Territorial jurisdiction for sectoral procurement disputes: Interpretation of "seat" to include secondary branches under alternative competence rules

Şedinţa publică din data de 22 noiembrie 2023

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 28.03.2022 pe rolul Judecătoriei Buzău, secţia Civilă, sub nr. x/2022, reclamanta S.C. DISTRIBUŢIE ENERGIE ELECTRICĂ ROMÂNIA S.A., prin Sucursala Buzău, a chemat în judecată pe pârâta S.C. A. S.R.L., solicitând instanţei să oblige pârâta la plata sumei de 53.418,71 RON, reprezentând penalităţi contractuale şi a cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 4065/14.07.2022, Judecătoria Buzău, secţia Civilă a admis, în parte, excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Tribunalului Buzău, secţia Civilă.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut că disputa litigioasă derivă din acordul-cadru nr. R4144/24.10.2019 şi dintr-o serie de contracte subsecvente, încheiate în temeiul Legii nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale şi al H.G. nr. 394/2016 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului sectorial din Legea nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale.

În consecinţă, a statuat că litigiul decurge din executarea contractului administrativ încheiat între părţi, atrăgând incidenţa art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016 şi, în consecinţă, competenţa materială a tribunalului.

Din perspectiva competenţei teritoriale alternative, a reţinut că reclamanta S.C. DISTRIBUŢIE ENERGIE ELECTRICĂ S.A., prin Sucursala Buzău, a introdus acţiunea la instanţa competentă pentru sediul său.

Astfel învestit, Tribunalul Buzău, secţia I civilă a admis, prin sentinţa civilă nr. 825/03.11.2022, excepţia necompetenţei sale materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea secţiei a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal din cadrul aceleiaşi instanţe.

În motivarea acestei dispoziţii, a reţinut că, raportat la obiectul cererii şi la calitatea de profesionişti a părţilor, litigiul revine în competenţa de judecată a secţiei a II-a Civile a tribunalului, care a preluat competenţa materială a fostei secţii comerciale. A evocat şi considerentele Deciziei nr. 40/2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pentru a conchide că, dintre secţiile civile, litigiul revine în jurisdicţia secţiei care soluţionează litigiile cu profesioniştii.

La rândul său, prin sentinţa nr. 112/16.02.2023, Tribunalul Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată de pârâtă, şi a declinat competenţa soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.

Pentru a hotărî astfel, a confirmat incidenţa art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016, observând, însă, că actuala reclamantă, S.C. Distribuţie Energie Electrică RomÂnia S.A. - succesoarea autorităţii contractante ce a încheiat contractele din care derivă disputa litigioasă, Societatea de Distribuţie a Energiei Electrice Muntenia Nord S.A. - avea, la data sesizării instanţelor, sediul în Cluj-Napoca. Sediul secundar al reclamantei, aflat în Buzău, a fost apreciat nerelevant din perspectiva competenţei.

Or, cum reclamanta nu a optat pentru învestirea instanţei competente teritorial pentru locul încheierii contractului, ci pentru sediul său, situat acum în Cluj-Napoca, a identificat Tribunalul Specializat Cluj drept instanţă competentă.

Învestit prin declinare, Tribunalul Specializat Cluj a admis, prin sentinţa civilă nr. 606/30.03.2023, excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Prahova.

Pentru a hotărî astfel, a statuat că dispoziţiile imperative speciale reprezentate de art. 53 alin. (11) şi (12) din Legea nr. 101/2016 dau posibilitatea reclamantului să opteze între a învesti fie instanţa de la sediul autorităţii contractante, fie pe cea de la locul situării unei unităţi ce aparţine acesteia, dacă acela este şi locul încheierii contractului.

Tribunalul a evidenţiat că părţile au încheiat acordul-cadru nr. R4144/24.10.2019 în Ploieşti, unde funcţionează o unitate a autorităţii contractante.

În continuare, a relevat că, întrucât sediul iniţial autorităţii contractante - reclamanta - diferă de cel actual, instanţa era obligată să lase alegerea de competenţă la aprecierea reclamantei, în ipoteza admiterii excepţiei necompetenţei teritoriale. Subsecvent, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, raportat la prevederile art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016, şi luând în considerare manifestarea de voinţă a reclamantei, precum şi art. 53 alin. (12) din aceeaşi lege.

La rândul său, Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis, prin sentinţa civilă nr. 170/18.10.2023, excepţia necompetenţei sale teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat din oficiu judecata şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării incidentului procedural.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut că, la data sesizării instanţelor, sediul reclamantei, autoritate contractantă, este în Cluj-Napoca, în timp ce locul încheierii contractului nu este menţionat în contractele subsecvente de prestări servicii, care constituie fundamentul juridic al pretenţiilor reclamantei.

În consecinţă, a apreciat relevante pentru determinarea tribunalului competent teritorial dispoziţiile art. 53 alin. (11) şi nu pe cele ale alin. (12) din Legea nr. 101/2016; totodată, a relevat că nici dispoziţiile art. 116 raportat la art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. nu sunt aplicabile.

Constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., între instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte va pronunţa regulatorul de competenţă şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, pentru următoarele considerente:

Incidentul procedural pune în discuţie exclusiv competenţa teritorială de soluţionare a litigiului care decurge din executarea actelor juridice încheiate în urma procedurii de achiziţie sectorială derulată în temeiul Legii nr. 99/2016, acordul-cadru nr. R4144/24.10.2019 şi contractele subsecvente de prestări servicii CS1 nr. x/31.10.2019, CS2 nr. x/30.04.2020, CS3 nr. x/28.10.2020, CS4 nr. x/30.06.2021 şi CS5 nr. x/28.02.2022.

Articolul 3 lit. k) din Legea nr. 99/2016 defineşte contractul sectorial drept "contractul cu titlu oneros, asimilat, potrivit legii, actului administrativ, încheiat în scris între unul sau mai mulţi operatori economici şi una sau mai multe entităţi contractante, care are ca obiect execuţia de lucrări, furnizarea de produse sau prestarea de servicii în scopul realizării activităţii lor principale în unul dintre domeniile definite de prezenta lege ca fiind relevante".

Potrivit art. 3 lit. c) din Legea nr. 101/2016, noţiunea de contract include contractul sectorial, definit în legislaţia privind achiziţiile sectoriale.

În acest sens sunt aplicabile dispoziţiile art. 53 alin. (11) - (12) din Legea nr. 101/2016, care, la data sesizării instanţelor, 28.03.2022, aveau următorul cuprins:

"(11) Litigiile şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative şi cele care decurg din rezilierea, rezoluţiunea, denunţarea unilaterală sau încetarea anticipată a contractelor de achiziţie publică din motive independente de autoritatea contractantă se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către secţia civilă a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante sau în circumscripţia în care îşi are sediul social/domiciliul reclamantul.

(12) Acţiunile prevăzute la alin. (1) şi (11) se pot introduce şi la instanţele de la locul încheierii contractului, dacă în acest loc funcţionează o unitate ce aparţine autorităţii contractante".

Instanţa supremă reţine că noţiunea de "sediu" utilizată în normele anterior citate drept criteriu pentru determinarea competenţei teritoriale, trebuie interpretată în corelaţie cu art. 56 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. care prevăd că "(1) Poate fi parte în judecată orice persoană care are folosinţa drepturilor. (2) Cu toate acestea, pot sta în judecată asociaţiile, societăţile sau alte entităţi fără personalitate juridică, dacă sunt constituite potrivit legii" şi cu art. 227 alin. (2) C. civ., potrivit cărora "În funcţie de obiectul de activitate, persoana juridică poate avea mai multe sedii cu caracter secundar pentru sucursalele, reprezentanţele sale teritoriale şi punctele de lucru (…)".

În lumina statuărilor anterioare, trebuie conchis că dispoziţiile Legii nr. 101/2016 nu se referă numai la sediul principal al persoanei juridice, ci şi la sediul secundar, cum ar fi cel al unei sucursale, căreia legea de procedură civilă îi conferă legitimare procesuală activă, chiar în lipsa personalităţii juridice, raţiunea legiuitorului fiind legată de drepturile şi obligaţiile persoanei juridice care se exercită prin intermediul sucursalei, ipoteză în care se situează prezenta cauză.

Astfel cum rezultă din actele dosarului, atât acordul-cadru, cât şi contractele subsecvente au fost încheiate de Societatea de Distribuţie a Energiei Electrice Muntenia Nord S.A., cu sediul în Ploieşti, pentru sucursalele sale beneficiare, între care, în anexa 3 a contractelor, este indicată şi Sucursala Buzău, care a formulat acţiunea introductivă.

În condiţiile în care art. 53 alin. (11) şi (12) din Legea nr. 101/2016 reglementează o competenţă teritorială alternativă, relativă, devin incidente art. 116 C. proc. civ., de care reclamanta s-a prevalat, sesizând instanţa de la sediul său secundar. De aceea, competenţa ratione personae vel loci revine Tribunalului Buzău şi nu putea fi pusă în discuţie nici de pârâtă şi nici de instanţe, din oficiu.

Aşa fiind, deşi instanţele aflate în conflict sunt Tribunalul Specializat Cluj şi Tribunalul Prahova, Înalta Curte va stabili, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, subliniind că declinările reciproce de competenţă reprezintă doar premisa regulatorului de competenţă, în timp ce soluţionarea acestuia impune identificarea instanţei competente în condiţiile legii şi transmiterea dosarului către aceasta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 noiembrie 2023.