Tort liability for annulled notarized sales: violation of defense and orality principles justifying remand; fact-based limitation period start point beyond cassation review.

Şedinţa publică din data de 16 noiembrie 2023

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ., "Prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins".

A. Circumstanţele cauzei. Cadrul procesual

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 11 noiembrie 2019 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub nr. x/2019, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâţii Cabinet Individual de Insolvenţă B., Biroul Notarului Public C. şi D. S.A., solicitând, în principal, obligarea pârâţilor în solidar la plata sumei de 140.000 Euro, ce reprezintă contravaloarea creditului achitat de reclamantă către D. S.A., împrumut realizat pentru a plăti preţul apartamentelor nr. x şi nr. 102, achiziţionate prin contractele de vânzare-cumpărare, autentificate sub nr. x/10.12.2010 şi nr. y/10.12.2010 de BNP C., a sumei de 43.378,90 Euro, reprezentând dobânda plătită de reclamantă, a dobânzii legale calculate de la data introducerii acţiunii şi până la plata efectivă a sumelor de bani stabilite prin hotărârea ce se va pronunţa, iar în subsidiar, obligarea persoanelor vinovate la repararea prejudiciului, în cuantumul ce se va stabili pe baza probatoriului.

Pârâta D. S.A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant legal al societăţii reclamante A. S.R.L., excepţia inadmisibilităţii cererii formulate împotriva pârâtei D., excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei D., excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, iar pe fond a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, în speţă nefiind îndeplinite condiţiile angajării răspunderii civile delictuale a pârâtei D..

La data de 29 mai 2020 pârâtul C. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, având în vedere că acţiunea a fost promovată cu încălcarea termenului de 3 ani prevăzut de art. 2517 din C. civ., iar pe fond a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, raportat la faptul că în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de art. 1357 din C. civ. pentru antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtului.

Pârâta C., în calitate de notar public al C. a formulat cerere de chemare în garanţie a CASEI DE RĂSPUNDERE CIVILĂ A NOTARILOR PUBLICI DIN ROMÂNIA, solicitând obligarea chematului în garanţie la plata sumei de 20.000 RON, reprezentând contravaloarea maximă a prejudiciului acoperit de către aceasta, în calitate de asigurător.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2079/2020 din 9 noiembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, s-au respins toate excepţiile invocate de pârâţi şi cererea de chemare în judecată ca neîntemeiate, iar cererea de chemare în garanţie ca rămasă fără obiect.

3. Hotărârea instanţei de apel

Împotriva sentinţei tribunalului, reclamanta A. S.R.L. a formulat apel, prin care a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 480 alin. (3) teza I din C. proc. civ., desfiinţarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

Pârâta D. S.A. a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea apelului principal ca nefondat. Totodată, a formulat apel incident, prin care a solicitat schimbarea în parte a sentinţei apelate, în sensul admiterii excepţiei insuficientei timbrări, a excepţiei inadmisibilităţii ori a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune.

Prin decizia civilă nr. 1608 A din 3 noiembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, s-a admis apelul formulat de apelanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 2079/2020 din 9 noiembrie 2020 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă şi, în consecinţă, s-a anulat sentinţa apelată şi s-a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe, respingându-se ca nefondat apelul incident formulat de apelanta D. S.A. împotriva aceleiaşi sentinţe.

B. Calea de atac exercitată în cauză

La data de 12 ianuarie 2023 s-au înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2019, recursurile principale declarate de recurenţii-pârâţi BIROUL NOTARULUI PUBLIC C. şi D. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1608 A din 3 noiembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Recursul incident formulat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva aceleiaşi decizii a fost înregistrat pe rolul instanţei supreme la data de 28 martie 2023.

Recurentul pârât Biroul Notarului Public C. a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi menţinerea sentinţei primei instanţe, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivare, s-a arătat că decizia atacată a fost pronunţată cu încălcarea normelor de drept material, instanţa de apel considerând în mod greşit că prima instanţă s-a pronunţat doar în mod formal pe fondul litigiului, părţile neavând posibilitatea rezonabilă de a cere şi administra probe, respectiv de a prezenta motivele, temeiurile şi argumentele de fapt şi de drept pe care se întemeiază pretenţiile deduse judecăţii.

Cu privire la acest argument, recurentul pârât arată că nu este susţinut de prevederile art. 194, art. 200 şi art. 204 din C. proc. civ., care reglementează condiţiile în care pot fi propuse probele, dar nici de art. 254 alin. (6) din acelaşi cod, care stipulează faptul că părţile nu se pot prevala în calea de atac de omisiunea instanţei inferioare de a ordona din oficiu probe.

În consecinţă, recurentul consideră că nu a existat o încălcare de către prima instanţă a prevederilor art. 224 C. proc. civ., a principiilor oralităţii, contradictorialităţii şi dreptului la apărare, astfel că apelul declarat de reclamantă ar fi trebuit respins.

Recurentul pârât D. S.A. a solicitat, în principal, casarea deciziei recurate, reţinerea cauzei şi, rejudecând, admiterea apelului incident, iar în subsidiar, casarea deciziei recurate, reţinerea cauzei şi, rejudecând, respingerea apelului principal ca nefondat, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.

În motivare, s-a arătat că hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv art. 2528 alin. (1) din C. civ., instanţa de apel respingând în mod greşit apelul incident.

Astfel, consideră recurentul că, raportat la obiectul prezentului litigiu, şi anume angajarea răspunderii delictuale a pârâţilor, prescripţia dreptului material la acţiune a început să curgă de la momentul pronunţării hotărârii judecătoreşti în dosarul nr. x/2011, şi nu de la momentul comunicării hotărârii, cum a reţinut instanţa de apel.

În sprijinul acestei susţineri, recurentul invocă faptul că în dosarul menţionat, care a privit legalitatea contractelor de vânzare cumpărare, nu s-au dat dezlegări referitor la elementele răspunderii delictuale ce se analizează în prezentul dosar, astfel că necunoaşterea argumentelor care au stat la baza pronunţării sentinţei civile nr. 5659/28.09.2016 este nerelevantă.

Un alt motiv de recurs invocat de recurent cu privire la soluţia asupra apelului incident, este cel referitor la încălcarea regulilor de procedură, respectiv a art. 10 din C. proc. civ.

Astfel, recurentul apreciază că reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască soluţia dată prin sentinţa civilă nr. 5659/28.09.2016 încă de la momentul pronunţării acesteia, întrucât avea obligaţia de a urmări finalizarea procesului, astfel că pasivitatea acestuia nu poate justifica depăşirea termenului de prescripţie.

În ce priveşte soluţia asupra apelului principal, recurentul pârât consideră că a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură prevăzute de art. 468, art. 470, art. 477 şi art. 480 alin. (3) din C. proc. civ.

În acest sens, se arată că reclamanta şi-a completat motivele de apel ]n afara termenului prevăzut de lege, astfel că instanţa de apel a soluţionat calea de atac cu depăşirea limitelor efectului devolutiv determinat de ceea ce s-a apelat.

Pe de altă parte, recurentul arată că prima instanţă s-a pronunţat pe fondul cauzei, pe baza apărărilor formulate în scris de către părţi şi a materialului probator existent la dosar, astfel că soluţia de trimitere a cauzei spre rejudecare este lipsită de temei legal.

În sfârşit, recurentul invocă motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., arătând că nu au fost analizate corespunzător sau deloc apărările părţii cu privire la tardivitatea completării motivelor de apel, inexistenţa unei vătămări a reclamantei decurgând din neacordarea cuvântului asupra fondului şi imposibilitatea modificării acţiunii după primul termen de judecată.

Prin recursul incident formulat în subsidiar, exclusiv pentru ipoteza admiterii recursurilor principale, recurenta reclamantă A. S.R.L. a solicitat păstrarea soluţiei de admitere a apelului principal, cu cheltuieli de judecată, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.

În motivare, recurenta reclamantă critică omisiunea instanţei de apel de a analiza apelul principal şi din perspectiva art. 480 alin. (3) şi alin. (6) din C. proc. civ., precum şi depăşirea limitelor apelului, prin anularea în întregime a sentinţei primei instanţe, deci inclusiv cu privire la soluţia asupra excepţiilor procesuale.

C. Apărările formulate în cauză

La data de 28.03.2023 s-au înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, întâmpinările formulate de recurenta reclamantă A. S.R.L. la recursurile principale declarate în cauză.

Cu privire la recursul declarat de recurentul pârât Biroul Notarului Public C., reclamanta a invocat excepţia nulităţii pentru neîncadrarea motivelor în cazul de casare invocat şi excepţia inadmisibilităţii, raportat la soluţiile propuse, iar pe fond a solicitat respingerea acestuia, arătând că dispoziţiile de procedură invocate nu au nicio legătură cu încălcarea flagrantă a principiilor încălcate de către prima instanţă.

În ce priveşte recursul declarat de recurentul pârât D. S.A., reclamanta a invocat excepţia inadmisibilităţii raportat la soluţiile propuse, excepţia inadmisibilităţii criticilor noi în recurs, excepţia inadmisibilităţii criticilor cu privire la excepţia prescripţiei, excepţia lipsei de interes/obiect a recursului, iar pe fond a solicitat respingerea recursului, arătând că motivele invocate nu sunt întemeiate.

La data de 10.05.2023 s-au înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, întâmpinarea formulată de recurentul pârât D. S.A. la recursul incident, prin care s-a invocat excepţia lipsei de interes, iar pe fond s-a solicitat respingerea, şi răspunsul la întâmpinarea formulată de recurenta reclamantă A. S.R.L., prin care s-au combătut excepţiile invocate de recurenta reclamantă şi apărările pe fond formulate de aceasta.

La data de 16.11.2023 s-au înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, notele scrise formulate de recurenta reclamantă, prin care aceasta a arătat că nu mai susţine motivul de recurs referitor la depăşirea limitelor efectului devolutiv de către instanţa de apel.

D. Aplicabilitatea dispoziţiilor art. 493 din C. proc. civ., în forma cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018

În cauză nu este aplicabilă procedura de filtrare a recursurilor, reglementată de art. 493 din C. proc. civ., deoarece procesul a început ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, fiind astfel incident art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018, care prevede că art. 493 se abrogă, raportat la conţinutul art. 24 din C. proc. civ., conform căruia, "Dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

În etapa recursului s-a derulat procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 28 iulie 2023 s-a fixat termen la data de 16 noiembrie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, întrucât procesul este guvernat de dispoziţiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, nefiind supus procedurii filtrului.

E. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor declarate în cauză

Înalta Curte, analizând recursurile în limitele controlului de legalitate, în conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., constată că acestea sunt nefondate, pentru considerentele ce succed.

Prealabil, Înalta Curte constată că instanţele au fost învestite în prezentul dosar cu o acţiune întemeiată pe răspunderea civilă delictuală, prin care reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâţilor B., BNP C. şi D. S.A. la plata unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin anularea contractelor de vânzare cumpărare autentificate sub nr. x/10.12.2010 şi nr. y/10.12.2010 de BNP C., dispusă prin sentinţa civilă nr. 5690/28.09.2016 de către Tribunalul Bucureşti, secţia a VII/a Civilă, în dosarul nr. x/2011.

Reţinând că prima instanţă s-a pronunţat doar formal asupra fondului cauzei, fără a acorda părţilor cuvântul asupra probelor şi în dezbaterea fondului, precum şi netemeinicia criticilor referitoare la prescripţia dreptului material la acţiune, formulate pe calea apelului incident, instanţa de apel a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 480 alin. (3) teza întâi din C. proc. civ., dispunând anularea sentinţei pronunţate şi trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă, în vederea rejudecării, şi respingând ca nefondat apelul incident.

Prin recursurile principale declarate în cauză, pârâţii Biroul Notarului Public C. şi D. S.A. au criticat soluţia instanţei de apel atât în ceea ce priveşte apelul principal, cât şi cel incident, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.

Prealabil, cu privire la ambele recursuri, Înalta Curte constată că sunt admisibile raportat la dispoziţiile art. 483 alin. (1) din C. proc. civ. şi cuprind critici îndreptate împotriva deciziei pronunţate în apel, şi nu împotriva hotărârii primei instanţe, astfel că dispoziţiile art. 488 alin. (2) din C. proc. civ. sau argumentele reclamantei referitoare la inadmisibilitatea atacării separate a încheierilor premergătoare nu-şi găsesc aplicarea.

Pentru aceleaşi motive, vor fi înlăturate apărările recurentei reclamante referitoare la lipsa de interes sau de obiect în privinţa recursului declarat de pârâtul D. S.A.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul pârât Biroul Notarului Public C. susţine că în faţa primei instanţe a avut loc o judecată efectivă a fondului litigiului, cu respectarea principiilor dreptului la apărare, oralităţii şi contradictorialităţii, soluţia în sens contrar a instanţei de apel fiind dată cu încălcarea normelor care consacră principiile menţionate şi a celor cuprinse în art. 194, art. 200, art. 204 şi art. 254 alin. (6) din C. proc. civ.

Motivul de recurs invocat, care va fi analizat din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât priveşte încălcarea unor norme procedurale prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii, şi nu a unor norme de drept substanţial, nu este întemeiat.

Se constată astfel că la termenul de judecată din 28.09.2020, în faţa primei instanţe, au avut loc dezbateri asupra excepţiei insuficientei timbrări a capătului subsidiar de cerere, inadmisibilităţii acţiunii în răspundere delictuală şi prescripţiei dreptului material la acţiune, invocate de către pârâta D. S.A., respectiv pârâtul C..

Cu toate acestea, fără a se pronunţa asupra probelor solicitate de părţi pentru judecata procesului şi fără a le administra în condiţiile legii, respectiv fără a acorda părţilor cuvântul asupra fondului cauzei, adică asupra tuturor împrejurărilor de fapt şi temeiurilor de drept invocate în cererile/apărările lor, în condiţiile art. 14 alin. (5) şi (6), art. 224, art. 237 alin. (1) pct. 7 şi art. 392 din C. proc. civ., prima instanţa a respins nu numai excepţiile invocate de pârâţi, ci şi cererea de chemare în judecată pe fond.

Procedând în această manieră, prima instanţă a nesocotit în mod grav principiile oralităţii, dreptului la apărare şi contradictorialităţii, ce constituie garanţii ale dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din C. proc. civ., împrejurare de natură să determine o vătămare a drepturilor procesuale recunoscute de lege în favoarea părţilor, în condiţiile art. 175 din C. proc. civ., sancţionată cu nulitatea absolută a actului de procedură întocmit în acest mod, concluzia în acelaşi sens a instanţei de apel fiind aşadar legală.

Împrejurarea că părţile au fost asistate/reprezentate de apărători în faţa instanţei, au pus concluzii asupra excepţiilor invocate, iar procesul a fost soluţionat pe baza înscrisurilor aflate în dosar, nu acoperă neregularitatea decurgând din neacordarea acestora a posibilităţii de a propune probe şi de a dezbate fondul litigiului, faţă de caracterul imperativ al prevederilor legale care reglementează conţinutul cercetării judecătoreşti, obiectul dezbaterilor şi îndatoririle ce revin judecătorului în legătură cu asigurarea respectării dispoziţiilor privind drepturile şi obligaţiile procesuale ale părţilor.

În ce priveşte efectul sancţiunii nulităţii asupra hotărârii pronunţate în condiţiile de neregularitate procedurală evocate, Înalta Curte constată că instanţa de apel a apreciat, pentru considerentele arătate în cuprinsul deciziei recurate, că nu a avut loc o judecată efectivă a fondului litigiului în faţa primei instanţe, concluzie ce a atras incidenţa dispoziţiilor art. 480 alin. (3) teza întâi din C. proc. civ., respectiv anularea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Referitor la această apreciere, în sensul că neregularitatea identificată a viciat modalitatea în care s-a judecat, în mod aparent, fondul cauzei, Înalta Curte arată că este vorba despre o chestiune de fapt, stabilită de către instanţa de apel pe baza evaluării nemijlocite, directe, a circumstanţelor proprii speţei şi a împrejurărilor concrete care au condus la soluţionarea litigiului, ce nu poate fi cenzurată de către instanţa de recurs, în cadrul controlului de legalitate pe care aceasta este chemată să îl efectueze, în condiţiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.

În consecinţă, argumentele prin care recurentul pârât combate considerentele care au fundamentat concluzia instanţei de apel, în sensul că prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului, nu reprezintă critici de nelegalitate, ci de netemeinicie şi, ca atare, nu pot fi avute în vedere la soluţionarea recursului, faţă de modalitatea în care este configurată în prezent această cale extraordinară de atac.

În ce priveşte recursul declarat de recurentul pârât D. S.A., referitor la decizia instanţei de apel asupra apelului incident şi întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 şi 5 din C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că este nefondat.

Se susţine de către recurent că soluţionarea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune de către instanţa de apel, ar fi avut loc cu încălcarea prevederilor art. 2528 alin. (1) din C. civ. şi art. 10 din C. proc. civ., întrucât reclamanta trebuia să cunoască paguba invocată în prezentul dosar şi pe cel care răspunde de ea, de la momentul pronunţării hotărârii de anulare a contractelor de vânzare cumpărare autentificate sub nr. x/10.12.2010 şi nr. y/10.12.2010 de BNP C., şi nu de la momentul comunicării respectivei hotărâri, întrucât motivarea soluţiei din acel dosar nu era relevantă din perspectiva elementelor răspunderii delictuale, iar partea avea îndatorirea de a urmări finalizarea procesului.

Se remarcă, în primul rând, o contradicţie în prezentarea argumentelor recurentului pârât, care, pe de-o parte, susţine că reclamanta trebuia să cunoască paguba şi pe cel care răspunde de ea încă de la momentul pronunţării sentinţei civile nr. 5659/28.09.2016 de către Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a Civilă în dosarul nr. x*, iar pe de altă parte arată că în sentinţa menţionată nu s-au dat dezlegări sub aspectul persoanelor răspunzătoare de presupusul prejudiciu.

Or, în condiţiile în care cunoaşterea argumentelor care au fundamentat anularea contractelor de vânzare cumpărare nu era relevantă, întrucât acestea nu priveau şi elementele răspunderii delictuale, este de neînţeles cum simpla pronunţare a soluţiei de anulare a contractelor ar fi putut marca începutul prescripţiei extinctive.

În al doilea rând, Înalta Curte arată că prin obligaţia de a urmări finalizarea procesului, avută în vedere de a art. 10 din C. proc. civ., nu se înţelege obligaţia părţilor de a lua cunoştinţă de soluţia pronunţată în dosar, ci aceea de a contribui la desfăşurarea fără întârziere a procesului, prin exercitarea cu bună - credinţă a drepturilor procesuale şi îndeplinirea actelor de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător.

În sfârşit, cu referire la criticile asupra momentului reţinut de instanţa de apel ca fiind cel de la care a început să curgă termenul de prescripţie a dreptului material la acţiune, Înalta Curte arată că suntem în prezenţa unor critici de netemeinicie.

Astfel, invocându-se greşita aplicare a dispoziţiilor art. 2528 alin. (1) din C. proc. civ., din perspectiva momentului obiectiv care marchează începutul prescripţiei, recurentul pârât contestă, în realitate, raţionamentul instanţei de apel cu privire la momentul la care reclamanta a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea.

Chestiunea determinării începutului termenului de prescripţie extinctivă este una de fapt, această apreciere făcându-se în concret, de la caz la caz, pe baza probatoriului administrat şi a împrejurărilor specifice speţei, astfel cum a procedat în cauza de faţă instanţa de apel, ca instanţă devolutivă.

Ca atare, nu se deduce instanţei de casare examinarea normei de drept pretins încălcate, ci se invocă, în realitate, o critică specifică unei căi de atac devolutive, care nu poate fi examinată în recurs, cale excepţională de atac care urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Un alt motiv de recurs invocat de recurentul pârât, subsumat art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., priveşte pretinsa încălcare de către instanţa de apel a prevederilor art. 468, art. 470, art. 477 şi art. 480 alin. (3) din C. proc. civ. în soluţionarea excepţiei tardivităţii completării motivelor de apel.

În esenţă, recurentul pârât susţine că, prin apelul formulat, reclamanta a invocat doar faptul că prima instanţă nu a cercetat fondul cauzei, nu s-au pus în discuţie probele solicitate de părţi şi nu a dat cuvântul asupra fondului în cadrul şedinţei de judecată, în timp ce, prin completarea depusă în afara termenului de motivare a căii de atac, aceasta a adus în discuţie, pentru prima dată, încălcarea de către prima instanţă a unor principii procedurale, cum ar fi oralitatea, contradictorialitatea sau publicitatea.

Reţinând în pronunţarea soluţiei tocmai criticile depuse tardiv, recurentul pârât consideră că instanţa de apel a nesocotit dispoziţiile legale referitoare la termenul de motivare a apelului, conţinutul cererii de apel, limitele efectului devolutiv şi soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa de apel.

Motivul de recurs este neîntemeiat.

Astfel, în acord cu instanţa de apel, Înalta Curte observă că, prin notele scrise depuse de reclamantă la primul termen de judecată acordat în calea de atac, nu s-au adus completări sau modificări motivelor de apel invocate în termenul prevăzut de lege, ci exclusiv argumente noi în susţinerea aceloraşi motive.

Chiar şi în absenţa notelor scrise respective, instanţa de apel era obligată, în virtutea rolului judecătorului în aflarea adevărului şi a îndatoririlor care îi revin în exercitarea acestui rol, conform art. 22 din C. proc. civ., să identifice vătămarea decurgând din neacordarea de către prima instanţă a cuvântului în dezbateri asupra fondului cauzei şi nediscutarea probelor solicitate de părţi, neregularităţi pe care reclamanta le-a invocat explicit prin cererea de apel cu privire la hotărârea primei instanţe.

Ca atare, stabilind că maniera în care a procedat prima instanţă a fost de natură să încalce dreptul reclamantei la un proces echitabil, prin nesocotirea garanţiilor procedurale ce intră în componenţa acestui drept, instanţa de apel nu s-a pronunţat cu depăşirea limitelor exprese în care a fost învestită prin apelul declarat în termen, ci a aplicat legea la situaţia de fapt identificată în cauză.

Referitor la soluţia pronunţată, aceea de trimitere a cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, Înalta Curte arată, pe de-o parte, că pot fi subsumate conceptului de "soluţionare a procesului fără a se intra în judecata fondului", şi alte situaţii în afara celei la care face referire recurentul, şi anume pronunţarea hotărârii în temeiul unei excepţii procesuale, iar pe de altă parte, că aprecierea concretă cu privire la vicierea modalităţii în care, doar aparent, s-a judecat fondul cauzei, constituie o chestiune de fapt ce intră în atributul instanţei de apel, ca instanţă devolutivă, ce nu poate fi cenzurată de instanţa de recurs.

În sfârşit, un alt motiv de recurs invocat de recurentul pârât, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., se referă la nemotivarea corespunzătoare a deciziei recurate.

Se susţine de către recurent că instanţa de apel nu a motivat corespunzător soluţia de respingere a excepţiei tardivităţii completării motivelor de apel şi nu a examinat în mod efectiv apărările formulate de pârât în combaterea apelului principal.

Motivul de recurs nu este întemeiat.

Se va avea în vedere că dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., impun judecătorului obligaţia de a formula răspunsuri clare şi necontradictorii cu privire la toate capetele de cerere şi apărările formulate în cauză, raportate la probele administrate în cauză şi la dispoziţiile legale aplicabile, într-o manieră care să permită înţelegerea raţionamentului juridic ce a stat la baza hotărârii adoptate şi exercitarea controlului judiciar, fără ca prin aceasta să se înţeleagă necesitatea analizării în particular a tuturor argumentelor expuse de părţi în justificarea cererilor/apărărilor formulate.

În cauza de faţă, instanţa de apel a respins, într-o manieră pe care Înalta Curte o apreciază ca fiind lămuritoare, excepţia tardivităţii completării motivelor de apel, invocată de pârât, arătând considerentele pentru care, în opinia sa, notele scrise depuse de reclamantă la termenul din 06.10.2022 nu au natura unor completări sau modificări aduse cererii de apel.

În acelaşi timp, instanţa de apel a justificat incidenţa sancţiunii nulităţii în privinţa hotărârii primei instanţe, arătând explicit neregularităţile procedurale care au determinat vătămarea drepturilor procesuale ale reclamantei, cu referire expresă la punerea părţilor în imposibilitatea de a cere şi administra probe şi de a discuta toate chestiunile de fapt şi de drept pe care le implica litigiul.

În această situaţie, Înalta Curte apreciază că motivarea deciziei recurate răspunde exigenţelor impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., întrucât cuprinde raţiunile care au condus la înlăturarea apărării pârâtului referitoare la inexistenţa unei vătămări în persoana reclamantei, chiar dacă nu face o analiza expresă a fiecărui argument particular expus în susţinerea apărării respective.

În ce priveşte recursul incident declarat de reclamanta A. S.R.L., Înalta Curte constată că acesta a fost formulat doar în subsidiar, în situaţia admiterii recursurilor principale, astfel încât nu va mai fi analizat, faţă de soluţia ce urmează a se pronunţa în privinţa acestora din urmă, împrejurare în care şi apărarea pârâtului D. S.A., întemeiată pe lipsa de interes în formularea recursului incident, rămâne fără obiect.

În considerarea celor evocate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile principale declarate de pârâţii Biroul Notarului Public C. şi D. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1608 A din 3 noiembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă şi recursul incident declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva aceleiaşi decizii.

Întrucât toţi recurenţii se află în culpă procesuală, aceştia vor suporta propriile cheltuieli de judecată efectuate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile principale declarate de recurenţii-pârâţi BIROUL NOTARULUI PUBLIC C. şi D. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1608 A din 3 noiembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondate.

Respinge recursul incident formulat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva aceleiaşi decizii, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 noiembrie 2023.