Limitations of cassation review: rejection of omission of cassation grounds where appeal court intentionally excluded unreasonableness critiques from cassation scope

Şedinţa publică din data de 05 decembrie 2023

Deliberând asupra contestaţiei în anulare, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la 10.10.2013, sub nr. x/2013, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâtele B. S.A. şi C. S.A., solicitând instanţei să dispună:

1. rezilierea contractului de credit nr. x/11.08.2010 şi a convenţiei de garantare nr. 669A/11.08.2010, din culpa pârâtelor;

2. obligarea pârâtelor la plata sumei de 97.739.020,08 RON, reprezentând prejudiciul cauzat prin neexecutarea culpabilă a obligaţiilor asumate prin contractul de credit nr. x/11.08.2010, compus din:

- suma de 3.105.784,08 RON (echivalentul a 699.500,92 euro), reprezentând suma care trebuia trasă de reclamantă;

- suma de 72.433.236 RON, reprezentând beneficiul nerealizat (inclusiv cheltuielile efectuate pe perioada derulării contractului, cauzate de tergiversările nejustificate a cererilor de tragere din credit), care va fi cuantificat ca urmare a analizării documentaţiei de acordare a creditului şi a expertizării acesteia;

- suma de 22.200.000 RON (echivalentul a 5.000.000 euro), reprezentând pierderea suferită de reclamantă, raportat la contractul de finanţare cu Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (A.P.D.R.P.).

La 17 septembrie 2015, intervenienta D., în contradictoriu cu reclamanta A. S.R.L. şi pârâtele B. S.A. şi C. S.A., a depus cerere de intervenţie, prin care a solicitat admiterea în principiu a cererii de intervenţie şi rezilierea contractului de credit de investiţii nr. x/11.08.2010 şi a convenţiei de garantare nr. 699/11.08.2010 din culpa pârâtelor B. S.A. şi C. S.A., obligarea pârâtelor la plata către A. S.R.L. a sumei de 108.311.942,05 RON, reprezentând prejudiciul cauzat prin neexecutarea culpabilă a obligaţiilor asumate prin contractul de credit nr. x/11.08.2010, compus din:

- suma de 2.937.904,07 RON (echivalentul a 699,500,97 euro), reprezentând suma care trebuie trasă de A. S.R.L.;

- suma de 83.274.537,98 RON (respectiv 78.782.405 RON plus 4.492.132,98 RON), reprezentând beneficiul nerealizat (inclusiv cheltuielile efectuate pe perioada derulării contractului cauzate de tergiversările nejustificate a cererilor de tragere din credit);

- suma de 22.099.500 RON, reprezentând pierderea suferită de A. S.R.L. raportat la contractul de finanţare cu Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (A.P.D.R.P.), precum şi obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 7250 din 18 decembrie 2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis acţiunea, astfel cum a fost formulată şi precizată de reclamanta A. S.R.L., prin administrator special E. (administrator judiciar F.), în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. şi C. S.A.; a admis cererea de intervenţie principală formulată de intervenienta D.; a dispus rezilierea contractului de credit nr. x/11.08.2010 şi a convenţiei de garantare nr. 669A/11.08.2010; a obligat pârâtele, în solidar, la plata sumei de 108.311.942,05 RON, contravaloare prejudiciu cauzat reclamantei pentru neexecutarea contractului x/11.08.2010 şi la plata sumei de 4.500 RON, cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 274/Ap din 10 martie 2021, Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă a respins apelul declarat de pârâta B. S.A. Bucureşti împotriva încheierilor de şedinţă din 28.02.2014, din 09.03.2015, din 02.11.2015 şi din 09.03.2015; a admis apelul declarat de pârâtele B. S.A. Bucureşti şi C. S.A. Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 7250 din 18 decembrie 2015 a Tribunalului Bucureşti şi apelul declarat de pârâta C. S.A. împotriva încheierii din camera de consiliu din 28.03.2016, care au fost schimbate, în sensul că: -

- a fost respinsă ca nefondată acţiunea formulată şi precizată de reclamanta A. S.R.L. Piteşti, în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. Bucureşti şi C. S.A. Bucureşti;

- a fost respinsă, ca nefondată, cererea de intervenţie formulată de intervenienta D.;

- a fost înlăturată din cuprinsul încheierii din camera de consiliu din 28.03.2016 menţiunea privind completarea paragrafului 5 al minutei sentinţei civile nr. 7250 din 18 decembrie 2015 a Tribunalului Bucureşti şi

- au fost obligate intimata-reclamantă şi intimata-intervenientă la plata sumei de 543.427 RON, cheltuieli de judecată, efectuate de apelanta C. S.A., constând în taxă judiciară de timbru;

- au fost respinse restul pretenţiilor apelantei C. S.A., reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în apel, ca neîntemeiate.

În ce priveşte cheltuielile procesuale constând în taxa judiciară de timbru datorată de intervenientă, pentru care a beneficiat de scutire, instanţa de apel a dispus în sensul că acestea rămân în sarcina statului iar, pe de altă parte, a luat act de împrejurarea că apelanta B. S.A. Bucureşti urmează a solicita cheltuielile de judecată efectuate în primă instanţă şi în apel, pe cale separată.

Reclamanta A. S.R.L. - în insolvenţă, prin E., în calitate de administrator special, cu avizarea administratorului judiciar, şi intervenienta D. au formulat recurs împotriva încheierii de şedinţă din 29.03.2017, a încheierii de şedinţă din 28.10.2020 şi a deciziei civile nr. 274/Ap din 10 martie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă, iar pârâta B. S.A. a formulat recurs incident împotriva considerentelor aceleiaşi decizii.

Prin decizia nr. 453 din 01 martie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins, ca nefondate, atât recursurile principale declarate de recurenta-reclamantă A. S.R.L. - în insolvenţă, prin E., în calitate de administrator special, şi de intervenienta D., cât şi recursul incident declarat de recurenta-pârâtă B. S.A.

Împotriva deciziei instanţei supreme intervenienta D. a formulat contestaţie în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., solicitând admiterea contestaţiei în anulare şi, în temeiul art. 508 alin. (3) din acelaşi cod, anularea deciziei atacate iar, în rejudecare, admiterea recursului astfel cum acesta a fost formulat, cu obligarea intimatelor B. S.A. şi C. S.A. la plata cheltuielilor de judecată.

În susţinerea contestaţiei în anulare autoarea căii de atac a invocat omisiunea instanţei de recurs de a cerceta motivele de casare întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ. cu referire la:

- nelegalitatea încheierii prin care a fost respinsă excepţia tardivităţii apelului declarat de C., sub aspectul încălcării de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 468 alin. (1) C. proc. civ. (motiv întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.);

- faptul că decizia instanţei de apel nu cuprinde considerentele pe care se întemeiază, în sensul că nu s-a pronunţat cu privire la expertizele judiciare administrate în cauză;

- faptul că decizia din apel cuprinde motive contradictorii, în ce priveşte raţionamentul conform căruia C. a acţionat, pe de o parte, ca administrator al garanţiei suverane a Statului român, iar pe de altă parte, ca emitent în nume propriu al unei garanţii bancare autonome, (motiv întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.);

- greşita aplicare a legii sub aspectul naturii răspunderii părţilor - încălcarea art. 42 alin. (1) şi (2) Codul comercial şi a formei de vinovăţie cerute pentru atragerea răspunderii contractuale, art. 998-999 şi 1082 C. civ. de la 1864 (motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.).

Contestatoarea a mai susţinut că instanţa de recurs a pronunţat o hotărâre cu încălcarea principiului disponibilităţii, întrucât a lăsat necercetate motivele de recurs, reţinând că acestea vizează parţial critici de netemeinicie deşi, prin încheierea interlocutorie din 07.12.2022, respingând excepţia nulităţii recursurilor şi admiţându-le în principiu, a apreciat că cele patru motive de recurs invocate de aceasta se încadrau în cele prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Intimata C. S.A. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei în anulare ca nefondată.

Intimata B. S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea, ca neîntemeiată, a contestaţiei în anulare şi obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată.

Intimata A. S.R.L. - în insolvenţă - nu a depus întâmpinare dar a depus concluzii scrise în susţinerea temeiniciei contestaţiei în anulare promovată de contestatoare.

Analizând contestaţia în anulare formulată, prin prisma motivelor invocate şi a temeiurilor de drept indicate, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând a fi respinsă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte reaminteşte că, asemenea recursului şi revizuirii, contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, ce poate fi promovată numai pentru motivele expres prevăzute de lege, care sunt de strictă interpretare.

Pe această cale nu pot fi puse în discuţie probleme de fond ori săvârşirea unor greşeli de judecată de către instanţa de recurs, oricare ar fi natura lor.

Astfel, dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. prevăd următoarele:

"hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când: (...) instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen".

Pentru o apreciere completă a acestui motiv de contestaţie în anulare este necesar să se facă distincţie între motivele de nelegalitate şi argumente, căci textul legal are în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele de casare invocate de recurent dintre cele prevăzute expres şi limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., iar nu argumente de fapt sau de drept indicate de parte, care, oricât de amplu ar fi dezvoltate, sunt subsumate întotdeauna motivului de casare pre care se sprijină.

Pe de altă parte, pe calea contestaţiei în anulare, întemeiată acest motiv, nu poate fi cenzurat modul în care instanţa de recurs a analizat motivele de casare, respectiv temeinicia argumentelor pentru care le-a apreciat nefondate, căci această cale extraordinară de atac este un remediu procedural pentru greşeli săvârşite în legătură cu aspectele formale ale judecăţii în recurs, iar nu un mijloc de control judiciar asupra legalităţii deciziei din recurs.

Prin contestaţia în anulare, contestatoarea a criticat omisiunea instanţei de recurs de a se pronunţa asupra motivelor de casare întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ. prin care a pretins nelegalitatea hotărârii recurate, critici ce au fost deja prezentate supra.

Înalta Curte reţine că niciuna dintre criticile formulate pe calea contestaţiei în anulare nu poate fi primită întrucât, în realitate, toate motivele invocate în recurs au fost examinate, unele dintre ele fiind apreciate a fi nefondate iar o parte dintre ele fiind în mod intenţionat şi voluntar omise de la analiză întrucât s-a constatat că ele reprezintă motive de netemeinicie ce nu pot face obiect de examinare în recurs.

Prin urmare, alegaţiile contestatoarei potrivit căreia această modalitate de soluţionare a recursului echivalează cu nesoluţionarea căii de atac, este nefondată, întrucât instanţa a procedat la fiecărui motiv de recurs dându-i o dezlegare prin raportare la normele de drept procesual incidente. Faptul că o parte din motivele invocate de către recurentă nu au fost analizate pe fond, întrucât s-au dovedit a fi critici de netemeinicie, ce nu pot primi o analiză în calea extraordinară de atac a recursului, nu poate conduce la concluzia omisiunii de a cerceta vreunul din motivele de casare, în sensul art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte subliniază că art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ. are în vedere situaţiile în care instanţa de recurs a omis involuntar a cerceta vreunul din motivele de casare invocate în termen, iar nu şi ipotezele în care motivele de casare au fost examinate de către instanţa de recurs care însă le-a repudiat pentru că le-a găsit nefondate, ori a renunţat intenţionat a le cerceta întrucât a constatat că ele nu se circumscriu limitelor şi exigenţelor impuse de specificul căii extraordinare de atac a recursului.

Nici împrejurarea că recursul a fost declarat admisibil în principiu, nu presupune că toate motivele invocate prin cererea de recurs au fost apreciate, la acel moment al analizei judiciare, a fi critici de nelegalitate ce se circumscriu toate exigenţelor art. 483 şi art. 488 din C. proc. civ., cu consecinţa obligativităţii examinării lor pe fond de către instanţa de recurs. Dimpotrivă, este suficient ca un singur motiv, dintr-un ansamblu de motive invocate prin cererea de recurs, să fie apreciat a satisface exigenţa de "critică de nelegalitate încadrabilă în art. 488 pct. 1 - 8 C. proc. civ.," pentru ca recursul să fie declarat admisibil în urma examinării admisibilităţii sale de principiu.

În acest sens, se cuvine a se reaminti că, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5)-(7) C. proc. civ., forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, procedura examinării admisibilităţii recursului în completul de filtru vizează aspecte pur formale, care nu presupun analiza motivelor de recurs invocate de parte, ci doar aspecte ce ţin de legalitatea declarării recursului, îndeplinirea condiţiilor de formă prevăzute de art. 486 C. proc. civ., precum şi respectarea termenului de declarare a căii de atac.

Prin urmare, raportat la dispoziţiile ce reglementează procedura examinării admisibilităţii recursului în completul de filtru, cu referire strictă la aspectele ce ţin de motivarea recursului, instanţa de recurs poate, fie să anuleze calea de atac, în situaţia în careea este nemotivată sau toate motivele de casare invocate şi dezvoltarea acestora nu se încadrează în cele prevăzute de legiuitor la art. 488 C. proc. civ., fie, dacă cel puţin un motiv invocat prin cererea de recurs satisface exigenţele legale, să pronunţe o încheiere de admitere în principiu a recursului şi să fixeze termen de judecată pe fond, cu citarea părţilor.

Cum legiuitorul nu a prevăzut o soluţie de anulare parţială a recursului, pentru situaţia în care doar o parte dintre motivele de casare ar putea fi încadrate în cazurile prevăzute de art. 488 C. proc. civ., în mod judicios a dispus instanţa de recurs, în sensul admiterii în principiu a recursurilor declarate în cauză, fixând termen de soluţionare pe fond, cu citarea părţilor, soluţia fiind impusă şi de obligativitatea soluţionării în mod unitar a căii de atac, printr-o singură decizie.

Într-o atare ipoteză, identificată şi în speţa de faţă, declararea admisibilităţii de principiu a recursului face posibilă examinarea, în condiţii de oralitate, publicitate şi contradictorialitate, doar a acelora dintre motivele din cererea de recurs cu privire la care, în procedura de filtru, s-a constatat că ele îndeplinesc exigenţa de a fi critici de nelegalitate, în timp ce toate celelalte motive, care nu întrunesc această cerinţă, vor rămâne neanalizate, o astfel de omisiune voluntară din partea instanţei de recurs nedeschizând calea contestaţiei în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ.

Procedând la verificarea deciziei atacate, în limitele impuse de art. 503 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte constată că motivarea hotărârii judecătoreşti atacate conţine o amplă analiză a motivelor şi argumentelor subsumate de contestatoarea-recurentă art. 488 C. proc. civ.

Astfel, se observă că instanţa de recurs a răspuns criticilor întemeiate de recurentă pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., vizând pretinsa nelegalitate a încheierii prin care a fost respinsă excepţia tardivităţii apelului declarat de C., şi a reţinut că argumentele vizează modul în care instanţa de control a interpretat dovezile aflate la dosarul cauzei şi nu încălcarea de către instanţa de apel a normei de procedură reglementate de legiuitor la art. 468 alin. (1) C. proc. civ., apreciind că susţinerile recurentei reprezintă critici de netemeinicie, ce ţin de modul de apreciere a stării de fapt, incompatibile cu specificul şi limitele căii extraordinare de atac a recursului.

De asemenea, se constată că s-au analizat şi s-a răspuns şi criticilor întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., instanţa de recurs reţinând că nu poate cenzura modul în care instanţa de apel a înţeles să valorifice probele administrate în cauză, fiind redat de o manieră convingătoare raţionamentul juridic al instanţei de control. Tototdată, instanţa de recurs a subliniat că nu se poate reţine existenţa unor motive contradictorii în hotărârea atacată, pentru simplul motiv că instanţa de apel a concluzionat că C. a acţionat doar în nume propriu iar nu şi în numele şi în contul Statului Român. În plus, instanţa de recurs a subliniat că setul de argumente, cu care a încercat recurenta să combată concluzia instanţei de apel, vizează starea de fapt, adică aspecte de netemeinicie, neputând face, aşadar, obiect de analiză în recurs. A mai menţionat instanţa de recurs că nu se poate reţine faptul că instanţa de apel ar fi conferit aplicabilitate reglementărilor Publicaţiei nr. 758 ICC Paris întrucât, prin trimiterea la acestea a urmărit să evidenţieze caracterele scrisorii de garanţie bancară, expunând, cu caracter exemplificativ, argumente teoretice privind utilizarea scrisorilor de garanţie.

Din considerentele hotărârii instanţei de recurs se deduce că ceea ce s-a invocat pe calea recursului nu au fost critici care să conducă la dovedirea nemotivării sau a insuficientei motivări a hotărârii din apel, ci nemulţumirea recurentei fată de modul în care instanţa de control a motivat soluţia pronuntaţă, mare parte din criticile menţionate în memoriul de recurs vizând aprecierea materialului probatoriu şi temeinicia soluţiei adoptate de instanţele de fond.

Astfel, deşi se invocă dispoziţiile art. 503 C. proc. civ., contestatoarea reia analiza considerentelor deciziei din apel prin prisma motivelor de recurs, exprimându-şi, în realitate, nemulţumirea faţă de conţinutul argumentelor instanţei de recurs care şi-a stabilit, astfel, limitele judecăţii în calea extraordinară de atac. Or, instanţa sesizată cu contestaţia în anulare nu este îndreptăţită să cenzureze argumente care fundamentează decizia contestată, în această situaţie nefiind cazul unei omisiuni a cercetării vreunui motiv de recurs.

Raţiunea anulării deciziei instanţei de recurs, în situaţia admiterii contestaţiei în anulare întemeiate pe art. 503 C. proc. civ., este aceea de a sancţiona incompleta soluţionare a căii de atac a recursului, iar nu reaprecierea considerentelor, cum pretinde contestatoarea.

Din această perspectivă, Înalta Curte reţine că, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, s-a statuat că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluţionat definitiv şi irevocabil, numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei. Contestaţia în anulare nu poate avea semnificaţia unui "apel-recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative. O cale extraordinară de atac nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanţa a cărei hotărâre este atacată a apreciat greşit probele sau a aplicat greşit legea, în absenţa unui "defect fundamental". De asemenea, Curtea a subliniat permanent că principiul securităţii raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, iar posibilitatea de desfiinţare a unei hotărâri definitive şi irevocabile afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenţie (Cauza Mitrea vs. România, 26105/03 Hotărârea din 29 iulie 2008).

Contestatoarea a mai criticat decizia atacată şi din perspectiva faptului că instanţa de recurs nu ar fi analizat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., lăsând nesoluţionat motivul privind încălcarea/aplicarea greşită a legii de către instanţa de apel referitoare la natura răspunderii părţilor, forma de vinovăţie cerută pentru atragerea răspunderii contractuale, respectiv caracterul independent al actelor juridice deduse judecăţii/lipsa unei legături de accesorialitate între scrisoarea de garanţie şi contractul de credit.

În privinţa acestei critici, se constată că, pe de o parte, instanţa de recurs a reţinut că argumentele vizează situaţia de fapt, fiind făcute trimiteri la dispoziţiile contractuale şi la modul de interpretare a acestora, la încălcarea de către pârâte a procesului-verbal nr. x/19.07.2012, reprezentând, aşadar, critici de netemeinicie prin care se tinde la o devoluare a fondului cauzei, incompatibil cu calea extraordinară a recursului, iar pe de altă parte, că invocarea dispoziţiilor art. 107 şi 108 din TFUE, a Legii nr. 96/2000, a H.G. nr. 534/2007, respectiv a O.U.G. nr. 64/2007 nu poate fi primită spre examinare sub motivul că a fost formulată omisso medio, fiind incidente prevederile art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

Prin urmare, şi această susţinere este nefondată deoarece instanţa de recurs a luat în analiză şi acest motiv de recurs şi a constatat, sub un prim aspect, faptul că, în realitate, motivul de recurs nu conţine critici de nelegalitate ci o solicitare de reapreciere a raporturilor juridice, cu consecinţa reaprecierii asupra probatoriului şi o rejudecare a cauzei iar, sub un alt aspect, cu privire la incidenţa dispoziţiilor precitate, faptul că acestea au fost invocate omisso medio (direct în recurs), cu nerespectarea dispoziţiilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ., sens în care a apreciat că nu pot fi primite.

Ca atare, contrar susţinerilor contestatoarei, instanţa de recurs, cu respectarea principiului disponibilităţii şi al contradictorialităţii, a cercetat toate motivele de casare invocate, pronunţându-se în limitele învestirii sale şi în limitele permise de dispoziţiile procedurale care configurează regimul juridic al recursului - cale extraordinară de atac, prin aprecierea punctuală a acestora. Împrejurarea că, în urma analizei efectuate, a ajuns la concluzia că o parte din motive nu pot fi cercetate întrucât nu întrunesc cerinţa de a fi critici de nelegalitate, concluzie care o nemulţumeşte pe contestatoare, nu echivalează cu omisiunea de a cerceta motivele de recurs, ipoteză la care se referă temeiul de drept invocat în susţinerea contestaţiei în anulare deduse judecăţii.

Prin exercitarea căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare pentru motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. nu poate fi cenzurat modul în care instanţa de recurs, analizând motivul de casare, a înţeles să răspundă acestuia, întrucât ţine de esenţa judecăţii, concluzia contrară ar presupune că, pe calea contestaţiei în anulare, s-ar putea urmări şi corectarea unor greşeli de judecată, iar nu doar a erorilor în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, ceea ce nu poate fi admis.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că motivul invocat în cuprinsul contestaţiei în anulare nu se circumscrie ipotezelor normelor legale invocate care reglementează această cale de atac, ceea ce constituie un impediment de ordin legal în examinarea pe fond a aspectelor puse în discuţie de către contestatoarea D. privind nelegalitatea deciziei nr. 453 din 1 martie 2023, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2013, o va respinge, ca nefondată.

În ce priveşte cererea intimatei B. S.A. de obligare a contestaoarei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând servicii de asistenţă juridică, Înalta Curte constată că înscrisurile aflate la filele x din Vol. I al dosarului de recurs atestă efectuarea de către aceasta a cheltuielilor de judecată, în cuantum de 11.829,79 RON.

Faţă de soluţia de respingere, ca nefondată, a contestaţiei în anulare, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga contestatoarea D. la plata către intimata B. S.A. a sumei de 11.829,79 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat, astfel cum rezultă din extrasul de cont din 03.11.2023.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea D. împotriva deciziei nr. 453 din 1 martie 2023, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Obligă contestatoarea D. la plata către intimatul B. S.A. a sumei de 11.829,79 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 05 decembrie 2023.