Inadmissibility of constitutional challenge to the entire Criminal Procedure Code for lack of specific link to case resolution

Asupra cauzei penale de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea penală/F/CP din data de 08 februarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2023), printre altele, În baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 rap. la art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel a reţinut următoarele:

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Potrivit alin. (2) excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă.

Potrivit alin. (3), nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Potrivit art. 29 alin. (5), dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

În esenţă, referitor la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, Curtea de Apel Bucureşti a avut în vedere dispoziţiile legale criticate respectiv neconstituţionalitatea Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. în ansamblul său prin raportare la dispoziţiile art. 21, art. 126 şi art. 132 din Constituţia României,

Or, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că în situaţia de faţă se invocă neconstituţionalitatea Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. în ansamblul său care nu are legătură cu soluţionarea cauzei de faţă care are ca obiect plângerea petentului A. împotriva soluţiei de clasare dispuse prin Ordonanţa nr. 1738/P/2022 din data de 23.09.2022 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, menţinută prin Ordonanţa nr. 259/II-2/2022 din data de 23.11.2022 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, constatându-se că petentul a interpretat în mod propriu şi discreţionar dreptul de petiţionare şi acces la justiţie, apreciind în mod subiectiv că toate persoanele care nu sunt de acord cu susţinerile sale săvârşesc fapte de natură penală.

S-a constatat, astfel, că în privinţa condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1), (2) şi (3), acestea nu sunt îndeplinite în mod cumulativ. Astfel, deşi excepţia a fost ridicată de către o parte din dosar în faţa unei instanţe judecătoreşti şi priveşte neconstituţionalitatea unei legi în vigoare, respectiv Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., nu este îndeplinită condiţia existenţei unei legături între legea a cărei neconstituţionalitate este invocată şi soluţionarea cauzei în discuţie.

Astfel, în Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, parag. 30, publicată în M. Of. nr. 69/1.02.2016, Curtea a reţinut că, "în cadrul procesului judiciar, excepţia de neconstituţionalitate se înscrie în rândul excepţiilor de procedură prin care se urmăreşte împiedicarea unei judecăţi care s-ar întemeia pe o dispoziţie legală neconstituţională. Constatarea neconstituţionalităţii unui text de lege ca urmare a invocării unei excepţii de neconstituţionalitate trebuie să profite autorilor acesteia şi nu poate constitui doar un instrument de drept abstract.[...] Neconstituţionalitatea unei dispoziţii legale nu are numai o funcţie de prevenţie, ci şi una de reparaţie, întrucât ea vizează în primul rând situaţia concretă a cetăţeanului lezat în drepturile sale prin norma criticată" (Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, paragraful 30, publicată în M. Of. nr. 69/1.02.2016).

S-a apreciat de către judecătorul de cameră preliminară că, petentul A. a invocat neconstituţionalitatea Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. în ansamblul său. Or, raportat la caracterul vag, imprecis, al excepţiei de neconstituţionalitate, în mod evident nu s-a putut stabili existenţa unei legături între obiectul excepţiei şi soluţionarea cauzei deduse judecăţii.

Această condiţie de admisibilitate a cererii de sesizare a instanţei de contencios constituţional ar fi fost îndeplinită doar în condiţiile în care excepţia ar fi vizat prevederi legale aplicabile în mod concret în speţa de faţă, ce are ca obiect plângerea formulată de petent împotriva unei soluţii de clasare (de exemplu dispoziţiile legale care reglementează procedura plângerii conform art. 340 şi urm. C. proc. pen. ori dispoziţiile în temeiul cărora procurorul a dispus soluţia de clasare). Mai mult decât atât, judecătorul de cameră preliminară a constatat că petentul nu a invocat chestiuni de neconstituţionalitate extrinsecă a legii, în legătură cu modalitatea de adoptare a acesteia, care ar fi putut eventual să justifice criticarea legii în ansamblul său, ci chestiuni de neconstituţionalitate intrinsecă, fără însă a indica în mod precis dispoziţiile legale care ar fi afectate, din perspectiva sa, de un viciu de neconstituţionalitate.

Totodată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este inadmisibilă şi din perspectiva faptului că unele dintre prevederile legii criticate au fost deja constatate ca fiind neconstituţionale prin decizii anterioare ale Curţii Constituţionale, nefiind aşadar îndeplinită nici condiţia prevăzută de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

Deopotrivă, judecătorul de cameră preliminară a constatat că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă inclusiv din perspectiva prevederilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 rap. la art. 29 alin. (4) din acelaşi act normativ, motivarea în sine a excepţiei în prezenta cauză neavând nicio legătură cu excepţia invocată, care vizează C. proc. pen. în ansamblul său, excepţia fiind practic nemotivată.

Împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din cuprinsul încheierii/F/CP din data de 08 februarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2023, A. a declarat recurs, solicitând admiterea căii de atac şi a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Examinând dispoziţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din cuprinsul încheierii/F/CP din data de 08 februarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2023,prin prisma criticilor invocate, dar şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Din analiza coroborată a textului de lege criticat şi a motivelor invocate de către recurent, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, nefiind îndeplinite cerinţele de admisibilitate expres prevăzute de lege.

Astfel, din economia dispoziţiilor Legii nr. 47/1992, rezultă că sesizarea instanţei de contencios constituţional în cadrul controlului de constituţionalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a următoarelor exigenţe de admisibilitate cumulativ prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din lege:

- calitatea de parte în proces a autorului excepţiei;

- identificarea exactă a normei/normelor legale criticate, dar şi a măsurii în care legea sau ordonanţa în care sunt inserate se află în vigoare la data soluţionării cererii; sub acest aspect, se impune observaţia că indicarea explicită a textului normativ criticat este o condiţie absolut necesară în etapa evaluării admisibilităţii cererii, numai astfel putându-se determina obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, dar şi existenţa legăturii dintre norma criticată şi soluţia ce ar putea fi dată cauzei în care partea a înţeles să uzeze de mijlocul procedural al excepţiei;

- existenţa unei legături dintre norma legală criticată şi soluţia ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului; fiind expresia cerinţei pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, "legătura cu soluţionarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităţilor speţei, prin evaluarea atât a "aplicabilităţii textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi a necesităţii invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (mutatis mutandis, Decizia nr. 591/21.10.2014 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. nr. 916/16.12.2014);

- verificarea deciziilor pronunţate anterior de către Curtea Constituţională cu privire la constituţionalitatea acelei dispoziţii legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituţionalităţii normei criticate printr-o decizie precedentă.

Înalta Curte constată că, dacă evaluarea primelor două şi a ultimei condiţii dintre cele patru anterior enunţate implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerinţă cumulativă reclamă, în anumite cazuri, o evaluare mai amănunţită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilităţii cererii de sesizare.

O atare evaluare nu contravine dispoziţiilor art. 2 ori art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Curtea Constituţională este unica autoritate competentă să supună controlului de constituţionalitate actele normative prevăzute de art. 2 alin. (1) din legea specială.

Încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale are însă valenţele unui act procedural prin care sunt definite limitele învestirii autorităţii de jurisdicţie constituţională. În întocmirea unui astfel de act procedural, instanţa de judecată în faţa căreia a fost invocată excepţia are, potrivit legii, nu doar competenţa, ci şi responsabilitatea corelativă de a cenzura eventualele susţineri ale autorului excepţiei şi, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării autorităţii de jurisdicţie constituţională, în strictă conformitate cu dispoziţiile legii pertinente, dar şi cu specificul cauzei.

Înalta Curte constată că prevederile criticate respectiv neconstituţionalitatea Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. în ansamblul său nu au o înrâurire asupra soluţionării prezentei cauze, ce are ca obiect, astfel cum s-a menţionat anterior, plângerea petentului A. împotriva soluţiei de clasare dispuse prin Ordonanţa nr. 1738/P/2022 din data de 23.09.2022 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, menţinută prin Ordonanţa nr. 259/II-2/2022 din data de 23.11.2022 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

În ceea ce priveşte invocarea neconstituţionalităţii Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. în ansamblul său, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că nu se află în faţa unei excepţii ridicate în condiţiile prevăzute de lege, nefiind făcută o analiză din perspectiva fiecărui text de lege şi a incompatibilităţii sale cu dispoziţiile legii fundamentale, excepţia nefiind motivată a fost invocat doar formal fără însă a indica în mod precis dispoziţiile legale care sunt afectate, de un viciu de neconstituţionalitate.

Înalta Curte, în acord cu judecătorul fondului, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă inclusiv din perspectiva faptului că unele dintre prevederile Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. au fost deja constatate ca fiind neconstituţionale prin decizii anterioare ale Curţii Constituţionale, nefiind aşadar îndeplinită nici condiţia prevăzută de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

Înalta Curte arată că decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal, ceea ce presupune, pe de o parte existenţa unei legături directe între norma contestată şi soluţia ce urmează a se da în cauză, iar pe de altă parte, rolul concret pe care îl va avea decizia Curţii Constituţionale în proces, aceasta trebuind să aibă efecte asupra conţinutului hotărârii judecătorului.

Astfel, sub aspectul legăturii dispoziţiilor criticate cu soluţionarea cauzei de faţă - exigenţe stipulate de art. 29 alin. (1) teza a II- a din Legea nr. 47/1992, modificată, se constată faptul că nu este îndeplinită această condiţie.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva dispoziţiei cuprinse în încheierea/F/CP din data de 08 februarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2023, de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen.

Conform dispoziţiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva dispoziţiei cuprinse în încheierea/F/CP din data de 08 februarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2023, de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08 martie 2023

GGC - NN