Contractual liability for late delivery: causation of loss-of-use damages vs. non-conforming execution of housing mandate.

Şedinţa publică din data de 7 decembrie 2023

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la data de 15 aprilie 2019 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. x/2019, reclamanta A. a chemat în judecată pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe (în continuare A.N.L.), solicitând, în temeiul răspunderii civile contractuale, obligarea pârâtei la plata sumei de 1.300 euro/lună (respectiv 6.186,31 RON/lună la cursul de 1 euro/4,7587 RON din data de 15.04.2019) pentru perioada cuprinsă între data de 15.04.2016 şi data depunerii cererii de chemare în judecată, respectiv 15.04.2019, în total suma provizorie de 46.800 euro (echivalentul sumei de 222.707,16 RON la cursul de 1 euro/4,7587 RON din data de 15.04.2019), cu titlu de daune-interese, constând în:

- contravaloarea lipsei de folosinţă în sumă de 1.200 euro/lună (echivalentul sumei de 5.710,44 RON/lună la cursul de 1 euro/4,7587 RON din data de 15.04.2019) pentru perioada cuprinsă între 15.04.2016 şi 15.04.2019, în sumă totală de 43.200 euro (echivalentul a 205.575,84 RON la cursul de 1 euro/4,7587 RON din data de 15.04.2019, evaluata provizoriu) precum şi contravaloarea lipsei de folosinţa ce se va acumula până la data predării la cheie a locuinţei după recepţia la terminarea lucrărilor şi a finalizării complete a Cartierului B., din care face parte şi locuinţa reclamantei;

- daune morale în sumă de 100 euro/lună (echivalentul sumei de 475,87 RON/lună la cursul de 1 euro/4,7587 RON din data de 15.04.2019) pentru perioada cuprinsa între 15.04.2016 şi 15.04.2019, în sumă totală de 3.600 euro (echivalentul a 17.131,32 RON la cursul de 1 euro/4,7587 RON din data de 15.04.2019), precum şi daunele morale ce se vor acumula până la data predării la cheie a locuinţei după recepţia la terminarea lucrărilor şi a finalizării complete a Cartierului B., din care face parte şi locuinţa reclamantei.

Prin încheierea din data de 19.06.2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost admisă excepţia necompetenţei funcţionale şi a fost trimis dosarul, pentru competentă soluţionare, secţiei a VI-a Civilă a Tribunalului Bucureşti.

2. Cauza a fost înregistrată la data de 01.08.2019 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub nr. x/2019*.

Prin sentinţa civilă nr. 507 din 16 martie 2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a admis în parte cererea de chemare în judecată, în sensul că a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 56.172 Euro (în echivalent RON la cursul BNR din data plăţii) reprezentând contravaloare lipsă de folosinţă imobil pentru perioada 15.04.2016 - 31.01.2021, precum şi a lipsei de folosinţă calculate în continuare, în cuantum de 968 euro/lună până la data finalizării şi predării la cheie către reclamantă a imobilului.

De asemenea, a fost obligată pârâta la plata sumei de 13.060 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

3. La data de 12 august 2022 pârâtă Agenţia Natională pentru Locuinţe a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 1970/A din 19 decembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost admis apelul pârâtei, a fost anulată sentinţa civilă atacată şi, în rejudecare, s-a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune ca neîntemeiată.

Totodată, a fost respinsă cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

4. Împotriva acestei decizii reclamanta A. a declarat recurs, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Potrivit recurentei, hotărârea este data cu încălcarea dispoziţiilor din Legea nr. 50/1991, Legea nr. 10/1995, H.G. nr. 808/2005, Normativul nr. 7/1999, H.G. nr. 807/2015, care definesc lucrările de construire, construcţia şi recepţia la terminarea lucrărilor, darea în folosinţă a unei construcţii, art. 969 C. civ. de la 1864 privind obligaţiile contractuale şi ale Legii nr. 152/1998 privind calităţile şi rolul A.N.L. de investitor şi coordonator al Programului de locuinţe A.N.L. B., motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În aprecierea recurentei, instanţa de apel a făcut o confuzie între lucrări de construcţie şi noţiunea de construcţie.

În acest sens, recurenta a arătat că definiţia sintagmei lucrări de construcţie o găsim în Anexa nr. 2 pct. 16 din Legea nr. 50/1991, art. 2 alin. (3) din H .G. nr. 808/2005, în timp ce noţiunea de construcţie este definită în H.G. nr. 907/2016, Normativul nr. 7/1999 şi la art. 12-14 din Legea nr. 50/1991.

Din textele legale evocate rezultă că sunt lucrări de construcţie până la momentul realizării recepţiei la terminarea lucrărilor, moment în care ia naştere construcţia finalizată, obiect al dreptului de proprietate în mod integral, care poate fi intabulată şi înregistrată fiscal.

În continuare, recurenta a susţinut că instanţa de apel a făcut o confuzie între finalizarea lucrărilor de construcţie şi recepţia la terminarea lucrărilor.

Astfel, a arătat că definiţia noţiunii de recepţie la terminarea lucrărilor se regăseşte la art. 1-3 din Regulamentul privind recepţia construcţiilor, aprobat prin H.G. nr. 273/1994, modificată prin H.G. nr. 343/2017, din care rezultă că finalizarea lucrărilor de construire nu se confundă cu recepţia la terminarea lucrărilor atât timp cât prin recepţia la terminarea lucrărilor se certifică de către o comisie, ce exclude prezenţa executantului, a realizării lucrărilor de construcţie în conformitate cu prevederile proiectului tehnic, autorizaţiei de construire şi detaliilor de execuţie tehnică.

De asemenea, în opinia recurentei instanţa de apel a făcut o confuzie între predarea unor lucrări de construcţie şi darea în folosinţă a unei construcţii.

Sub acest aspect, recurenta susţine că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile legale precitate şi prevederile art. 37 din Legea nr. 50/1991, coroborate cu art. 5 din H.G. nr. 273/1994 de aprobare a Regulamentului de recepţie a lucrărilor de construcţie şi a instalaţiilor aferente şi din H.G. nr. 343/2017 de aprobare a Regulamentului privind recepţia construcţiilor din 18.05.2017, conform cărora o construcţie se finalizează prin recepţia la terminarea lucrărilor, iar darea în folosinţă a unei construcţii poate fi făcută doar după realizarea recepţiei la terminarea lucrărilor, care constituie exact obiectul contractului de mandat.

De asemenea, se mai arată că hotărârea recurată este rezultatul aplicării greşite a dispoziţiilor art. 969 C. civ. de la 1864, conform cărora contractele au valoare de lege, precum şi a art. 1 şi 15 din Contractul de mandat nr. x din 07.08.2004, potrivit cărora pârâta A.N.L. s-a obligat să asigure predarea locuinţei finalizate conform autorizaţiei de construire şi proiectului tehnic, iar mandatul său îşi încetează valabilitatea după recepţia finală a construcţiei.

Se arată că nu există nicio menţiune în procesul-verbal de predare nr. x din 16.11.2008 privind încetarea contractului de mandat nici total nici parţial. Dimpotrivă, la art. 5 lit. h) din acest proces-verbal se menţionează despre acceptarea recepţiei de către beneficiar şi imposibilitatea invocării neconformităţilor şi defectelor, ceea ce ar fi fără sens dacă de la data semnării acestuia, A.N.L. nu ar mai avea niciun rol, nicio obligaţie în realizarea recepţiei la terminarea lucrărilor.

În continuare, s-a susţinut că realizarea recepţiei la terminarea lucrărilor este în sarcina pârâtei A.N.L., potrivit art. 65 alin. (1) din Contractul de Antrepriză Generală nr. 3418 din 06.04.2004, art. 6 lit. j) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe din 27.06.2001 şi art. 22 lit. f) din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii.

Este imposibil de conceput ca reclamanta să-şi fi asumat realizarea recepţiei la terminarea lucrărilor în condiţiile în care această operaţiune implică realizarea reţelelor de utilităţi în întreg Cartierul B., în sarcina entităţilor publice cu reglementări speciale de achiziţii publice, iar partea de utilităţi aferentă construcţiei reclamantei se integrează în ansamblul lucrărilor de reţele de utilităţi ale cartierului.

În absenţa executării obligaţiile născute din mandat, de înlocuire a constructorului (art. 13) în scopul realizării obligaţiei principale, aceea de a asigura executarea şi finalizarea lucrărilor, pentru ca acestea să fie realizate conform proiectului tehnic şi autorizaţiei de construire, la termen şi în conformitate cu condiţiile de calitate stabilite prin contractul de construire şi a pericolului distrugerii lucrărilor de construire şi a devalizării lor, reclamanta a preluat lucrările de construire în stadiul în care se aflau, în scopul finalizării lor, prin închideri, reparaţii şi nu a realizării recepţiei la terminarea lucrărilor, care a rămas în sarcina pârâtei A.N.L.

Aşadar, atâta timp cât finalizarea locuinţei prin realizarea recepţiei la terminarea lucrărilor implică edificarea atât a construcţiei, cât şi a instalaţiilor pentru care este necesară executarea reţelelor de apă şi canal de către primării şi a celor de gaze şi curent electric de către C. S.R.L. şi Distribuţie Muntenia S.A., toate fiind entităţi semnatare ale convenţiei MM nr. 1909/2004, rezultă că mandatul A.N.L. funcţionează în continuare pe componenta de urbanizare, fără de care nu se poate finaliza şi preda o construcţie.

În acest sens, recurenta a menţionat dispoziţiile art. 61 pct. 4 şi 5 din Legea nr. 152/1998, art. 17.1, art. 17.2 şi art. 17.3 din Norma metodologică pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 152/1998, art. 17.4 din Regulamentul de Organizare şi funcţionare a ANL şi art. 4 din Convenţia MM nr. 1909/2004.

În opinia recurentei instanţa de apel a ignorat dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, care definesc construcţia prin includerea nu doar a fundaţiei, zidurilor şi acoperişului, ci şi a instalaţiilor aferente, care o fac funcţională.

Referitor la condiţia prejudiciului, recurenta susţine că hotărârea recurată este rezultatul aplicării greşite a dispoziţiilor art. 998, art. 1073 şi art. 1084 C. civ. de la 1864 şi a tuturor temeiurilor de drept expuse în cadrul primului motiv de recurs, precum şi a confuziei privind aşa numita renunţare la daune, care ar funcţiona şi pentru trecut, cu încălcarea art. 2016 C. civ.

Prejudiciul constând în lipsirea de folosinţă potrivit destinaţiei bunului, de locuinţă funcţională în care să se locuiască, poate fi afirmat dacă locuinţa contractată de reclamantă nu are făcută recepţia la terminarea lucrărilor, conform art. 37 alin. (5) din Legea nr. 10/1995 şi art. 5 din Regulamentul de recepţie a construcţiilor din 2017, aprobat prin H.G. nr. 343/2017.

Potrivit recurentei, deţinerea lucrărilor de construcţii realizată prin preluarea lor nu se poate confunda cu folosinţa unei construcţii, pentru destinaţia contractată.

În ceea ce priveşte menţiunea olografă de pe procesul-verbal, aceasta nu poate avea nicio valoare pentru că este făcută de mandatarul reclamantei, fără să aibă mandat special în acest sens, aşa cum rezultă din procura specială autentificată sub nr. x din 26.08.2016 de D. şi nici nu poate fi valorificată de instanţa de apel în sens contrar.

Recurenta susţine că în mod greşit instanţa de apel a reţinut că prin preluarea lucrărilor de construcţie în baza procesului-verbal de predare-primire din 16.11.2018, reclamanta are folosinţa construcţiei locuinţei, ceea ce ar conduce la o incompatibilitate cu acordarea despăgubirilor. Or, reclamanta a contractat o locuinţă care să fie finalizată prin realizarea recepţiei la terminarea lucrărilor şi nu lucrări de construcţie, iar prin procesul-verbal din 16.11.2018 nu s-a convenit încetarea contractului de mandat, care îşi produce efectele în continuare până la realizarea recepţiei finale.

Prin acest proces-verbal de recepţie nu s-a preluat efectuarea lucrărilor la reţelele de utilităţi, recurenta neasumându-şi realizarea recepţiei la terminarea lucrărilor.

Prin întâmpinarea din 11 iulie 2023, intimata-pârâtă A.N.L. a solicitat respingerea recursului.

Totodată, la 27 noiembrie 2023, recurenta-reclamantă a depus note scrise şi a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

Cauza a fost înregistrată la 8 iunie 2023 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, iar prin rezoluţia din 7 august 2023 s-a fixat termen de judecată la 7 decembrie 2023.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, va respinge ca nefondat recursul pentru următoarele considerente:

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurentă, nu este fondat.

Din situaţia de fapt reţinută de instanţele de fond rezultă că între părţi s-a încheiat contractul de mandat nr. x din 07.05.2004, prin care pârâta A.N.L. şi-a asumat obligaţia de a reprezenta pe reclamantă în relaţiile cu proiectantul şi antreprenorul general în vederea urmăririi executării şi finalizării lucrărilor de construcţie la cheie în privinţa locuinţei tip S74 de pe lotul nr. x din cartierul B., finalizare care trebuia făcută în data de 25.06.2009.

Urmare certificatului de divorţ nr. x/29.05.2013, actului de lichidare a regimului comunităţii legale autentificat sub nr. x/29.05.2013 şi actului adiţional nr. x, autentificat sub nr. x/03.11.2015, între reclamantă şi pârâta A.N.L. a fost perfectat un nou contract de mandat nr. HC 03 din 07.01.2016, prin care pârâta A.N.L. a preluat obligaţiile din vechiul contract faţă de reclamantă, în vederea urmăririi şi finalizării lucrărilor.

De asemenea, la data de 16.11.2018 a fost încheiat procesul-verbal de predare-primire a locuinţei individuale de pe lotul x, înregistrat la A.N.L. sub nr. x, semnat de reclamantă.

Invocând nerespectarea obligaţiei pârâtei de predare a locuinţei la termen, prin prezenta cerere reclamanta a solicitat, în temeiul răspunderii civile contractuale, obligarea pârâtei la plata de despăgubiri evaluate provizoriu la suma de 46.800 euro, constând în prejudiciul material reprezentat de lipsa de folosinţă a imobilului şi prejudiciul moral.

Instanţa de apel a admis apelul pârâtei A.N.L. şi, în rejudecare, a respins cererea de chemare în judecată pentru neîntrunirea condiţiilor răspunderii contractuale, reţinând că prejudiciul generat de depăşirea termenului contractual de predare nu este consecinţa directă a nerespectării obligaţiei de predare, întrucât reclamanta are detenţia bunului începând cu data de 16.11.2018, potrivit procesului-verbal încheiat între părţi.

De asemenea, s-a mai reţinut că daunele pentru întârzierea în executare pot fi cumulate cu executarea în natură a obligaţiei doar în măsura în care obligaţia nu a fost executată; or, o executare a obligaţiei, chiar neconformă, nu mai permite naşterea daunelor moratorii sub forma solicitată de reclamantă a lipsei de folosinţă.

Recurenta a criticat hotărârea atacată susţinând că a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor din Legea nr. 50/1991, Legea nr. 10/1995, H.G. nr. 808/2005, Normativul nr. 7/1999, H.G. nr. 807/2015, care definesc lucrările de construire, construcţia şi recepţia la terminarea lucrărilor, darea în folosinţă a unei construcţii, art. 969 C. civ. de la 1864 privind obligaţiile contractuale şi ale Legii nr. 152/1998 privind calităţile şi rolul A.N.L. de investitor şi coordonator al Programului de locuinţe A.N.L. B..

În esenţă, recurenta susţine că pârâta A.N.L. s-a obligat, potrivit art. 969 C. civ. de la 1864 şi art. 1 şi 15 din contractul de mandat, să predea locuinţa finalizată conform autorizaţiei de construire şi proiectului tehnic, iar instanţa de apel, reţinând predarea locuinţei conform procesului-verbal de predare nr. x din 16.11.2008, a făcut confuzie între lucrări de construcţie şi noţiunea de construcţie, finalizarea lucrărilor de construcţie şi recepţia la terminarea lucrărilor, predarea unor lucrări de construcţie şi darea în folosinţă a unei construcţii.

În acest sens, recurenta a arătat că atât timp cât recepţia la terminarea lucrărilor implică edificarea atât a construcţiei, cât şi a instalaţiilor de apă, canal, gaze şi curent electric, pârâta A.N.L. nu şi-a respectat obligaţia de finaliza şi preda la termen o construcţie racordată la utilităţi.

Înalta Curte verificând decizia recurată constată că nu au fost încălcate dispoziţiile legale invocate de recurentă privind legislaţia din materia construcţiilor, întrucât instanţa de apel nu a făcut nicio confuzie între lucrări de construcţie şi noţiunea de construcţie, finalizarea lucrărilor de construcţie şi recepţia la terminarea lucrărilor, predarea unor lucrări de construcţie şi darea în folosinţă a unei construcţii.

În cauză se reţine că instanţa de apel, analizând condiţiile răspunderii civile contractuale pentru nerespectarea obligaţiei pârâtei A.N.L., obligaţia de a finaliza şi preda la termen construcţia racordată la utilităţi, a constatat că reclamanta are detenţia locuinţei şi, prin urmare, prejudiciul nu este consecinţa directă a nerespectării obligaţiei de predare la termen.

Prin urmare, obligaţia fiind executată nu se mai pot solicita daune moratorii pentru întârziere în executarea acesteia ci, eventual, pentru o executare neconformă, care presupune o altă modalitate de cuantificare a prejudiciului.

Or, instanţa de apel nu a analizat condiţiile necesare pentru darea în folosinţă a locuinţei, atribuţiile pârâtei A.N.L. rezultate din rolul acesteia de investitor şi coordonator al Programului de locuinţe A.N.L. B. ori natura juridică a obligaţiei pârâtei A.N.L. privind predarea la cheie a locuinţei, ci a cercetat cerinţa prejudiciului pentru atragerea răspunderii contractuale a pârâtei.

Aşadar, nu a existat o încălcare a dispoziţiilor din Legea nr. 50/1991, Legea nr. 10/1995, H.G. nr. 808/2005, Normativul nr. 7/1999, H.G. nr. 807/2015, care definesc lucrările de construire, construcţia şi recepţia la terminarea lucrărilor, darea în folosinţă a unei construcţii, Legea nr. 152/1998 şi art. 969 C. civ. de la 1864 privind obligaţiile contractuale ale pârâtei A.N.L.

O altă critică a recurentei vizează aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 998, art. 1073 şi 1084 C. civ. de la 1864, în analiza condiţiei prejudiciului în atragerea răspunderii contractuale a pârâtei, deoarece în mod greşit instanţa de apel a reţinut că prin preluarea lucrărilor de construcţie în baza procesului-verbal de predare primire din 16.11.2018 reclamanta are folosinţa construcţiei locuinţei, ceea ce ar conduce la o incompatibilitate cu acordarea despăgubirilor pentru nepredarea locuinţei.

Sub acest aspect, recurenta a susţinut că deţinerea lucrărilor de construcţii realizată prin preluarea lor nu se poate confunda cu folosinţa unei construcţii, pentru destinaţia contractată.

Potrivit art. 998 C. civ. de la 1864 "orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara".

De asemenea, conform art. 1073 C. civ. de la 1864 "creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiei, şi în caz contrar are dreptul la dezdăunare" şi art. 1085 din acelaşi act normativ "debitorul nu răspunde decât de daunele-interese care au fost prevăzute sau care au putut fi prevăzute la facerea contractului, când neîndeplinirea obligaţiei nu provine din dolul său".

Înalta Curte, verificând decizia recurată în ceea ce priveşte condiţia prejudiciului, constată că instanţa de apel a reţinut că este discutabil criteriul propus pentru cuantificare, deoarece zonele de comparaţie a chiriilor sunt lipsite de similaritate, iar pe de altă parte, reclamanta a acceptat o preevaluare convenţională a prejudiciului din nerespectarea termenului de predare potrivit art. 10 din contractul de construire.

Însă, argumentul principal pentru care instanţa de apel a constatat că prejudiciul nu este dovedit îl reprezintă faptul că reclamanta a avut detenţia bunului potrivit procesului-verbal de predare primire din 16.11.2018, astfel că ulterior acestei date nu mai poate susţine nerespectarea obligaţiei de predare ci, eventual, o predare neconformă. Or, această predare neconformă contractului nu cauzează un prejudiciu cuantificat pe unitatea de timp şi nicio o despăgubire pentru lipsirea de folosinţă, cum eronat susţine recurenta.

În cauză, se reţine că reclamanta a solicitat obligarea pârâtei A.N.L. la plata daunelor moratorii constând în echivalentul prejudiciului pe care l-a suferit ca urmare a executării cu întârziere a obligaţiei contractuale de a edifica şi preda la termen locuinţa.

Prin urmare, fiind invocată răspunderea civilă contractuală pentru nerespectarea obligaţiei de a preda la termen locuinţa, Înalta Curte constată că instanţa de apel nu a reţinut ca fiind incidente dispoziţiile art. 998 C. civ. de la 1864, care reglementează răspunderea civilă delictuală, pentru a se putea susţine aplicarea greşită a acestora.

Înalta Curte constată că în mod just instanţa de apel a analizat cerinţele răspunderii civile contractuale şi a reţinut că prejudiciul constând în lipsa de folosinţă a locuinţei, invocat de reclamantă, nu este cert, în condiţiile în care aceasta are detenţia bunului începând cu data de 16.11.2018, potrivit procesului-verbal de predare-primire încheiat între părţi.

Aşadar, ulterior acestei date, reclamanta avea posibilitatea să introducă o acţiune în răspundere contractuală pentru executarea neconformă a obligaţiilor asumate contractual, respectiv predarea locuinţei de către pârâtă fără utilităţile invocate, obligaţie total distinctă faţă de nepredarea la termen a locuinţei.

În acest context, potrivit art. 1073 şi art. 1082 C. civ. de la 1864 reclamanta putea constrânge pârâta să-şi execute întocmai obligaţiile asumate prin contract, privind racordarea la utilităţi, iar în caz contrar avea dreptul la despăgubiri pentru nerespectarea acestor obligaţii.

Însă, în acord cu cele reţinute de prima instanţă de control judiciar, în situaţia existenţei unei executări neconforme a contractului despăgubirile solicitate de reclamantă cu titlu de lipsă de folosinţă nu sunt cauzate de faptul care a generat neexecutarea obligaţiei contractuale.

În acest sens, la stabilirea daunelor-interese pe cale judiciară conform art. 1084-1086 C. civ. de la 1864, reclamanta trebuie să dovedească atât existenţa, cât şi întinderea prejudiciului, respectiv pierderea efectiv suferită şi câştigul nerealizat ca urmare a executării neconforme a obligaţiilor contractuale privind predarea locuinţei de către pârâtă fără utilităţile de care se face vorbire.

Or, Înalta Curte constată că prejudiciul cuantificat de către reclamantă, pe unitate de timp şi pentru lipsa de folosinţă, nu este consecinţa directă a neexecutări neconforme a contractului, în condiţiile în care aceasta a avut detenţia locuinţei.

Despăgubirile pentru neexecutarea obligaţiei privind predarea la termen a locuinţei pot fi cumulate cu executarea în natură a obligaţiei în măsura în care locuinţa nu a fost predată; or, o predare a imobilului, chiar şi neconformă contractului, nu are drept consecinţă producerea unui prejudiciu astfel cum a fost cuantificat de către reclamantă.

În egală măsură se reţine că în mod corect instanţa de apel a constatat că prejudiciul invocat de reclamantă cu titlu de lipsă de folosinţă este discutabil sub aspectul modalităţii de calcul al acestuia.

Înalta Curte constată că reclamanta nu poate dovedi un prejudiciu real şi efectiv suferit în condiţiile în care evaluarea este ipotetică, pentru o locuinţă similară cu cea care ar fi trebuit predată reclamantei.

Aşadar, instanţa de apel în mod corect a admis apelul pârâtei A.N.L. şi, în rejudecare, a respins acţiunea în răspunde contractuală pentru neîndeplinirea cerinţei privind certitudinea prejudiciului.

Nu poate fi primită nici critica privind interpretarea greşită a menţiunii olografe din cuprinsul procesului-verbal din 16.11.2018, în sensul că reclamanta ar fi renunţat la daune deoarece ar fi preluat lucrările de construcţie. Această critică vizează reaprecierea probelor, aspecte de netemeinicie, care nu pot forma obiect al controlului de legalitate exercitat prin calea extraordinară de atac a recursului, în care se analizează conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabil.

În consecinţă, având în vedere faptul că instanţa de apel nu a încălcat sau aplicat greşit normele de drept material indicate de recurentă, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este fondat.

Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 1970/A din 19 decembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 1970/A din 19 decembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 decembrie 2023.