Labor dispute jurisdiction conflict resolved in favor of the workplace court

Şedinţa publică din data de 23 noiembrie 2023

Asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale la data de 07.10.2022, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, solicitând instanţei ca, prin hotărârea care o va pronunţa, să dispună repunerea sa în termenul de prescripţie şi obligarea pârâtului la plata către reclamant a drepturilor în valută reglementate de art. 1 alin. (1) şi art. 3 din H.G. nr. 1086/2004, cu modificările şi completările ulterioare din H.G. nr. S/639/18.06.2008, pentru perioadele în care a servit în misiunile din Republica Democrată Congo în perioadele 12.07.2004-16.10.2004 şi 05.03.2008-04.03.2008, sume ce se vor actualiza cu rata inflaţiei calculată de la data scadenţei şi până la data plăţii efective; a mai solicitat obligarea pârâtului la plata unor daune-interese, reprezentând echivalentul dobânzii legale calculate pentru fiecare sumă în parte de la data scadenţei şi până la data plăţii efective, pentru neplata obligaţiilor aferente petitului 1, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 2872/12.05.2023, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

Pentru a pronunţa astfel, a evocat prevederile art. 269 alin. (1) şi (2) din Codul muncii şi ale art. 210 din Legea nr. 62/2011 şi a reţinut că domiciliul reclamantului se află în raza judeţului Dolj, subliniind că acesta nu a făcut dovada schimbării domiciliului sau reşedinţei şi nici a locului de muncă în municipiul Bucureşti, şi că adeverinţa eliberată de U.M. 02515 nu face dovada locului de muncă în municipiul Bucureşti la data sesizării instanţei, aceasta fiind eliberată ulterior.

Prin sentinţa nr. 2079/19.10.2023, Tribunalul Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale; a constatat ivit conflict negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Pentru a pronunţa astfel, a reţinut incidenţa art. 25 C. proc. civ., coroborat cu art. 210 din Legea nr. 62/2011, în vigoare la data formulării acţiunii, care completa art. 269 alin. (2) din Codul muncii, precum şi faptul că la data sesizării instanţei locul de muncă al reclamantului se afla în municipiul Bucureşti, acesta fiind încadrat la U.M. 02515 I Bucureşti, pe o perioadă nedeterminată.

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea litigiului, Înalta Curte reţine următoarele:

Instanţa a fost învestită cu o cerere prin care reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, solicitând repunerea în termenul de prescripţie şi obligarea pârâtului la plata către reclamant a drepturilor în valută reglementate de H.G. nr. 1086/2004, cu modificările şi completările ulterioare aduse prin H.G. nr. S/639/18.06.2008, sume ce se vor actualiza cu rata inflaţiei calculată de la data scadenţei şi până la data plăţii efective, precum şi la plata de daune-interese.

Potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul, iar potrivit art. 216 din aceeaşi lege, dispoziţiile referitoare la procedura de soluţionare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ.

Conform art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.

Din coroborarea textelor legale mai sus enunţate rezultă că în materia conflictelor de muncă competenţă teritorială este alternativă, respectiv fie cea de la locul unde reclamantul îşi are domiciliul, fie cea de la locul său de muncă, acesta având alegerea între instanţele deopotrivă competente, opţiune care se manifestă prin învestirea uneia dintre instanţe.

Reclamantul A. a ales să introducă cererea de chemare în judecată pe rolul Tribunalului Bucureşti, instanţă în a cărei rază teritorială se află locul său de muncă, (de vreme ce sediul unităţii militare la care este angajat se află în Bucureşti), în conformitate cu art. 210 din Legea nr. 62/2011.

Aşadar, cum reclamantul, la data sesizării instanţei, avea locul de muncă în municipiul Bucureşti, acesta a ales să sesizeze Tribunalul Bucureşti, iar faţă de această opţiune procesuală exprimată, Înalta Curte constată că Tribunalului Bucureşti îi revine competenţa de soluţionare a cauzei, în temeiul art. 210 din Legea nr. 62/2011, coroborat cu art. 116 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 noiembrie 2023.