Territorial jurisdiction for labor claims against a court as defendant under the impartiality transfer rules of Art. 127 CPC
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (ICCJ) resolved a negative conflict of jurisdiction by assigning territorial competence to the Tribunal of Mureş, which must now adjudicate the pending labor dispute. The underlying case involves claims by auxiliary legal staff of a district court for salary recalculation and unpaid wage differences, alleging discrimination in classification compared to personnel at national prosecution and detention institutions. The initial trial court declined jurisdiction on grounds of impartiality, referring the case to the defendant's home tribunal; the latter then declined jurisdiction back to the first court, arguing that the defendant status of a court institution triggered a mandatory transfer to an adjacent appeal court's district to ensure objective impartiality. Relying on Article 127(2) and (2¹) of the Code of Civil Procedure, as interpreted by Constitutional Court Decision no. 290/2018, the ICCJ determined that when a court acts as a party, the case may be filed with a court of the same grade in an adjacent court of appeal's jurisdiction, thereby affirming the competence of the Tribunal of Mureş.
Legislator headnote
AI generatedart. 135 alin. (1) C. proc. civ, art. 127 C. proc. civ, art. 135 alin. (4) C. proc. civ; Territorial jurisdiction for labor claims against a court as defendant under the impartiality transfer rules of Art. 127 CPC: Instanţa a reţinut că cel mai important scop al dispoziţiilor prevăzute de art. 127 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ. este înlăturarea oricărei suspiciuni de soluţionare părtinitoare a cauzei, din pricina calităţii părţii. A mai arătat instanţa că de aici decurge şi caracterul necompetenţei în această situaţie, care este una de ordine publică, valoarea socială ocrotită fiind asigurarea prestigiului justiţiei.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 6 decembrie 2023
Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 04.04.2023 pe rolul Tribunalului Mureş reclamanţii A., B., C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Bacău şi Tribunalul Neamţ, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună: să se recunoască starea de discriminare în care ne aflăm din punct de vedere salarial în raport cu alţi angajaţi din sistemul bugetar, în speţă prin comparaţie cu personalul auxiliar de specialitate şi conex din cadrul D.N.A. şi D.I.I.C.O.T., şi, pe cale de consecinţă, să se dispună recalcularea indemnizaţiei de încadrare brute lunare şi a celorlalte drepturi aferente salariilor individuale ale fiecăruia dintre reclamanţi, conform Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, începând data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 27/2006 şi în continuare, şi după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2007 cu luarea în considerare a coeficientului de multiplicare corespunzător avut în vedere la calculul indemnizaţiilor de încadrare brute lunare şi a celorlalte drepturi salariate eferente ale personalului auxiliar de specialitate şi conex din cadrul D.N.A şi D.I.I.C.O.T., aşa cum au fost prevăzute de O.U.G, nr. 27/2006;să se dispună repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispoziţiilor legale, prejudiciu reprezentat de diferenţa salariată rezultată dintre indemnizaţia de încadrare calculată potrivit modalităţii de calcul arătată la punctul I şi indemnizaţia de încadrare plătită efectiv (inclusiv după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017), de la date naşterii/recunoaşterii dreptului, respectiv 01 august 2016, şi până la plata efectivă a noii indemnizaţii de încadrare, prejudiciu creat prin neacordarea drepturilor de care ar fi trebuit să beneficiază; să se dispună obligarea pârâţilor Curtea de Apel Bacău şi Tribunalul Neamţ la plata, respectiv la alocarea fondurilor necesare plăţii diferenţelor băneşti corespunzătoare, aferente diferenţei dintre venitul Ia care suntem îndreptăţiţi pentru fiecare lună şi venitul efectiv plătit începând cu data naşterii/recunoaşterii dreptului, respectiv 01 august 2016, la zi şi în continuare; să se dispună actualizarea sumelor stabilite mai sus cu indicele de inflaţie stabilit de Institutul Naţional de Statistică şi prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligaţii de plată privind diferenţele de drepturi salariale, calculate începând cu data scadenţei plăţii sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate subsemnaţilor reclamanţi până Ia plata efectivă a sumelor cuvenite solicitate anterior.
Prin întâmpinare formulată de Curtea de Apel Bacău s-a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.
Prin sentinţa civilă nr. 845/2023 din 28 iunie 2023, Tribunalul Mureş a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocate din oficiu şi a declinat judecarea cauzei, în favoarea Tribunalului Neamţ.
În esenţă, Tribunalul Mureş a reţinut că reclamanţii au introdus cererea de chemare în judecată la Tribunalul Mureş, aceştia având calitatea de personal conex în cadrul Judecătoriei Târgu Neamţ şi solicită obligarea angajatorului, la plata unor drepturi salariale.
Instanţa a reţinut că cel mai important scop al dispoziţiilor prevăzute de art. 127 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ. este înlăturarea oricărei suspiciuni de soluţionare părtinitoare a cauzei, din pricina calităţii părţii. A mai arătat instanţa că de aici decurge şi caracterul necompetenţei în această situaţie, care este una de ordine publică, valoarea socială ocrotită fiind asigurarea prestigiului justiţiei.
Cum reclamanţii nu îşi desfăşoară efectiv activitatea în cadrul instanţei competente să se pronunţe asupra unui litigiu de muncă declanşat de reclamanţi, Tribunalul Mureş a reţinut că nu sunt incidente prevederile art. 127 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ. şi cu atât mai puţin pentru reclamanţii care nu deţin funcţii de judecător, procuror sau grefier. Astfel, prezenta cerere este de competenţa instanţei în a cărei circumscripţie reclamanţii au domiciliul potrivit art. 269 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 53/2003.
Prin urmare, Tribunalul Mureş a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamţ.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Neamţ sub acelaşi număr de dosar.
Prin sentinţa civilă nr. 979 din 30 octombrie 2023, instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Neamţ, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureş, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că deşi reclamanţii, au funcţia de aprod şi de şofer la Judecătoria Târgu-Neamţ şi nu pot invoca prevederile art. 127 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., însă potrivit art. 127 alin. (2)1 " (2^1) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz." Or, aceasta este situaţia în speţă, Tribunalul Neamţ competent să soluţioneze cauza are el însuşi calitatea de pârât, reclamanţii fiind deci îndreptăţiţi să se adreseze Tribunalului Mureş, din circumscripţia Curţii de apel învecinate, în acord cu prevederile art. 127 alin. (2) şi (2)1.
În consecinţă, Tribunalul Neamţ a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureş.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Mureş competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.
Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că instanţele, respectiv Tribunalul Mureş şi Tribunalul Neamţ, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.
Niciuna din instanţele aflate în conflict nu se consideră competentă din punct de vedere teritorial să judece cererea cu care a fost sesizată.
Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.
Înalta Curte reţine că instanţele au fost învestite cu o cerere de chemare în judecată având ca obiect un litigiu de muncă, respectiv drepturi salariale, solicitate de reclamanţi, în calitate de personal conex în cadrul Judecătoriei Târgu Neamţ.
Pentru a determina competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, instanţa supremă va avea în vedere dispoziţiile art. 127 alin. (2) şi alin. (2)1 C. proc. civ., dispoziţii legale care reglementează competenţa facultativă de soluţionare a litigiilor în care părţile au calitatea de judecător sau de instanţă de judecată, fie că sunt reclamanţi sau pârâţi.
În conformitate cu aceste dispoziţii legale, în cazul cererii introduse de către un judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau împotriva unei instanţe de judecată, competenţa de soluţionare aparţine uneia dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.
Astfel cum a statuat Curtea Constituţională în considerentele Deciziei nr. 290 din 26 aprilie 2018, "competenţa facultativă are caracter de noutate în legislaţia procesual civilă, neregăsindu-se în C. proc. civ. din 1865. Prin reglementarea acesteia s-a urmărit crearea unui mecanism mai simplu, mai eficient şi mai energic decât cel al strămutării procesului, legea creând un drept al părţii de a proceda la alegerea unei alte instanţe pentru soluţionarea cauzei, fără să mai fie necesară sesizarea unei instanţe superioare spre a se pronunţa asupra cererii de strămutare. Prevederile art. 127 C. proc. civ. au drept scop asigurarea climatului de imparţialitate şi de obiectivitate necesar soluţionării cauzelor în conformitate cu exigenţele art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul părţii la "o instanţă independentă şi imparţială".
Prin dispozitivul aceleiaşi decizii a Curţii Constituţionale s-a stabilit că dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. sunt constituţionale în măsura în care privesc şi instanţa de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă, soluţie care a fost reflectată în alin. (2)1 al art. 127 din acelaşi cod, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018.
În prezenta cauză, în calitate de pârât a fost chemat Tribunalul Neamţ, instanţă din cadrul Curţii de Apel Bacău, în a cărei circumscripţie funcţionează Tribunalul Neamţ, competent să soluţioneze litigiul, astfel că instanţa competentă să judece cauza se stabileşte în raport de noţiunea extinsă pe care Curtea Constituţională a dat-o sintagmei de judecător din art. 127 C. proc. civ., incluzând şi instanţa de judecată, în scopul asigurării imparţialităţii obiective.
În temeiul textelor de lege mai sus menţionate, competenţa teritorială de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Mureş, instanţă judecătorească de acelaşi grad cu Tribunalul Neamţ, aflată în circumscripţia Curţii de Apel Târgu-Mureş, învecinată Curţii de Apel Bacău.
Aşa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureş, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureş.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 decembrie 2023.