Competence for sectoral subcontract disputes: derivative nature of public procurement contracts and jurisdiction under Law 101/2016

Şedinţa publică din data de 22 noiembrie 2023

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 03.08.2022, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtele B., prin B. S.A. - Sucursala Sibiu (în continuare, "B. S.A."), şi COMPANIA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE "TRANSELECTRICA" S.A. (în continuare, "TRANSELECTRICA S.A."), solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei B. S.A. la încheierea unui act adiţional la contractul de subcontractare lucrări nr. x/14.11.2018 (în continuare, "contractul de lucrări"), obligarea pârâtei B. S.A. la confirmarea şi a pârâtei Transelectrica S.A. la plata sumei de 90.752,82 RON, exclusiv T.V.A., cu titlu de diferenţe la costurile cu manopera pentru acelaşi contract, aferente situaţiilor de lucrări din perioada octombrie 2019- iulie 2021, obligarea pârâtei Transelectrica S.A. la plata sumei de 14.763,60 RON, reprezentând penalităţi de întârziere, în cuantum de 0,02% pentru fiecare zi de întârziere, calculate de la data scadenţei facturilor emise de reclamantă şi până la 30.06.2022, precum şi, în continuare, până la data achitării întregului debit restant. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtelor ce se opun admiterii acţiunii la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 145/08.12.2022, Tribunalul Satu Mare, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia tardivităţii invocării excepţiei necompetenţei teritoriale; de asemenea, a respins excepţia tardivităţii invocării excepţiei necompetenţei materiale, admiţând excepţia şi declinând competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Sibiu.

Pentru a hotărî astfel, evocând dispoziţiile art. 3 lit. k) şi zz), art. 240 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 99/2016, pe cele ale art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016 şi pe cele ale art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, a reţinut că raporturile juridice care formează obiectul prezentului litigiu nu s-au născut dintr-un contract de achiziţie sectorială, ci sunt întemeiate pe contractul de subcontractare lucrări nr. x/14.11.2018, încheiat de pârâta B. S.A., în calitate de achizitor, şi de reclamantă, în calitate de subcontractant.

Tribunalul a statuat că reclamantei nu îi sunt aplicabile prevederile art. 66, 68, 73, 96, 180, 183, 232 şi 234 din Legea nr. 99/2016, din moment ce probele administrate în cauză nu reflectă că aceasta a fost implicată într-una dintre procedurile de atribuire reglementate de art. 82 alin. (1) din lege.

Distinct de acest fapt, a arătat că prezentului litigiu nu i se aplică dispoziţiile art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016 şi nici cele alte art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, întrucât nu vizează executarea unui contract de achiziţie publică sau, în sens larg, a unui contract administrativ, iar această concluzie este independentă de eventualitatea în care reclamatei i s-ar aplica Legea nr. 99/2016.

În consecinţă, această instanţă a dat eficienţă normelor de drept comun privind competenţa materială - art. 95 pct. 1 raportat la art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ. -, statuând că, faţă de valoarea obiectului litigiului, competentă este judecătoria; consecutiv, a făcut aplicarea art. 107 şi 109 C. proc. civ. şi, raportat la sediul pârâtei, a apreciat că Judecătoria Sibiu este competentă teritorial pentru soluţionarea cauzei.

Astfel învestită, Judecătoria Sibiu, secţia Civilă a admis, prin sentinţa civilă nr. 3775/09.10.2023, excepţia necompetenţei sale materiale şi teritoriale, invocată de reclamantă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Satu Mare, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat din oficiu judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării incidentului procedural.

În motivarea acestei soluţii, a reţinut că pretenţiile reclamantei sunt întemeiate pe contractul de subcontractare lucrări nr. x/14.11.2018 încheiat cu pârâta B. S.A., despre care reclamanta susţine că face parte integrantă din contractul sectorial de lucrări nr. C5/2019, asimilat unui contract administrativ şi căruia îi sunt aplicabile prevederile art. 240 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 99/2016 şi cele ale art. 158 alin. (4) din H.G. nr. 394/2016.

Evocând art. 9 alin. (2) C. proc. civ., instanţa a reţinut că, la stabilirea competenţei materiale, este obligată să respecte cauza juridică indicată de reclamantă; subsecvent, a dat eficienţă art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016.

Judecătoria Sibiu a apreciat că Tribunalului Satu Mare îi revine şi competenţa teritorială, întrucât, de vreme ce a admis excepţia tardivităţii necompetenţei teritoriale, nu avea posibilitatea de a declina cauza la o instanţă în afara circumscripţiei sale.

Constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., între instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte va pronunţa regulatorul de competenţă şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Satu Mare, pentru următoarele considerente:

Statuând asupra competenţei materiale, cele două instanţe s-au plasat pe poziţii divergente în privinţa elementelor care individualizează jurisdicţia căreia îi revine atribuţia de a soluţiona litigiului; Tribunalul Satu Mare a apreciat că relevant în acest sens este exclusiv contractul de lucrări nr. x/14.11.2018, care nu cade sub incidenţa Legii nr. 101/2016, în timp ce Judecătoria Sibiu a dat eficienţă temeiului de drept de care s-a prevalat reclamanta şi afirmaţiei potrivit căreia contractul de lucrări face parte din contractul sectorial de lucrări nr. C5/2019, circumstanţe care ar atrage competenţa instanţei specializate.

Înalta Curte constată că, într-adevăr, reclamanta nu este parte în contractul de lucrări nr. x/07.01.2019 - încheiat, în temeiul Legii nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale, între cele două pârâte, TRANSELECTRICA S.A., în calitate de achizitor, şi B. S.A., în calitate de executant -, ci este subcontractant, calitate în care este nominalizată în anexa IV a contractului sectorial amintit.

Din poziţia de subcontractant, autoarea demersului judiciar a semnat cu executantul B. S.A. contractul de lucrări nr. x/14.11.2018, ceea ce permite concluzia că acest din urmă act juridic are o descendenţă juridică ce îl revendică din contractul de lucrări nr. x/07.01.2019, supus Legii nr. 99/2016, şi, fiind încheiat în executarea acestuia, nu poate fi disociat de el.

Se mai cuvine subliniat că, prin actul adiţional nr. x la contractul de lucrări nr. x/11.11.2018, în concordanţă cu art. 232 alin. (2) din Legea nr. 99/2016, părţile au dat eficienţă solicitării reclamantei şi au stabilit că pârâta TRANSELECTRICA S.A. va face direct plăţile către cea dintâi.

Obiectul litigiului vizează, în afară de pretenţiile formulate de reclamantă împotriva pârâtei B. S.A., în legătură cu contractul de lucrări nr. x/14.11.2018, şi obligarea pârâtei TRANSELECTRICA S.A. la plata unor diferenţe la costurile cu manopera; cauza unică a acţiunii o reprezintă, însă, actualizarea preţului în contractele sectoriale, reglementată de legislaţia specială, respectiv de art. 240 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 99/2016 şi de art. 158 din H.G. nr. 394/2016.

În aceste condiţii, cum contractul de lucrări nr. x/14.11.2018 s-a încheiat în executarea contractului sectorial C5/07.01.2019, cum sumele ce fac obiectul litigiului corespund lucrărilor realizate în temeiul acestuia şi urmează a fi achitate chiar de autoritatea contractantă, iar cauza acţiunii o reprezintă o reglementare specifică în materia achiziţiilor sectoriale, rezultă că litigiul de faţă este unul derivat din executarea unui contract sectorial.

În subsecvenţa acestei concluzii, devin incidente dispoziţiile art. 53 (11) din Legea nr. 101/2016, potrivit cărora "Litigiile şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative şi cele care decurg din rezilierea, rezoluţiunea, denunţarea unilaterală sau încetarea anticipată a contractelor de achiziţie publică din motive independente de autoritatea contractantă se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către secţia civilă a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante sau în circumscripţia în care îşi are sediul social/domiciliul reclamantul".

Prin urmare, în cauză, competenţa materială aparţine tribunalului.

Din perspectivă teritorială, instanţa supremă reţine că Tribunalul Satu Mare a devenit competent să soluţioneze cauza, ca urmare a învestirii sale legale de către reclamantă, în temeiul art. 116 C. proc. civ. Tribunalul nu îşi mai putea reevalua competenţa teritorială, din moment a constatat decăderea pârâtei din dreptul de a invoca această necompetenţă, de ordine privată.

Aşa fiind, pentru raţiunile înfăţişate, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., urmează a stabili competenţa de soluţionarea a cauzei în favoarea Tribunalului Satu Mare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Satu Mare.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 noiembrie 2023.