Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2674/2023 AI generated

Inadmissibility of appeal against consumer protection appellate decisions under Article 483(2) of the Civil Procedure Code

Case Number Decizia nr. 2674/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania dismissed the appellant’s appeal as inadmissible, thereby leaving the appellate court’s decision affirming the dismissal of the consumer’s claims in force and definitively closing the litigation against the bank. The dispute originated from a consumer protection lawsuit challenging the absolute nullity of abusive clauses in a loan contract, including management commissions, variable interest rates, penalty interest, and prepayment fees, which the first instance court had dismissed as unfounded. Relying on the principle of the legality of appeals, the Court determined that under Article 483(2) of the Civil Procedure Code, as amended by Law No. 310/2018, appellate decisions in matters of consumer protection are not subject to appeal (recurs). Because the original claim was filed after the entry into force of the amending law, the appellate decision constituted a final judgment under Article 634(1)(4), making the further exercise of the appeal rights procedurally void under Articles 494 and 496 of the Civil Procedure Code.

Legislator headnote

AI generated

art. 457 alin. (1) C. proc. civ, art. 494 C. proc. civ, art. 483 alin. (2) C. proc. civ, art. 24 C. proc. civ, art. 27 C. proc. civ, art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ; Inadmissibility of appeal against consumer protection appellate decisions under Article 483(2) of the Civil Procedure Code: Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în C. proc. civ. în art. 457.

Keywords

AI generated
consumer law Civil Procedure Code banking law nullity of contract protection against dismissal principle of legality

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 13 decembrie 2023

Asupra recursului cu care a fost învestită, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă la 18.02.2021, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să constate nulitatea absolută a clauzelor din contractul de credit nr. x/08.12.2008 încheiat cu pârâta privind comisionul de gestiune, prevăzut la pct. 7 lit. a), dobânda variabilă, prevăzută la pct. 8 şi 9, dreptul băncii de a modifica rata anuală a dobânzii, prevăzută la pct. 8 alin. (2) şi (3) şi de a aplica, începând cu 21.06.2010, o marjă fixă de 5,09 p.p. în algoritmul de calcul raportat la ROBOR al dobânzii variabile; a mai solicitat ca instanţa să constante că procentul de dobândă fixă a fost stabilit prin acordul părţilor doar pentru primele 12 luni, iar efectele sale au încetat după trecerea acestui termen, aplicabilitatea dobânzii legale prevăzute de art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, nulitatea absolută a clauzelor contractuale privind dobânda penalizatoare/majorată, prevăzută la pct. 21, comisionul de rambursare anticipată, prevăzut la pct. 7 lit. c) şi comisionul de rescadenţare/reeşalonare, prevăzut la pct. 7 lit. d), comisionul pentru prestarea unor servicii suplimentare, respectiv dreptul băncii de a majora nivelul comisioanelor, prevăzute în art. 7, încetarea efectelor clauzelor abuzive pentru viitor şi să oblige pârâta la restituirea tuturor sumelor încasate în temeiul clauzelor abuzive, actualizate cu rata inflaţiei, precum şi a dobânzii legale aferente acestor sume, cu cheltuieli de judecată.

Pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Prin sentinţa civilă nr. 685/31.05.2022, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă a respins cererea de chemare în judecată ca nefondată.

Apelul declarat de reclamantul A. împotriva acestei sentinţe a fost respins prin decizia civilă nr. 64/08.02.2023, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi.

Împotriva acestei decizii, reclamantul a declarat recurs prin care a invocat motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., a solicitat casarea ei şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

La 31.05.2023, intimata B. S.A. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului.

La termenul de azi, Înalta Curte a invocat din oficiu excepţia inadmisibilităţii recursului faţă de prevederile art. 483 alin. (2), raportate la cele ale art. 457 alin. (1) C. proc. civ., asupra căreia, cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) şi (2), raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi el presupune faptul că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege şi, astfel, nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în C. proc. civ. în art. 457.

Recursul de faţă are ca obiect decizia civilă nr. 64/08.02.2023, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi, în apel, într-o cauză în materia protecţiei consumatorilor.

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în (...) materia protecţiei consumatorilor (...)".

Interpretarea acestor dispoziţii legale relevă că legiuitorul a suprimat prin Legea nr. 310/2018 calea de atac a recursului pentru hotărârile date în apel în litigiile având ca obiect cereri în materia protecţiei consumatorilor.

Trebuie menţionate prevederile art. 24 C. proc. civ. conform cărora "Dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare.", precum şi cele ale art. 27 C. proc. civ. potrivit cărora "Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul."

Aşa fiind, Înalta Curte constată că, faţă de data sesizării instanţei, 18.02.2021, prin prisma prevederilor legale anterior relevate, decizia civilă nr. 64/08.02.2023, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi, împotriva căreia s-a declarat prezenta cale de atac, este o hotărâre definitivă, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., nesusceptibilă de exerciţiul căii de atac a recursului, după cum în mod corect a menţionat şi instanţa de apel în dispozitivul acesteia, conform art. 425 alin. (3) C. proc. civ.

Cum recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ar fi de natură să încalce principiul legalităţii căilor de atac reglementat de art. 457 C. proc. civ., Înalta Curte, dând eficienţă textelor de lege sus-menţionate, urmează ca, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., să respingă recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 64/08.02.2023, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 decembrie 2023.