Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2359/2023 AI generated

Management mandate bonus upheld; final tranche awarded, earlier claims time-barred.

Case Number Decizia nr. 2359/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Romanian High Court of Cassation and Justice (Second Civil Section) rejected as unfounded the appeal filed by the defendant company against the appellate decision, thereby upholding the prior rulings that had partially granted the claimant’s action and ordered the defendant to pay RON 95,183 (the final performance-bonus tranche under a management mandate contract) plus statutory default interest from the due date (16.11.2018) until payment, updated for inflation, with the claims for two other tranches (RON 66,608 and RON 49,025) remaining time-barred. The dispute concerned payment of performance bonuses (OAVT share packages) under corporate management mandate contracts (governed by Civil Code provisions on contracts, Companies Law No. 31/1990, and O.U.G. No. 109/2011 on corporate governance of public enterprises), after the claimant's mandate had terminated before the vesting dates. The Court rejected the appellant's procedural challenge (lack of reasoning under Art. 488(1)(6) C. proc. civ.), finding the appellate court adequately reasoned its decision by relying on the positive effect of res judicata of a prior final decision interpreting the same contract and bonus conditions, and rejected the substantive-law challenges (Arts. 1266-1268, 1169, 1350 Civil Code; Arts. 37-38 O.U.G. No. 109/2011) for failing to overcome that binding prior interpretation, while characterising performance-indicator arguments as questions of fact outside the scope of cassation.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 38 din O.U.G. nr. 109/2011, art. 37 din O.U.G. nr. 109/2011, art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ, art. 175 C. proc. civ; Management mandate bonus upheld; final tranche awarded, earlier claims time-barred: The dispute concerned payment of performance bonuses (OAVT share packages) under corporate management mandate contracts (governed by Civil Code provisions on contracts, Companies Law No. 31/1990, and O.U.G. No. 109/2011 on corporate governance of public enterprises), after the claimant's mandate had terminated before the vesting dates. The Court rejected the appellant's procedural challenge (lack of reasoning under Art. 488(1)(6) C. proc. civ.), finding the appellate court adequately reasoned its decision by relying on the positive effect of res judicata of a prior final decision interpreting the same contract and bonus conditions, and rejected the substantive-law challenges (Arts. 1266-1268, 1169, 1350 Civil Code; Arts. 37-38 O.U.G. No. 109/2011) for failing to overcome that binding prior interpretation, while characterising performance-indicator arguments as questions of fact outside the scope of cassation.

Keywords

AI generated
performance mandate contract interpretation bonus payment bonus share substantive res judicata order to pay

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ
În susţinerea recursului declarat, după expunerea parcursului litigios al cauzei, recurenta-pârâtă invocă incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă arată că decizia instanţei de apel a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.
art. 38 din O.U.G. nr. 109/2011
37 şi a art. 38 din O.U.G. nr. 109/2011, astfel cum au fost modificate prin art.
art. 37 din O.U.G. nr. 109/2011
3.3 din contract, coroborat cu art. 37 din O.U.G. nr. 109/2011, nu poate fi interpretat decât în sensul în care cele 3 elemente ale componentei variabile sunt interdependente.
art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ
Înalta Curte precizează că art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.
art. 175 C. proc. civ
art. 1 pct. 5 din O.U.G. nr. 51/2013
109/2011, astfel cum au fost modificate prin art. 1 pct. 5 din O.U.G. nr. 51/2013, recurenta-pârâtă a arătat că în mod eronat instanţa de apel a apreciat că dispoziţiile art.
art. 496 alin. (1) C. proc. civ
Legal basis for rejecting the appeal as unfounded.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Legal basis for rejecting the appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 15 noiembrie 2023

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la data de 21.07.2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA S.A., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 95.183 RON, reprezentând ultima tranşă (a treia) din bonusul de performanţă stipulat la art. 3.1. şi următoarele din anexa 1 la contractul de mandat nr. x/13.08.2015, corespunzătoare pachetului de 54.705 OAVT-uri, acordat prin certificatul nr. x/25.05.2016; obligarea pârâtei la plata sumei de 66.608 RON, reprezentând diferenţa rămasă de achitat din bonusul de performanţă stipulat la art. 3.1. şi următoarele din anexa 1 la contractul de mandat nr. x/13.08.2015, corespunzătoare celei de-a treia tranşe (ultima) din pachetul de 31.056 OAVT-uri, acordat prin certificatul nr. x/29.07.2015; celei de-a doua tranşe din pachetul de 54.705 OAVT-uri, acordat prin certificatul nr. x/25.05.2016, obligarea pârâtei la plata sumei de 49.025 RON, reprezentând diferenţa rămasă de achitat din bonusul de performanţă stipulat la art. 3.1. şi următoarele din anexa 1 la contractul de mandat nr. x/13.11.2014, corespunzătoare ultimei tranşe din pachetul de 63.123 OAVT-uri acordat prin certificatul nr. x/06.11.2015, obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare datorate pentru întârzierea la plata celor 3 debite principale menţionate în capetele de cerere 1, 2 şi 3 de mai sus, calculate de la data scadenţei şi până la plata efectivă, precum şi a sumelor reprezentând actualizarea cu rata inflaţiei a acestor debite principale, precum şi obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul demers judiciar.

Prin sentinţa civilă nr. 923 din 29 aprilie 2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia prescripţiei; a admis în parte cererea precizată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA S.A., a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 95.183 RON, reprezentând ultima tranşă din bonusul de performanţă, precum şi la plata dobânzii legale penalizatoare calculate conform art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, de la data scadenţei (16.11.2018) până la data plăţii efective, sumele datorate urmând a fi actualizate cu rata inflaţiei la data plăţii; a respins cererea având ca obiect pretenţii de 66.608 RON şi 49.025 RON, precum şi dobânda legală aferentă acestor sume, constatând prescris dreptul material la acţiune; a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 7.378,78 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Atât reclamantul, cât şi pârâta au declarat apel împotriva sentinţei pronunţate.

Prin decizia civilă nr. 510 din 30 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, au fost respinse apelurile declarate de apelantul-reclamant A. şi de apelanta-pârâtă COMPANIA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE "TRANSELECTRICA" S.A. împotriva sentinţei civile nr. 923 din 29 aprilie 2022, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2021, ca nefondate.

Împotriva acestei decizii, pârâta COMPANIA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE TRANSELECTRICA S.A. a declarat recurs.

În susţinerea recursului declarat, după expunerea parcursului litigios al cauzei, recurenta-pârâtă invocă incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În acest sens, arată, referitor la primul capăt de cerere, prin care s-a dispus obligarea sa la plata sumei 95.183 RON, reprezentând ultima tranşă din bonusul de performanţă, precum şi la plata dobânzii legale penalizatoare calculată conform art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, de la data scadenţei (16.11.2018) până la data plăţii efective, sumele datorate urmând a fi actualizate cu rata inflaţiei la data plăţii, că hotărârea instanţei de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

Recurenta-pârâtă susţine că instanţa de apel, fără a avea o motivare proprie, a făcut trimitere doar la motivarea primei instanţe.

În opinia recurentei-pârâte, instanţa de apel nu a lămurit pe deplin situaţia de fapt a cauzei, nu a motivat nici respingerea apărărilor Transelectrica şi nu a făcut nicio referire la cele învederate de aceasta.

Recurenta-pârâtă precizează că, aşa cum a arătat, reclamantul revendică prin prezenta cerere suma de 95.183 RON, reprezentând ultima tranşă (a treia) din bonusul de performanţă corespunzător pachetului de 54.705 OAVT-uri, acordat prin certificatul nr. x/25.05.2016, valorificabilă la data de 15.11.2018.

Concret, astfel cum susţine recurenta-pârâtă, instanţa de apel nu a făcut nicio referire la apărările şi motivele întemeiate pe art. 10.2 din contract, conform cărora părţile sunt de acord ca încetarea prezentului contract, indiferent de cauză, să nu afecteze îndeplinirea obligaţiilor lor care decurg din acesta, dacă acestea sunt scadente şi neexecutate înainte de data încetării contractului Or, recurenta-pârâtă arată că la data de 25.05.2016 contractul a încetat, iar scadenţele erau ulterioare încetării contractului.

Recurenta-pârâtă arată că, pentru acest argument, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a dispus admiterea apelului Transelectrica şi respingerea acţiunii formulate de către un alt membru al Consiliului de Supraveghere, dl B., în cauza care face obiectul dosarului nr. x/2016, soluţionat definitiv prin respingerea recursului reclamantului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 16.09.2020. O soluţie similară, întemeiată pe acelaşi argument juridic, a fost pronunţata de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 22.09.2021 în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu reclamantul C., fost membru al Consiliului de Supraveghere.

Potrivit recurentei-pârâte, toate aceste aspecte cu caracter determinant în soluţionarea litigiului au fost ignorate de instanţa de apel, care nu a arătat clar şi fără echivoc motivele pentru care datorează suma de 95.183 RON, făcând doar o apreciere generală, bazată pe considerentele primei instanţe, fără să prezinte o motivare proprie.

În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă arată că decizia instanţei de apel a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

În acest sens, recurenta-pârâtă arată că, soluţionând raportul dedus judecăţii, judecătorii fondului efectuează mai multe operaţiuni intelectuale. Pe de-o parte, stabilesc existenţa faptelor şi le oferă o calificare juridică, iar pe de altă parte, identifică normele de drept aplicabile raportului juridic de drept litigios pe care au obligaţia să le interpreteze, stabilind sensul lor exact în vederea aplicării la situaţia de fapt reţinută.

Pot, însă, exista ipoteze în care hotărârea este viciată de o eroare de interpretare a ipotezei sau dispozitivului normei juridice, iar aceasta determină greşita aplicare a legii

În cauză, astfel cum susţine recurenta-pârâtă, instanţa de apel a interpretat şi, pe cale de consecinţă, a aplicat în mod greşit prevederile normei de drept material reglementate de art. 1.266 alin. (1), art. 1.267, art. 1.268 alin. (1), (2), (4) şi (5) C. civ., al căror conţinut este reprodus.

Recurenta-pârâtă arată că instanţa de apel trebuia să interpreteze contractul în aşa fel încât să ţină cont de voinţa reală a părţilor la momentul încheierii contractului, să urmărească în mod coordonat şi sistematic sensul prevederilor contractuale şi, nu în ultimul rând, să confere eficacitate clauzelor vizate.

În acest sens, recurenta-pârâtă susţine că hotărârea atacată încalcă principiul libertăţii de voinţă exclusivă statornicit de art. 1.169 C. civ., precizând că între C.N.T.E.E. Transelectrica S.A. şi dl. A., în calitate de mandatar, membru al Directoratului C.N.T.E.E. Transelectrica S.A., a fost încheiat contractul de mandat nr. x/13.08.2015. Conform art. 2.1, contractul produce efecte de la data de 29.07.2015 şi va avea o durată care nu poate depăşi restul duratei manadatului membrului Directoratului pe care îl înlocuieşte (16 septembrie 2017). La data de 26.05.2016, mandatul de membru al Directoratului al dlui. A. a încetat, funcţia fiind exercitată deci în perioada 20.07.2015-25.05.2016.

Aşa cum rezultă şi din preambulul actului de numire, contractul de mandat nr. x/2015 a fost încheiat în baza O.U.G. nr. 109/2011 şi a Legii nr. 31/1990, cu modificările şi completările ulterioare, acte normative care guvernează raporturile juridice existente între societate şi reclamantul mandatar, recurenta-pârâtă precizând că, în raport de art. 291 din Legea societăţilor nr. 31/1990, prevederile din prezenta lege se completează cu dispoziţiile C. civ. şi ale C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă precizează că reclamantul revendică prin prezenta cerere suma de 95.183 RON, reprezentând ultima tranşă (a treia) din bonusul de performanţă corespunzător pachetului de 54.705 OAVT-uri, acordat prin certificatul nr. x/25.05.2016, valorificabilă la data de 15.11.2018.

Potrivit art. 10.2 din contract, astfel cum susţine recurenta-pârâtă, părţile sunt de acord ca încetarea prezentului contract, indiferent de cauză, să nu afecteze îndeplinirea obligaţiilor lor care decurg din acesta, daca acestea sunt scadente şi neexecutate înainte de data încetării contractului, or contractul a încetat la data de 25.05.2016, iar scadenţele erau ulterioare încetării contractului. Astfel, contractul de mandat a încetat înainte de împlinirea unui an de exercitare a mandatului, iar termenele de valorificare nu erau scadente.

Prin urmare, interpretând sistematic, recurenta-pârâtă apreciază că, potrivit art. 1.267 din noul C. civ., prevederile art. 3 lit. c) şi d) din Anexa 1 la contractul de mandat, rezultă că reclamantul nu se situa în niciuna dintre ipotezele care prevedeau dreptul său de a pretinde valorificarea tranşei a treia din bonusul de performanţă corespunzător pachetului de 54.705 OAVT-uri, acordat prin certificatul nr. x/25.05.2016, valorificabilă la data de 15.11.2018.

Potrivit recurentei-pârâte, urmare a unui examen superficial al cauzei, contrar şi practicii judecătoreşti, instanţa de apel a reţinut faptul că, potrivit tribunalului, nici apărarea pârâtei privind încetarea mandatului nu este întemeiată, în condiţiile în care, astfel cum rezultă din art. 3 din anexa la contractul de mandat, indiferent de cauza încetării contractului de mandat, reclamantul are dreptul să primească o fracţie din pachetul de 90.000 OAVT-uri.

Raţionamentul instanţei de apel reflectă, în opinia recurentei-pârâte, o interpretare nesistematică a art. 1.267 C. civ., încălcând astfel şi normele de drept material reglementate de art. 1.270 alin. (1) din acelaşi cod.

Referitor la interdependenţa celor trei componente variabile ale remuneraţiei, recurenta-pârâtă susţine că intenţia reală a părţilor la momentul aprobării şi încheierii contractelor de mandat, a fost de a condiţiona plata tuturor componentelor remuneraţiei mandatarului de stabilirea limitelor generale ale remuneraţiei.

Recurenta-pârâtă precizează că art. 13.1 din contract prevede faptul că acest act se completează cu orice alte prevederi legale incidente, deci şi cu O.U.G. nr. 109/2011, respectiv art. 37 şi art. 38, în forma modificată prin art. 1 punctul 5 din O.U.G. nr. 51/2013.

Curtea de Apel Bucureşti a reţinut în mod eronat că dispoziţiile art. 37 şi 36 din O.U.G. nr. 109/2011 nu erau în vigoare la data acceptării mandatului de către apelant şi că în aplicarea textului de lege în vigoare la data încheierii contractului în discuţie - 13.08.2015, intimata-pârâtă a oferit "bonusul de performanţă", stabilit în raport de obligaţiunile ce ar fi răscumpărate la o valoare care se raportează la cotaţia bursieră şi la dividendele distribuite (potrivit art. 3.2 şi urm.).

Această constatare este, în opinia recurentei-pârâte, total eronată, având în vedere că la 04.06.2013, art. 36 din capitolul III secţiunea 2 a fost modificat de art. 1 punctul 4 şi punctul 5 din Ordonanţa de urgenţă nr. 51/2013, iar această eroare a instanţei a determinat şi greşita aplicare a legii.

Recurenta-pârâtă precizează că, potrivit art. 37 şi art. 38 din O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, elementele componentei variabile sunt interdependente, iar aşa cum se poate citi şi interpreta din punct de vedere gramatical norma juridică, componenta variabilă nu poate fi decât una singură, indiferent de numărul elementelor sale componente.

Ca atare, art. 3.3 din contract, coroborat cu art. 37 din O.U.G. nr. 109/2011, nu poate fi interpretat decât în sensul în care cele 3 elemente ale componentei variabile sunt interdependente. Astfel, cât timp unul dintre elemente nu poate fi acordat din cauza neîndeplinirii condiţiilor impuse punctual prin Anexa nr. 1 la contract, rezultă în mod automat că nici celelalte elemente nu pot fi acordate.

Recurenta-pârâtă invocă şi dispoziţiile art. 1.350 C. civ., precizând că dreptul de valorificare este dependent de îndeplinirea unor obligaţii asumate contractual de către intimatul-reclamant, respectiv îndeplinirea indicatorilor de performanţă prin prisma cărora se cuantifică activitatea mandatarului.

Recurenta-pârâtă apreciază că acest aspect trebuia avut în vedere de către instanţa de apel, cât şi de către prima instanţă, fiind inadmisibil a reţine o obligaţie de plată fără a observa dacă sunt întrunite condiţiile contractuale pentru existenţa acestei obligaţii, cu atât mai mult cu cât este un contract de mandat, de administrare a unei societăţi.

Din analiza atentă a acestor date financiare, precum şi a obiectivelor de performanţă, recurenta-pârâtă susţine că rezultă că a dovedit că activitatea desfăşurată şi mijloacele utilizate de către intimatul-reclamant au fost insuficiente şi necorespunzătoare, aflându-ne, din punct de vedere legal, în situaţia neexecutării obligaţiilor de mijloace, rezultatul urmărit nefiind obţinut.

În acest sens, recurenta-pârâtă arată că, potrivit situaţiilor financiare şi datelor din planul de administrare, rezultă că au fost stabiliţi indicatori de performanţă care urmau să fie avuţi în vedere la acordarea componentei variabile şi obiectivul fiecărui an din 2014 până în 2017.

Astfel, pentru anul 2016 - an de referinţă pentru primul capăt de cerere - au fost stabilite următoarele obiective: timpul mediul de întrerupere (valori în minute): 2,8; D. (valori în milioane RON): 572; total investiţii (valori în milioane RON): 575; rentabilitatea acţiunilor Transelectrica: 40%.

Conform Raportului Consiliului de Supraveghere asupra activităţii de administrare, în anul 2016, anul de referinţă pentru pretenţiile din prezenta cauză, indicatorii de performanţă realizaţi sunt următorii: timpul mediul de întrerupere: 1,93 - realizat în proporţie de 100%; D.: 675 - realizat in proporţie de 118%; total investiţii: 172 - realizat în proporţie de 30% (indicator neîndeplinit); rentabilitatea acţiunilor Transelectrica: 9% - realizat în proporţie de 9 % (indicator neîndeplinit).

În concluzie, recurenta-pârâtă arată că toate criticile subsumate motivelor de casare prezentate sunt de natură să atragă casarea deciziei recurate, deoarece aceasta nu reflectă un examen efectiv, real al unor argumente determinante, ci o analiză, respectiv motivare superficială, lacunară, inexactă, eronată şi contradictorie a chestiunilor supuse dezlegării şi conţine o interpretare şi aplicare nesistematică a unor norme de drept material.

Intimatul-reclamant a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată. Întâmpinarea a fost comunicată recurentei la 17.08.2023, iar la 04.09.2023, aceasta a formulat răspuns la întâmpinare.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Înalta Curte nu poate reţine motivul de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în susţinerea căruia recurenta-pârâtă a arătat că hotărârea recurată, referitor la primul capăt de cerere, prin care s-a dispus obligarea sa la plata sumei 95.183 RON, reprezentând ultima tranşă din bonusul de performanţă, precum şi la plata dobânzii legale penalizatoare calculată conform art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, de la data scadenţei (16.11.2018) până la data plăţii efective, sumele datorate urmând a fi actualizate cu rata inflaţiei la data plăţii, nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

Recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de apel, fără a avea o motivare proprie, a făcut trimitere doar la motivarea primei instanţe, precum şi că instanţa nu a lămurit pe deplin situaţia de fapt a cauzei şi nu a motivat respingerea apărărilor sale întemeiate pe dispoziţiile art. 10.2 din contract şi nu a făcut nicio referire la cele învederate de aceasta.

Înalta Curte precizează că art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. reglementează în mod imperativ obligaţia instanţei de judecată de a arăta considerentele hotărârii judecătoreşti, care trebuie să conţină, pe lângă indicarea obiectului cererii, a susţinerilor pe scurt ale părţilor şi expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, nerespectarea acestora ducând la nulitatea hotărârii astfel pronunţate, conform art. 175 C. proc. civ.

Aceste dispoziţii legale au fost prevăzute de legiuitor atât în interesul unei bune administrări a justiţiei, cât şi pentru a da posibilitatea instanţelor de judecată superioare de a exercita un control efectiv şi eficient al modului de desfăşurare a procesului civil în fazele procesuale anterioare.

Motivarea hotărârii judecătoreşti este indispensabilă pentru controlul exercitat de instanţa ierarhic superioară şi constituie, printre altele, o garanţie împotriva arbitrariului pentru părţile litigante, întrucât le furnizează dovada că cererile şi mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de judecător.

Înalta Curte precizează că obligaţia de motivare impune o apreciere ataşată de natura cauzei şi de circumstanţele sale, motivarea unei hotărâri fiind înţeleasă ca un silogism logic, de natură a o explica în mod inteligibil, ceea ce nu presupune un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de părţi, ci la cele fundamentale, care sunt susceptibile, prin conţinutul lor, să influenţeze soluţia.

Contrar susţinerilor recurentei-pârâte, examinarea deciziei atacate conduce Înalta Curte spre concluzia că instanţa de apel a explicat de o manieră convingătoare raţionamentul juridic pe care l-a adoptat.

Astfel, instanţa de apel a expus situaţia de fapt care a determinat litigiul dintre părţi, apreciind că aceasta a fost stabilită în mod corect de prima instanţă şi a reţinut în mod expres că, prin apelul declarat, pârâta a contestat soluţia primei instanţe de obligare a sa la plata sumei de 95.183 RON, reprezentând ultima tranşă din bonusul de performanţă, acordat prin certificatul nr. x/25.05.2016, apelanta-pârâtă considerând că, din interpretarea sistematică a prevederilor art. 3 lit. c) şi d) din Anexa 1 la contractul de mandat, rezultă că reclamantul nu se situa în niciuna dintre ipotezele care prevedeau dreptul său de a pretinde valorificarea tranşelor din pachetele de OAVT, întrucât contractul de mandat a încetat înainte de împlinirea unui an de zile de exercitare a mandatului, iar termenele de valorificare nu erau scadente. Totodată, s-a evidenţiat argumentul pârâtei în sensul că acordarea bonusului de performanţă este justificată de contribuţia mandatarului la performanţa acţiunilor Transelectrica, iar reclamantul nu a dovedit îndeplinirea condiţiilor pentru a beneficia de componenta variabilă.

În raport de aceste critici, instanţa de apel a reţinut efectul pozitiv al puterii de lucru judecat a deciziei nr. 96 din 24 februarie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, definitivă, pronunţată în dosarul nr. x/2018.

A arătat instanţa de apel că, prin decizia menţionată a fost constatată obligaţia de plată a pârâtei faţă de acelaşi reclamant în ceea ce priveşte bonusul de performanţă, spre analiză fiind acelaşi contract de mandat, acelaşi tip de renumeraţie, acelaşi pachet de OAVT-uri, însă pentru tranşe scadente anterior, fiind probată identitatea între problema soluţionată anterior în mod definitiv şi cea dedusă judecăţii, dezlegarea dată de instanţe în privinţa celorlalte tranşe din bonusul de performanţă impunându-se cu putere de lucru judecat, în sensul că: forma de bonificare pretinsă de reclamant este distinctă de cea prevăzută de art. 2.1 şi urm.; aceasta rezultă exclusiv din valoarea acţiunilor în corespondenţă cu cea a dividendelor distribuite.

Instanţa de apel a subliniat că pretenţiile reclamantului decurg din valorificarea celei de a treia forme de remunerare stipulate de Anexa nr. 1 la contract şi că susţinerile apelantei-pârâte privind indicatorii de performanţă legaţi de timpul mediu de întrerupere, D., total investiţii, nu au legătură cu condiţiile de acordare a bonusului, conform clauzelor contractuale, singura condiţie ce se cere a fi îndeplinită fiind cea a rentabilităţii acţiunilor Transelectrica, împrejurare ce rezultă din faptul că societatea a procedat la determinarea bonusului de performanţă datorat tuturor membrilor Consiliului de Supraveghere, inclusiv reclamantului, emiţând certificatul nr. x/25.05.2016.

Cât priveşte susţinerea apelantei-pârâte potrivit căreia nu datorează acest bonus întrucât mandatul a încetat înainte de termen, iar obligaţia sa nu era scadentă, Curtea, în acord cu prima instanţă, a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 3 din Anexa la contract, care reglementează explicit situaţia mandatarului al cărui contract de mandat încetează înainte de termen, stipulând inclusiv procedura de emitere a unui nou certificat, conţinând numărul rectificat de OAVT-uri, situaţie regăsită în prezentul litigiu (art. 3.5, art. 3.14 Anexă).

Înalta Curte constată că, astfel cum reiese din considerentele expuse în hotărârea recurată la pag. 11-12, instanţa de apel a arătat argumentat motivele pentru care a respins apelul declarat de pârâtă.

Sub un ultim aspect, Înalta Curte arată că argumentele recurentei-pârâte cu privire la practica judiciară nu pot constitui critici de nelegalitate din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acesta vizează încălcarea normelor de drept material, ce poate consta în aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, în extinderea normelor dincolo de ipotezele la care se aplică ori în restrângerea nejustificată a aplicării acestora.

Criticile ce vizează încălcarea de către instanţa de apel a prevederilor art. 1.266 alin. (1), art. 1.267, art. 1.268 alin. (1), alin. (2), alin. (4) şi alin. (5) C. civ., precum şi a art. 1.169 din acelaşi cod nu pot fi reţinute, câtă vreme, astfel cum Înalta Curte a arătat mai sus, instanţa de apel a dat eficienţă efectului pozitiv al puterii de lucru judecat a deciziei nr. 96 din 24 februarie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, definitivă, pronunţată în dosarul nr. x/2018, iar recurenta-pârâtă nu a expus niciun argument care să conteste reţinerea de către instanţa de apel a puterii de lucru judecat cu referire la interpretarea contractului sau a condiţiilor de acordare a bonusului de performanţă.

Mai mult decât atât, cu privire la încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 37 şi a art. 38 din O.U.G. nr. 109/2011, astfel cum au fost modificate prin art. 1 pct. 5 din O.U.G. nr. 51/2013, recurenta-pârâtă a arătat că în mod eronat instanţa de apel a apreciat că dispoziţiile art. 37 şi 38 din O.U.G. nr. 109/2011 nu erau în vigoare la data acceptării mandatului de către apelant şi că în aplicarea textului de lege în vigoare la data încheierii contractului în discuţie - 13.08.2015, intimata-pârâtă a oferit "bonusul de performanţă", stabilit în raport de obligaţiunile ce ar fi răscumpărate la o valoare care se raportează la cotaţia bursieră şi la dividendele distribuite (potrivit art. 3.2 şi urm.).

Această constatare este, în opinia recurentei-pârâte, total eronată, având în vedere că la 04.06.2013, art. 36 din capitolul III secţiunea 2 a fost modificat de art. 1 punctul 4 şi punctul 5 din Ordonanţa de urgenţă nr. 51/2013, iar această eroare a instanţei a determinat şi greşita aplicare a legii.

Aceste argumente nu pot constitui critici de nelegalitate în raport de decizia recurată, câtă vreme aceste considerente nu se regăsesc în hotărârea pronunţată de instanţa de apel.

În ceea ce priveşte critica de nelegalitate referitoare la încălcarea sau la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1.350 C. civ., recurenta-pârâtă a invocat, în raport de situaţiile financiare şi de datele din planul de administrare, că activitatea desfăşurată de intimatul-reclamant şi mijloacele utilizate de acesta au fost insuficiente şi necorespunzătoare, fapt ce echivalează cu neexecutarea obligaţiilor de mijloace, rezultatul urmărit nefiind obţinut.

Invocarea de către recurenta-pârâtă a prevederilor art. 1.350 C. civ., în sensul că orice persoană trebuie să îşi execute obligaţiile contractate prin raportare la argumentul potrivit căruia reclamantul nu a îndeplinit indicatorii de performanţă, excedează analizei de nelegalitate care se efectuează în recurs, reprezentând critici de netemeinicie.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA S.A. împotriva deciziei civile nr. 510 din 30 martie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondat. Constatând că intimatul-reclamant A. nu a depus la dosar dovezi cu privire la cheltuielile de judecată solicitate, astfel cum impune art. 452 C. proc. civ., va respinge cererea formulată de intimatul-reclamant privind obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA S.A. împotriva deciziei civile nr. 510 din 30 martie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondat.

Respinge cererea formulată de intimatul-reclamant A. privind obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 noiembrie 2023.