Revision petition annulled for failure to substantiate grounds within statutory deadline under strict interpretation of extraordinary appeal requirements
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice upheld the exception of nullity and ordered the annulment of the revision petition filed by two individuals against a prior final judgment that had dismissed their annulment challenge; consequently, the original judgment remains in force, and the petitioners were ordered to pay the respondent company 1,000 RON in litigation costs. The dispute concerned a civil revision appeal based on alleged violations of fair trial rights and the validity of a prior decision due to missing judicial signatures, which the petitioners claimed resulted in unlawful imposition of judicial fees in a discrimination case. The court decisively ruled that the petition failed to meet the strict procedural requirements of Article 511(4) of the Civil Procedure Code, which mandates that revision grounds be stated in the initial filing or within the one-month statutory limit; because the petitioners failed to substantiate their claim under Article 509(1) of the Civil Procedure Code within the mandatory deadline, the subsequent submission of arguments at the hearing did not cure the procedural defect, rendering the petition null.
Legislator headnote
AI generatedart. 27 alin. (1) din Legea nr. 137/2000, art. 26 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, art. 511 alin. (4) C. proc. civ, art. 513 alin. (3) C. proc. civ, art. 505 alin. (1) C. proc. civ, art. 425 C. proc. civ; Revision petition annulled for failure to substantiate grounds within statutory deadline under strict interpretation of extraordinary appeal requirements: , cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 137/2000; O.U.G. nr. 80/2013, art. 6 alin. (1) CEDO, art. 16 alin. (1) şi (2).
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 15 noiembrie 2023
Asupra cererii de revizuire de faţă constată următoarele:
Prin decizia nr. 987 din 27 aprilie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022, a fost anulată contestaţia în anulare formulată de contestatorii A. şi B. împotriva deciziei nr. 254 din 08 februarie 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimaţii C. S.R.L., CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, D. S.R.L. şi E. S.A.; au fost obligaţi contestatorii să plătească intimatei C. S.R.L. suma de 1.500 RON şi intimatei E. S.A. suma de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei decizii, A. şi B. au formulat cerere de revizuire.
În susţinerea cererii, revizuenţii au arătat că hotărârea atacată a fost emisă cu încălcarea legii, a drepturilor lor legitime şi fundamentale şi că nu o pot considera a fi o hotărârea judecătorească atat timp cât nu este semnată, respectiv asumată prin semnătură de cel care a emis-o.
De asemenea, revizuenţii susţin că le este încălcat dreptul la un proces echitabil, solicitând anularea hotărârii atacate şi repunerea în situaţia anterioară discriminării suferite.
Au precizat că motivele de fapt şi de drept ale cererii le vor depune până la primul termen de judecată ce va fi stabilit în cauză.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 137/2000; O.U.G. nr. 80/2013, art. 6 alin. (1) CEDO, art. 16 alin. (1) şi (2).
Intimata C. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia netimbrării cererii de revizuire, susţinând că, în raport de art. 26 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, cererea trebuie timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 RON pentru fiecare motiv de revizuire invocat.
A invocat, de asemenea, excepţia nulităţii cererii de revizuire, arătând că, în raport de art. 511 alin. (4) C. proc. civ., cererea de revizuire se motivează prin însăşi cererea de declarare a căii de atac sau înăuntrul termenului de exercitare a acesteia, sub sancţiunea nulităţii. În acest sens, intimata arată că, în speţă, revizuenţii au înţeles să formuleze cerere de revizuire împotriva deciziei nr. 987 din 27 aprilie 2023, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022, cale extraordinară de atac, pe care doar au declarat-o, fără a o motiva în fapt şi în drept, fiind incident art. 511 alin. (4) C. proc. civ.
O ultimă excepţie invocată este cea a inadmisibilităţii, intimata arătând că, în raport de art. 509 şi urm. C. proc. civ., cererea de revizuire poate fi formulată în scopul retractării unei hotărâri judecătoreşti definitive, astfel că, potrivit alin. (1), aceasta poate constitui obiectul revizuirii dacă a fost pronunţată asupra fondului sau dacă evocă fondul.
Intimata arată că hotărârea atacată este pronunţată într-o contestaţie în anulare, de asemenea, cale extraordinară de atac de retractare, care a fost soluţionată pe excepţia nulităţii, aşadar nu pe fond şi fără a evoca fondul.
Prin urmare, intimata arată că cererea de revizuire este inadmisibilă, în raport de art. 513 alin. (3) C. proc. civ.
Revizuenţii nu au formulat răspuns la întâmpinare.
Prin încheierea din 20 septembrie 2023, s-a dispus amânarea judecării cauzei, în vederea soluţionării cererii de reexaminare a taxei judiciare de timbru, fomulată de către revizuenţi, fixându-se termen de judecată la 15 noiembrie 2023.
La 15 noiembrie 2023, revizuneţii au depus la dosar note scrise, prin care au arătat că înţeleg să expună motivele de fapt şi de drept ale cererii de revizuire, având în vedere că prin cererea iniţială au arătat hotărârea atacată, au precizat că motivele vor fi formulate ulterior, până la primul termen de judecată ce va fi stabilit în cauză, respectiv prezentul termen de judecată.
Revizuenţii au precizat că în apel, nelegal, s-a stabilit o taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 RON, pe care au fost obligaţi să o achite, conform citaţiilor din respectiviul dosar, deşi cererea dedusă judecăţii are ca obiect fapte de discriminare, fiind scutită de la plata taxei judiciare de timbru, aşa cum în dosarul nr. x/2019 al Înaltei Curţi ajuns în recurs, corect s-a stabilit.
Revizuenţii precizează că le-a fost încălcat dreptul de a face cerere de reexaminare, conform aceleiaşi citaţii, anterior înscrisului atacat, care nu poate fi considerat decizie civilă.
Revizuenţii susţin că au rugat instanţa să revină asupra ei, aşa cum era menţionat în cererea lor şi să îi scutească de obligaţia de a achita taxa judiciară de timbru, conform legii.
Revizuenţii arată că, în loc să-şi asume greşeala şi să o îndrepte, instanţa a format dosar separat pentru reexaminarea taxei de timbru, pentru a putea încă o dată nelegal să li se ceară taxă judiciară de timbru, pentru a-şi crea artificiala posibilitate de a încălca legea şi a se considera tardivă cererea lor şi a-i obliga să achite ceea ce legea interzice.
Greşit şi nelegal, astfel cum susţin revizuenţii, la unicul termen de judecată la care s-au prezentat, au fost obligaţi să achite taxă judiciară de timbru nedatorată, în termen de o oră, în aceeaşi şedinţă de judecată, deşi erau din Râmnicu Vâlcea, prezenţi în sala de judecată la Înalta Curte.
Revizuenţii concluzionează în sensul că s-a dorit anularea, în mod nelegal, a cererii lor de apel, inventându-se motivul neachitării taxei judiciare de timbru, faptul că au dreptate fiind hotărârea dată în dosarul nr. x/2023, unde li s-a admis cererea de scutire de la această taxă, potrivit legii.
Mai precizează revizuenţii că, dacă nu a putut să li se anuleze cererea de apel, atunci tot greşit şi nelegal aceasta a fost anulată cerere pe motiv că nu au motivat-o în termen de 15 zile.
Motivele pentru care au această convingere sunt acelea că, în aport de art. art. 505 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia în anulare au introdus-o corect, conform art. 506 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., cererea de apel au introdus-o în termenul legal, au motivat-o în termenul legal, iar în interiorul acesteia au menţionat că o vor motiva la o dată viitoare, până la primul termen de judecată, dar nu mai mult de 1 an şi nu de 15 zile cum greşit şi nelegal a stabilit din nou instanţa.
În consecinţă, revizuenţii arată că au formulat cererea în termenul legal de apel şi au motivat-o în termenul legal de apel şi nu trebuia să le fie anulată şi nici să se considere în culpă procedurală, cum greşit şi nelegal a procedat instanţa.
Mai precizează revizuenţii că, dacă se dorea ca hotărârea să producă efecte juridice pentru părţi, trebuia asumată olograf, aşa cum şi acestora li s-a cerut să semneze olograf sub sancţiunea anulării cererii.
În consecinţă, revizuenţii apreciază că hotărârea este nulă de drept pentru că nu este semnată de niciun magistrat care a pronunţat-o.
Mai mult, în raport de art. 16 alin. (1) şi alin. (2) din Constituţie, revizuenţii arată că trebuie să li se asigure drepturile legitime şi fundamentale la un proces echitabil şi să li se asigure egalitatea în drepturi, ceea ce instanţa nu a făcut.
De asemenea, revizuenţii fac trimitere la dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., arătând că, din moment ce semnăturile celor care au pronunţat înscrisul atacat nu există, înscrisul atacat ce formează obiectul prezentei cauze nu este nici hotărâre judecătorească şi nici decizie civilă, fiind nelegal, nul de drept/nulitate absolută şi fără efecte juridice faţă de părţile din prezentul dosar.
Pentru toate motivele din cererea de revizuire şi a celor din prezentele note scrise, revizuenţii solicită anularea, în tot, a înscrisului atacat ce formează obiectul prezentei cauze - a nelegalei decizii menţionate prin constatarea nulităţii absolute; restituirea taxei judiciare de timbru colectată fără drept, inclusiv a taxelor poştale achitate în acelaşi scop, îmbogăţind statul, fără justă cauză, dar prejudiciindu-i; admiterea cererii de chemare în judecată deduse judecăţii, acordarea despăgubirilor solicitate în cererea de chemare în judecată şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării, conform art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, articol şi lege în baza căreia au formulat cererea de chemare în judecată.
Analizând excepţia nulităţii cererii de revizuire, invocată de intimata C. S.R.L., cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, dispoziţiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute în mod expres de lege.
Motivele de revizuire sunt expres şi limitativ prevăzute de art. 509 alin. (1) C. proc. civ.
Se impune a se arăta că, potrivit art. 511 C. proc. civ., "Termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti:
1. în cazurile prevăzute la art. 509 alin. (1) pct. 1, de la comunicarea hotărârii;
2. în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 2, de la cel din urmă act de executare;
3. în cazurile prevăzute la art. 509 alin. (1) pct. 3, din ziua în care partea a luat cunoştinţă de hotărârea instanţei penale de condamnare a judecătorului, martorului sau expertului ori de hotărârea care a declarat fals înscrisul, dar nu mai târziu de un an de la data rămânerii definitive a hotărârii penale. În lipsa unei astfel de hotărâri, termenul curge de la data când partea a luat cunoştinţă de împrejurările pentru care constatarea infracţiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, dar nu mai târziu de 3 ani de la data producerii acestora;
4. în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 4, din ziua în care partea a luat cunoştinţă de hotărârea prin care a fost sancţionat disciplinar definitiv judecătorul, dar nu mai târziu de un an de la data rămânerii definitive a hotărârii de sancţionare disciplinară;
5. în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 5, din ziua în care s-au descoperit înscrisurile ce se invocă;
6. în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 6, din ziua în care partea a luat cunoştinţă de casarea, anularea sau schimbarea hotărârii pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere, dar nu mai târziu de un an de la data rămânerii definitive a hotărârii de casare, anulare sau schimbare;
7. în cazurile prevăzute la art. 509 alin. (1) pct. 7, din ziua în care statul ori altă persoană de drept public a luat cunoştinţă de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data rămânerii definitivă a acesteia; în cazul minorilor, persoanelor care beneficiază de consiliere judiciară sau tutelă specială ori curatelă, termenul de revizuire este de 6 luni de la data la care cel interesat a luat cunoştinţă de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la dobândirea capacităţii depline de exerciţiu sau, după caz, de la înlocuirea tutorelui persoanei care beneficiază de consiliere judiciară sau tutelă specială, de la încetarea curatelei ori înlocuirea curatorului;
8. în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.
(2) În cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 9, termenul de revizuire este de 15 zile şi se socoteşte de la încetarea împiedicării.
(3) Pentru motivele prevăzute la art. 509 alin. (1) pct. 10, 101 şi 11, termenul este de 3 luni de la data publicării hotărârii sau, după caz, a avizului consultativ al Curţii Europene a Drepturilor Omului, tradus în limba română, respectiv a deciziei Curţii Constituţionale, în Monitorul Oficial al României, Partea I".
Articolul 511 alin. (4) C. proc. civ., statuează că "Revizuirea se motivează prin însăşi cererea de declarare a căii de atac sau înăuntrul termenului de exercitare a acesteia, sub sancţiunea nulităţii".
În raport de aceste dispoziţii legale, reiese că revizuirea se motivează prin însăşi cererea de declarare a căii de atac ori înăuntrul termenului de exercitare a acesteia, motivarea cererii de revizuire putând fi făcută printr-un memoriu separat, cu condiţia ca partea să se încadreze în termenul de invocare a motivului respectiv.
În cazul nemotivării cererii de revizuire, sancţiunea este nulitatea acesteia, termenul de motivare a cererii fiind unul de ordine publică.
Înalta Curte reţine că revizuenţii au formulat cerere de revizuire împotriva deciziei nr. 987 din 27 aprilie 2023, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022, prin care a fost anulată contestaţia în anulare formulată de contestatorii A. şi B. împotriva deciziei nr. 254 din 08 februarie 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019.
Prin cererea transmisă prin poştă electronică la data de 14 august 2023, ora 23:43, revizuenţii au precizat că motivele de fapt şi de drept ale cererii de revizuire le vor formula ulterior, până la primul termen de judecată ce se va fixa în cauză.
Înalta Curte reţine că revizuenţii nu au expus motivele prin însăşi cererea de declarare a căii de atac şi nu au indicat nu şi-au fundamentat în drept cererea de revizuire pe nici unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de art. 509 alin. (1) C. proc. civ., astfel că, depunerea unor note scrise la termenul de judecată din 15 noiembrie 2023 nu îndeplineşte cerinţa impusă de art. 511 alin. (4) C. proc. civ.
Mai mult decât atât, astfel cum reiese din notele scrise depuse la 15 noiembrie 2023 la dosar, revizuenţii, nici de această data nu indică ce motiv de revizuire este incident, argumentele expuse de aceştia neputând fi subsumate niciunuia din motivele prevăzute de art. 509 alin. (1) C. proc. civ.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte, în raport de art. 511 alin. (4) C. proc. civ., va admite excepţia nulităţii şi va anula ca tardiv motivată cererea de revizuire. Conform art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga revizuenţii la plata, în solidar, a sumei de 1.000 RON către intimata C. S.R.L., cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia nulităţii cererii de revizuire, invocată de intimata C. S.R.L.
Anulează cererea de revizuire formulată de revizuenţii B. şi A. împotriva deciziei nr. 987 din 27 aprilie 2023, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022, ca tardiv motivată.
Obligă revizuenţii la plata, în solidar, a sumei de 1.000 RON către intimata C. S.R.L., cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 noiembrie 2023.