Insurance claim assignee may sue insurer at accident site; Timișoara Court prevails over Bucharest on risk-location jurisdiction.

Şedinţa publică din data de 6 decembrie 2023

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timişoara la 02.02.2023, sub nr. x/2023, reclamanta A. S.R.L în contradictoriu cu pârâta B. S.A. Lyon - Sucursala Bucureşti şi intervenientul forţat C., a solicitat instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1.234,63 RON, cu titlu de pretenţii, reprezentând diferenţă despăgubire cuvenită conform dosarului de daună x, deschis pentru auto marca x, având nr. de înmatriculare x; obligarea pârâtei la plata sumei 370,38 RON cu titlu de penalităţi de întârziere prevăzute de art. 21 alin. (5) din Legea nr. 132/2017 aferente sumei de 1234.63 RON, calculate de la data de 03.09.2022, data scadenţei, pana la data de 31.01.2023 (data introducerii acţiunii) precum şi în continuare până la data plăţii integrale a debitului principal; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu acest proces constând în onorariu avocaţial, taxa de timbru.

Pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Timişoara, iar pe fond respingerea cererii ca nefondată, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 12450 din 24 mai 2023, Judecătoria Timişoara a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat judecarea cauzei, în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

În esenţă, Judecătoria Timişoara a reţinut că normele de competenţă prevăzute de art. 107 C. proc. civ. care stabilesc competenţa de soluţionare în favoarea instanţei de la domiciliul pârâtului în cazul unei acţiuni în pretenţii sunt incidente atât timp cât nu există alt temei care să atragă competenţa unei alte instanţe. A mai reţinut instanţa că încălcarea art. 107 C. proc. civ. care stabileşte competenţa în funcţie de domiciliul pârâtului, atrage doar o necompetenţă de ordine privată, potrivit art. 129 alin. (3) C. proc. civ., însă în speţa dedusă judecăţii pârâta a invocat excepţia necompetenţei teritoriale prin întâmpinarea formulată în termen legal.

Totodată, Judecătoria Timişoara a arătat că nu va reţine argumentele reclamantei potrivit cărora această instanţă ar fi competentă raportat la art. 115 C. proc. civ., întrucât articolul precitat vorbeşte despre cererea privitoare la despăgubiri în materia de asigurare or, în cazul de faţă, reclamanta nu este persoana prejudiciată prin evenimentul rutier. Reclamanta este cesionara unui drept de creanţă, a dobândit acest drept de la persoana prejudiciată şi doreşte obligarea terţului cedat la plata creanţei, fără ca raporturile dintre cesionar şi terţul cedat să mai fie guvernate de dispoziţiile speciale de competenţă din materia asigurării de răspundere civilă.

A mai reţinut instanţa că din interpretarea dispoziţiilor prevăzute de art. 2199 alin. (1) C. civ. şi art. 115 alin. (3) C. proc. civ., în cazul producerii riscului asigurat, cum este cazul în speţă, are calitatea de creditor asiguratul, beneficiarul asigurării sau terţul păgubit, neputându-se extinde această calitate la cesionar, fiind astfel relevant domiciliul sau sediul pe care în momentul plăţii îl are creditorul. Totodată, instanţa a arătat că potrivit art. 2224 C. civ. "(1) Drepturile terţelor persoane păgubite se exercită împotriva celor răspunzători de producerea pagubei; (2) Asigurătorul poate fi chemat în judecată de persoanele păgubite în limitele obligaţiilor ce îi revin acestuia din contractul de asigurare", rezultând astfel identitatea între "persoană păgubită" şi "terţ păgubit".

Văzând sediul pârâtei din Bucureşti, Judecătoria Timişoara a constatat că acesta se află în raza de competenţă a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi prin urmare a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acesteia.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti sub acelaşi număr de dosar.

Prin sentinţa civilă nr. 8121 din 27 octombrie 2023, instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a reţinut că regula de drept comun în materia competenţei teritoriale este înscrisă în art. 107 C. proc. civ.. Cu toate acestea, fiind vorba de o pricină având ca obiect pretenţii, normele de competenţă teritoriale sunt norme juridice de ordine privată, de la care părţile pot deroga.

Astfel, instanţa a reţinut că există unele situaţii în care, pe lângă instanţa de la domiciliul sau, după caz, sediul pârâtului, mai sunt competente şi alte instanţe (competenţă teritorială alternativă), cum ar fi situaţia prevăzută de art. 115 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia, în materie de asigurare, competentă este şi instanţa în circumscripţia căreia se află domiciliul/sediul asiguratului, bunurile asigurate sau locul unde s-a produs riscul asigurat.

A mai reţinut instanţa că, în toate cazurile de competenţă teritorială alternativă, alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente aparţine reclamantului, iar, după ce acesta sesizează una dintre instanţele deopotrivă competente, pârâtul sau instanţa nu pot înlătura competenţa instanţei alese.

Prin urmare, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a arătat că reclamantul şi-a întemeiat pretenţiile pe prevederile contractului de asigurare pretins încheiat între persoana responsabilă de producerea accidentului şi pârâtă, prevalându-se de locul producerii riscului asigurat în alegerea Judecătoriei Timişoara.

Instanţa a apreciat că este incidentă norma de competenţă prevăzută de art. 115 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., reclamanta având posibilitatea să introducă cererea de chemare în judecată şi la instanţa în a cărei circumscripţie s-a produs riscul asigurat, chiar dacă reclamanta acţionează în baza unui contract de cesiune de creanţă.

În concluzie, având în vedere că Judecătoria Timişoara nu avea posibilitatea de a declina competenţa de soluţionare a cererii, aceasta fiind competentă conform art. 115 alin. (1) C. proc. civ., instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Judecătoria Timişoara competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că instanţele, respectiv Judecătoria Timişoara şi Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Niciuna din instanţele aflate în conflict nu se consideră competentă din punct de vedere teritorial să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Înalta Curte reţine că instanţele au fost învestite cu un litigiu având ca obiect pretenţii, reclamanta A. S.R.L a solicitat instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa să dispună obligarea pârâtei B. S.A. Lyon - Sucursala Bucureşti la plata sumei de 1.234,63 RON, cu titlu de pretenţii, reprezentând diferenţă despăgubire cuvenită conform dosarului de daună nr. x, obligarea pârâtei la plata sumei 370,38 RON cu titlu de penalităţi de întârziere prevăzute de art. 21 alin 5 din Legea nr. 132/2017 aferente sumei de 1234.63 RON, calculate de la data de 03.09.2022, data scadenţei, pana la data de 31.01.2023, precum şi în continuare până la data plăţii integrale a debitului principal şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Regula generală de drept comun, în materia competenţei teritoriale este instituită de art. 107 C. proc. civ., care prevede că:

"Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel."

În cauză, dat fiind obiectul cauzei dedus judecăţii, competenţa teritorială se determină şi potrivit dispoziţiilor art. 115 alin. (1) C. proc. civ., care instituie o competenţă teritorială alternativă, respectiv:

"În materie de asigurare, cererea privitoare la despăgubiri se va putea face şi la instanţa în circumscripţia căreia se află: 1. domiciliul sau sediul asiguratului; 2. bunurile asigurate; 3. locul unde s-a produs riscul asigurat."

Se constată astfel că, faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, acesteia nu-i sunt incidente numai dispoziţiile art. 107 C. proc. civ., care reglementează regula generală de competenţă teritorială, ci şi prevederile art. 115 alin. (1) C. proc. civ.. Totodată, potrivit art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.

Aşa fiind, Înalta Curte reţine că în cauză este incidentă norma de competenţă prevăzută de art. 115 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., reclamanta având posibilitatea să introducă cererea de chemare în judecată şi la instanţa în a cărei circumscripţie s-a produs riscul asigurat, respectiv Judecătoria Timişoara.

Totodată, deşi cererea de chemare în judecată a fost formulată în baza unui contract de cesiune de creanţă, instanţa supremă reţine că prin intermediul cesiunii, reclamanta a dobândit toate drepturile pe care pe care cedentul le avea în legătură cu creanţa cedată, inclusiv dreptul la acţiune, care este însoţit şi de dreptul de a beneficia de regulile de competenţă teritorială alternativă prevăzute pentru litigiile ce izvorăsc din raporturi de asigurare, conform art. 1568 alin. (1) C. civ., potrivit cu care:

"Cesiunea de creanţă transferă cesionarului: a) toate drepturile pe care cedentul le are în legătură cu creanţa cedată; b)drepturile de garanţie şi toate celelalte accesorii ale creanţei cedate."

Pe cale de consecinţă, date fiind dispoziţiile art. 115, alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. şi cele ale art. 116 din acelaşi Cod, rezultă că prin sesizarea Judecătoriei Timişoara, reclamanta şi-a exercitat dreptul de alegere a instanţei competente.

În consecinţă, în raport de considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, în speţă, competenţa de soluţionare a cauzei revine Judecătoriei Timişoara, aşa încât, cu aplicarea prevederile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 decembrie 2023.