Transfer of Criminal Trial Denied; Bias Claim Based on Prior Rulings Found Unfounded, Costs Ordered

Şedinţa publică din data de 11 aprilie 2023

Deliberând asupra cererii de strămutare, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 20.03.2023, sub nr. x/2023, petenţii A. şi B. au solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2023 al Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pe motiv de suspiciune rezonabilă că imparţialitatea judecătorilor acestei instanţe este afectată datorită calităţii părţilor.

În argumentare, petenţii au prezentat situaţia imobilul, constând în teren în suprafaţă de 575 de m2 şi construcţie situată pe acesta, aflat în oraşul Sinaia, deţinut în baza unui titlu de proprietate şi dobândit prin act de vânzare-cumpărare, precum şi litigiile purtate de-a lungul timpului cu S.C. C. S.A., care în urma antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat cu S.C. D. S.A., a devenit proprietară şi asupra imobilului petenţilor. Astfel, petenţii au menţionat că în urma mai multor procese, inclusiv la CEDO au redobândit imobilul menţionat mai sus, însă nici până în prezent nu au intrat fizic în posesia lui, prin urmare au formulat mai multe acţiuni în instanţă, printre care o cerere de grăniţuire a proprietăţii şi de despăgubiri pentru lipsa de folosinţă, cauza formând obiectul dosarului nr. x/2015 al Judecătoriei Sinaia, repartizat spre soluţionarea doamnei judecător E., preşedinta instanţei, care pronunţă sentinţa civilă nr. 873 din data de 12.11.2018 prin care constată că cererea în despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a rămas fără obiect întrucât executarea deciziei civile nr. 419/2015 a fost finalizată la data de 20.09.2018.

În continuare, petenţii au precizat că S.C. C. S.A. a formulat contestaţie la executare faţă de punerea în executare a deciziei civile nr. 419/2015, formându-se dosarul nr. x/2018, repartizat spre soluţionare tot doamnei judecător E., care, în urma unor acţiuni considerate de petenţi ca fiind abuzive, a pronunţat sentinţa civilă nr. 168/2020, prin care a admis contestaţia, susţinând în contradictoriu cu sentinţa nr. 873/12.11.2018, că decizia civilă nr. 419/2015 a fost executată în iunie 2015, ca urmare a refuzului petenţilor de a primi terenul deşi S.C. C. S.A. a urmărit predarea acestuia.

Faţă de aceste împrejurări şi faţă de maniera în care s-a judecat cauza şi în apel, petenţii au apreciat că soluţionarea celor două cauze a avut la bază reaua-credinţă a judecătorilor şi au formulat plângere penală împotriva celor patru judecători, apreciind că aceştia au comis acte materiale specifice infracţiunii de abuz în serviciu, plângere ce formează obiectul dosarului a cărui strămutare se solicită.

Petenţii au arătat că plângerea lor a fost clasată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi din motivarea procurorului general al acestui parchet au dedus că în circumscripţia Curţii de Apel Ploieşti nu vor avea parte de un proces echitabil, ei fiind nişte simpli cetăţeni, iar plângerea lor vizează patru judecători care şi-au desfăşurat activitatea în jurisdicţia acestei instanţe.

Prin informaţiile transmise la dosarul cauzei, după ce s-a prezentat parcursul cauzei, s-a arătat că la nivelul instanţei există condiţii pentru soluţionarea cauzei cu respectarea dispoziţiilor legale incidente în materie şi a principiilor privind dreptul la apărare şi judecarea cauzei într-un termen rezonabil.

Analizând cererea formulată de petenţii A. şi B., în temeiul art. 74 raportat la art. 71 din C. proc. pen. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală constată că este nefondată pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 71 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie strămută judecarea unei cauze de la curtea de apel competentă la o altă curte de apel, atunci când există o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea judecătorilor instanţei este afectată datorită împrejurărilor cauzei, calităţii părţilor ori atunci când există pericol de tulburare a ordinii publice.

Strămutarea este un remediu procesual prin intermediul căruia judecarea unei anumite cauze penale este luată din competenţa unei instanţe şi dată spre soluţionare unei alte instanţe din aceeaşi categorie şi de acelaşi grad, în vederea înlăturării oricărei suspiciuni asupra lipsei de obiectivitate şi imparţialitate a tuturor judecătorilor unei instanţe.

Referindu-se la conceptul de imparţialitate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că aceasta se defineşte prin "absenţa prejudecăţilor sau a părerilor preconcepute". În acest context, s-a decis că imparţialitatea trebuie apreciată atât din punct de vedere subiectiv, luându-se în considerare convingerile sau interesele personale ale unui anume judecător într-un anume caz, cât şi potrivit unui test obiectiv, care stabileşte dacă judecătorul a oferit garanţii suficiente pentru a exclude vreo îndoială motivată din acest punct de vedere (Cazul Piersack contra Belgiei, hotărârea din 1 octombrie 1982).

Demersul obiectiv a fost explicat de CEDO în sensul că ceea ce trebuie asigurat este încrederea pe care, într-o societate democratică, instanţele trebuie să o inspire publicului (Fey contra Austria). În aplicarea acestui text, opinia părţii în cauză cu privire la imparţialitatea instanţei este importantă, dar nu decisivă. Imparţialitatea obiectivă constă "în a pune problema dacă, independent de conduita personală a judecătorului, anumite fapte verificabile justifică suspectarea imparţialităţii acestuia din urmă." (Cazul Hauschildt contra Danemarcei).

Motivele temeinice care pot servi la solicitarea strămutării sunt altele decât cele care constituie motiv de abţinere sau de recuzare a unui judecător, fiind vorba despre atitudini, comportamente, calităţi ale părţilor care nu pot fi încadrate strict în niciunul din cazurile de recuzare, dar care vădesc existenţa unei lipse de obiectivitate şi imparţialitate, reflex al influenţei exercitată de climatul în care se desfăşoară procesul penal.

În cazul unei cereri de strămutare, imparţialitatea judecătorilor care compun instanţa trebuie analizată din perspectiva împrejurărilor cauzei, a calităţii părţilor şi a pericolului de tulburare a ordinii publice.

Examinând, în aceste coordonate, împrejurările invocate în susţinerea cererii pendinte, respectiv existenţa unei suspiciuni rezonabile că imparţialitatea judecătorilor instanţei este afectată datorită calităţii părţilor, Înalta Curte constată că acestea nu se subsumează temeiurilor care pot sta la baza strămutării unei cauze.

Se constată că argumentele invocate de petenţi în susţinerea demersului lor judiciar este reprezentat de nemulţumirile acestora referitoare la modul de soluţionare a unor dosare aflate pe rolul instanţelor din circumscripţia Curţii de apel Ploieşti şi nu pot da naştere unor suspiciuni obiective de parţialitate a tuturor magistraţilor unei instanţe, în absenţa unor dovezi obiective, cu un grad ridicat de certitudine, care să coroboreze susţinerile petenţilor şi să fundamenteze temerea că judecarea cauzei de către întreaga instanţă s-ar realiza într-un climat marcat de părtinire. Aceasta deoarece, în virtutea specificului funcţiei deţinute, magistraţii au obligaţia de a-şi îndeplini atribuţiile fără părtinire şi cu respectarea dispoziţiilor legale, indiferent de calitatea părţilor sau a altor persoane care participă la procedurile judiciare.

Aşadar, aceste nemulţumiri ale petenţilor nu generează eo ipso o suspiciune colectivă de lipsă de obiectivitate a întregii Curţi de Apel Ploieşti, fiind necesar a se corobora cu alte informaţii obiective, de natură a da naştere unor îndoieli rezonabile asupra imparţialităţii judecătorilor instanţei pe rolul căreia se află cauza.

Ca atare, în lipsa unor elemente concrete, împrejurările invocate nu sunt susceptibile a da naştere, prin ele însele, unei temeri justificate obiectiv cu privire la imparţialitatea judecătorilor Curţii de Apel Ploieşti.

În contextul informaţiilor transmise conform art. 73 alin. (3) din C. proc. pen. şi în lipsa altor împrejurări de fapt verificabile, care să se coroboreze cu afirmaţiile petenţilor, simpla afirmaţie că instanţa nu ar putea da dovadă de obiectivitate şi imparţialitate, aspecte care s-ar putea circumscrie unor elemente de natură să afecteze calitatea actului de justiţie, nu poate constitui un motiv temeinic de strămutare.

Faţă de considerentele expuse anterior, în baza art. 74 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală va respinge, ca nefondată, cererea formulată de petenţii A. şi B. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2023 al Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Având în vedere soluţia pronunţată în cauză, în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga petenţii la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Respinge, ca nefondată, cererea formulată de petenţii A. şi B. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2023 al Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă petenţii la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 aprilie 2023.