Jurisdiction established for administrative section to compel Ministry of Justice to issue salary order with specific multiplier for magistrates

Şedinţa publică din data de 12 decembrie 2023

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar constată şi reţine următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 23 august 2021 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2021, reclamanţii A., B., C., în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Târgu Mureş, Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Mureş, au solicitat instanţei să dispună:

- obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei să emită pentru reclamanţi ordine de încadrare salarială, producătoare de efecte juridice începând cu data de 05.12.2015 pentru judecător B. şi în continuare şi după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017 şi de la 17.12.2017 şi în continuare şi după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017 pentru reclamanţii judecători A., C., cu aplicarea art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, respectiv începând cu data de 01.08.2016 şi în continuare, cu aplicarea art. 1 rap. la art. 31 din O.U.G. nr. 57/2015, astfel cum a fost modificată şi completată, cu menţiunea că nivelul de salarizare de avut în vedere se raportează inclusiv la un nivel determinat prin luarea în considerare a coeficientului de multiplicare stabilit de lit. A) pct. 13 din Anexa 1 la O.U.G. nr. 27/2006;

- obligarea pârâţilor Curtea de Apel Târgu Mureş şi Tribunalul Mureş să plătească fiecărei părţi reclamante diferenţele salariale rezultate începând cu 05.12.2015 precum şi după data intrării în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017 precum şi în continuare, plus actualizarea acestora cu indicele de inflaţie şi dobânda legală penalizatoare aferente perioadei de la data scadenţei fiecărui venit salarial lunar şi până la data plăţii efective.

În drept, au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 153/2017, art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1) şi art. 18 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, art. 1531, art. 1535 C. civ.

Prin întâmpinarea formulată de pârâtul Ministerul Justiţiei, s-a invocat excepţia inadmisibilităţii şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, iar pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.

Prin întâmpinarea formulată de pârâtul Tribunalul Mureş, s-a invocat excepţia necompetenţei materiale şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, iar pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea cauzei, ca neîntemeiată.

Prin sentinţa civilă nr. 664 pronunţată la 29.03.2022 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia de necompetenţă materială şi teritorială a instanţei şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei având ca reclamanţi pe A., B. şi D., în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Târgu-Mureş, Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Mureş în favoarea Tribunalului Mureş, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că refuzul administrativ al pârâtului Ministrul Justiţiei de a pune în executare hotărârile judecătoreşti definitive pronunţate în litigii de dreptul muncii, respectiv decizia civilă nr. 578/27.11.2019 a Curţii de Apel Târgu-Mureş şi sentinţa civilă nr. 1688/15.06.2021 a Tribunalului Alba, secţia de conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin emiterea ordinelor de salarizare aferente în conformitate cu dispozitivul acestor hotărâri judecătoreşti, nu reprezintă un act administrativ asimilat în accepţiunea prevederilor art. 2 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, fiind evident că refuzul administrativ al pârâtului Ministrul Justiţiei produce efecte juridice în sfera raporturilor de dreptul muncii.

În continuare, în raport cu obiectul cererii, astfel cum a fost configurat de către reclamanţi, având în vedere şi considerentele deciziilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 16/2016 (de soluţionare a unui recurs în interesul legii) şi nr. 23/2015 (pentru dezlegarea unor chestiuni de drept), dar şi împrejurarea că pentru litigiile privind drepturile salariale ale magistraţilor, în afara situaţiei circumstanţiate, prevăzute la art. 7, Cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010, legiuitorul nu a instituit alte norme speciale, prin care să atribuie competenţa de soluţionare instanţelor de contencios administrativ, Curtea de Apel a constatat că raportul juridic dedus judecăţii este unul civil, guvernat de normele de dreptul muncii, iar competenţa materială va fi determinată prin aplicarea dispoziţiilor art. 208 din Legea nr. 62/2011 coroborate cu art. 1, art. 278 alin. (2), art. 170-171, art. 266 şi art. 269 din Codul muncii.

Având în vedere că reclamanţii A., B. şi C. au calitatea de judecători în cadrul Judecătoriei Sighişoara, iar cererea de chemare în judecată este de competenţa Tribunalului Mureş, secţia a VIII-a de conflicte de muncă şi asigurări sociale, curtea a reţinut că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 127 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit căruia, dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

Pentru aceste motive, a admis excepţia de necompetenţă materială şi teritorială a instanţei de judecată şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureş.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Mureş, secţia Civilă. La termenul de judecată din 7 septembrie 2022, instanţa a reţinut cauza în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei teritoriale a Tribunalului Mureş, invocată de reclamanţi, care au optat pentru sesizarea Tribunalului Alba .

Prin sentinţa civilă nr. 1047/2022 din 22 septembrie 2022, pronunţată de Tribunalul Mureş, secţia Civilă a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Mureş şi a fost declinată în favoarea Tribunalului Alba competenţa soluţionării cauzei.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut, în esenţă, că, deşi dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. nu sunt aplicabile, faţă de calitatea reclamanţilor, calitatea de pârât îi aparţine Tribunalului Mureş şi, conform dispoziţiilor art. 127 alin. (2) şi alin. (2)1 C. proc. civ., în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de pârâtă, reclamanţii pot sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa respectivă. Potrivit prevederilor art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., această competenţă teritorială este de ordine publică.

Însă, cum reclamanţii au înţeles să opteze pentru sesizarea unui tribunal aflat în circumscripţia uneia dintre curţile de apel învecinate cu Curtea de Apel Târgu Mureş, şi anume Tribunalul Alba, instanţa a declinat competenţa în favoarea acestei din urmă instanţe.

Prin încheierea din 26 octombrie 2023, pronunţată de Tribunalul Alba, secţia I civilă în dosarul nr. x/2021, s-a admis excepţia necompetenţei materiale invocate din oficiu şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal. Totodată, s-a constatat ivit un conflict negativ de competenţă între Tribunalul Alba, secţia I civilă şi Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, drept pentru care s-a suspendat din oficiu orice altă procedură cu privire la prezenta cauză şi s-a înaintat dosarul instanţei în drept să hotărască asupra conflictului, şi anume Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut, în esenţă, că solicitarea reclamanţilor de obligare a pârâtului ordonator principal de credite de a emite un ordin de încadrare salarială în acord cu pretenţiile reclamanţilor reprezintă o solicitare de emitere a unui act administrativ (ordinul de încadrare), act care dă naştere unor efecte juridice specifice.

Pe cale de consecinţă, a reţinut că cererea reclamanţilor se circumscrie sferei de aplicabilitate a prevederilor Legii nr. 554/2004 (acest act normativ fiind indicat şi de către reclamanţi drept temei juridic al cererii).

Totodată, tribunalul a reţinut că reclamanţii nu solicită simpla recalculare a unor drepturi salariale (cerere de competenţa unei instanţe ce soluţionează litigii de muncă) ci reclamă chiar emiterea unui ordin de încadrare, ţinând cont de hotărârile judecătoreşti definitive pronunţate anterior de instanţele de dreptul muncii.

Înalta Curte, asupra conflictului negativ de competenţă, reţine următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe - Tribunalul Alba, secţia I civilă şi Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii au solicitat obligarea Ministerului Justiţiei să emită ordinul de salarizare prin care indemnizaţia de încadrare lunară să fie calculată cu includerea coeficientului de multiplicare 19,000, începând cu 01.08.2016 şi în continuare, în consens cu decizia civilă nr. 578/27.11.2019 a Curţii de Apel Târgu-Mureş şi sentinţa civilă nr. 1688/15.06.2021 a Tribunalului Alba, secţia de conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Prezentul litigiul nu se circumscrie jurisdicţiei muncii, obiectul cauzei nefiind acordarea de drepturi salariale, ci obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea unui ordin prin care să dispună recalcularea indemnizaţiei de încadrare, acţiunea fiind întemeiată pe dipoziţiile Legii nr. 153/2017 şi ale art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1) şi art. 18 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Astfel, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea 554/2004 "orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public", iar potrivit art. 8 alin. (1) "Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. Motivele invocate în cererea de anulare a actului nu sunt limitate la cele invocate prin plângerea prealabilă".

În egală măsură, trebuie avute în vedere şi dispoziţiile legii speciale prevăzute la art. 7 alin. (2) din Capitolul VIII al Anexei VI la Legea nr. 284/2010, potrivit cărora, "Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sau, după caz, a Curţii de Apel Bucureşti, pentru celelalte hotărâri", precum şi cele prevăzute la art. 7 alin. (1) şi (2) din Capitolul VIII al Legii nr. 153/2017, "(1) Prin derogare de la art. 37 din lege, personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestaţie, în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la organele de conducere ale Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecţiei Judiciare, Institutului Naţional al Magistraturii şi Şcolii Naţionale de Grefieri, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori la colegiile de conducere ale curţilor de apel sau parchetelor de pe lângă acestea sau la organele de conducere ale celorlalte instituţii din sistem care au stabilit drepturile salariale, după caz. Contestaţiile se soluţionează în termen de cel mult 30 de zile calendaristice. (2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti".

Aşadar, dispoziţiile art. 7 din Capitolul VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010 şi ale art. 7 alin. (1) şi (2) din Capitolul VIII al Legii nr. 153/2017 stabilesc o competenţă materială specială a instanţei de contencios administrativ pentru contestarea hotărârilor organelor de conducere ale Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, ale colegiilor de conducere ale curţilor de apel sau parchetelor de pe lângă acestea şi pentru contestarea ordinelor privind stabilirea drepturilor salariale ale personalului din justiţie.

Având în vedere faptul că, anterior demarării litigiului, reclamanţii au solicitat Ministerului Justiţiei emiterea unui nou ordin de salarizare cu respectarea cerinţelor prevăzute în acţiune, cererea fiind respinsă, Înalta Curte constată că în cauză este dedus judecăţii un litigiu având ca obiect cenzurarea unui act administrativ asimilat, constând în refuzul de emitere a unui ordin de salarizare potrivit art. 8 din Legea nr. 554/2004, ce poate fi contestat în faţa aceleiaşi instanţe de contencios administrativ.

Înalta Curte reţine că, practica judiciară invocată de curtea de apel nu este aplicabilă, întrucât în cauza pendinte nu s-a solicitat plata drepturilor salariale recunoscute, ci emiterea de către Ministerul Justiţiei a unui ordin de salarizare prin care să se stabilescă indemnizaţia de încadrare cu includerea coeficientului de multiplicare 19,00.

În consecinţă, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 decembrie 2023.