Tenant's cassation appeal annulled; lease damages award stands

Şedinţa publică din data de 7 decembrie 2023

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la data de 23 august 2016 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub nr. x/2016, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. S.A. la plata sumei de 65.150 euro, respectiv 290.569 RON (la un curs de 4,46 RON/1 euro), cu titlu de daune-interese reprezentând investiţiile efectuate şi beneficiul nerealizat ca urmare a rezilierii unilaterale a contractului de închiriere de către pârâtă.

De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 1350 C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 2210 din 07 iunie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins ca neîntemeiată acţiunea.

2. Împotriva acestei sentinţe, reclamanta A. S.R.L. a declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 2261 din 15 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

3. De asemenea, împotriva deciziei pronunţate în apel reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs.

Prin decizia civilă nr. 523 din 04 martie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, s-a admis recursul, a fost casată decizia atacată şi trimisă cauza aceleiaşi instanţe, spre o nouă judecată.

Înalta Curte a stabilit că, în rejudecare, în ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la plata de către pârâtă a contravalorii lucrărilor de renovare şi amenajare a spaţiului închiriat şi în ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la plata de către pârâtă a contravalorii beneficiului nerealizat, instanţa de apel va proceda la analiza tuturor criticilor exprimate prin cererea de apel şi a apărărilor formulate de părţi, luând în considerare temeiul juridic al acţiunii introductive de instanţă, cu respectarea art. 22 C. proc. civ. şi a principiilor disponibilităţii şi contradictorialităţii.

4. Prin decizia civilă nr. 1302 din 02 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă în rejudecare, s-a respins ca nefondat apelul.

5. Împotriva acestei decizii, reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs, prin care a solicitat casarea acesteia şi trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, curţii de apel.

Prin decizia nr. 2549 din 24 noiembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, s-a admis recursul, a fost casată decizia atacată şi trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Înalta Curte a stabilit că lipseşte din decizia recurată analiza circumstanţelor concrete ale speţei, în sensul că instanţa de apel nu a examinat conduita locatorului, de a nu se opune efectuării de către locatar a lucrărilor care au demarat ulterior încheierii contractului, ceea ce pare a răsturna prezumţia legală instituită de art. 1821 alin. (2) C. civ., conform căreia locatarul ar fi primit spaţiul într-o stare care să fi fost corespunzătoare întrebuinţării lui, potrivit destinaţiei agreate, de cafenea, şi poate fi apreciată ca fiind de natură să probeze acordul său în efectuarea lucrărilor.

Prin urmare, instanţa supremă a stabilit că toate aceste aspecte vor trebui reevaluate, instanţa de apel urmând a reexamina numai criticile îndreptate împotriva soluţiei date cererii de obligare a pârâtei la plata contravalorii lucrărilor de renovare, amenajare şi modernizare a spaţiului, urmând să analizeze şi clauzele contractuale, dar şi aspectele consemnate de executorul judecătoresc în procesul-verbal întocmit la 01.09.2015 în dosarul de executare nr. x/2015.

6. Prin decizia civilă nr. 1929 din 12.12.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2016, s-a admis cererea de apel formulată de reclamantă şi a fost schimbată în parte sentinţa primei instanţe, în sensul că a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată în privinţa capătului de cerere privind plata contravalorii lucrărilor de renovare, amenajare şi modernizare spaţiu, fiind obligată pârâta la plata sumei de 9.876,27 RON.

Totodată, a fost admisă în parte cererea de acordare cheltuieli de judecată efectuate de apelanta-reclamantă şi obligată pârâta la plata sumei de 1.197,61 RON taxa de timbru aferentă tuturor ciclurilor procesuale (în raport de partea din acţiune admisă) şi 1.500 RON onorariu avocaţial redus.

De asemenea, s-a admis în parte solicitarea intimatei-pârâte de acordare a cheltuielilor de judecată aferente acestei etape de rejudecare a apelului şi a fost obligată apelanta la plata sumei de 1.500 RON cu titlu de onorariu avocaţial redus.

Au fost compensate cheltuielile de judecată în privinţa onorariilor avocaţiale între părţi.

7. Împotriva deciziei din apel, reclamanta C. S.R.L. (fostă A. S.R.L.) a declarat recurs, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea hotărârii atacate, iar în rejudecare, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

În motivare, recurenta a arătat că înţelege să conteste decizia din apel sub aspectul întinderii prejudiciului cauzat, dispoziţiile art. 1823 C. civ. nefiind aplicate în mod corect.

Potrivit recurentei, instanţa de apel nu a analizat precizările depuse în apel, prin care s-a explicat că toate cheltuielile au fost efectuate în sensul în care exista un contract ferm pe o perioada determinată, ele fiind avansate pentru o activitate comercială specifică. În acest sens, s-a prezentat modalitatea de calcul, cu justificarea că sumele de bani cheltuite pentru bunurile achiziţionate, pentru specializarea personalului s.a.m.d., urmau să fie amortizate în perioada de valabilitate al contractului; or, prin încetarea acestuia înainte de termen, totul s-a transformat în pierdere totală.

În continuare, recurenta a învederat că după încetarea relaţiilor contractuale activitatea principală a firmei nu s-a mai putut desfăşura, deoarece un spaţiu similar nu s-a mai putut contracta, iar pentru a nu intra in faliment a fost schimbat obiectul de activitate. Prin urmare, toate utilajele achiziţionate nu mai erau necesare, fiind irelevant faptul că aceste utilaje sunt depozitate de reclamantă.

Mai susţine recurenta că instanţa de apel în mod greşit nu a acordat cheltuielile de judecată efectuate de aceasta în toate ciclurile procesuale.

Prin întâmpinarea înregistrată la 23 martie 2023, intimata B. S.A. a invocat excepţia nulităţii recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar pe fond a solicitat respingerea acestuia.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 16 februarie 2023.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din 15 iunie 2023, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului către părţi, cu menţiunea că pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.

Părţile nu au depus la dosar puncte de vedere la raport, iar în cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilităţii în principiu a recursului la 7 decembrie 2023.

La termenul din 7 decembrie 2023, în completul de filtru, Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului, invocată de intimată, în conformitate cu prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., şi a reţinut următoarele:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", iar potrivit art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, "sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din acelaşi cod, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, întrucât este o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, părţile având la dispoziţie o judecată în fond, în faţa primei instanţe şi a instanţei de apel.

Înalta Curte constată că recursul este întemeiat formal pe motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin motivele de casare recurenta contestă decizia recurată sub aspectul întinderii prejudiciului cauzat, în sensul că nu a fost avut în vedere faptul că toate cheltuielile au fost efectuate pentru un contract ferm, pe o perioada determinată, urmând a fi amortizate la expirarea duratei.

Sub acest aspect, s-a mai arătat că după încetarea relaţiilor contractuale cu pârâta, activitatea principală a firmei nu s-a mai putut desfăşura, deoarece un spaţiu similar nu s-a mai putut contracta, astfel că toate utilajele achiziţionate nu mai erau necesare, fiind irelevant faptul că aceste utilaje sunt depozitate de reclamantă.

Verificând decizia recurată, Înalta Curte constată că instanţa de prim control judiciar, în aplicarea dispoziţiilor art. 1823 C. civ., a reţinut că scopul acestor prevederi este acela de a restabili echilibru patrimonial, prin despăgubirea locatarului pentru lucrările reţinute de locator; or, pentru lucrările ridicate de către locatar, în mod pur teoretic, locatorul nu ar datora niciun fel de despăgubire.

În continuare, instanţa de apel a verificat dacă dintre lucrările ridicate de locatar au existat unele destinate exclusiv folosirii conforme a spaţiului închiriat, potrivit destinaţiei stabilite de părţi şi a constatat că doar parte dintre acestea, în valoare de 9.876,27 RON, se încadrează în noţiunea de amenajări efectuate prin raportare exclusivă la configuraţia spaţiului, care nu ar mai putea fi utilizate în niciun alt context de către reclamantul locatar, constituind o pierdere a acestuia.

Prin urmare, Înalta Curte constată că deşi recurenta tinde la a releva aplicarea greşită de instanţa de apel a dispoziţiilor art. 1823 C. civ., în realitate se contestă întinderea prejudiciului cauzat prin solicitarea acesteia de a reaprecia toate cheltuielile efectuate prin raportare la durata de amortizare şi a caracterului specific al spaţiului închiriat.

Aceste aspecte, pe care recurenta le solicită a fi analizate de instanţa de recurs, sunt în realitate critici de netemeinicie a deciziei atacate întrucât este supusă analizei instanţei de control judiciar situaţia de fapt şi dovezile administrate de instanţele fondului.

Or, instanţa de recurs nu poate reaprecia probatoriul administrat în vederea stabilirii unei alte situaţii de fapt, în sensul constatării şi a altor cheltuieli efectuate de recurentă ca fiind destinate exclusiv folosirii conforme a spaţiului închiriat, deoarece recursul este o cale extraordinară de atac, în cadrul căreia nu se poate rejudeca fondul, ci se pot analiza exclusiv aspectele de nelegalitate, nu şi cele de netemeinicie.

O altă critică a recurentei vizează neacordarea în integralitate a cheltuielilor de judecată efectuate de aceasta în toate ciclurile procesuale, în condiţiile în care acţiunea a fost admisă doar în parte.

Or, problema acordării cheltuielilor de judecată şi cuantumul acestora reprezintă, de asemenea, chestiuni ce ţin de temeinicia hotărârii din apel, asupra cărora curtea de apel a apreciat cu ocazia rejudecării fondului, neputând face în mod valabil obiectul criticilor în recurs.

În acest sens s-a exprimat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin Decizia nr. 3/2020, în acord cu care motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată în acord cu dispoziţiile art. 453 alin. (2) C. proc. civ., nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În consecinţă, întrucât din motivele expuse prin memoriul de recurs nu poate fi identificată nicio critică aptă să fie încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., potrivit art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, intervine sancţiunea nulităţii recursului pentru motivarea necorespunzătoare care, de asemenea, nu constituie o motivare, în sens procedural, a recursului.

În alţi termeni, faţă de considerentele precedente se poate reţine că accesul la justiţie presupune şi respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea căii extraordinare de atac.

În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Înalta Curte constată că recurenta nu a indicat în mod efectiv în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ. şi nu au fost identificate nici motive de casare de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din acelaşi cod, impunându-se, astfel, a fi aplicată sancţiunea nulităţii recursului.

Pentru considerentele care preced, în temeiul art. 493 alin (5) C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanta C. S.R.L. (fostă A. S.R.L.), împotriva deciziei civile nr. 1929 din 12 decembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta C. S.R.L. (fostă A. S.R.L.), împotriva deciziei civile nr. 1929 din 12 decembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 decembrie 2023.