Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2673/2023 AI generated

Inadmissibility of cassation appeal in insurance dispute due to statutory exclusion of legal remedy

Case Number Decizia nr. 2673/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs No costs imposed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal on law filed by the claimant against the Court of Appeal's civil decision, thereby leaving the appeal decision of October 3, 2022, in force; under that decision, the original claimant was awarded moral damages of 10,000 RON, the second claimant was awarded moral damages of 40,000 EUR, and the defendant insurance company was ordered to pay corresponding court costs. The case involved a civil dispute for compensation of moral damages and legal costs in the subject matter of insurance, where the claimant challenged the appellate court's assessment of non-material damage, arguing that it failed to apply the principle of full reparation and should have calculated damages based on lost income from France. The decisive legal basis was Article 483(2) of the Civil Procedure Code, which explicitly excludes decisions rendered on appeal in insurance matters from the legal remedy of appeal on law; because the underlying process began after the entry into force of the relevant legislative amendment, the appellate decision was deemed definitive and not subject to further judicial review, rendering the appeal inadmissible under the principle of the legality of appeals, and the defendant's cross-claim for additional procedural costs was also dismissed as unfounded due to lack of evidence.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 494 C. proc. civ, art. 483 alin. (2) C. proc. civ, art. 24 C. proc. civ, art. 27 C. proc. civ, art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ; Inadmissibility of cassation appeal in insurance dispute due to statutory exclusion of legal remedy: La 21.03.2023, intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, invocând excepţiile inadmisibilităţii şi nulităţii recursului, prin prisma dispoziţiilor art. 483 alin. (2) şi (3) C. proc. civ.

Keywords

AI generated
insurance compensation amendment of the claim article of civil procedure matter in dispute excluded cases assessment of damages

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 13 decembrie 2023

Asupra recursului cu care a fost învestită, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 30.07.2020, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâta C., prin corespondent S.C. D. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, în contradictoriu cu intervenientul forţat E., să oblige pârâta la plata către reclamantul B. a sumei de 100.000 euro şi către reclamantul A. a sumei de 25.000 euro, cu titlu de daune morale, a penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi, începând cu data soluţionării definitive a cauzei şi până la data plăţii, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâta C., prin corespondent S.C. D. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat admiterea în parte a acţiunii.

Prin sentinţa civilă nr. 556/10.03.2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată, a obligat pârâta să plătească reclamantului A. suma de 10.000 RON şi reclamantului B. suma de 70.000 RON, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral, penalităţi de întârziere de 0,2% pe zi, calculate de la data rămânerii definitive a hotărârii până la data plăţii integrale a despăgubirii, precum şi suma de 2.380 RON către reclamantul A. şi de 3.522,10 RON către reclamantul B., reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva aceste sentinţe, reclamanţii A. şi B. au declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 1422/03.10.2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins apelul declarat de reclamantul A., a admis apelul formulat de reclamantul B. şi, în consecinţă, a schimbat în parte sentinţa primei instanţe în sensul că a majorat daunele morale acordate acestuia de la suma de 70.000 RON la suma de 40.000 euro, echivalent în RON la cursul BNR de la data plăţii şi a obligat intimata-pârâtă la plata sumei de 1.822,30 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1869/28.11.2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis cererea de completare a deciziei civile nr. 1422/03.10.2022, formulată de apelantul-reclamant B., în sensul că a obligat pârâta la plata către acesta a sumei de 5.863,36 RON, reprezentând cheltuieli efectuate cu traduceri, transport, expertiză şi onorariu avocaţial redus.

Împotriva deciziei civile nr. 1422/03.10.2022, reclamantul B. a declarat recurs.

Prin memoriul de recurs a criticat decizia instanţei de apel, pentru încălcarea sau aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1.385 C. civ., privind repararea integrală a prejudiciului.

Autorul căii de atac a relevat şi aplicarea greşită a prevederilor art. 1.387 şi 1.388 C. civ., întrucât, faţă de împrejurările dovedite în cauză, instanţa de apel trebuia să stabilească despăgubirile raportat la venitul pe care îl obţinea în Franţa şi să includă în cuantumul daunelor morale atât câştigul din muncă de care a fost lipsit, cât şi pe cel pe care este împiedicat să îl dobândească.

Recurentul a mai criticat decizia recurată sub aspectul aplicării greşite a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, faţă de caracterul pur subiectiv al aprecierii daunelor morale, ceea ce permitea instanţei o judecată în echitate, prin examinarea circumstanţelor particulare ale cauzei evidenţiate de probatoriile administrate.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 21.03.2023, intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, invocând excepţiile inadmisibilităţii şi nulităţii recursului, prin prisma dispoziţiilor art. 483 alin. (2) şi (3) C. proc. civ.

Stabilind ordinea de soluţionare a excepţiilor invocate şi examinând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii recursului declarat în cauză, în temeiul art. 248 alin. (1) şi (2) raportat la art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi el presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege şi astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în C. proc. civ. în art. 457.

Recursul de faţă are ca obiect decizia civilă nr. 1422/03.10.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în apel, într-o cauză în materia asigurărilor.

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în (…) în materia (...), asigurărilor (...)".

Interpretarea acestor dispoziţii legale relevă faptul că legiuitorul a suprimat calea de atac a recursului pentru hotărârile date în apel în litigiile de asigurări.

Conform art. 24 C. proc. civ. "Dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare.", iar potrivit art. 27 C. proc. civ. "Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul."

Aşa fiind, Înalta Curte constată că, faţă de data sesizării instanţei, 30.07.2020, prin prisma prevederilor legale anterior relevate, decizia civilă nr. 1422/03.10.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, împotriva căreia s-a declarat prezentul recurs, este o hotărâre definitivă, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., nesusceptibilă de exerciţiul căii de atac a recursului, după cum în mod corect a menţionat şi instanţa de apel în dispozitivul acesteia, conform art. 425 alin. (3) C. proc. civ.

Cum recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ar fi de natură să încalce principiul legalităţii căilor de atac reglementat de art. 457 C. proc. civ., Înalta Curte, dând eficienţă textelor de lege sus-menţionate, urmează ca, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., să respingă recursul ca inadmisibil.

Deşi, în principiu, admisibilă, pe temeiul culpei procesuale reţinute, potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ., în sarcina recurentului-reclamant, cererea intimatei-pârâte, formulată prin întâmpinare, de obligare a acestuia la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta fază procesuală, urmează a fi respinsă în considerarea împrejurării că aceasta nu a depus dovezi care să ateste existenţa şi întinderea lor, în conformitate cu prevederile art. 452 raportate la cele ale art. 494 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant B. împotriva deciziei civile nr. 1422/03.10.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Respinge cererea intimatei-pârâte de acordare a cheltuielilor de judecată, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 decembrie 2023.