Suspension of civil proceedings pending in rem criminal investigation: requirement for in personam tracking and decisive impact on civil judgment

Şedinţa publică din data de 23 martie 2023

Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 22.10.2019, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâta B. S.R.L., solicitând instanţei de judecată ca, prin hotărârea care o va pronunţa, să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 92.130 euro, în echivalent în RON la cursul B.N.R. de 4,7537 RON/1 euro, respectiv de 437.959 RON, cu titlu de daune-interese, şi la plata lor în continuare ce se vor calcul până la data eliberării efective a spaţiului, şi anume, de 10 euro pe zi pentru încălcarea obligaţiei de radiere a sediului social sau punctul de lucru şi de 300 euro pe zi pentru încălcarea obligaţiei de restituire a spaţiului, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 2029/02.11.2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis acţiunea şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumelor de 92.130 euro, cu titlu de daune-interese calculate până la 17.10.2019 inclusiv, de 300 euro pentru fiecare zi de întârziere aferente perioadei 18.10.2019-06.01.2020 şi de 10 euro pentru fiecare zi de întârziere aferente perioadei 18.10.2019-16.02.2020, în echivalent în RON la cursul B.N.R. din ziua plăţii; a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 7.984,59 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinţei civile, pârâta a declarat apel, criticând-o pentru netemeinice şi nelegalitate.

La 10.11.2021 B. S.R.L. a formulat o cerere de suspendare a judecăţii cauzei, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., până la soluţionarea definitivă a dosarului penal nr. x/2021, înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti.

Prin încheierea din 10.01.2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins cererea de suspendare a judecăţii, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., reţinând că la acea dată nu a fost începută urmărirea penală.

La 11.03.2022 B. S.R.L. a depus la dosar o adresă emisă de Poliţia Sectorului 2 Bucureşti - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, din care rezultă că, urmare a plângerii penale formulate înregistrată cu numărul x/P/2021, a fost începută urmărirea penală in rem.

Prin încheierea din 16.03.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a suspendat judecata apelului până la soluţionarea definitivă a dosarului penal nr. x/2021, înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti.

Împotriva acestei încheieri, A. S.R.L. a declarat recurs, solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată curţii de apel.

În motivare, după prezentarea situaţiei de fapt cu privire la raporturile contractuale dintre părţi în privinţa spaţiului închiriat şi cesiunea părţilor sociale intervenită între pârâtă şi C. S.R.L., recurenta a subliniat că lipseşte motivarea încheierii recurate.

În acest sens, a arătat că situaţia de fapt percepută de curtea de apel ca o având aparenţă penală constituie în realitate o situaţie pur civil-comercială. Aceasta deoarece, C. S.R.L. acuză o aparenţă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune din partea reprezentantului pârâtei, invocând faptul că nu i-a fost prezentată realitatea economică a firmei, însă omite să precizeze lipsa sa de diligenţă în verificarea contabilităţii, a contractelor în derulare cu furnizorii şi a condiţiilor asumate prin acestea.

Potrivit recurentei, instanţa de apel trebuia să constate că prin transmiterea unor adrese contractuale către sediul social al unei societăţi nu se pot naşte premisele unor fapte penale, cu atât mai mult cu cât persoanele care au recepţionat notificările erau angajate al pârâtei.

Evocând art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., a subliniat că încheierea recurată nu este motivată şi că litigiul a fost înregistrat pe rolul instanţei în 2019, iar până în anul 2021 nu s-a constatat existenţa unei vătămări pentru care să se formuleze plângere penală, ci doar ulterior admiterii acţiunii în faţa primei instanţe.

A mai susţinut că cercetările efectuate de organele penale sunt in rem, că plângerea penală a fost formulată cu scop şicanatoriu, iar suspendarea judecăţii cauzei a fost dispusă în urma unei analize superficiale a caracterului fondat al plângerii.

În drept, a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Verificând în cadrul controlului de legalitate încheierea atacată, în raport cu motivele de nelegalitate invocate, Înalta Curte reţine următoarele:

În apel, la solicitarea apelantei-pârâte B. S.R.L., prin încheierea din 16.03.2022, instanţa de apel a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., până la soluţionarea definitivă a dosarului penal nr. x/2021, înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, având ca obiect plângerea penală formulată de C. S.R.L.

Potrivit art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., instanţa poate suspenda judecata când s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea, dacă legea nu prevede altfel.

Din interpretarea normei legale evocate rezultă că acest caz de suspendare impune în mod expres şi neechivoc condiţia declanşării urmăririi penale pentru o infracţiune, precum şi existenţa unor elemente suficiente din care să rezulte că existenţa infracţiunii ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să se pronunţe în cauza supusă suspendării.

Suspendarea legală prevăzută de art. 413 C. proc. civ. reprezintă un incident ivit în derularea activităţii de judecată, de natură a temporiza curgerea firească a acesteia, ce trebuie să se caracterizeze prin continuitate; ea poate interveni în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege, având un caracter facultativ, lăsată, deci, la latitudinea instanţei. Cu toate acestea, instanţa nu ar trebui însă să transforme această suspendare într-o măsură arbitrară, ci ar trebui să se asigure că sunt îndeplinite condiţiile şi să se preocupe de stabilirea corectă şi deplină a împrejurărilor deduse judecăţii.

Instanţa sesizată cu o astfel de cerere de suspendare are puterea de apreciere asupra utilităţii, necesităţii şi oportunităţii dispunerii acestei măsuri, având în vedere contextul derulării raporturilor juridice dintre părţi.

Potrivit art. 305 alin. (1) C. proc. pen.., "Când actul de sesizare îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, organul de urmărire penală dispune începerea urmăririi penale cu privire la fapta săvârşită ori a cărei săvârşire se pregăteşte, chiar dacă autorul este indicat sau cunoscut", Astfel, legiuitorul a instituit obligaţia organelor de urmărire penală de a începe urmărirea penală atunci când au fost sesizate în mod legal, fără a necesita administrarea unor probe preliminare sau existenţa de indicii referitoare la autorul faptei.

Pentru a începe urmărirea penală in rem este suficient ca actul de sesizare să îndeplinească toate condiţiile de formă prevăzute de lege şi să nu existe un caz de împiedicare a exercitării acţiunii civile. Acest lucru înseamnă că, în marea majoritate a proceselor penale, urmărirea penală începe in rem imediat după sesizarea organelor de urmărire penală, fără a se administra probe şi fără a avea indicii despre săvârşirea faptei de către făptuitorul indicat de persoana vătămată sau denunţător.

Din perspectiva procesului civil, pentru a dispune suspendarea acestuia, instanţa are nevoie, printre altele, să facă legătura între părţile litigiului şi persoana faţă de care s-a început urmărirea penală.

Rezultă că, doar în prezenţa unei urmăriri penale in rem, instanţa civilă poate întâmpina dificultăţi în a decide cu privire la influenţa acesteia asupra soluţiei ce urmează a se da în procesul civil, mai ales în situaţia în care, dacă, de exemplu, plângerea penală vizează mai mulţi presupuşi făptuitori. Pe de altă parte, atunci când urmărirea penală vizează direct o persoană, instanţa civilă poate să realizeze conexiunile necesare între dosarul penal şi litigiul civil pentru a decide în cunoştinţă de cauză dacă se impune a suspenda sau nu judecata procesului civil.

Astfel, nu doar îndeplinirea condiţiei de tip obiectiv - începerea urmăririi penale in rem - trebuie să fie reţinută, ci acesteia trebuie să i se adauge îndeplinirea cerinţei legale, ce este supusă aprecierii instanţei, ca cercetarea penală să fi început pentru o faptă care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează a se pronunţa în litigiul civil cu care este învestită. Aceasta presupune ca instanţa să evalueze dacă fapta cercetată în cadrul urmăririi penale are un impact semnificativ asupra litigiului civil, ceea ce ar putea duce la o schimbare a deciziei în procesul civil. Decizia privind suspendarea sau continuarea judecăţii trebuie să fie motivată şi să ţină cont de toate circumstanţele relevante.

În concluzie, instanţa civilă ar trebui să facă o evaluare atentă a legăturilor dintre procesul civil şi cel penal şi să decidă în funcţie de circumstanţele specifice ale cazului dacă se impune sau nu suspendarea judecăţii. Este important ca instanţa să aibă în vedere faptele şi relaţiile dintre părţi atât în procesul civil, cât şi în cel penal, pentru a decide în mod justificat dacă suspendarea judecăţii este necesară şi potrivită.

Totodată, pentru suspendarea facultativă a judecării procesului civil în legătură cu un dosar penal in rem este necesară dovedirea începerii urmăririi penale in personam într-o cauză care priveşte o infracţiune în legătură cu care, soluţia instanţei penale ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează a se da în respectivul litigiu.

Pornind de la aceste considerente, Înalta Curte constată că în cauză instanţa de apel a dispus luarea măsurii suspendării judecării pricinii deoarece plângerea penală ridică aspecte legate de îndeplinirea condiţiilor răspunderii contractuale a pârâtei şi că modul în care dosarul penal va fi soluţionat poate avea o înrâurire hotărâtoare asupra deciziei ce va fi dată în apel în cauza civilă.

Cu toate aceste, Înalta Curte notează că urmărirea penală in rem analizează situaţii premergătoare, astfel încât la momentul pronunţării încheierii recurate nu se putea pune în discuţie un comportament infracţional al pârâtei. Prin urmare, această situaţie nu poate fi considerată un caz clasic de suspendare a judecării cauzei civile, câtă vreme nu a fost dispusă urmărirea penală in personam, în care să fie identificate atât fapta, cât şi făptuitorul şi vinovăţia acestuia.

De altfel, aspectele învederate în plângerea penală de către asociatul majoritar al pârâtei, C. S.R.L., se referă la modalitatea în care s-a realizat cesiunea părţilor sociale intervenită şi vizează presupuse infracţiuni de înşelăciune, reglementate de art. 244 C. pen., de distrugere de probe sau de înscrisuri, prevăzute de art. 275 C. pen.

În plus, având în vedere obiectul prezentului litigiu, Înalta Curte apreciază că presupusele fapte investigate în urmărirea penală nu pot avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează a fi dată în cauză, în condiţiile în care urmărirea penală se concentrează asupra relaţiilor dintre acţionarii societăţii pârâte şi nu se extinde asupra celor cu reclamanta.

Aşa fiind, recursul va fi admis şi, în baza dispoziţiilor art. 496 alin. (2) C. proc. civ., încheierea atacată va fi casată, iar cauza trimisă spre continuarea judecăţii aceleiaşi instanţe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva încheierii din 16.03.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.R.L.

Casează încheierea atacată şi trimite cauza spre continuarea judecăţii aceleiaşi instanţe de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 martie 2023.