Revision for contradictory judgments denied for lack of party identity in calculation of final mandate indemnity.

Şedinţa publică din data de 15 noiembrie 2023

Asupra cererii de revizuire de faţă, constată următoarele:

Prin decizia nr. 2910 din 15 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2017, a fost respins apelul declarat de apelanta-pârâtă AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ împotriva încheierii de şedinţă din 14 septembrie 2017 şi a sentinţei civile nr. 7554 din 25 octombrie 2017, ambele pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A., ca nefondat; a fost respinsă cererea apelantei privind plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei decizii, pârâta AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ a formulat cerere de revizuire.

În susţinerea cererii, după expunerea unor considerente referitoare la situaţia de fapt şi la parcursul litigios, revizuenta arată că, potrivit dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.:

"Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: (...) există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Potrivit revizuentei, noţiunea autorităţii de lucru de judecat, ocrotită prin motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu poate avea o altă semnificaţie decât cea reglementată prin art. 430 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., potrivit căruia:

"(1) Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată. (2) Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum si considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă".

Mai arată revizuenta că prevederile art. 431 alin. (2) C. proc. civ. definesc efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, astfel:

"oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă", ceea ce relevă distincţia substanţială faţă de autoritatea de lucru judecat, care presupune tripla identitate de parti, de obiect şi de cauză.

Potrivit revizuentei, în doctrina recentă s-au subliniat unele particularităţi ale identităţii de chestiuni litigioase, atunci când nu sunt întrunite condiţiile privind lucrul judecat, fapt care obligă instanţa sesizată cu cel de-al doilea litigiu să ţină seama de ceea ce s-a decis deja în prima hotărâre. Prin urmare, cea de-a doua instanţă este ţinută de dezlegarea dată prin hotărârea definitivă anterioară, ca de "un act juridic (lucru judecat) pe care nu-l mai poate pune în discuţie şi nu-l mai poate tranşa diferit, acesta fiind punctul de pornire de la care îşi va putea dezvolta raţionamentul juridic, raportat la circumstanţele concrete ale cauzei".

Mai arată revizuenta că, într-o altă lucrare se afirmă că:

"singura condiţie impusă de legiuitor pentru a se invoca efectul pozitiv al lucrului judecat este de a exista o legătură între cele două litigii, fără a fi necesar ca litigiul să fie purtat între aceleaşi părţi. De aici rezultă că efectul pozitiv al lucrului judecat are "valoarea creatoare", în ceea ce priveşte jurisprudenţa într-o anumită materie, respectiv dezlegare de drept".

O altă opinie, exprimată un reputat teoretician şi, în acelaşi timp, practician în materie este în sensul că:

"existenţa unei hotărâri poate fi invocată în cadrul altui proces, cu autoritate de lucru judecat, atunci când se invocă obligativitatea sa, fără ca în cel de-al doilea proces să fie aceleaşi părţi, să se discute acelaşi obiect şi aceeaşi cauză".

De asemenea, făcând trimitere la decizia civilă nr. 4100/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la decizia nr. 2787/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, revizuenta susţine că nu este necesară identitatea de părţi pentru reţinerea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat.

Totodată, potrivit revizuentei, reglementarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat are drept scop prevenirea evitării contrazicerilor dintre considerentele hotărârilor judecătoreşti, iar atâta vreme cât aspectul litigios a fost consemnat şi rezolvat în actul jurisdicţional anterior, indiferent că s-a făcut pe calea dispozitivului sau numai în considerente, înseamnă că el nu mai poate constitui obiect al analizei ulterioare proprii din partea instanţei, impunându-se noii judecăţi ca un "dat" ce nu poate fi ignorat.

Mai susţine revizuenta că jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României a dat eficienţă efectului pozitiv al lucrului judecat, privind, atât dispozitivul, dar, mai ales asupra considerentelor, astfel cum reiese din decizia nr. 495/2020, dar şi că în mod constant Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că instanţele sunt obligate să ţină seama de constatările şi dezlegările date de instanţe în procedurile anterioare, repunerea în discuţie a situaţiei soluţionate definitiv prin alte hotărâri, constituind o încălcare a dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 6 (1) din Convenţie.

De asemenea, conform jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, produsă, în special, în procedura trimiterii preliminare (art. 267 TFUE), principiul securităţii juridice presupune ca actele juridice să fie precise, aplicarea acestora previzibilă pentru justiţiabili, astfel încât aceştia să poată cunoaşte cu exactitate întinderea obligaţiilor pe care aceste acte le impun.

Revizuenta apreciază că jurisprudenţa, în viziunea celor două instanţe europene, a Curţii Constituţionale a României, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, şi a doctrinei, trebuie să fie unitară şi constantă, întrucât atunci când în cauzele care conţin situaţii de fapt similare şi în care sunt aplicabile aceleaşi dispoziţii legale se adoptă hotărârii diferite, chiar opuse, se generează o jurisprudenţă neunitară sau divergentă, ceea ce afectează, în mod considerabil, securitatea relaţiilor sociale, al cărei garant final este puterea judecătorească.

Dincolo de aceste aspecte teoretice, revizuenta arată că prin cererea de chemare în judecată ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2017, reclamanta A. a solicitat obligarea A.S.F. la plata unei indemnizaţii reprezentând de 9 ori venitul lunar brut cel mai mare din toată perioada exercitării mandatului, plătită în sumă netă, în temeiul Regulamentului C.N.V.M. nr. 4/02.06.2003 privind regimul şi principiile remunerării membrilor şi personalului angajat al C.N.V.M., astfel cum a fost acesta modificat prin regulamentele ulterioare.

În acest sens, revizuenta arată că, încă de la început au rezultat două elemente cheie a căror interpretare era, şi este în continuare, deosebit de importantă pentru soluţionarea cauzei, şi anume "venitul lunar brut cel mai mare din toată perioada exercitării mandatului" şi noţiunea indemnizaţie "plătită în sumă netă".

În ceea ce priveşte componenţa "venitului brut lunar cel mai mare" prevăzut de art. 6 alin. (3) lit. e) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 4/2003, astfel cum a fost modificat prin Regulamentele ulterioare ale C.N.V.M., revizuenta susţine că a contestat natura sumelor care intră în componenţa celui mai mare venit lunar brut obţinut, indicat de intimată, anume cel din luna aprilie 2013, în cuantum de 216.027 RON, deoarece acesta cuprindea sume ce nu erau percepute pentru activitatea acelei luni indicate.

Revizuenta precizează că a indicat instanţei de apel inclusiv decizia C.N.V.M. nr. 1038/11.08.2010 care prevedea în mod explicit că, în scopul calculării primei pentru întreaga activitate, venitul lunar brut în baza căruia se calculează acest venit este compus din "sumele reprezentând indemnizaţia şi contravaloarea şedinţelor extraordinare" şi că această decizie este semnată inclusiv de intimata din prezenta cauză, în calitate de vicepreşedinte al C.N.V.M., sens în care este evident că aceasta cunoştea limitele drepturilor cuvenite în temeiul Regulamentului C.N.V.M. nr. 4/2003 astfel cum a fost modificat ulterior.

Raportat la decizia C.N.V.M. indicată şi la componenţa venitului încasat de intimată în luna aprilie 2013, revizuenta susţine că venitul lunar brut ce poate fi avut în vedere pentru calcularea primei pentru întreaga activitate nu poate fi compusă decât din: 37.190 RON - indemnizaţie aferentă lunii aprilie 2013, inclusiv sporul de vechime aferent şi 42.856 RON - contravaloarea indemnizaţiei pentru şedinţe extraordinare, rezultând o valoare de 80.046 RON, în loc de 216.027 RON, cât a stabilit, în mod vădit greşit, prima instanţă.

Mai arată revizuenta că, având în vedere că drepturile salariale reprezentate de prima de final de mandat au fost solicitate de aproape toţi foştii membri ai C.N.V.M. (9 foşti membri ai C.N.V.M. au solicitat în instanţă indemnizaţia de final de mandat), pentru obţinerea unei practici unitare şi pentru a nu exista diferenţă de tratament între reclamanţii care îşi întemeiau pretenţiile pe acelaşi Regulament C.N.V.M. nr. 4/2003, a prezentat Curţii de Apel Bucureşti modalitatea de interpretare a componenţei venitului lunar brut cel mai mare, prin depunerea hotărârilor definitive, pronunţate anterior în litigii similare care au vizat acordarea aceleiaşi prime de final de mandat în temeiul aceloraşi dispoziţii regulamentare.

Consideră revizuenta că noţiunea de venit lunar brut prevăzut de art. 6 alin. (3) lit. e) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 4/2013 reprezintă o chestiune litigioasă tranşată anterior de Tribunalul Bucureşti şi de Curtea de Apel Bucureşti, astfel încât aceasta se impune a fi respectată şi aplicată în baza efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, aceasta redând considerentele instanţelor judecătoreşti pe care a înţeles să îşi întemeieze susţinerile în faţa Curţii de Apel Bucureşti, în dosarul nr. x/2017: sentinţa civilă nr. 2725/15.04.2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2016 (privind pe B.); decizia civilă nr. 3580/03.06.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2021 - privind pe B. - (soluţie definitivă); decizia civilă nr. 5044/18.10.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2015 - privind pe C. (soluţie definitivă).

Revizuenta arată că, în toate cauzele anterior menţionate privind foştii membri ai C.N.V.M. şi soluţionate definitiv până în acest moment, practica instanţelor de judecată a fost unitară în ceea ce priveşte componenţa "venitului brut lunar cel mai mare". Această componenţă a venitului a fost stabilită chiar de către unii dintre foştii membri ai C.N.V.M. reclamanţii, printre care se află şi intimata A., prin decizia C.N.V.M. nr. 1038/11.08.2010, depusă la dosarul cauzei.

Mai susţine revizuenta că instanţa de judecată, când a apreciat că intimata este îndreptăţită la plata sumei reprezentând indemnizaţia de final de mandat, conform Regulamentului C.N.V.M. nr. 4/2013, nu putea face abstracţie de aplicarea deciziei C.N.V.M. nr. 1038/2010 depusă la dosarul cauzei.

Mai susţine revizuenta că decizia C.N.V.M. nr. 1038/11.08.2010 a fost emisă în mod expres în aplicarea prevederilor Regulamentului C.N.V.M. nr. 4/2003, cu modificările ulterioare, aspect care rezultă din preambulul acesteia.

Revizuenta invocă dispoziţiile art. 22 C. proc. civ., în raport de care arată că judecătorul are un rol activ în aflarea adevărului, sens în care acesta are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. În acest scop, cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicaţii, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum şi alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părţile se împotrivesc.

În ceea ce priveşte rolul activ al judecătorului, revizuenta susţine că acesta nu se substituie voinţei părţilor, fiind însă obligat să descopere adevărul şi să dea părţilor ajutor activ în apărarea drepturilor şi intereselor lor legitime.

Prin maniera în care instanţa de apel a soluţionat cauza, în ciuda practicii judiciare depuse care relevă puterea lucrului judecat în privinţa chestiunii privind componenţa "venitului brut lunar cel mai mare" prevăzut de art. 6 alin. (3) lit. e) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 4/2003, astfel cum a fost modificat prin Regulamentele ulterioare ale C.N.V.M., revizuenta arată că este obligată să plătească sume exorbitante cu titlul de indemnizaţie, aşa cum a arătat în cuprinsul apărărilor formulate în faţa instanţei de apel, valoarea totală a impactului financiar doar în privinţa intimatei ridicându-se la aproape 27.000.000 RON (peste 5 milioane euro).

În ceea ce priveşte noţiunea de indemnizaţie "plătită în sumă netă", revizuenta precizează că, potrivit prevederilor art. 6 alin. (3) lit. e) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 4/2003, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul C.N.V.M. nr. 10/15.04.2010, prima pentru întreaga activitate de care pot beneficia membrii Comisiei la încetarea mandatului se plăteşte în sumă netă, această noţiune aparent clară, beneficiind totuşi de o interpretare total diferită din partea Curţii de Apel Bucureşti faţă de cele oferite/statuate de instanţele învestite anterior cu pretenţii întemeiate pe acelaşi Regulament prin decizia civilă nr. 3580/03.06.2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2021 (soluţie definitivă); decizia civilă nr. 5044/18.10.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2015 (soluţie definitivă); sentinţa civilă nr. 1609/04.06.2020, pronunţată dosar nr. x/2016, privind pe D. - fost membru C.N.V.M.; sentinţa civilă nr. 1609/04.06.2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti; decizia civilă nr. 5118/18.12.2020 privind pe E. - fost membru C.N.V.M., pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosar nr. x/2016.

Revizuenta apreciază că deosebit de important este faptul că, în conformitate cu prevederile art. 24 alin. (11) din O.U.G. nr. 93/2012, prin derogare de la prevederile Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, cota de impozit pe venit este de 85% pentru veniturile reprezentând salarii/indemnizaţii/sume compensatorii acordate, în condiţiile legii, cu ocazia încetării contractului de muncă, raportului de serviciu sau mandatului angajaţilor cu funcţii de conducere sau persoanelor care au fost numite în calitate de membru în cadrul Consiliului A.S.F. sau în cadrul autorităţilor care se reorganizează potrivit art. 1 alin. (2).

Pe cale de consecinţă, efortul financiar pe care ar trebui să îl suporte revizuenta se raportează la un impozit de 85%, în loc de 16%, ceea ce presupune un impact financiar colosal.

Prin urmare, potrivit revizuentei, sintagma "plătită în sumă netă" vizează exclusiv modalitatea de plată a primei, neputându-se interpreta că, prin prevederea acestei forme, s-a intenţionat transformarea veniturilor din sumă brută în sumă netă.

Revizuenta precizează că, în situaţia menţinerii hotărârii primei instanţe, prin menţinerea în componenţa venitului lunar brut cel mai mare a altor venituri decât indemnizaţia lunară şi contravaloarea şedinţelor extraordinare din acea lună, precum şi prin considerarea venitului lunar brut cel mai mare ca fiind valoarea netă ce trebuie achitată intimatei, doar pentru acest dosar, efortul financiar al A.S.F. s-ar ridica la peste 27.000.000 RON (peste 5.000.000 euro), un efort financiar uriaş pentru o instituţie publică, în condiţiile în care reclamanta nu este singura care urmează a primi sume de bani cu titlul de indemnizaţie de final de mandat (pe rolul instanţelor de judecată mai sunt încă 4 dosare în care încă 4 foşti membri ai C.N.V.M. solicită aceeaşi indemnizaţie de final de mandat ca şi intimata din prezenta cauză).

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 29.08.2023 s-a emis adresă revizuentei pentru a preciza care este hotărârea pretins contradictorie.

La 14.09.2023, intimata a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, precum şi obligarea revizuentei la plata cheltuielilor de judecată.

Întâmpinarea a fost comunicată revizuentei la aceeaşi dată; aceasta nu a depus la dosar răspuns la întâmpinare.

La 19.09.2023, revizuenta a depus la dosar precizare, arătând că hotărârea pretins contradictorie este reprezentată de decizia civilă nr. 3580 din 3 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru Cauze privind Conflicte de Muncă în dosarul nr. x/2021.

Prin încheierea din 20 septembrie 2023, a fost amânată judecarea cauzei în vederea ataşării dosarului x/2021, fixându-se termen de judecată la 15 noiembrie 2023.

La 15 noiembrie 2023, revizuenta a depus la dosar note scrise.

Analizând cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte arată că instituirea acestei ipoteze legale, în care se poate anula o hotărâre a instanţei, vine să protejeze autoritatea de lucru judecat a unei alte hotărâri judecătoreşti, din nevoia de ordine şi stabilitate juridică.

Autoritatea de lucru judecat cunoaşte două manifestări: prima corespunde unui efect negativ, de natură să oprească o a doua judecată şi presupune tripla identitate de părţi, obiect şi cauză; cea de-a doua operează când efectul hotărârii se manifestă pozitiv şi relevă modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a mai fi contrazisă. În acest caz, chestiunile deja dezlegate se impun într-un al doilea proces care are legătură cu litigiul anterior şi, în cazul efectului pozitiv, instanţa nu mai trebuie să identifice cele trei elemente comune, ci doar dezlegarea dată unei situaţii juridice. Atunci când este chemat să se pronunţe asupra unei chestiuni de drept, judecătorul nu poate să nu ţină seama de rezultatul trecut în puterea de lucru judecat, căci lucrul judecat îşi extinde efectele asupra lucrului de judecat.

În forma anterioară modificărilor aduse C. proc. civ. prin Legea nr. 310/2018, analiza soluţiilor pe care instanţa de revizuire le putea adopta, astfel cum au fost prezentate mai sus, a impus concluzia că numai efectul negativ al autorităţii de lucru judecat putea fi valorificat, ca motiv de revizuire.

Aceasta pentru că, în măsura identificării triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză între litigii, este justificată anularea ultimei hotărâri (care încalcă autoritatea de lucru judecat a celei dintâi), căci legea nu recunoaşte posibilitatea ca acelaşi litigiu să fie soluţionat de două ori; dispoziţiile art. 431 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect".

Dacă s-ar afirma, ca temei al revizuirii, nesocotirea, în hotărârea atacată, a unor chestiuni litigioase dezlegate anterior, în cadrul altui proces, anularea ultimei hotărâri, nedublată de posibilitatea rejudecării, ar lăsa noul litigiu nesoluţionat.

Până la modificarea C. proc. civ. prin Legea nr. 310/2018, o atare soluţie nu era reglementată.

De aceea, efectul pozitiv poate fi invocat, ca temei al revizuirii, numai în procesele pornite după intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018 - ceea ce nu este cazul, în speţă, deoarece procesul de faţă a început la 25.04.2016 -, întrucât în noua formă a Codului, inaplicabilă însă, art. 513 alin. (4) a fost completat, oferind instanţei de revizuire posibilitatea de a "trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat".

Aşadar, în speţă, revizuenta poate invoca doar autoritatea de lucru judecat, în manifestarea efectului ei negativ şi, astfel, trebuie verificată existenţa triplei identităţi evocată mai sus, de părţi, obiect şi cauză; în aceste limite se va realiza controlul judiciar.

Prin sentinţa civilă nr. 7554 din 25 octombrie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2017, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ (A.S.F.), a fost obligată pârâta să plătească reclamantei prima pentru întreaga activitate cuvenită la încetarea mandatului de preşedinte al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, în cuantum net echivalent cu de 9 ori venitul lunar brut cel mai mare din toată perioada de exercitare a mandatului, respectiv cel realizat în luna aprilie 2013, precum şi la plata dobânzii legale, calculate de la data de 30.04.2013, la data efectuării plăţii.

Prin decizia nr. 2910 din 15 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2017, a fost respins apelul declarat de apelanta-pârâtă AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ împotriva încheierii de şedinţă din 14 septembrie 2017 şi a sentinţei civile nr. 7554 din 25 octombrie 2017, ambele pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A., ca nefondat, precum şi cererea apelantei privind plata cheltuielilor de judecată.

Revizuenta afirmă că aceste statuări sunt contrare deciziei civile nr. 3580 din 3 iunie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru Cauze privind Conflicte de Muncă în dosarul nr. x/2021, prin care au fost admise cererile de apel formulate de apelantul-reclamant B. şi de apelanta-pârâtă AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ împotriva sentinţei civile nr. 2725 din 15 aprilie 2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2016.

A fost respins apelul formulat de apelanta-pârâtă AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ, împotriva încheierii de şedinţă din 25.02.2021 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2016, ca nefondat.

A fost schimbată în parte sentinţa apelată, în sensul că: a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată precizată formulată de reclamantul B., în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ şi a fost obligată pârâta să plătească reclamantului prima pentru întreaga activitate, cuvenită la încetarea mandatului de membru CNVM, reprezentând de 9 ori venitul lunar brut cel mai mare din toată perioada exercitării mandatului, respectiv, venitul realizat în luna septembrie 2012, în care se includ sumele reprezentând indemnizaţia lunară şi contravaloarea şedinţelor extraordinare, plătită în sumă netă rezultată după reţinerea impozitelor şi a contribuţiilor prevăzute de lege, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare, calculată de la data de 02.10.2012 şi până la data achitării efective; au fost respinse în rest pretenţiile, ca neîntemeiate; a fost păstrată în rest sentinţa civilă apelată.

Înalta Curte arată că, în raport de această din urmă decizie, nu este îndeplinită condiţia identităţii de părţi.

Aşadar, nu poate fi reţinută contrarietatea de hotărâri, câtă vreme nu sunt întrunite cumulativ cerinţele impuse de prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., lipsa identităţii de părţi făcând de prisos analizarea celorlate condiţii impuse de norma legală.

Ca atare, în temeiul dispoziţiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ împotriva deciziei nr. 2910 din 15 mai 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2017. În raport de art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga revizuenta la plata sumei de 3.500 RON către intimata A., cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ împotriva deciziei nr. 2910 din 15 mai 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2017.

Obligă revizuenta AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ la plata sumei de 3.500 RON către intimata A., cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 noiembrie 2023.