Arbitral annulment for lack of written arbitration agreement despite sectoral norm mandating alternative dispute resolution
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the appeal of the respondent insurer, reversing the lower court’s decision to dismiss the action for annulment, and ordered the case sent back for retrial to the same instance. The dispute involved the validity of an arbitral award issued by a permanent institutional arbitration tribunal that awarded compensation for a 2019 traffic incident and late penalties to a company, which the insurer challenged on the grounds that the tribunal lacked jurisdiction. The decisive legal basis was the violation of Article 608(1)(b) of the Code of Civil Procedure, as the lower court erroneously prioritized ASF Norm 18/2017 over mandatory procedural law by validating the tribunal's jurisdiction without a written arbitration agreement, which is a strict prerequisite under Articles 548–554 of the Code of Civil Procedure; the Supreme Court held that sector-specific norms cannot derogate from the fundamental requirement of a written arbitral convention for an alternative jurisdiction to be valid.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 554 C. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 608 alin. (1) lit. b) C. proc. civ, art. 608 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ, art. 613 alin. (3) lit. a) C. proc. civ; Arbitral annulment for lack of written arbitration agreement despite sectoral norm mandating alternative dispute resolution: În acest sens, recurenta a menţionat dispoziţiile art. 548 alin. (1), art. 550, art. 551 şi art. 554 C. civ. privind forma scrisă a convenţiei arbitrale, clauza compromisorie şi compromisul, precum şi obligaţia instanţei de a verifica competenţa instanţelor judecătoreşti.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 7 decembrie 2023
Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
1. Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituţionalizat sub nr. x/2022, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. S.A. la plata sumei de 2.000,00 RON, reprezentând contravaloarea reparaţiei în urma evenimentului rutier din data de 20.08.2019, precum şi la plata penalităţilor de întârziere.
Prin hotărârea arbitrală nr. 132 din 26 octombrie 2022, pronunţată de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituţionalizat - Sediul Zonal Craiova, în dosarul nr. x/2022, s-a admis acţiunea reclamantei şi a fost obligată pârâta să achite suma de 2.000 RON, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă, neachitată, suma de 4.180 RON reprezentând penalităţile de întârziere de 0,2%/zi de întârziere şi suma de 2.450 RON, cu titlu de cheltuieli arbitrale.
2. Împotriva acestei hotărârii pârâta B. S.A. a formulat acţiunea în anulare, invocând dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. a) şi b) C. proc. civ.
Cererea a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, sub nr. x/2022, iar prin sentinţa nr. 118 din 8 decembrie 2022, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, invocată din oficiu şi s-a declinat competenţa soluţionării cererii în anulare în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.
3. Acţiunea în anulare a fost înregistrată la 5 ianuarie 2023 pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, sub acelaşi număr.
Prin sentinţa nr. 8 din 25 ianuarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, a fost respinsă acţiunea în anulare.
Totodată, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
4. Împotriva acestei sentinţe, pârâta B. S.A. a declarat recurs, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Astfel, recurenta a precizat că din interpretarea art. 7 alin. (3) din Norma A.S.F. nr. 18/2017 privind procedura de soluţionare a petiţiilor referitoare la activitatea societăţilor de asigurare-reasigurare şi brokerilor de asigurare, rezultă că textul pune accent pe faptul că soluţionarea amiabilă sau prin intermediul metodelor alternative se face cu respectarea dispoziţiilor legale privitoare la acestea, nelimitându-se dreptul părţilor de a se adresa instanţelor de judecată abilitate.
Însă, calea arbitrajului rămâne deschisă părţilor doar în condiţiile încheierii în scris a unei convenţii arbitrale, printr-un act normativ cu forţa juridică a normei A.S.F., neputându-se deroga de la dispoziţiile de principiu ale C. proc. civ., care reglementează modalitatea în care poate interveni jurisdiscţia alternativă.
În acest sens, recurenta a menţionat dispoziţiile art. 548 alin. (1), art. 550, art. 551 şi art. 554 C. civ. privind forma scrisă a convenţiei arbitrale, clauza compromisorie şi compromisul, precum şi obligaţia instanţei de a verifica competenţa instanţelor judecătoreşti.
În opinia titularei memoriului de recurs, art. 7 alin. (3) din Norma ASF nr. 18/2017 trebuie interpretat în acord atât cu scopul reglementării sale, cât şi cu principiile generale din materia arbitrajului stabilite prin C. proc. civ., anume că instituie doar o obligaţie a societăţii de asigurare de a da curs invitaţiei persoanei prejudiciate de a apela la mijloacele alternative de soluţionare a divergenţelor, părţile stabilind împreună, prin convenţie arbitrală, elementele necesare arbitrajului prevăzute sub sancţiunea nulităţii.
O interpretare contrară a acestor dispoziţii ar avea ca efect nesocotirea dispoziţiilor obligatorii ale C. proc. civ. şi a principiilor avute în vedere de legiuitor, nefiind proporţională cu scopul urmărit.
În concluzie, a susţinut că sentinţa atacată este pronunţată cu încălcarea normelor de drept material ce guvernează materia arbitrajului deoarece tribunalul arbitral nu a fost legal învestit cu soluţionarea litigiului în lipsa unei convenţii în acest sens.
Cauza a fost înregistrată la 27 martie 2023 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, iar prin rezoluţia din 8 iunie 2023 s-a fixat termen de judecată la 5 octombrie 2023.
Prin încheierea din 5 octombrie 2023 cauza a fost amânată pentru lipsa de procedură cu recurenta prin lichidator judiciar C..
Prin adresa din data de 15 noiembrie 2023 lichidatorul judiciar al recurentei şi-a însuşit recursul formulat de debitoare.
Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, reţine următoarele considerente:
Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi invocat de recurentă are în vedere situaţia în care hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.
În argumentarea acestui motiv de recurs, recurenta-pârâtă susţine că hotărârea este dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material ce guvernează materia arbitrajului, întrucât între societatea recurentă şi societatea reclamantă A. S.R.L. nu a existat o convenţie arbitrală scrisă, condiţie esenţială pentru sesizarea legală a instanţei arbitrale şi atragerea competenţei acesteia în soluţionarea litigiului.
În raport cu această argumentare, Înalta Curte constată incidenţa în cauză a motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât se invocă aplicarea greşită a unor norme de drept procesual, respectiv cele referitoare la aprecierea greşită asupra motivelor de desfiinţare a hotărârii arbitrale.
Criticile recurentei sunt întemeiate, întrucât instanţa nu a dat eficienţă dispoziţiilor art. 608 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi a încălcat dispoziţiile din Cartea a IV-a, Titlurile I şi II C. proc. civ., potrivit cu care arbitrajul se organizează şi se desfăşoară conform convenţiei arbitrale încheiate între părţi, acţiunea în anulare a pârâtei fiind în mod greşit respinsă ca nefondată.
Astfel cum rezultă şi din Decizia Curţii Constituţionale nr. 100 din 7 martie 2017, arbitrajul constituie o excepţie de la principiul potrivit căruia înfăptuirea justiţiei se realizează prin instanţele judecătoreşti şi reprezintă acel mecanism juridic eficient, menit să asigure o judecată imparţială, mai rapidă şi mai puţin formală, confidenţială, finalizată prin hotărâri susceptibile de executare silită.
În temeiul art. 548 şi urm. C. proc. civ., părţile stabilesc prin convenţia arbitrală, inclusiv efectuată în faţa instanţei arbitrale, recurgerea la arbitraj şi regulile privind constituirea tribunalului arbitral, numirea, revocarea şi înlocuirea arbitrilor, termenul şi locul arbitrajului, normele de procedură pe care tribunalul arbitral trebuie să le urmeze în judecarea litigiului ori alte reguli privind desfăşurarea arbitrajului.
În acest context, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a soluţionat acţiunea în anulare prin aplicarea greşită a prevederilor anterior menţionate, prin aceea că a dat prevalenţă dispoziţiilor art. 7 alin. (3) şi art. 7 alin. (4) lit. d) din Norma ASF nr. 18/2017 privind procedura de soluţionare a petiţiilor referitoare la activitatea societăţilor de asigurare-reasigurare şi brokerilor de asigurare, constatând astfel, ca fiind legală învestirea tribunalului arbitral prin acţiunea reclamantei, în absenţa unei convenţii arbitrale cu pârâta, astfel cum aceasta este reglementată prin art. 548 şi următoarele C. proc. civ.
Cu privire la Norma ASF nr. 18/2017, se poate observa din chiar titlul actului că aceasta reglementează, în principal, "procedura de soluţionare a petiţiilor referitoare la activitatea societăţilor de asigurare". După detalierea modalităţii de derulare a unei asemenea proceduri, la art. 7 alin. (3) din Normă se prevede că "în vederea soluţionării pe cale amiabilă a disputelor dintre societăţi, brokeri şi asiguraţi, contractanţi, beneficiari, persoane prejudiciate sau reprezentanţii acestora, la solicitarea uneia dintre părţi, se utilizează metodele alternative de soluţionare a litigiilor, prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare." Se stabileşte astfel că soluţionarea amiabilă sau prin intermediul metodelor de soluţionare alternativă a litigiilor se face cu respectarea dispoziţiilor legale privitoare la acestea şi că, prin aceasta, nu se limitează dreptul părţilor de a se adresa instanţelor de judecată abilitate.
Fără a nega posibilitatea rezolvării unor asemenea categorii de litigii prin intermediul unor proceduri de soluţionare alternativă a litigiilor, astfel cum a reţinut şi curtea de apel, Înalta Curte constată că această cale rămâne deschisă părţilor doar în condiţiile încheierii unei convenţii arbitrale. Printr-un act normativ cu forţa juridică a Normei ASF, care este interpretată greşit prin sentinţa atacată, nu s-ar putea deroga de la dispoziţiile C. proc. civ., care reglementează expres condiţiile în care poate fi abilitată jurisdicţia alternativă, de esenţa procedurii arbitrale.
Prin urmare, în soluţionarea acţiunii în anulare, în mod greşit nu s-a observat incidenţa motivului prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea arbitrală este desfiinţată atunci când "tribunalul arbitral a soluţionat litigiul fără să existe o convenţie arbitrală". Astfel încât, soluţia ce se impunea era cea prevăzută de art. 613 alin. (3) lit. a) C. proc. civ., recursul pârâtei fiind fondat.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 497 coroborat cu art. 613 alin. (3) lit. a) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. prin lichidator judiciar C.. împotriva sentinţei nr. 8/2023 din 25 ianuarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta B. S.A. prin lichidator judiciar C.. împotriva sentinţei nr. 8/2023 din 25 ianuarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 decembrie 2023.