Contractual damages in construction contracts: compensation at market value versus fixed lump-sum price for unexecuted works

Şedinţa publică din data de 7 decembrie 2023

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la 4 septembrie 2017 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. S.R.L. la restituirea sumei de 949.434,32 RON (TVA inclus), sumă calculată la cursul BNR din 24.08.2017, respectiv 1 Euro = 4.5886 RON, echivalentul în RON a sumei de 206.911,55 Euro (TVA inclus), reprezentând suma achitată de reclamantă pârâtei, în avans, pentru lucrările pe care pârâta s-a angajat să le efectueze în termen de 60 de zile lucrătoare de la începerea lucrărilor, respectiv în termen de 60 de zile lucrătoare de la data de 15.10.2016.

De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata daunelor interese constând în dobânda legală calculată de la data introducerii cererii de chemare în judecată până la data plăţii efective a sumei achitate, în avans, pentru efectuarea lucrărilor nerealizate privind acoperişul clădirii.

Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei, la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 451 raportat la art. 453 C. proc. civ.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 1.489, art. 1.516 alin. (2), art. 1531 alin. (1), art. 1547, art. 1.548, art. 1.552 şi art. 1.872 lit. a) C. civ.

La 15.11.2018, reclamanta a depus cerere precizatoare cu privire la cuantumul pretenţiilor formulate în cuprinsul acţiunii introductive, în sensul diminuării cuantumului obiectului cererii de la suma de 949.434,32 RON (TVA inclus), echivalentul în RON a sumei de 206.911,55 Euro (TVA inclus), la suma de 686.625,03 RON, echivalentul în RON a sumei de 147.944,72 Euro.

Prin încheierea de şedinţă din data de 15.11.2018 instanţa a admis excepţia tardivităţii modificării cererii de chemare în judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1082 din 09.07.2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă şi s-a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 227.269,08 RON, reprezentând daune interese contractuale, sumă la care se va adăuga dobânda legală, calculată de la data de 04.09.2017 şi până la achitarea efectivă a debitului principal.

De asemenea, pârâta a fost obligată la plata sumei de 19.267,2 RON către reclamantă, cu titlu de cheltuieli de judecată.

2. Împotriva acestei sentinţe au formulat apel atât reclamanta cât şi pârâta.

Prin cererea de apel formulată, reclamanta A. S.R.L. a solicitat schimbarea în parte a încheierii din 15 noiembrie 2018, în sensul calificării cererii depuse după termenul de judecată din data de 18 octombrie 2018 ca fiind o cerere precizatoare şi nu o cerere modificatoare.

De asemenea, s-a solicitat schimbarea în parte a sentinţei apelate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, cu obligarea pârâtei la plata echivalentului în RON a sumei de 147.944,92 EUR (inclusiv TVA) care, la cursul din data de 04.09.2017 (1 EUR = 4,5949 RON) reprezenta suma de 679.792,11 RON (inclusiv TVA), potrivit cererii precizatoare, iar, în subsidiar, la plata sumei de 70.448 EUR plus TVA, respectiv 83.833,12 EUR (inclusiv TVA) care, la cursul din data de 04.09.2017 (1 EUR = 4,5949 RON) reprezenta suma de 385.204,80 RON (inclusiv TVA).

Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata integrală a cheltuielilor de judecată, în cuantum total de 89.372,22 RON.

Prin cererea de apel formulată de pârâta B. S.R.L., s-a solicitat schimbarea în tot a sentinţei, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată;

Prin decizia civilă nr. 1365A din 05.10.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a respins apelul declarat de pârâtă ca nefondat şi a fost admis apelul declarat de reclamantă, fiind schimbate în parte încheierea şi sentinţa apelate, în sensul că a fost respinsă excepţia tardivităţii cererii precizatoare ca neîntemeiată şi admisă în parte cererea de chemare în judecată.

De asemenea, a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 73.611,03 Euro plus TVA, în echivalent în RON la data plăţii, reprezentând daune-interese contractuale, sumă la care se va adăuga dobânda legală, calculată de la data de 04.09.2017 şi până la achitarea efectivă a debitului principal.

A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 41.824,46 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanţă şi a fost respinsă cererea de majorare a onorariului expertului C..

A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 26.660,89 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

A fost respinsă cererea pârâtei având ca obiect cheltuielile de judecată ca neîntemeiată.

3. Împotriva acestei decizii pârâta B. S.R.L. a declarat recurs, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea hotărârii atacate.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susţine că, deşi prin decizia recurată se reţine existenţa unei prejudiciu, acesta este cuantificat prin raportare la valoarea unui preţ de piaţă şi nu la valoarea contractuală, contrar convenţiei părţilor şi cu încălcarea dispoziţiilor art. 1270 C. civ.

În continuare, recurenta susţine că, din perspectiva preţului aplicabil pretenţiilor deduse, instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 1867 C. civ., întrucât prin raportare la natura contractului de antrepriză, prin care a fost stabilit un preţ forfetar, reclamanta era îndreptăţită la plata de despăgubiri prin raportare la valoarea contractului şi a preţului achitat.

Se menţionează că părţile au convenit ca preţurile lucrărilor să fie inferioare celor din piaţă, fiind încheiat contractul de antrepriză în considerarea persoanei contractate, iar prin obligarea la plata unui preţ de piaţă, recurenta este prejudiciată.

Recurenta susţine că motivarea instanţei de apel privind preţul forfetar e străină de argumentele invocate de apelanta-pârâtă, întrucât aceasta nu a cerut reducerea preţului contractual, ci a arătat că, în conformitate cu art. 1867 alin. (3) C. civ., preţul forfetar rămâne neschimbat.

O altă critică a recurentei vizează încălcarea ordinii executării obligaţiilor stabilite prin contract potrivit art. 1555 C. civ., întrucât instanţa de apel nu a făcut distincţia dintre neexecutarea obligaţiei fără justificare şi neexecutarea din cauze justificate.

În acest sens, au fost încălcate şi dispoziţiile art. 1556 C. civ., întrucât reclamanta nu a respectat propria obligaţie de plată a penalităţilor de întârziere, recurenta fiind îndreptăţită să stopeze efectuarea lucrărilor şi să nu mai reia activitatea.

În considerarea motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta susţine că decizia recurată nu este motivată în ceea ce priveşte despăgubirea acordată, respectiv alegerea celei mai mari valori estimate prin expertiza administrată în faza de apel.

Se arată că recurenta a fost obligată la plata unei sume duble faţă de cea de la fondul cauzei, iar motivarea în drept a instanţei de apel este identică cu cea a primei instanţe. Nu se oferă, în concret, o motivare pentru alegerea celei mai mari valori, ceea ce determină caracterul arbitrar al soluţiei din apel.

Prin cererea înregistrată la 9 ianuarie 2023, recurenta a solicitat suspendarea executării deciziei recurate, care a fost respinsă prin încheierea din 9 februarie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017.

Prin întâmpinarea înregistrată la 15 februarie 2023, intimata A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin răspunsul la întâmpinare înregistrat la 7 martie 2023, recurenta a solicitat înlăturarea tuturor apărărilor intimatei şi, în consecinţă, admiterea recursului.

Cauza a fost înregistrată la 5 ianuarie 2023 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub acelaşi număr.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 4 mai 2023, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului către părţi, cu menţiunea că pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare. Părţile nu au depus puncte de vedere la dosar.

Prin încheierea din 5 octombrie 2023, Înalta Curte a admis în principiu recursul şi a fost acordat termen pentru soluţionarea acestuia la 7 decembrie 2023.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, va respinge ca nefondat recursul pentru următoarele considerente:

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurentă, nu este fondat.

Potrivit recurentei instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 1270 C. civ. privind forţa obligatorie a contractului deoarece a cuantificat prejudiciul prin raportare la un preţ de piaţă şi nu la cel contractual.

În acest sens, recurenta susţine că valoarea lucrărilor neexecutate/executate neconform putea şi trebuia să fie estimată prin raportare la preţul contractului, astfel cum s-a efectuat prin raportul de expertiză administrat la instanţa de fond.

Prevederile art. 1270 C. civ. reglementează principiul forţei obligatorii a contractului, potrivit căruia "Contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante. Contractul se modifică sau încetează numai prin acordul părţilor ori din cauze autorizate de lege".

Verificând decizia instanţei de apel se constată că între părţi a fost încheiat un contract de antrepriză care a avut ca obiect construirea unei hale industriale şi, având în vedere că pârâta nu şi-a executat integral lucrarea asumată, reclamanta a solicitat obligarea acesteia la despăgubiri constând în valoarea de piaţă a lucrărilor neexecutate sau executate neconform, în temeiul răspunderii civile contractuale.

Din situaţia de fapt reţinuţă de instanţele de fond, Înalta Curte constată că în mod judicios instanţa de prim control judiciar a admis apelul reclamantei şi în rejudecare, considerând îndeplinite condiţiile răspunderii civile contractuale, a obligat pârâta la plata despăgubirilor constând în suma de 73.611 Euro plus TVA, la care se adaugă dobânda legală.

Prin urmare, în mod just s-a reţinut fapta culpabilă a pârâtei constând în nerespectarea obligaţiilor prevăzute la pct. 4, pct. 11 şi pct. 12 din anexa nr. 1 din contract privind efectuarea armăturilor grinzilor seismice, montarea corespunzătoare a celor două panouri prefabricate din beton armat şi realizarea acoperişului halei.

Înalta Curte constată că în condiţiile în care preţul a fost achitat integral de către reclamantă, pârâta a fost cea care nu a respectat principiul forţei obligatorii a contractului prin nerespectarea obligaţiilor asumate privind efectuarea corespunzătoare a lucrărilor şi finalizarea acestora.

Totodată, se reţine că, urmare refuzului pârâtei de a continua lucrările neexecutate sau executate necorespunzăror, reclamanta deşi a achitat preţul pentru aceste lucrări a fost nevoită să le efectueze cu alţi antreprenori.

În ceea ce priveşte cuantumul prejudiciului, se constată că instanţa de apel în mod corect l-a stabilit la valoarea de piaţă a lucrărilor prevăzute la pct. 4, pct. 11 şi pct. 12 din anexa nr. 1 din contract, având în vedere limitele cu care a fost învestită instanţa.

Este de menţionat că potrivit principiului prevăzut la art. 1385 C. civ. prejudiciul se repară integral, iar pentru respectarea acestui principiu despăgubirea trebuie să cuprindă alături de pierderea efectiv suferită şi câştigul sau beneficiul nerealizat.

Înalta Curte constată că în vederea respectării principiului reparării integrale a prejudiciului în apel s-a dispus refacerea probei cu expertiză tehnică întrucât, pe de o parte, nu s-a putut estima în integralitate valoarea lucrărilor prin raportare la preţul contractului, care nu a fost stabilit defalcat pe componente de lucrări şi materiale, iar pe de altă parte, reclamanta a solicitat despăgubiri pentru lucrările neexecutate la valoarea pieţei.

Expertiza administrată în apel a stabilit că valoarea de piată a lucrărilor neexecutate este în cuantum de 73.611,03 Euro plus TVA şi coincide cu evaluarea lucrărilor efectuate de reclamantă cu alţi antreprenori.

În consecinţă, Înalta Curte constată că în mod corect a fost obligată în apel pârâta la plata de despăgubiri constând în suma de 73.611,03 Euro plus TVA la care se adaugă dobânda legală, cu respectarea principiului disponibilităţii procesului civil, a limitelor învestirii instanţei şi a principiului reparării integrale a prejudiciului, nefiind aplicate greşit de către instanţa de apel dispoziţiile privind forţa obligatorie a contractului în stabilirea cuantumului prejudiciului.

Aşadar, raportarea prejudiciului la valoarea de piaţă a lucrărilor neexecutate şi nu a preţului stabilit contractual, sumă care coincide cu evaluarea lucrărilor efectuate cu alţi antreprenori, este în acord cu prevederile legale evocate.

În acest context, nici critica privind aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1867 C. civ. privind preţul forfetar deoarece reclamanta era îndreptăţită la plata de despăgubiri prin raportare la valoarea contractului şi a preţului achitat, nu este fondată.

Dispoziţiile art. 1867 C. civ. reglementează preţul forfetar ca fiind un preţ determinat, care nu poate fi modificat pe parcursul derulării contractului de niciuna dintre părţi.

În cauză, instanţa a fost învestită cu o acţiune în răspundere contractuală prin care prejudiciul solicitat a fost evaluat de reclamantă la valoarea de piată, corespunzătoare lucrărilor neexecutate de către pârâtă şi care au fost efectuate cu alţi antreprenori.

Prin urmare, se constată că instanţa de judecată nu a fost învestită cu verificarea respectării condiţiilor preţului forfetar, respectiv rămânerea neschimbată a preţului negociat la încheierea contractului de antrepriză chiar dacă apar ulterior modificări ale condiţiilor.

Mai mult, se constată că preţul stabilit de părţi la încheierea contractului a rămas neschimbat şi a fost achitat în integralitate de către reclamantă, care ulterior a fost nevoită să continue executarea lucrărilor cu alţi antreprenori, plătind încă o dată preţul pentru lucrările neexecutate sau executate neconform de către pârâtă.

Înalta Curte constată că la stabilirea cuantumului prejudiciului au fost avute în vedere principiile reparării integrale a prejudiciului, disponibilităţii şi respectării limitelor învestirii instanţei, dispoziţiile privind respectarea condiţiilor preţului forfetar neavând nicio relevanţă juridică în cuantificarea despăgubirilor.

Chiar dacă contractul a fost încheiat intuitu personae, în considerarea relaţiilor de prietenie dintre asociaţi, fiind stabilit un preţ foarte mic, care a şi fost achitat de reclamantă, cuantumul daunelor-interese nu se raportează la acest preţ, ci la valoarea lucrărilor neexecutate/executate neconform de pârâtă, pe care reclamanta a fost nevoită să le efectueze cu alţi antreprenori.

În egală măsură, nici criticile privind încălcarea dispoziţiilor art. 1555 C. civ., privind ordinea executării obligaţiilor, şi art. 1556 din acelaşi cod, referitoare la excepţia de neexecutare, nu sunt fondate.

Potrivit recurentei instanţa de apel a încălcat ordinea executării obligaţiilor stabilite prin contract, întrucât nu s-a făcut distincţia dintre neexecutarea obligaţiei fără justificare şi neexecutarea din cauze justificate.

În acest sens, recurenta arată că au fost încălcate şi dispoziţiile privind excepţia de neexecutare a contractului, deoarece reclamanta nu a respectat propria obligaţie de plată a penalităţilor de întârziere, recurenta fiind îndreptăţită să stopeze efectuarea lucrărilor şi să nu mai reia activitatea.

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că instanţa de apel a reţinut că nu sunt întrunite condiţiile art. 1556 C. civ., dat fiind faptul că în cauză nu s-a pus în discuţie o neexecutare din partea reclamantei de plată a preţului, care să confere pârâtei dreptul de a refuza executarea propriei obligaţii, pentru neplata penalităţilor de întârziere.

Analizând respectarea obligaţiei de plată a preţului, Înalta Curte reţine că reclamanta a plătit avansul şi restul de preţ, în termenul prevăzut în contract, astfel că reclamanta nu datorează penalităţi pentru plata cu întârziere a preţului.

În consecinţă, în apel nu a fost încălcată nicio ordine a executării obligaţiilor, deoarece reclamanta şi-a respectat în totalitate obligaţiile, achitând în integralitate preţul, în timp ce pârâta, deşi a fost notificată în acest sens, nu şi-a respectat propriile obligaţii constând în executarea în conformitate şi la termen a lucrărilor prevăzute la pct. 4, pct. 11 şi pct. 12 din anexa nr. 1 din contract.

Sub acest aspect, neexistând nicio obligaţie exigibilă neexecutată de către reclamantă nu poate fi opusă nici excepţia de neexecutare a propriilor obligaţii de către pârâtă, potrivit art. 1556 C. civ.

Aşadar, Înalta Curte constată că în apel nu au fost aplicate greşit nici dispoziţiile art. 1555 C. civ. privind ordinea executării obligaţiilor şi nici art. 1556 din acelaşi cod referitoare la excepţia de neexecutare.

De asemenea, nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (6) C. proc. civ. nu este fondat.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. instanţa de judecată va arăta în cadrul considerentelor hotărârii, obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia.

Recurenta susţine că decizia recurată nu este motivată în ceea ce priveşte despăgubirea acordată, respectiv alegerea celei mai mari valori estimate prin expertiza administrată în faza procesuală a apelului.

Practic, se susţine nemotivarea hotărârii sub aspectul cuantumului prejudiciului la care a fost obligată pârâta.

Verificând decizia recurată se constată că instanţa de apel, analizând în rejudecare condiţia prejudiciului, a reţinut că se impune efectuarea unei noi expertize în condiţiile în care la evaluarea lucrărilor neexecutate expertul nu a avut în vedere materiale specificate în anexa nr. 1 a contractului, iar valoarea acestora prin raportare la preţul contractului nu s-a putut estima decât în privinţa lucrărilor de la acoperiş.

Pe de altă parte, instanţa de apel a reţinut că evaluarea lucrărilor prin raportare la preţul contractului încălcă limitele învestirii instanţei, reclamanta solicitând despăgubiri la nivelul preţului pieţei.

Prin noua expertiză efectuată în apel s-a stabilit că valoarea lucrărilor neexecutate/executate necorespunzător de pârâtă este în cuantum de 73.611 Euro, plus TVA, fiind verificată şi valoarea lucrărilor efectuate prin alţi antreprenori.

În concluzie, expertul a stabilit că valoarea de piaţă a lucrărilor coincide cu evaluarea lucrărilor efectuate de reclamantă prin alţi antreprenori.

Prin urmare, Înalta Curte constată că decizia recurată este motivată sub aspectul cuantumului prejudiciului, deoarece instanţa de apel a înlăturat în mod justificat evaluarea efectuată prin expertiza administrată de prima instanţă şi a argumentat valoarea despăgubirilor stabilită prin expertiza judiciară administrată în apel.

Înalta Curte subliniază că prejudiciul sub aspectul cuantumului este justificat în condiţiile în care reclamanta a achitat în integralitate preţul pentru edificarea unei hale industriale în timp ce pârâta a părăsit şantierul la câteva luni de la demararea lucrărilor, reclamanta finalizând lucrarea cu alţi antreprenori după 2 ani.

Totodată, nu poate fi primită nici critica privind motivele străine referitoare la motivarea instanţei de apel privind preţul forfetar.

Sub acest aspect, recurenta a susţinut că nu s-a cerut reducerea preţului contractual potrivit art. 1867 alin. (3) C. civ., ci s-a arătat că preţul forfetar rămâne neschimbat.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. casarea deciziei atacate intervine atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde considerente contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Înalta Curte constată că decizia recurată nu cuprinde numai motive străine privind preţul forfetar, deoarece instanţa de apel a analizat condiţiile răspunderii civile contractuale şi existând o neexecutare contractuală culpabilă a pârâtei este justificat dreptul reclamantei să solicite plata despăgubirilor prin raportare la preţul pieţei, evaluate în calea de atac a apelului la suma de 73.611 Euro, plus TVA, în temeiul principiului reparării integrale a prejudiciului.

În considerarea celor evocate, motivarea curţii de apel conţine temeiurile pentru care s-a respins apelul pârâtei şi a fost admis apelul reclamantei, răspunde criticilor din apel şi apărărilor formulate în cauză şi este conformă dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., nefiind cazul unei nemotivări sau numai a unor motive străine de natura pricinii.

În acest context, împrejurarea că recurenta nu este de acord cu motivarea instanţei de apel nu determină aplicarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., astfel încât această critica este nefondată.

Referitor la cererea intimatei A. S.R.L. privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine următoarele:

Conform dispoziţiilor art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei", iar potrivit art. 453 din acelaşi cod, "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

Prin raportare la aceste texte de lege, aplicabile şi în recurs în temeiul art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimata a depus la dosarul cauzei dovezi privind cheltuielile de judecată reprezentând onorariu avocat în cuantum de 13.833,3 RON, respectiv factura fiscală nr. x din 04.12.2023 emisă de D. şi extrasul emis de E. din 07.12.2023.

Însă, din borderoul ataşat facturii fiscale, privind serviciile desfăşurate, se observă că serviciile de la primele 3 poziţii au fost prestate în calea de atac a apelului, urmând ca valoarea acestora să fie scăzută din totalul onorariului solicitat pentru soluţionarea recursului.

În consecinţă, constatând că recurenta este cea căreia i-a fost respinsă calea extraordinară de atac şi în raport de solicitarea intimatei privind acordarea cheltuielilor de judecată, aferente acestei etape procesuale, urmează să fie admisă cererea, în sensul obligării recurentei la plata sumei de 1.495 Euro, la care se adaugă TVA, echivalent în RON la data plăţii, cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1365A/2022 din 5 octombrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă să plătească intimatei-reclamante A. S.R.L. suma de 1.495 Euro, la care se adaugă TVA, echivalent în RON la data plăţii, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 decembrie 2023.