Exclusion of foreign sentence adaptation to domestic statutory limits via objection to execution

Asupra contestaţiei de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 118 din data 06 decembrie 2022 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 598 din C. proc. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestaţia la executare formulată de petentul condamnat A., în prezent aflat în stare de deţinere în Penitenciarul Mărgineni, împotriva Sentinţei penale nr. 2 C. civ./11.01.2021 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în Dosarul nr. x/2021.

Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, că petentul A. a formulat contestaţie la executare prin intermediul căreia a solicitat, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. prin raportare la Legea nr. 302/2004 adaptarea pedepsei aplicate de statul solicitant de 5114 zile, respectiv 14 ani închisoare, la legislaţia penală din România, respectiv pentru fapta de viol, care în România este prevăzută de art. 218 alin. (1) rap. la art. 38 alin. (1) din C. pen. şi este de 3 la 10 ani închisoare.

S-a mai reţinut că, în motivarea contestaţiei, petentul a invocat incompatibilitatea între durata pedepsei aplicate, de 5114 zile, respectiv 14 ani închisoare dată prin Sentinţa penală nr. x din 24.02.2020 a Curţii Coroanei Guildford pentru săvârşirea a trei infracţiuni de viol. Potrivit legii privind infracţiunile sexuale din 2003 din Regat şi legislaţia română care, pentru comiterea infracţiunii de viol conform art. 218 alin. (1) din C. pen. se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani. În acest sens, instanţa a apreciat că incompatibilitatea între durata pedepsei aplicate şi legislaţia română, există în cazul în care durata pedepsei privative de libertate prin hotărârea de condamnare depăşeşte limitele maxime ale pedepsei reglementate în legislaţia penală română. A lecturat sentinţele respective şi a constatat că nu şi-a dat acordul condamnatul. Deşi a fost expulzat pentru că este cetăţean român şi are domiciliu în România, solicită totuşi a se ţine cont şi de chestiunea asta pentru că în Regat el făcea detenţie mai puţină, deoarece este altă legislaţie de liberare condiţionată şi avea o reducere mai mare faţă de România care are o altă legislaţie în ceea ce priveşte liberarea condiţionată.

Analizând actele şi lucrările dosarului, cu privire la contestaţia la executare formulată, curtea a constatat că, prin Sentinţa penală nr. 2 C. civ./11.01.2021 a Curţii de Apel Ploieşti s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, la solicitarea autorităţilor judiciare din Regatul Unit al Marii Britanii, privind persoana condamnată A..

În baza art. 166 şi urm. din Legea nr. 302/2004 s-a dispus recunoaşterea şi punerea în executare pe teritoriul României a Sentinţei nr. x a Curţii Coroanei Guildford din data de 24.02.2020, rămasă definitivă la aceeaşi dată, prin care a fost aplicată pedeapsa de 5114 zile închisoare, persoanei condamnate A. pentru săvârşirea a trei infracţiuni de viol, prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea privind Infracţiunile Sexuale din 2003, potrivit legii penale române, faptele persoanei condamnate fiind prevăzute de art. 218 alin. (1) din C. pen.,l cu aplic. art. 38 alin. (1) din C. pen.

S-a luat act că persoana condamnată A. nu şi-a exprimat acordul de a executa pedeapsa aplicată de autorităţile judiciare britanice, într-un penitenciar de pe teritoriul României.

S-a luat act că expirarea executării pedepsei de 5114 zile închisoare va avea loc la data de 03.03.2033.

S-a dispus transferarea persoanei condamnate A., într-un penitenciar din România, pentru continuarea executării pedepsei de 5114 zile închisoare, aplicată prin hotărârea sus - menţionată.

De asemenea, s-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii de 5114 zile închisoare, la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe, iar în baza art. 141 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus deducerea din pedeapsă a perioadei deja executate de 633 zile şi a perioadei de la 25.11.2020 la zi.

Această sentinţă a fost atacată cu apel de persoana transferabilă, Înalta Curte, prin Decizia penală nr. 288/A din data de 24 noiembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. x/2021 respingând, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul A..

Totodată, Curtea de Apel Ploieşti a reţinut, în ceea ce priveşte motivul de contestaţie la executare invocat, referitor la incompatibilitatea între durata pedepsei aplicate, de 5114 zile, respectiv 14 ani închisoare, dată prin Sentinţa penală nr. x din 24.02.2020 a Curţii Coroanei Guildford pentru săvârşirea a trei infracţiuni de viol că, potrivit legii privind infracţiunile sexuale din 2003 din Regat şi legislaţia română care, pentru comiterea infracţiunii de viol conform art. 218 alin. (1) din C. pen. se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani, acesta nu este fondat, deoarece, în conformitate cu legislaţia din România, infracţiunea de viol prev. de art. 218 alin. (1) din C. pen. este pedepsită cu închisoarea de la 5 la 10 ani, iar în condiţiile în care contestatorul a fost condamnat pentru trei infracţiuni de viol, şi în România ar fi putut primi pedeapsă care să depăşească 14 ani.

Cu privire la acordul persoanei să execute pedeapsa în România, curtea a constatat că acesta a fost expulzat din Regatul Unit iar, în conformitate cu art. 167 alin. (1) lit. d), din Legea nr. 302/2004, "consimţământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetăţean român şi trăieşte pe teritoriul României sau deşi nu trăieşte pe teritoriul României va fi expulzată în România."

Cu privire la faptul că petentul contestator a fost condamnat de Curtea Coroanei Guildford pentru săvârşirea a trei infracţiuni de viol pentru infracţiuni sexuale din 2003 din Regat, deşi nu existau probe la dosar, Curtea de Apel Ploieşti a constatat că nu se poate reanaliza pe calea contestaţiei la executare dacă existau sau nu probe la dosarul unei cauze definitive pentru condamnarea petentului şi nu se pot readministra probe şi administrarea de alte probe noi.

Cu privire la intervenirea amnistiei, prescripţiei sau graţierii, instanţa a apreciat că nu poate reţine această susţinere, deoarece pretinsa incidenţă a instituţiei prescripţiei răspunderii penale, astfel cum a fost reconfigurată prin Deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, nu poate opera în acest cadru procesual sub niciuna dintre ipotezele prevăzute de norma egală invocată, anume art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen.

Totodată, curtea a constatat că incidenţa prescripţiei răspunderii penale, în cazul omisiunii discutării în cursul judecăţii, poate fi analizată doar prin exercitarea căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare, în condiţiile art. 426 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., aceasta fiind o cale de atac de retractare, ce conferă instanţei care a pronunţat hotărârea cu încălcarea legii, să anuleze hotărârea, în scopul înlăturării erorilor de procedură în legătură cu exercitarea drepturilor procesuale ale părţilor sau persoanei vătămate ori a celor referitoare la instanţa de judecată, cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. presupunând o error in procedendo, constând în eroarea procedurală a instanţei de a se pronunţa cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, pentru care existau probe în cauză.

Drept urmare, fiind un mijloc procesual cu caracter jurisdicţional prin intermediul căruia se soluţionează anumite incidente limitativ prevăzute de lege, ivite în cursul punerii în executare a hotărârilor penale definitive sau în cursul executării pedepsei, în cadrul contestaţiei la executare nu se poate analiza incidenţa prescripţiei răspunderii penale.

Analizând şi amnistia sau graţierea, prima instanţă a constatat că nu există decrete sau alte reglementări legale pentru a constata că a intervenit amnistia sau faptul că petentul contestator ar fi fost graţiat.

Împotriva acestei sentinţe a formulat contestaţie, în termen legal, contestatorul A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 06 februarie 2023, sub nr. x/2022, dosarul fiind repartizat aleatoriu completului C10.

La termenul din data de 09 martie 2023 s-a acordat cuvântul în dezbateri, concluziile apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator şi ale reprezentantului Ministerului Public, fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.

Examinând sentinţa penală contestată prin prisma dispoziţiilor legale şi raportat la criticile formulate de contestatorul A., Înalta Curte constată că prezenta contestaţie este nefondată, pentru următoarele considerente:

Prioritar, Înalta Curte arată, cu referire la contestaţia la executare, că aceasta reprezintă o procedură jurisdicţională de rezolvare a situaţiilor juridice care afectează executarea unei hotărâri penale.

Înalta Curte aminteşte că pe calea unei contestaţii la executare nu se pot invoca aspecte ce ţin de judecata pe fond a cauzei, ci doar aspecte care privesc executarea hotărârilor.

Potrivit art. 598 alin. (1) din C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.

Aceste dispoziţii legale sunt incidente atunci când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei şi trebuie să cuprindă situaţiile intervenite după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare în care, fie pedepsele nu se mai execută (în caz de amnistie, prescripţia executării pedepsei, graţierea, decesul persoanei condamnate), fie intervin modificări în sensul micşorării cuantumului pedepselor ce urmează a fi puse în executare sau care se execută.

Analizând contestaţia formulată de condamnatul A., Înalta Curte constată că motivele invocate de acesta nu pot fi subsumate cazului de contestaţie la executare invocat, ci pun în discuţie legalitatea hotărârii în baza căreia se face executarea.

Astfel contestatorul critică Sentinţa penală nr. 2 C. civ./11.01.2021 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în Dosarul nr. x/2021 definitivă prin Decizia penală nr. 288/A din data de 24 noiembrie 2021 a Înaltei Curţi, secţia penală, prin care instanţa a recunoscut condamnarea acestuia la pedeapsa de 5114 zile închisoare pentru săvârşirea a trei infracţiuni de viol, prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea privind infracţiunile sexuale din 2003, aplicată de Curtea Coroanei Guildford, din Regatul Unit al Marii Britanii, solicitând adaptarea pedepsei. Or, posibilitatea instanţei naţionale de a proceda la adaptarea pedepsei aplicate persoanei solicitate prin hotărârea autorităţilor judiciare străine este o chestiune de competenţa exclusivă a instanţei învestite cu recunoaşterea hotărârii pronunţate de autorităţile judiciare din statul de condamnare şi are ca premisă incompatibilitatea dintre sancţiunea aplicată prin hotărârea străină şi cea prevăzută de legea română pentru infracţiunile corespondente.

Totodată, instanţa supremă arată că, pe calea contestaţiei la executare nu se poate modifica o hotărâre rămasă definitivă, nu se poate proceda la pronunţarea unei alte soluţii, întrucât s-ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat, stabilităţii raporturilor juridice.

Contestaţia la executare constituie un remediu procesual având ca obiect exclusiv chestiuni descoperite cu prilejul punerii în executare sau ivite în cursul executării, fiind exclusă posibilitatea de a antama pe această cale chestiuni relative la legalitatea şi temeinicia hotărârilor definitive în baza cărora se face executarea.

Ca atare, cererea formulată de contestator, prin prisma motivelor expuse, excedează limitelor în care o instanţă poate fi învestită în cursul executării

Pentru aceste considerente, constatând că sentinţa penală atacată este temeinică şi legală, Înalta Curte, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Sentinţei penale nr. 118 din data 06 decembrie 2022 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. contestatorul va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza dispoziţiilor art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul A., în cuantum de 340 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia declarată de contestatorul A. împotriva Sentinţei penale nr. 118 din data 06 decembrie 2022 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul A., în cuantum de 340 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09 martie 2023.

GGC - NN