini atribuţiile fără părtinire şi cu respectarea dispoziţiilor legale, indiferent de calitatea părţilor sau a altor persoane care participă la procedurile judiciare.
Prin urmare, o cerere de strămutare vizează atitudini sau comportamente care vădesc existenţa unei lipse de obiectivitate şi imparţialitate a tuturor judecătorilor instanţei care sunt sesizaţi cu soluţionarea cauzei care se solicită a fi strămutată, reflex al influenţei exercitate de climatul în care se desfăşoară procesul penal pe rolul acelei instanţe şi nu priveşte nemulţumirea cu privire la soluţiile pronunţate de judecători.
Aşadar, se constată că în cauză nu pot fi reţinute elemente de natură să conducă la existenţa vreunei urme de îndoială asupra imparţialităţii şi obiectivitătii judecătorilor învestiţi cu soluţionarea cauzei sau la concluzia că pe rolul Curţii de Apel Constanţa nu ar exista condiţii pentru desfăşurarea unui proces echitabil care să justifice strămutarea judecării dosarului.
Faţă de considerentele expuse anterior, în baza art. 74 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală va respinge, ca nefondată, cererea formulată de petentul A. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2022 al Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Având în vedere soluţia pronunţată în cauză, în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga petentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 340 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE:
Respinge, ca nefondată, cererea formulată de petentul A. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2022 al Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă petentul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 340 RON, rămâne sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 aprilie 2023.