Recurs invalidated for lacking legal grounds; property sale termination ruling stands after contractual fault arguments deemed merits issues

Şedinţa publică din data de 15 noiembrie 2023

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 21 ianuarie 2022, reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar C.I.I. B., a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.R.L., prin lichidator judiciar C.I.I. D., să se constate rezoluţiunea convenţională de plin drept a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/01.02.2011 de E., ca urmare a nerespectării obligaţiei pârâtei de a compensa valoric preţul contractului de vânzare-cumpărare cu contravaloarea serviciilor de promovare şi de publicitate asigurate de pârâtă potrivit contractului - cadru pentru servicii de publicitate nr. 567/01.02.2011 încheiat de părţi.

Prin sentinţa civilă nr. 2713 din 11 noiembrie 2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins cererea, ca nefondată.

Prin decizia civilă nr. 523 din 28 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost admis apelul declarat de apelanta- reclamantă A. S.R.L., prin lichidator judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENŢĂ B., împotriva sentinţei civile nr. 2713 din 11 noiembrie 2022, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2022, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. S.R.L., prin lichidator judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENŢĂ D..

A fost schimbată sentinţa apelată, în sensul că a fost admisă acţiunea şi a fost constată intervenită rezoluţiunea convenţională de drept a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/01.02.2011 de E..

Împotriva acestei decizii, pârâta a declarat recurs.

În susţinerea recursului, după expunerea situaţiei de fapt, recurenta-pârâtă arată că instanţa de apel a ignorat voinţa părţilor contractante expusă în cele două convenţii interdependente şi inseparabile, încălcând astfel dispoziţiile art. 969, art. 977 şi art. 982 C. civ. de la 1864, apreciind eronat că voinţa părţilor contractante a fost în sensul de a stabili că sancţiunea rezilierii convenţionale a vânzării (pact comisoriu de grad IV) poate interveni direct pentru neplata preţului şi independent de culpa în executarea obligaţiilor de prestare a publicităţii sau independent de culpa în executarea obligaţiilor asumate de beneficiarul publicităţii, A. (apreciat doar ca simplu creditor al obligaţie de plată a preţului).

Recurenta-pârâtă precizează că părţile au stipulat expres că obligaţia principală asumată de cumpărătorul bunului imobil (de plată a preţului în modalitatea barter, cu preţul publicităţii) era în mod cert subsumată şi legată indisolubil de obligaţia asumată de vânzătorul bunului - beneficiar al serviciilor de publicitate - respectiv obligaţia de a comanda serviciile de publicitate angajate contractual, în cantitatea, în termenele şi în condiţiile contractului de prestări servicii de publicitate.

Potrivit recurentei-pârâte, instanţa de apel a ignorat simplist partea importantă şi intrinsecă a contractului translativ de proprietate, ca şi cum ar fi fost învestită doar cu analiza vânzării imobiliare, ignorând clauzele şi efectele contractului de prestări servicii de publicitate, care reprezintă legea părţilor şi interpretând contractul contrar voinţei lor.

Astfel, recurenta-pârâtă susţine că, din simpla interpretare şi coroborare a clauzelor contractuale relevante în dezlegarea pricinii, reiese voinţa co-contractanţilor, aflată în contradicţie cu raţionamentul instanţei de apel, care, în mod greşit nu a analizat căreia dintre părţi îi incumbă culpa în executarea obligaţiilor interdependente şi care fundamentau obligaţia de plată a preţului, instanţa ignorând obligaţiile născute în temeiul contractului de servicii de publicitate.

Recurenta-pârâtă arată, de asemenea, că instanţa de apel a adăugat nepermis la "legea părţilor", interpretând restrictiv înţelegerea lor şi a omis a cerceta ceea ce era de analizat prioritar- care este partea aflată prima în culpă contractuală, prin raportare la modalitatea de plată a preţului imobilului (prin raportare la acelaşi contract de prestări servicii publicitate care constituia fundamentul înţelegerii părţilor legat de modalitatea de plată a preţului - prin barter/schimb).

În opinia recurentei-pârâte, este evident din mecanismul contractual expus de părţile contractante în clauze clare că obligaţia prestatorului de servicii de publicitate nu putea fi executată fără a fi emisă comanda de servicii din partea beneficiarului, şi tocmai de aceea, şi instanţa de fond, corect a apreciat că notificarea de rezoluţiune convenţională trebuia să fundamenteze sancţiunea rezoluţiunii directe.

Recurenta-pârâtă apreciază că de necontestat este şi faptul că A. - beneficiar al serviciilor de publicitate, creditor al preţului şi debitor al obligaţiei de a emite comenzile de publicitate - trebuia să emită comenzile de servicii de publicitate în termenul şi modalităţile expres asumate contractual astfel încât, pasivitatea sa în executarea contractului, pasivitate culpabilă, nu poate fi validată juridic prin operarea rezoluţiunii vânzării, atât timp cât părţile nu au gândit un astfel de mecanism contractual.

Recurenta-pârâtă susţine că voinţa părţilor a fost în sensul creării unui mecanism contractual care să determine executarea obligaţiilor asumate şi doar în ipoteza în care comenzile de servicii publicitare nu erau executate întocmai, ar fi putut interveni rezilierea convenţională a contractului de prestări servicii de publicitate şi legat de aceasta, şi rezoluţiunea vânzării pentru neplata preţului.

Potrivit recurentei-pârâte, a interpreta înţelegerea părţilor în sensul instanţei de apel înseamnă a nu da eficacitate principiului "nemo auditur propriam turpitudinem allegans" şi a proteja pasivitatea şi neexecutarea de obligaţii care au generat disfuncţionalitatea în executare.

Recurenta-pârâtă susţine că normele de drept substanţial încălcate în judecarea apelului sunt: art. 977, art. 982, art. 969 C. civ. de la 1864, relevante în dezlegarea pricinii fiind clauzele care relevă voinţa părţilor, respectiv, din contractul cadru de prestări servicii de publicitate media nr. 567/01.02.2011: cap. II pct. 1, pct. 3, art. 2.2. din cap. IV, art. 4.6, cap. IX pct. 2.

În ceea ce priveşte contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/01.02.2011, recurenta-pârâtă face trimitere la dispoziţiile contractuale de la file x alin. ultim, fila x alin. (2) şi (5).

Faţă de aceste critici, în aprecierea recurentei-pârâte, în raport de voinţa contractuală clar exprimată de părţi, rezultă că principala convenţie este cea de prestare servicii publicitare şi nu contractul de vânzare-cumpărare bunuri imobile, iar cea conexă şi subsumată condiţiilor celei dintâi, este cea de transfer de proprietate imobile (părţile reglementând-o doar ca modalitate de plată preţ publicitate).

Recurenta-pârâtă susţine că intenţia fermă şi explicită a părţilor a fost să reglementeze rezoluţiunea convenţională (pact comisoriu de grad IV) ca sancţiune care intervine exclusiv pentru neexecutarea serviciilor de publicitate comandate şi rămase neexecutate din culpa executantului şi nu pentru alte cauze legate de preţ.

Mai susţine recurenta-pârâtă că notificarea de reziliere a fost reglementată de părţi ca şi condiţie obligatorie a mecanismului contractual al intervenirii rezoluţiunii şi pentru că părţile agreaseră termene de identificare a ipotezelor de remediere a contractului (15 zile), dar şi pentru ca rezilerea convenţională să aibă în mod necesar dovada culpei de neexecutare.

Sub un ultim aspect, recurenta-pârâtă arată că, doar pentru simpla opozabilitate a dreptului creditorului s-a ales de către părţi, convenţional, să se noteze în cartea funciară pactul comisoriu şi privilegiul, dar obligaţia şi efectele neexecutării ei sunt stipulate în contractul de prestări servicii, completat cu cel de vânzare imobiliară.

În drept, recursul a fost întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatei-reclamante la 28.06.2023, respectiv 29.06.2023.

La 25.07.2023, intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei-pârâte la 07.08.2023; aceasta nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Analizând recursul declarat de recurenta-pârâtă sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere şi dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, aceste obligaţii nefiind îndeplinite de recurentă.

Conform art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", art. 489 alin. (2) statuând sancţiunea nulităţii pentru ipoteza în care criticile invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, fiind necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că motivul de recurs reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este invocat formal.

Casarea unei hotărâri, conform dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Acest motiv de casare vizează încălcarea legii de drept material, ce poate consta în aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea normelor peste ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării acestora, interpretarea greşită a normei corespunzătoare situaţiei de fapt, încălcarea unor principii generale de drept.

Deşi recurenta susţine că hotărârea este dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 977, art. 982, art. 969 din vechiul C. civ., în raport de dispoziţiile contractuale, argumentele expuse vizează, în exclusivitate, aspecte de netemeinicie.

Motivele invocate sunt formale, întrucât nu se încadrează în critici efective cu privire la decizia recurată, lipsind orice argumentare de pretinsă nelegalitate, raportat la considerentele acesteia.

Recurenta-pârâtă se limitează a reitera împrejurări de fapt rezultate din raportul contractual, în marea parte a criticilor, astfel cum reiese din argumentele ce vizează culpa în executarea obligaţiilor contractuale, imposibilitatea executării obligaţiilor de către prestatorul de servicii de publicitate în lipsa unei comenzi emise de către beneficiar, obligaţia beneficiarului de a emite comenzile de servicii de publicitate în termenul şi modalităţile prevăzute în contract, lipsa notificării de reziliere a contractului, notarea în cartea funciară a pactului comisoriu şi a privilegiului exclusiv pentru opozabilitatea dreptului creditorului.

Înalta Curte arată că argumentele ce vizează prevederile contractuale nu pot fi apreciate ca şi critici de nelegalitate, în condiţiile în care interpretarea contractului nu poate fi făcută decât prin intermediul mijloacelor de probă administrate, reprezentând, aşadar, critici de netemeinicie.

Recurenta-pârâtă tinde, prin expunerea criticilor referitoare la interpretarea dispoziţiilor contractuale, la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt ale cauzei.

Accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, cerinţe care nu au fost respectate de către recurenta-pârâtă.

Având în vedere cele reţinute mai sus, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie anula recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.R.L., prin lichidator D., împotriva deciziei civile nr. 523 din 28 martie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă. În temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenta-pârâtă la plata sumei de 900 RON către intimata-reclamantă A. S.R.L., prin lichidator F., cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.R.L., prin lichidator D., împotriva deciziei civile nr. 523 din 28 martie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Obligă recurenta-pârâtă C. S.R.L., prin lichidator D., la plata sumei de 900 RON către intimata-reclamantă A. S.R.L., prin lichidator F., cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 noiembrie 2023.