Recognition of Belarusian court judgment blocked under EU sanctions; appeal rejected as unfounded.

Şedinţa publică din data de 23 noiembrie 2023

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 28.12.2020, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să recunoască hotărârea judecătorească pronunţată de Curtea de Apel Economica din Regiunea Minsk la data de 14.02.2019, în dosarul nr. x/2018, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 280/16.02.2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei.

Împotriva acestei sentinţe civile, reclamanta a declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 867/30.05.2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs, solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel.

În motivare, recurenta a susţinut că hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, invocând astfel motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În argumentarea incidenţei acestui motiv de recurs, recurenta a susţinut că instanţa de apel a aplicat în mod nelegal Regulamentul (CE) nr. 765/2006, cu nerespectarea normelor de ordin procedural.

În această privinţă, recurenta a subliniat că simpla referire la Regulament în cadrul întâmpinării nu ar fi putut determina respingerea apelului, deoarece această chestiune nu a fost invocată ca un motiv de ordine publică, ci doar ca o simplă apărare. De asemenea, a argumentat că aplicabilitatea Regulamentului a fost invocată omisso medio, direct în cadrul apelului.

Potrivit recurentei, chiar dacă s-ar fi invocat motive de ordine publică, un astfel de motiv ar fi trebuit să conducă la admiterea căii de atac, nu la respingerea acesteia. Mai mult, a argumentat că art. 479 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. se referă la motivele de apel, şi nu la apărări, astfel încât instanţa nu ar fi putut invoca incidenţa Regulamentului în defavoarea celui care a exercitat calea de atac.

În continuare, recurenta a argumentat că instanţa de apel a încălcat limitele rolului activ şi principiul disponibilităţii, precum şi efectul devolutiv al apelului, prin pronunţarea unei hotărâri cu privire la care nu se aştepta şi reţinerea unui motiv care nu a fost examinat de prima instanţă, cu încălcarea principiului dublului grad de jurisdicţie. Aceasta a susţinut că apelul trebuia să fie limitat la ceea ce s-a judecat iniţial de către prima instanţă, însă instanţa de apel a valorificat un motiv nou, încălcând astfel principiul tantum devolutum quantum indicatum.

Recurenta a mai subliniat că, într-o aplicare corectă şi echilibrată a art. 175 alin. (1), raportat la art. 480 alin. (2) C. proc. civ., vătămarea adusă prin motivarea nelegală a respingerii apelului nu putea fi înlăturată altfel decât prin desfiinţarea actului de procedură. De altfel, simpla satisfacţie morală acordată de instanţa de apel prin faptul că i-a analizat şi considerat întemeiate motivele esenţiale de apel nu era de natură a conduce la înlăturarea vătămării.

În opinia recurentei, caracterul devolutiv al apelului nu dădea posibilitatea instanţei de apel de a proceda la analiza restului condiţiilor pentru recunoaşterea hotărârii şi să menţină o hotărâre judecătorească eronată pe fond în circuitul civil, contrar art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Dimpotrivă, reţinând nelegalitate hotărârii, instanţa trebuia să anuleze hotărârea respectivă şi să pronunţe o nouă hotărâre de admitere a cererii de recunoaştere.

De asemenea, a subliniat că decizia recurată reprezintă o copie fidelă a deciziei civile nr. 193A/13.02.2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, pronunţată într-o altă cerere de recunoaştere a unei alte hotărâri străine. În acest sens, se menţionează că hotărârea în discuţie a ajuns la dosarul cauzei după rămânerea în pronunţare, motiv pentru care nu ar fi trebuit să fie luată în considerare în procesul de motivare, nefiind supusă dezbaterilor contradictorii ale părţilor. În acest context, reiese că motivarea nu a trecut prin filtrul raţiunii instanţei, neexistând reflecţii critice, ci pur aprobative la adresa deciziei sursă, cu mici reformulări, redistribuiri de paragrafe, fără nicio modificare semnificativă a elementelor şi a raţionamentului adoptat în hotărârea iniţială. Or, aceasta nu poate fi socotită o motivare în sensul art. 6 paragraf 1 din Convenţie, ci o preluare ad litteram a unei motivări şablon, cu încălcarea flagrantă a normelor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Un alt set de critici se referă la încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat din dosarul nr. x/2020 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, deoarece instanţa de apel a ignorat chestiunile judiciare dezlegate anterior, cu toate că exista o identitate de părţi şi chestiune judiciară între cele două cauze. În plus, argumentarea privind contrarietatea motivului în legătură cu încălcarea autorităţii de lucru judecat cu prevederile art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţia României, raportat la art. 288 alin. (2) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, este lipsită de substanţă, având în vedere că autoritatea de lucru judecat este reglementată în dreptul român şi reprezintă un element inclus în conţinutul art. 6 paragraf 1 din C.E.D.O.

Recurenta a mai criticat hotărârea curţii de apel din perspectiva încălcării şi aplicării greşite a normelor de drept material, context în care a subliniat că nu este incidentă interdicţia înscrisă în art. 2 alin. (2) din Regulament.

Prin evidenţierea distincţiei între recunoaşterea hotărârii străine, care în sine nu generează consecinţe patrimoniale, şi executarea silită, care ar putea aduce un beneficiu patrimonial prin intermediul mecanismului executoriu, recurenta a argumentat că menţionarea în cererea sa de recunoaştere că aceasta este solicitată în vederea punerii în executare nu modifică esenţa problemei. Ea a susţinut că aducerea la îndeplinire a dispozitivului hotărârii străine nu poate fi realizată prin intermediul acestei cereri, ci într-o fază ulterioară şi distinctă a procesului.

În opinia recurentei, Regulamentul menţionat de către instanţa de apel ar putea să ridice o problemă referitoare la executarea hotărârii judecătoreşti, care ar interveni după recunoaşterea acesteia pe teritoriul României, însă această chestiune nu poate fi analizată în prezent sau în actualul stadiu procesual, sugerând că deblocarea fondurilor nu poate avea loc în cadrul cererii de recunoaştere, ci eventual în etapa de executare silită. Analiza ulterioară va fi efectuată de executor şi instanţă, luând în considerare posibile contestaţii la executare formulate de către creditor. Având în vedere specificul acestei cereri, care nu implică deblocarea de fonduri şi, prin urmare, nu afectează resursele economice, recurenta a afirmat că aceasta nu intră sub incidenţa Regulamentului.

În continuare, a mai susţinut că instanţa de apel a respins cererea invocând Regulamentul (CE) nr. 765/2006, mai precis art. 8d alin. (1) şi art. 1 pct. 15 (v), în ciuda faptului că aceste prevederi nu se aplică unei cereri legate de recunoaşterea unei hotărâri judecătoreşti, ci se referă exclusiv la contracte sau tranzacţii. De altfel, a evidenţiat că instanţa de apel nu a pus în discuţia părţilor incidenţa acestora, astfel că a încălcat principiul contradictorialităţii.

Potrivit recurentei, nerecunoaşterea hotărârii străine pe considerentul incidenţei Regulamentului ar reprezenta o flagrantă şi evidentă încălcare a drepturilor de acces la o instanţă şi la egalitate.

De asemenea, a evidenţiat că instanţa de apel a reţinut că îngheţarea fondurilor A. a fost dispusă de Consiliul Uniunii Europene din cauza presupuselor încălcări ale drepturilor omului în Belarus. Recurenta a contestat această premisă, argumentând că nu există dovezi concrete şi certe privind încălcările drepturilor fundamentale în Belarus, iar în cauza de faţă, drepturile părţii implicate au fost respectate.

În privinţa încălcării dreptului de acces la o instanţă, recurenta a susţinut că respingerea cererii pe baza unui Regulament reprezintă un impediment rezultat dintr-o interdicţie arbitrară şi disproporţionat cu scopul urmărit, afectând dreptul la o instanţă independentă şi imparţială. În acest sens, a mai argumentat că acest drept nu ar trebui să fie limitat pe motive economice, iar Regulamentul nu conţine dispoziţii exprese care să interfereze cu activitatea de justiţie prin negarea dreptului de acces la o instanţă, ci se referă doar la "fonduri" şi "resurse economice", aspect pe care instanţa de apel nu l-a analizat adecvat.

În opinia recurentei, dreptul de acces la o instanţă presupune o analiză a substanţei pretenţiilor, însă instanţa de apel a respins cererea pe baza unui Regulament, fără a efectua o analiză detaliată a fondului pretenţiilor.

De asemenea, a mai susţinut că şi dreptul la egalitate a fost încălcat, astfel că aplicarea Regulamentului a creat o discriminare, în raport cu calitatea subiectivă a unei persoane juridice, fiind avută în vedere o anumită societate de naţionalitate bielorusă.

Sub acest aspect, recurenta a argumentat că principiul egalităţii impune tratament identic pentru situaţii similare şi că diferenţa de tratament instituită între situaţii similare constituie o discriminare, pentru care nu există o justificare obiectivă şi rezonabilă.

Un alt set de critici se referă la încălcarea principiului previzibilităţii legii, securităţii raporturilor juridice şi nelegalitatea interpretării privind aplicabilitatea Regulamentului sub aspect temporal.

În dezvoltarea acestora, recurenta a susţinut că includerea în Anexa nr. 1 la Regulament a fost la 21.06.2021, ulterior introducerii cererii de chemare în judecată, 28.12.2020. Astfel, simpla includere a sa în Anexa 2 la Regulament este irelevantă, câtă vreme condiţiile de aplicare a Regulamentului nu sunt aplicabile în speţă. Mai mult, ar fi nelegal să se aibă în vedere elemente exterioare şi subsecvente momentului introducerii acţiunii, afectând astfel previzibilitatea procesuală şi încălcând art. 25 alin. (1) C. proc. civ.

În privinţa principiului securităţii raporturilor juridice, recurenta a evidenţiat divergenţa jurisprudenţială creată, cu prilejul pronunţării unor hotărâri contradictorii, în condiţiile în care în dosarul nr. x/2020 a fost admisă cererea de recunoaştere, iar în prezentul dosar a fost respinsă.

Referitor la încălcarea dreptului de proprietate, recurenta a afirmat că prin interpretarea şi aplicarea dată de instanţa de apel i-a fost încălcat dreptul la un bun. Astfel, făcând referire la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, recurenta consideră că lipsirea sa de dreptul său de proprietate asupra sumei de bani obţinute prin hotărârea judecătorească încalcă această prevedere.

În acest context, recurenta a subliniat că interpretarea rigidă şi inflexibilă a curţii de apel, care a dus la respingerea apelului şi, în consecinţă, la privarea de efecte juridice a hotărârii judecătoreşti străine ce consfinţeşte dreptul de creanţă al său, contravine principiilor echilibrului între interesele private şi cele ale statului, conducând la o veritabilă privare de proprietate.

O altă critică se referă la greşita respingere a motivului de apel privind încălcarea principiului contradictorialităţii, al dreptului la apărare şi, implicit, al dreptului la un proces echitabil.

Sub acest aspect, recurenta a evidenţiat că instanţa a apreciat că adeverinţa din 17.06.2020 referitoare la dosarul nr. x/2018 nu ar atesta că hotărârea ar fi definitivă, pentru că menţionează "a intrat în vigoare" şi că, astfel, nu ar fi îndeplinită cerinţa de la art. 1.097 lit. g) C. proc. civ. Or, această chestiune nu a fost ridicată de partea adversă sau de instanţă, şi nici nu a fost pusă în discuţia contradictorie a părţilor, limitându-i astfel recurentei posibilitatea de a argumenta sau dezbate această chestiune în mod contradictoriu în faţa instanţei.

În continuare, recurenta a contestat cele două argumente invocate de instanţă, subliniind că sunt nefondate. Astfel, a evidenţiat că este irelevantă statuarea grefată pe exercitarea de către instanţa de fond a atribuţiilor legale de apreciere liberă a probelor, deoarece instanţa de apel nu a răspuns motivului de apel invocat, iar îndeplinirea atribuţiilor prevăzute de art. 264 C. proc. civ. este subsecventă punerii în discuţie şi oricum era susceptibilă a fi invalidată de instanţa de apel, cum de altfel s-a şi întâmplat în cauză.

Sub acest aspect, a mai subliniat că încălcarea dreptului la apărarea a fost invocat exclusiv în legătură cu omisiunea punerii în dezbaterea părţilor a unui aspect litigios decisiv, sens în care analiza instanţei cu privire la dreptul de a propune probe, încuviinţarea de către instanţă şi analizarea/aprecierea acestora sunt lipsite de relevanţă pentru că nu reprezintă un răspuns la motivul de apel invocat.

A mai invocat netemeinicia argumentului vizând posibila încălcare de către prima instanţă a obligaţiei de a nu se antepronunţa în ipoteza în care ar fi pus în dezbaterea contradictorie a părţilor valoarea probatorie a adeverinţei. În acest sens, a argumentat că instanţa de apel a greşit, deoarece esenţa discuţiei nu se concentra asupra valorii probatorii, ci asupra semnificaţiei menţiunii "a intrat în vigoare", respectiv dacă aceasta poate fi înţeleasă în sensul că aceasta ar fi data redactării, în consonanţă cu art. 14 alin. (5) şi (6) şi art. 224 C. proc. civ.

În final, recurenta a afirmat că prima instanţă a încălcat art. 14 alin. (4) C. proc. civ., deoarece aceasta nu i-a oferit posibilitatea să discute şi să argumenteze o chestiune esenţială. De asemenea, recurenta menţionează că nu a avut posibilitatea să-şi apere punctul de vedere nici în scris, nici oral cu privire la chestiunea decisă de instanţă, fiind încălcat şi art. 13 alin. (3) teza a doua C. proc. civ. Totodată, recurenta consideră că prima instanţă a ignorat normele indicate, refuzând să supună dezbaterii părţilor semnificaţia menţiunii "a intrat în vigoare".

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

La data de 04.09.2023, intimata-pârâtă a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului.

La 02.10.2023, recurenta-reclamantă a răspuns la întâmpinare.

Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate şi a temeiurilor de drept indicate, Înalta Curte a constatat că acesta este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Criticile formulate de recurentă în susţinerea primului motiv de recurs invocat, care se întemeiază pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., vizează faptul că, în opinia sa, instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a Regulamentului (CE) nr. 765/2006 al Consiliului întrucât acesta reprezintă un element extrinsec hotărârii şi întregii proceduri de judecată urmată în faţa primei instanţe, echivalând cu un motiv de ordine publică semnalat în faza apelului de către instanţă ori de către pârâta care nici nu a formulat apel incident.

Mai arată recurenta, că şi dacă s-ar aprecia că din punct de vedere temporar acest Regulament ar trebui aplicat, el ar fi putut să se invoce cel târziu prin intermediul apelului, iar a-l reţine ca motiv de ordine publică, însemna ca o asemenea concluzie să conducă şi la admiterea iar nu la respingerea căii de atac a apelului reclamantei.

Tot în considerarea acestui motiv de recurs care are în vedere nesocotirea de către instanţa de apel a regulilor de procedură, cu consecinţa constatării nulităţii hotărârii pronunţate, recurenta invocă faptul că prin decizia atacată, instanţa a încălcat limitele rolului său activ şi principiul disponibilităţii părţii, precum şi efectul devolutiv al apelului, nerespectând cerinţele previzibilităţii, pronunţând aşadar o hotărâre la care nu putea să se aştepte.

Din perspectiva criticilor sus amintite se reţine că instanţa de apel avea obligaţia de a analiza memoriul de apel al reclamantei, precum şi apărările intimatei-pârâte, în considerarea tuturor condiţiilor de recunoaştere în România ale hotărârilor judecătoreşti străine pronunţate în alte state decât statele membre ale Uniunii Europene, fiind ţinută să verifice îndeplinirea cumulativă a condiţiilor de regularitate internaţională prevăzute în art. 1.096 C. proc. civ.

Astfel fiind, instanţa de apel şi-a exercitat rolul activ în înţelesul art. 22 C. proc. civ., sens în care a urmărit să se pronunţe asupra pretenţiilor reclamantei, fără a depăşi limitele învestirii sale.

Împrejurarea că prin apelul formulat reclamanta a criticat sentinţa tribunalului ce a fost întemeiată numai pe considerentele referitoare la inexistenţa reciprocităţii în ceea ce priveşte efectele hotărârilor străine între România şi statul instanţei care a pronunţat hotărârea, precum şi pe lipsa caracterului definitiv al hotărârii, a cărei recunoaştere se urmăreşte pe calea prezentei acţiuni, nu are semnificaţia limitării instanţei de control doar la cele învederate de către apelantă, cu nesocotirea apărărilor intimatei ori cu ignorarea unor aspecte legale, care ţin de aplicarea prioritară a dreptului Uniunii Europene, aşa cum se arată în art. 4 din C. proc. civ.

Prin memoriul de recurs se admite faptul că ulterior promovării cererii reclamantei din 23.12.2020, de recunoaştere a hotărârii judecătoreşti pronunţată de către Curtea de Apel Economica din Regiunea Minsk la 14.02.2019, a fost adoptată Decizia de punere în aplicare (PESC) 2021/1002 a Consiliului European din 21.06.2021 care a introdus chiar entitatea economică apelanta-reclamantă A. pe lista entităţilor din Belarus cărora li se aplică măsuri restrictive, figurând în Anexa la Decizia 2021/642/PESC care însoţeşte Regulamentul CE nr. 765/2006 al Consiliului.

Potrivit art. 2 alin. (2) din Regulamentul amintit "se interzice punerea la dispoziţia persoanelor fizice sau juridice, a entităţilor sau a organismelor incluse pe lista din anexa 1, în mod direct sau indirect, precum şi utilizarea în beneficiul acestora, a oricăror fonduri sau resurse economice".

Prin urmare, recurenta cunoaşte concluziile Consiliului European privind Belarusul enunţate în cursul anului 2021 dar consideră că instanţa de apel nu ar fi trebuit să le aibă în vedere, după cum nici prima instanţă nu le-a reţinut, neavând relevanţă faptul că ele au fost invocate prin întâmpinarea depusă în faza apelului de către intimată.

Se observă că principiul rolului activ al judecătorului, la care face referire recurenta, impunea analizarea pretenţiilor din memoriul de apel prin raportare la cererea de recunoaştere înregistrată la instanţă şi la hotărârea pronunţată de tribunal, cu luarea în considerare a tuturor principiilor care guvernează procesul civil şi cu respectarea tuturor prevederilor legale incidente în cauză, printre care se numără şi dispoziţiile art. 148 alin. (2) din Constituţia României şi cele ale art. 288 alin. (2) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, pe care în mod corect le-a reţinut instanţa de apel.

Lipsa unui apel incident la considerentele hotărârii primei instanţe nu poate împiedica instanţa de apel să se aplece asupra unor norme obligatorii ale Regulamentului (CE) nr. 765/2006, astfel cum a fost modificat şi completat prin Regulamentul (UE) 2022/212 al Consiliului şi să aprecieze că soluţia de respingere a pretenţiilor reclamantei este corectă, reţinând în schimb prevederi legale pe care tribunalul nu a ajuns să le analizeze deoarece acesta s-a oprit asupra unor chestiuni de drept care nu presupuneau examinarea celor învederate în faza apelului.

Prin normele obligatorii ale Regulamentelor enunţate, se stabileşte interdicţia de a se da curs unei cereri formulate de persoanele fizice sau juridice, entităţile sau organismele desemnate, care figurează pe lista din Anexa 1, indiferent dacă respectiva cerere este contencioasă sau necontencioasă, formulată la data intrării în vigoare a regulamentului ori anterior sau ulterior datei respective, noţiunea de cerere incluzând o cerere de recunoaştere sau de executare, inclusiv prin procedura de exequatur a unei hotărâri judecătoreşti.

Astfel, prin "îngheţarea resurselor economice" la care face referire Regulamentul (CE) nr. 765/2006 al Consiliului se înţelege "orice acţiuni care vizează împiedicarea utilizării resurselor economice pentru obţinerea de fonduri, bunuri sau servicii în orice mod, în special, dar nu exclusiv, vânzarea, închirierea sau ipotecarea acestora" iar prin "îngheţarea fondurilor" se înţelege "orice acţiuni destinate împiedicării fluxului, transferului, modificării, utilizării sau manipulării de fonduri, care ar avea drept consecinţă o schimbare a volumului, a valorii, a localizării, a proprietăţii, a deţinerii, a naturii sau a destinaţiei acestora, sau alte modificări care ar putea permite utilizarea acestora, în special gestionarea portofoliului."

Pe de altă parte, art. 8d alin. (1) din Regulament stipulează că "nu se dă curs niciunei cereri legate de orice contract sau tranzacţie a cărei executare a fost afectată, în mod sau indirect, în totalitate sau parţial, de măsurile impuse în temeiul prezentului regulament, inclusiv cererile de acordare de despăgubiri sau oricărei alte cereri de acest tip, cum ar fi cererile de daune-interese sau cele de chemare în garanţie, mai ales cererilor de prelungire sau de plată a unei obligaţiuni, a unei garanţii sau a unei indemnizaţii, în special a unei garanţii financiare sau a unei indemnizaţii financiare, indiferent de formă, în cazul în care sunt formulate de: lit. a) persoanele fizice sau juridice, entităţile sau organismele desemnate, care figurează pe lista din anexa 1.

De asemenea, art. 1 alin. (15) din Regulament arată că prin "cerere" se înţelege "orice cerere contencioasă sau necontencioasă, formulată la data intrării în vigoare a prezentului regulament, ori anterior sau ulterior datei respective, în temeiul unui contract sau al unei tranzacţii, ori în legătură cu un contract sau cu o tranzacţie, şi include în special: i) o cerere de executare a oricărei obligaţii care rezultă în temeiul unui contract sau al unei tranzacţii ori în legătură cu un contract sau o tranzacţie; ...V) o cerere de recunoaştere sau de executare, inclusiv prin procedura de exequatur, a unei hotărâri judecătoreşti, a unei hotărâri arbitrale sau a unei hotărâri echivalente, indiferent de locul unde a fost pronunţată."

Aplicarea prioritară a Regulamentului invocat nu era condiţionată de promovarea unui apel la considerente de către pârâtă şi nici nu echivalează cu reţinerea unui motiv de ordine publică, în înţelesul acreditat de către recurentă, care opiniază în sensul că un asemenea motiv trebuie să constituie totodată şi un argument de natură a sprijini demersurile părţii care a promovat calea de atac. Respectarea legii şi a normelor obligatorii ale Uniunii Europene urmăreşte soluţionarea legală a pretenţiilor deduse judecăţii, în spiritul şi în lumina dreptului internaţional, instanţa de apel, ca instanţă judecătorească a unui stat membru, dând curs măsurilor prevăzute de Regulament.

În raport de cele expuse, instanţa supremă apreciază că motivul de recurs subsumat prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. este nefondat.

Având în vedere faptul că nu au fost găsite întemeiate criticile referitoare la nesocotirea principiului disponibilităţii părţilor în procesul civil sau la nerespectarea caracterului devolutiv al apelului de către instanţa de apel, cum a subliniat recurenta atunci când s-a referit la cerinţele previzibilităţii pronunţării unei hotărâri judecătoreşti sau atunci când a considerat că nu se poate analiza ceva care nu a fost inclus în raţionamentul logico-juridic al primei instanţe, se constată ca nefondată şi critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 480 alin. (2) C. proc. civ.

Soluţia de anulare a hotărârii apelate, la care face trimitere recurenta, prin invocarea textului legal de mai sus, nu se putea dispune decât în contextul art. 480 alin. (3) C. proc. civ., aşadar numai atunci când s-ar fi constatat de către instanţa de apel că, în mod greşit, prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului ori când judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată.

Faţă de faptul că niciuna dintre ipotezele legale ale art. 480 alin. (3) C. proc. civ. nu era incidentă în cauză, în mod corect s-a pronunţat instanţa de apel asupra căii de atac cu care a fost învestită.

Sub aspectul motivului de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. care dispun că se poate cere casarea unei hotărâri atunci când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii, se reţine că recurenta este nemulţumită de calitatea şi de lipsa de originalitate în redactarea deciziei, prevalându-se de similitudinea care ar exista între aceasta şi decizia civilă nr. 193A/13.02.2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2020.

Din perspectiva criticilor enunţate, instanţa supremă constată că acest motiv de recurs este nefondat.

Se observă că instanţa de apel a răspuns criticilor din apel, că a prezentat un raţionament propriu raportat la situaţia din dosar şi că a prezentat considerente ample prin care examinează problema de drept dedusă judecăţii, soluţia din dispozitiv la care s-a oprit fiind motivată corespunzător.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., pe care îl invocă recurenta, şi în susţinerea căruia arată că în mod greşit instanţa de apel a respins argumentul ei grefat pe efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat din dosarul nr. x/2020 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, se constată că partea reia critica din apel asupra căreia instanţa de control judiciar s-a aplecat cu atenţie şi că în continuare apreciază că în cauză trebuia reţinut efectul pozitiv al acelei decizii, existând identitate de părţi şi identitate de chestiune de judecată.

Examinând decizia civilă nr. 2107/19.10 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020, în raport cu prezenta cerere de recunoaştere formulată de către recurenta-reclamantă, cu actele şi lucrările dosarului de faţă, se constată că nu există tripla identitate de părţi, de obiect şi de cauză la care se referă art. 430-432 C. proc. civ. De altfel, chiar şi recurenta afirmă că există numai identitate de părţi, pentru ca apoi să vehiculeze ideea identităţii de chestiune de judecată.

În fapt, amintita decizie pe care o evocă recurenta ar putea fi avută în vedere cu titlul de jurisprudenţă în anumite condiţii, iar despre răsfrângerea sa asupra prezentei cauze nu se poate discuta câtă vreme în cuprinsul ei nu a fost analizată incidenţa Regulamentului (CE) nr. 765/2006, astfel cum a fost modificat şi completat prin Regulamentul (UE) 2022/212 al Consiliului, asupra obiectului pricinii.

În atare situaţie şi acest motiv de recurs se constată a fi nefondat.

În ceea ce priveşte criticile din memoriul de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care stabilesc că se poate cere casarea unei hotărâri judecătoreşti când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, se constată cum recurenta reia alegaţiile referitoare la inaplicabilitatea Regulamentului (CE) nr. 765/2006 al Consiliului în prezenta speţă, învederând că cererea sa ar avea în realitate un caracter nepatrimonial, subliniind totodată că Regulamentul nu vizează cereri legate de o hotărâre judecătorească.

Instanţa supremă apreciază că acestor critici li s-a răspuns în mod detaliat cu ocazia examinării motivelor de recurs anterioare şi că din perspectiva textelor de lege enunţate nu se poate reţine aplicabilitatea prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cum consideră recurenta.

De altfel, nu se poate omite faptul că prin Regulamentul evocat se face trimitere expresă la "cererea de recunoaştere sau de executare, inclusiv prin procedura de exequatur, a unei hotărâri judecătoreşti, a unei hotărâri arbitrale sau a unei hotărâri echivalente, indiferent de locul unde a fost pronunţată" (art. 1 alin. (15) pct. V) şi nici nu se poate ignora împrejurarea că încuviinţarea executării silite a hotărârilor străine este condiţionată de îndeplinirea cerinţelor de regularitate internaţională prevăzute de art. 1.096 C. proc. civ. pentru recunoaşterea hotărârii.

Pe cale de consecinţă, acest motiv de recurs este nefondat.

În finalul memoriului de recurs se arată că aplicarea Regulamentului (CE) nr. 765/2006 al Consiliului îi limitează recurentei-reclamante dreptul de acces la o instanţă, drept care nu ar trebui să fie limitat pe motive economice, şi că îi creează o situaţie inegală, discriminatorie, prin raportare la naţionalitatea sa bielorusă.

Sub aspectul acestor critici se constată că ele nu pot face obiectul analizei pe calea prezentului recurs, că legalitatea actelor juridice ale Uniunii Europene poate fi contestată doar prin promovarea unor acţiuni în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi că, din aceeaşi perspectivă, nu pot fi apreciate ca întemeiate nici criticile recurentei sub aspectul încălcării dreptului său la un bun (încălcarea dreptului ei de proprietate, art. 1 Protocolul 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului) ca urmare a aplicării în prezenta speţă a Regulamentului (UE) 2022/212 al Consiliului din 17 februarie 2022, de modificare a Regulamentului (CE) nr. 765/2006 privind măsuri restrictive împotriva Belarus.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 497 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de către recurenta Societatea pe Acţiuni de tip deschis A.", ca nefondat.

Cererea intimatei-pârâte de obligare a recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată va fi respinsă ca neîntemeiată, având în vedere lipsa dovezilor privind efectuarea acestor cheltuieli.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 867/30.05.2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.R.L.

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata-pârâtă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 noiembrie 2023.