Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2593/2023 AI generated

Annulment of arbitral award for failure to motivate rejection of lack of interest defense under mandatory norms

Case Number Decizia nr. 2593/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the recursor's appeal, quashed the Court of Appeal's judgment of 3 November 2022, and remanded the case to the same instance for retrial, ruling that the appellate court’s decision was legally void due to inadequate reasoning. The dispute concerned an action to annul a commercial arbitration award issued on 9 March 2022, which had dismissed a counterclaim seeking the annulment of abusive contractual clauses and upheld the creditor’s claim for late-payment penalties; the appellant argued that the appellate court had incorrectly dismissed the annulment action as inadmissible without addressing the specific illegality grounds invoked. The decisive legal basis was Article 488(1)(6) of the Code of Civil Procedure, which the supreme court found violated because the lower court failed to substantiate its rejection of the illegality criticism, specifically ignoring the appellant’s argument that the arbitral tribunal had failed to motivate its dismissal of the defense regarding the lack of interest to sue (a defect falling under Article 608(1)(g) of the Code of Civil Procedure), thereby failing to provide a reasoned judgment as required by Article 425(1)(b) and violating the right to a fair trial under Article 6 ECHR; consequently, the court did not examine the alternative ground based on Article 488(1)(8).

Legislator headnote

AI generated

art. 4 din Legea nr. 193/2000, art. 84 din Legea nr. 296/2004, art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 64 din Legea nr. 58/1934, art. 33 C. proc. civ; Annulment of arbitral award for failure to motivate rejection of lack of interest defense under mandatory norms: În cauză, se analizează interesul ca o condiţie de exerciţiu a acţiunii; însă, încălcarea de către reclamantă a dispoziţiilor imperative prevăzute la art. 64 din Legea nr. 58/1934 şi pct. 333 din Norma B.N.R. nr. 6/1994 are drept consecinţă respingerea demersului judiciar ca lipsit de interes.

Keywords

AI generated
annulment of arbitral award commercial arbitration civil judgment grounds for cassation payment of interest right to fair trial

Cited Legislation

AI generated
art. 4 din Legea nr. 193/2000
Faţă de acţiunea reclamantei, pârâta a depus la data de 1 septembrie 2021 o cerere reconvenţională, prin care a solicitat anularea clauzelor contractuale pe care le consideră abuzive în temeiul art. 4 din Legea nr. 193/2000, art.
art. 84 din Legea nr. 296/2004
80-82 şi art. 84 din Legea nr. 296/2004, în sensul că penalităţile de întârziere sunt disproporţionat de mari faţă de pagubele suferite de profesionist, iar această clauză contractuală nu a fost negociată, având caracter preformulat.
art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ
1 din 1 martie 2022, pronunţate de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Prahova, întrucât acesta încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziţii imperative ale legii, în sensul prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
În susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
art. 64 din Legea nr. 58/1934
În cauză, se analizează interesul ca o condiţie de exerciţiu a acţiunii; însă, încălcarea de către reclamantă a dispoziţiilor imperative prevăzute la art. 64 din Legea nr. 58/1934 şi pct.
art. 33 C. proc. civ
d), raportat la art. 33 C. proc. civ., iar tribunalul arbitral nu a avut posibilitatea analizării acestor critici.
art. 575 C. proc. civ
Or, aceste dispoziţiile imperative sunt cele care reglementează cerinţa interesului actual al reclamantului în exercitarea acţiunii civile, iar pârâta a învederat tribunalului arbitral deţinerea titlurilor cambiale de către reclamantă, dar acesta, ignorând dispoziţiile art. 575 C.
art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ
Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat de recurentă, este fondat.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 7 decembrie 2023

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la data de 20.07.2021 pe rolul Curţii de Arbitraj Comercial de pe lângă Curtea de Comerţ şi Industrie Prahova, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L a solicitat obligarea pârâtei Societatea Agricolă "B." la plata sumei de 1.440.364,59 RON, reprezentând contravaloarea penalităţilor de întârziere în baza contractelor încheiate cu aceasta.

Faţă de acţiunea reclamantei, pârâta a depus la data de 1 septembrie 2021 o cerere reconvenţională, prin care a solicitat anularea clauzelor contractuale pe care le consideră abuzive în temeiul art. 4 din Legea nr. 193/2000, art. 80-82 şi art. 84 din Legea nr. 296/2004, în sensul că penalităţile de întârziere sunt disproporţionat de mari faţă de pagubele suferite de profesionist, iar această clauză contractuală nu a fost negociată, având caracter preformulat.

Se enumeră ca fiind abuzive şi clauzele contractuale privind termenul de prescripţie de 5 ani, imposibilitatea invocării impreviziunii de către cumpărător, precum şi clauza conform căreia toate obligaţiile cumpărătorului sunt considerate esenţiale de către vânzătoare.

Prin hotărârea arbitrală nr. 1 din 9 martie 2022, pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Prahova, s-a admis acţiunea precizată formulată de reclamanta A. S.R.L. şi s-au respins excepţiile invocate şi cererea reconvenţională formulată de pârâta Societatea Agricolă "B.".

2. Prin cererea înregistrată la data de 25.05.2022 pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2022, pârâta Societatea Agricolă "B." a solicită anularea hotărârii arbitrale nr. 1 din 1 martie 2022, pronunţate de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Prahova, întrucât acesta încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziţii imperative ale legii, în sensul prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 113 din 3 noiembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, s-a admis excepţia inadmisibilităţii cererii în anularea hotărârii arbitrale, cererea fiind respinsă ca inadmisibilă.

3. Împotriva acestei sentinţe, pârâta Societatea Agricolă "B." a declarat recurs, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. s-a invocat respingerea în mod greşit a acţiunii în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., ca inadmisibilă, prin raportare la criticile invocate.

Sub acest aspect, s-a arătat că în mod greşit instanţa de apel a reţinut că argumentele pârâtei nu reprezintă critici privind încălcarea dispoziţiilor imperative ale legii, independente de situaţia de fapt.

Potrivit recurentei analiza excepţiei lipsei de interes în promovarea acţiuni arbitrale este o excepţie absolută, de ordine publică, peremptorie şi dirimantă, care nu presupune analiza temeiniciei hotărârii arbitrale.

În cauză, se analizează interesul ca o condiţie de exerciţiu a acţiunii; însă, încălcarea de către reclamantă a dispoziţiilor imperative prevăzute la art. 64 din Legea nr. 58/1934 şi pct. 333 din Norma B.N.R. nr. 6/1994 are drept consecinţă respingerea demersului judiciar ca lipsit de interes.

Se mai susţine că în mod greşit curtea de apel a reţinut că pârâta a invocat pentru prima oară în acţiunea în anulare încălcarea dispoziţiilor art. 32 alin. (1) lit. d), raportat la art. 33 C. proc. civ., iar tribunalul arbitral nu a avut posibilitatea analizării acestor critici.

Or, aceste dispoziţiile imperative sunt cele care reglementează cerinţa interesului actual al reclamantului în exercitarea acţiunii civile, iar pârâta a învederat tribunalului arbitral deţinerea titlurilor cambiale de către reclamantă, dar acesta, ignorând dispoziţiile art. 575 C. proc. civ., coroborate cu art. 22 din acelaşi cod, nu a analizat cererea introductiva prin prisma interesului de a acţiona.

În aprecierea recurentei, în mod greşit curtea de apel a reţinut că apărările reclamantei din acţiunea în anulare privind încălcarea art. 64 din Legea nr. 58/1934 şi pct. 333 din Norma B.N.R. nr. 6/1994 sunt aspecte ce vizează fondul cauzei şi nu le-a analizat întrucât exced controlului judecătoresc de legalitate a hotărârii arbitrale.

Potrivit recurentei interesul este înţeles ca o condiţie de exerciţiu a acţiunii civile, fără să aibă în vedere interesul material care formează substanţa dreptului subiectiv, ci doar justificarea dreptului de a invoca şi urmări pe calea demersului judiciar promovat un anumit folos practic.

În consecinţă, s-a susţinut că încălcarea de către reclamanta a dispoziţiilor art. 64 din Legea asupra cambiei şi biletului la ordin şi pct. 333 din Norma BNR nr. 6/1994 se circumscriu motivului de nelegalitate a hotărârii arbitrale, prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

În considerarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a menţionat că decizia recurată cuprinde considerente contradictorii deoarece instanţa reţine obligaţia reclamantei din acţiunea arbitrală de a îndeplini cerinţa de a restitui titlurile cambiale părţii adverse, instituită prin pct. 333 din Norma BNR nr. 6/1994, în cazul în care alege să formuleze acţiunea pe dreptul comun pentru satisfacerea pretenţiilor sale, pentru ca ulterior să constate că încălcarea normelor evocate nu priveşte nelegalitatea hotărârii arbitrale.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 28 aprilie 2023 intimata-reclamantă A. S.R.L. a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, iar pe fond, a solicitat respingerea acestuia.

La data de 28 noiembrie 2023 recurenta-pârâtă Societatea Agricolă "B." a depus note scrise prin care a solicitat respingerea excepţiei inadmisibilităţii recursului, însoţite de înscrisuri.

Cauza a fost înregistrată la 21 martie 2023 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, iar prin rezoluţia din data de 16 mai 2023 s-a fixat termen de judecată la 5 octombrie 2023.

Prin încheierea din data de 5 octombrie 2023 a fost amânată cauza la 7 decembrie 2023, pentru citarea administratorului judiciar al recurentei, desemnat ca urmare a deschiderii procedurii insolvenţei faţă de aceasta.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi a temeiurilor de drept invocate, reţine următoarele:

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat de recurentă, este fondat.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă, între altele, motivele de fapt şi de drept ce au format convingerea instanţei şi cele pentru care au fost înlăturate susţinerile părţilor.

Aşadar, obligaţia instanţei de a-şi argumenta soluţia adoptată, consacrată legislativ de dispoziţiile citate, are în vedere stabilirea în considerente a situaţiei de fapt expuse în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare critică relevantă şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă în raţionamentul indicat, clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

Criticile recurentei privind considerentele contradictorii ale deciziei recurate nu sunt fondate. Recurenta a susţinut că deşi curtea de apel a reţinut obligaţia de a restitui titlurile cambiale părţii adverse, instituită prin pct. 333 din Norma BNR nr. 6/1994, în cazul în care alege să formuleze acţiunea pe dreptul comun pentru satisfacerea pretenţiilor sale, ulterior a constatat că încălcarea normelor evocate nu priveşte nelegalitatea hotărârii arbitrale.

Verificând decizia recurată se constată că instanţa a reţinut că pârâta a criticat hotărârea arbitrală pentru încălcarea condiţiei de a justifica un interes în exercitarea acţiunii cauzale, prin raportare la dispoziţiile pct. 333 din Norma BNR nr. 6/1994, a invocat încălcarea acestor dispoziţii pentru prima dată în acţiunea în anulare şi a concluzionat că aceste critici vizează fondul acţiunii arbitrale fără a constitui un motiv de nelegalitate a hotărârii arbitrale care să se circumscrie prevederilor art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte constată că nu poate fi reţinută existenţa unor considerente contradictorii privind analiza condiţiei interesului în promovarea acţiunii cauzale prin raportare la cerinţa prevăzută la pct. 333 din Norma BNR nr. 6/1994, întrucât curtea de apel nu a analizat această cerinţă, considerând că vizează aspecte privind fondul acţiunii în anulare şi nu se circumscrie motivului de nelegalitate a hotărârii arbitrale prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., invocat de pârâtă.

De asemenea, recurenta-pârâta a criticat decizia recurată şi pentru nemotivare, deoarece a relevat faptul că tribunalul arbitral nu a analizat apărările esenţiale ale pârâtei privind lipsa condiţiei de a justifica un interes în promovarea acţiunii cauzale.

Înalta Curte constă că aceste critici privind nemotivarea deciziei recurate sunt fondate.

Sub acest aspect, instanţa supremă reţine că la pag. 4 şi 5 din acţiunea în anulare pârâta a invocat în mod expres nemotivarea hotărârii tribunalului arbitral, care are drept sancţiune nulitatea hotărârii.

În acest sens, pârâta a susţinut că lipsa de interes în promovarea acţiunii cauzale a fost pusă în discuţia tribunalului arbitral prin apărările formulate în cauză, însă tribunalul a respins aceste apărări fără a motiva, reţinând doar că părţile au agreat ca plăţile să se facă prin compensare, operaţiune care, oricum, nu exclude folosirea titlurilor cambiale.

Totodată, verificând decizia recurată, Înalta Curte constată că deşi curtea de apel, învestită cu soluţionarea acţiunii în anularea hotărârii arbitrale, a reţinut (la pag. 10, primul alineat) că s-a invocat nemotivarea hotărârii tribunalului arbitral faţă de apărările formulate de pârâtă privind condiţia justificării unui interes în promovarea acţiunii cauzale, prin raportare la art. 64 din Legea nr. 58/1934 şi pct. 333 din Norma BNR nr. 6/1994, nu a răspuns acestor critici de nelegalitate a hotărârii arbitrale.

Înalta Curte subliniază că aceste critici privind nemotivarea hotărârii pronunţate de tribunalul arbitral se circumscriu motivului prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ., conform căruia "hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată numai prin acţiune în anulare pentru unul din următoarele motive: (...) g) hotărârea arbitrală nu cuprinde dispozitivul şi motivele, nu arată data şi locul pronunţării ori nu este semnată de arbitrii".

Or, în virtutea respectării principiului aflării adevărului, precum şi a rolului activ al judecătorului, potrivit art. 22 alin. (4) C. proc. civ., instanţa de apel avea obligaţia de a califica juridic criticile de nelegalitate privind neanalizarea de către tribunalul arbitral a apărărilor privind lipsa interesului în promovarea acţiunii cauzale în motivul de desfiinţare a hotărârii arbitrale prevăzut la art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ. şi de a le analiza ca atare.

Aceasta, întrucât în calificarea juridică a unor critici de nelegalitate instanţa nu este ţinută de omisiunea sau denumirea greşită dată de parte motivului de nelegalitate formulat, ci trebuie să manifeste rol activ, calificând sau recalificând în mod corect susţinerile părţilor.

Aşadar, Înalta Curte constată că deşi sentinţa recurată cuprinde în dispozitiv soluţia de respingere ca inadmisibilă a acţiunii în anulare a hotărârii arbitrale, considerentele nu exprimă punctul de vedere al instanţei referitor la toate motivele invocate de recurentă.

O motivare neadecvată a unei hotărâri raportată la argumentele şi apărările principale, precum şi contraargumentaţia şi observaţiile formulate echivalează cu nemotivarea soluţiei şi, implicit, cu nerezolvarea fondului cauzei.

În acest context este evident că pentru exercitarea corespunzătoare a controlului judiciar se impune ca la judecata în primă instanţă să se cerceteze toate susţinerile şi argumentele părţilor, astfel încât criticile formulate într-o eventuală cale de atac să permită examinarea şi valorificarea lor separată.

Trebuie reamintit că şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauzele Albina împotriva României şi Gheorghe împotriva României subliniază rolul pe care motivarea unei hotărâri îl are pentru respectarea art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, reţinând că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susţinerile părţilor sunt examinate de către instanţă, aceasta având obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă sau cel puţin de a le aprecia.

De asemenea, în cauzele Dima împotriva României şi Artico împotriva Italiei, aceeaşi Curte a arătat că, întrucât Convenţia nu urmăreşte să garanteze drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat drept unul efectiv decât dacă cererile şi observaţiile părţilor sunt cu adevărat "reţinute", adică analizate corespunzător de către instanţa sesizată.

Prin urmare, nemotivarea, în oricare din ipotezele menţionate de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., constituie un viciu de formă care atrage nulitatea hotărârii, cu consecinţa casării acesteia şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată.

Aceste dispoziţiile legale au fost prevăzute de legiuitor atât în interesul unei bune administrări a justiţiei, cât şi pentru a da posibilitatea instanţelor de judecată superioare de a exercita un control efectiv şi eficient al modului de desfăşurare a procesului civil în etapele procesuale anterioare.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată incidenţa cazului de casare reglementat de pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., deoarece motivarea deciziei recurate este neadecvată în raport de aspectele cu care a fost învestită, hotărârea necuprinzând astfel motivele pe care se întemeiază.

Având în vedere că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este întemeiat, întrucât instanţa de apel nu a motivat decizia recurată, cu consecinţa nulităţii hotărârii, Înalta Curte constată că nu se mai impune analiza criticilor recurentei întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În considerarea celor evocate, în temeiul art. 496 alin. (2) şi art. 497 din C. proc. civ. raportate la art. 488 alin. (1) pct. 6 din acelaşi cod, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta Societatea Agricolă "B.", prin administrator judiciar C.. şi administrator special D., împotriva sentinţei nr. 113 din 3 noiembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, pe care o va casa, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

Totodată, se cuvine a fi subliniat faptul că pretenţiile părţilor, derivând din cheltuielile de judecată efectuate în calea extraordinară de atac a recursului vor fi analizate cu prilejul rejudecării cauzei în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Societatea Agricolă "B." prin administrator judiciar C.. şi administrator special D. împotriva sentinţei nr. 113 din 3 noiembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 decembrie 2023.