Retention of customs exemptions after transfer of imported equipment to a merging entity with identical production profile

Asupra recursului în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată și înregistrată la Tribunalul Sibiu, reclamanta SC D.I. SRL Sibiu a chemat în judecată pe pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Sibiu, pentru ca instanța, prin sentința ce o va pronunța, să dispună anularea deciziei nr. 112/2002, cu consecința exonerării sale de la plata sumelor de 302.928.173 lei T.V.A., 64.752.827 lei, taxe vamale și 71.283.867 lei, majorări de întârziere și 59.300 lei, cheltuieli vamale.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin procesul-verbal de control nr. 37/2002, pârâta a stabilit în sarcina sa, plata acestor sume, deși în momentul importului finalizat prin D.V.I. nr. 19391/1999 și D.V.I. nr. 2001/1999, a beneficiat de facilitățile vamale prevăzute de Legea nr. 133/1999, O.G. nr. 92/1997 și H.G. nr. 100/1998. Se mai arată în acțiune, că organele de control au reținut eronat că bunurile importate, respectiv utilaje pentru mobilă, au fost vândute SC E. SRL, deoarece ambele societăți au același sediu, același acționar majoritar, produc mobilă și sunt în stadiu de fuzionare.

Tribunalul Sibiu, prin sentința civilă nr. 3305/2002, a respins acțiunea, reținând că utilajele importate de reclamantă, beneficiind de facilități vamale, au fost înstrăinate de aceasta, fiind, astfel, încălcate prevederile art. 13 lit. a) din O.U.G. nr. 92/1997 și art. 4 din H.G. nr. 94/1998.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamanta SC D.I. SRL Sibiu, iar prin decizia civilă nr. 448/2003, Curtea de Apel Alba Iulia a admis recursul, a modificat sentința și pe fond, a admis acțiunea și a anulat decizia nr. 112/2002, exonerând reclamanta, de plata bunurilor reținute prin procesul-verbal de control.

Instanța de recurs a reținut, în esență, în motivarea deciziei, că utilajele importate nu și-au schimbat destinația și nici regimul vamal raportat la scopul legilor prin care au fost acordate facilitățile vamale.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs în anulare, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În motivarea recursului în anulare s-a susținut că:

- utilajele importate de reclamantă, la 16 februarie 1999 și 21 decembrie 1999, au beneficiat de facilitățile vamale prevăzute de Legea nr. 133/1999;

- înstrăinarea acestor utilaje, la 28 decembrie 2001, către SC E. SRL presupune schimbarea destinației și a regimului vamal, devenind incidente dispozițiile art. 71 și 144 din Legea nr. 144/1997.

Analizând recursul în anulare, formulat prin prisma motivelor invocate și în raport cu dispozițiile legale aplicabile, Curtea îl va respinge pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 133/1999, „întreprinderile mari și mijlocii sunt scutite de plata taxelor vamale, pentru mașinile, instalațiile, echipamentele industriale care se importă, în vederea dezvoltării activității proprii de producție și servicii și se achită din fonduri propriii sau din credite obținute de la bănci românești și străine”.

În același sens, art. 13 lit. a) din O.U.G. nr. 92/1997, privind stimularea investițiilor directe, aprobată prin Legea nr. 241/1998 prevede că: „importul de echipamente tehnologice, mașini-utilaje constituind active amortizabile, realizat de către investitorii care efectuează investițiile directe, este exceptat de la plata taxelor vamale”.

În cauza dedusă judecății, utilajele importate de societatea reclamantă, în prezent E.I., fac parte din categoria bunurilor mobile - active amortizabile, fiind destinate producției de mobilă, împrejurare necontestată de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, motiv pentru care la data importurilor au fost acordate facilitățile vamale.

Ceea ce legiuitorul a intenționat prin textele legale mai sus invocate și în general prin actele normative care reglementează investițiile străine, a fost tocmai stimularea investițiilor directe în România, prin acordarea unor facilități vamale, care să permită o derulare mai rapidă și mai eficientă a procesului de producție.

Faptul că societatea reclamantă, care are profil de producție mobilă, înstrăinează ulterior importului, utilajele ce fac parte din categoria bunurilor mobile componente, denumite active amortizabile, societății SC E. SRL, care are același profil și care a fuzionat cu prima societate, conform actelor depuse la dosar, nu înseamnă că bunurile respective și-au schimbat destinația și nici regimul vamal, deoarece ele sunt folosit în același scop prevăzut de Legea nr. 133/1999, respectiv pentru producția proprie.

Cu alte cuvinte, în cazul constituirii unei noi societăți comerciale (în speță societatea constituită prin fuzionarea SC D.I. SRL, cu SC E. SRL) care utilizează utilajele în scopul pentru care au fost importate, condiția prevăzută de art. 13 lit. a) și b) din Legea nr. 241/1998, subzistă, neputând fi aplicate dispozițiile art. 14 din aceeași lege, care se referă la nerespectarea condițiilor impuse de art. 13.

Așa fiind, în mod corect instanța de recurs a reținut că bunurile importate în regim de facilități vamale, nu și-au schimbat destinația și nici regimul vamal.

În consecință, în raport cu cele mai sus reținute și față de dispozițiile art. 312 C. proc. civ., recursul în anulare va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, împotriva deciziei nr. 448 din 4 aprilie 2003, a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 martie 2005.