Recourse against labor dispute judgment inadmissible due to statutory exclusion of extraordinary appeals

Şedinţa publică din data de 23 noiembrie 2023

Analizând actele de la dosar şi decizia atacată, reţine următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 4, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pârâta să-i acorde reclamantei sporul maxim de 15% din salariul de bază calculat de la data de 01.09.2019 şi până la semnarea unui act adiţional în care se va menţiona acest spor conform H.G. nr. 589/2018; a mai solicitat obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri echivalente cu contravaloarea tichetelor/voucherelor de vacanţă neacordate aferente perioadei 2019-2022, sumă ce se va actualiza cu rata inflaţiei, la care se adaugă dobânda legală aferentă, calculată de la data scadenţei şi până la data plăţii efective, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 4186/20.06.2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins acţiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe civile, reclamanta a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 1650/15.03.2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins ca nefondat apelul.

Împotriva acestei decizii civile, reclamanta B. a declarat recurs, solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe de apel.

În motivare, a susţinut că instanţa de apel a pronunţat hotărârea cu încălcarea dispoziţiilor din O.U.G. nr. 8/2009 şi Legea nr. 153/2017, sens în care a subliniat că sporul de 15% din salariul de bază, pentru condiţii vătămătoare de muncă, se aplică tuturor categoriilor de asistenţi personali, inclusiv celor neprofesionişti.

În continuare, a mai argumentat că acest spor este unul obligatoriu la nivel naţional, începând cu data de 30.03.2018. A subliniat că angajatorii au obligaţia legală de a oferi acest spor tuturor categoriilor de personal care sunt beneficiare ale acestuia, potrivit legii. De asemenea, a evidenţiat că această obligaţie trebuie respectată fără a face discriminări în funcţie de zona geografică sau de bugetul anual aprobat de ordonatorii de credite.

Referitor la tichetele de vacanţă, recurenta a argumentat că are dreptul de a beneficia de acestea, având în vedere că acest drept este acordat în conformitate cu o lege specială, având o configuraţie specifică şi fiind conferit în condiţii expres reglementate.

De asemenea, recurenta a susţinut că acordarea tichetelor de vacanţă este determinată de efectul forţei obligatorii a O.U.G. nr. 8/2009 şi că angajatorul nu poate suprima dreptul prevăzut de lege prin nealocarea resurselor bugetare, iar sintagma "pot acorda" din cadrul art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 8/2009 se află în contradicţie cu "acordă" din alin. (2) al aceluiaşi articol, în primul caz fiind vizaţi agenţii economici, iar în cel de-al doilea, instituţiile publice.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 13.06.2023, intimata-pârâtă a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca inadmisibil, şi în subsidiar ca nefondat.

Examinând, cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) coroborat cu art. 494 C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului, Înalta Curte reţine următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi el presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege şi astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în noul C. proc. civ. la art. 457, care prevede că "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

Obiectul recursului de faţă îl constituie decizia civilă nr. 1650/15.03.2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale într-un litigiu de muncă.

Potrivit art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011, hotărârile prin care se soluţionează cererile referitoare la conflictele individuale de muncă sunt supuse numai apelului.

Totodată, potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în (…) conflictele de muncă şi de asigurări sociale (…)".

În consecinţă, este incident art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., potrivit căruia "sunt hotărâri definitive (...) hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs", astfel încât hotărârea atacată era definitivă de la data pronunţării şi nu este susceptibilă de a fi atacată cu calea de atac exercitată de recurentă.

Aşa fiind, recurenta a exercitat o cale de atac neprevăzută de lege, motiv pentru care, dând eficienţă art. 483 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă B. împotriva deciziei civile nr. 1650/15.03.2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 4.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 noiembrie 2023.