Recovery of damages for non-compliant real estate evaluations: cassation annulled for failure to frame statutory grounds of appeal

Şedinţa publică din data de 15 noiembrie 2023

Din examinarea actelor din dosar, constată şi reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă la 2 iunie 2021 sub nr. x/2021, reclamanta AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂŢILOR (A.N.R.P.) a chemat în judecată pârâta PFA A., solicitând instanţei să dispună obligarea acesteia la restituirea sumei de 500.000 RON, reprezentând contravaloarea titlului de plată nr. x/10.08.2009, emis de A.N.R.P. în favoarea doamnei B., sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective.

Prin încheierea din 12 ianuarie 2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă în dosar nr. x/2021, a fost admisă excepţia necompetenţei funcţionale a instanţei şi a fost declinată competenţa în favoarea secţiei a VI-a Civilă a Tribunalului Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 2195 din 6 octombrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă invocată de pârâta PFA A.. A anulat cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - A.N.R.P., în contradictoriu cu pârâta PFA A., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosinţă. A respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta A., ca nefondată. A admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâta A.. A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta A., ca urmare a prescripţiei dreptului material la acţiune. A obligat reclamanta la plata către pârâta A. a sumei de 7.500 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 156/A din 6 februarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost respins apelul declarat de apelanta-reclamantă AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂŢILOR împotriva sentinţei civile nr. 2195 din 6 octombrie 2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimatele-pârâte A. şi PFA A., ca nefondat; a fost obligată apelanta la plata către intimata A. a sumei de 3.750 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs.

În susţinerea recursului, recurenta-reclamantă susţine că în mod greşit instanţa a considerat că termenul de prescripţie pentru pretenţiile deduse judecăţii, a început să curgă de la data depunerii raportului de evaluare întocmit de prestator, dată de la care reclamanta avea posibilitatea să verifice dacă lucrarea este corespunzător întocmită.

Recurenta-reclamantă arată că înţelege să revină asupra aspectelor prezentate deja, cu fiecare ocazie, în apărările formulate.

În acest sens, precizează că prin decizia nr. 10/10.10.2013, Curtea de Conturi a României a constatat cu ocazia unui control că "Nu au fost respectate cerinţele Standardelor Internaţionale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piaţă a proprietăţilor imobiliare supuse evaluării".

Pentru remedierea aspectelor de nelegalitate constatate, Curtea de Conturi a dispus în sarcina conducătorului A.N.R.P. o serie de măsuri menite să acopere prejudiciile suferite de bugetul statului în baza unor evaluări necorespunzătoare.

Astfel, la măsura I. - 3.3 din decizia nr. 10/10.10.2013, Curtea a dispus că "Plăţile aferente rapoartelor de evaluare neîntocmite în conformitate cu Standardele Internaţionale de Evaluare, a căror refacere a necesitat noi cheltuieli, reprezintă prejudiciu în bugetul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, pentru care se vor lua măsuri în vederea recuperării, conform prevederilor legale şi clauzelor contractuale, de la partenerii contractuali sau de la persoanele responsabile pentru efectuarea plăţilor respective".

Termenul de aducere la îndeplinire a măsurii dispuse a fost, iniţial, 30.04.2013, pentru ca ulterior, din cauza dificultăţilor întâmpinate, să fie modificat în mai multe etape. Astfel, ultima oară termenul a fost modificat prin decizia nr. 10/IV/2013/2018 (depusă la dosar), fiind prelungit până la data de 28.06.2019.

Reiterează recurenta-reclamantă că, potrivit art. 64 alin. (1) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată, "Nerecuperarea prejudiciilor, ca urmare a nedispunerii şi a neurmăririi de conducerea entităţii a măsurilor transmise de Curtea de Conturi, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda".

În condiţiile date, A.N.R.P. este obligată să se conformeze dispoziţiilor trasate de Curtea de Conturi în sarcina sa, respectând prevederile legale în materie şi autoritatea deciziilor Curţii.

Având în vedere aspectele prezentate rezultă, în opinia recurentei-reclamante, că termenul de prescripţie începe să curgă de la data la care A.N.R.P. a luat la cunoştinţă de rezultatul verificărilor efectuate asupra raportului întocmit de pârâta A. şi PFA A. în dosarul de despăgubire indicat în cererea de chemare în judecată.

Astfel, dreptul A.N.R.P. de a solicita recuperarea prejudiciului cauzat de pârâtă prin îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale este actual, termenul de prescripţie extinctivă nefiind împlinit.

Recurenta-reclamantă apreciază că instanţa în mod greşit a considerat că acţiunea de control desfăşurată de Curtea de Conturi nu poate constitui o cauză de întrerupere sau suspendare a cursului prescripţiei.

Recurenta-reclamantă susţine că în cauză este incident principiul contra non valentem agere non currit praescriptio ("prescripţia nu curge în contra celui care nu poate să acţioneze") şi că în sistemul C. civ., când forţa majoră nu constituia o cauză de suspendare (prevăzută de lege), în temeiul acestei reguli, jurisprudenţa a considerat că, fiind vorba de o imposibilitate obiectivă a titularului dreptului de a acţiona, ea poate fi un caz de suspendare. În prezent, chiar dacă Decretul nr. 167/1958 prevede că forţa majoră este o cauză de suspendare [art. 13 lit. a)], regula mai sus menţionată este invocată pentru a soluţiona unele excepţii de la dispoziţiile referitoare la începutul prescripţiei.

O altă critică vizează soluţia pronunţată de instanţa de apel cu privire la cuantumul onorariului de avocat stabilit în sarcina sa.

În acest sens, recurenta-reclamantă susţine că instanţa de apel, în mod netemeinic şi nelegal, a obligat-o la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 7.500 RON pentru fond şi 3.750 RON pentru apel, reprezentând onorariu de avocat.

Recurenta-reclamantă arată că, potrivit dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., instanţa are prerogativa de a cenzura cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată cuantumul onorariului convenit între părţile contractului de asistenţă juridică, prin prisma proporţionalităţii cu amplitudinea şi complexitatea activităţii depuse.

Astfel, consideră că instanţa de fond, cât şi cea de apel, la momentul stabilirii cuantumului onorariului de avocat s-au raportat la suma solicitată de A. şi PFA A. şi nu la dificultatea, amploarea şi durata cazului, conform art. 147 din Statutul Avocatului.

Mai mult decât atât, având în vedere obiectul dosarului, respectiv lipsa noutăţii şi motivat de faptul că cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca prescrisă, consideră că onorariul de avocat poate fi redus considerabil.

Totodată, precizează că trebuie să existe o echivalenţă între munca prestată şi onorariu, sens în care înţelege să invoce dispoziţiile deciziei Curţii Constituţionale nr. 492/08.06.2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 583/05.07.2006, unde se precizează: "Curtea Constituţională a reţinut că prerogativele instanţei de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocaţial convenit, prin prisma proporţionalităţii sale cu amplitudinea şi complexitatea activităţii depuse, este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenţii, ceea ce presupune în mod necesar ca aceasta să-i fie opozabil. Or, opozabilitatea sa faţă de partea potrivnică, care este terţ în raport cu convenţia de prestare a serviciilor avocaţiale, este consecinţa însuşirii sale de instanţă prin hotărârea judecătorească prin al cărei efect creanţa dobândeşte caracter cert, lichid şi exigibil".

Recurenta-reclamantă precizează că, în sensul celor arătate, este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, învestită fiind cu soluţionarea pretenţiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse şi onorariile avocaţiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil.

În ceea ce o priveşte, recurenta-reclamantă susţine că aceste cheltuieli de judecată s-ar constitui într-o sarcină mult prea oneroasă, care ar greva asupra bugetului A.N.R.P., buget care este parte integrantă a bugetului de stat şi care asigură şi resursele financiare necesare funcţionării instanţelor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 483 şi art. 488 C. proc. civ.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatelor-pârâte la 13 iunie 2023.

Intimata-pârâtă A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat anularea recursului, întrucât criticile invocate nu se circumscriu motivelor de casare reglementate de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat; cu cheltuieli de judecată.

Recurenta-reclamantă nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte, analizând recursul declarat în cauză, arată că, potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Aşadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., condiţia legală a dezvoltării motivelor presupunând ca ele să poată fi încadrate într-unul dintre acestea.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă, fără a indica incidenţa motivelor de casare, astfel cum acestea sunt reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., expune critici ce vizează hotărârea primei instanţe, care au făcut obiectul analizei instanţei de apel.

Astfel, susţinerile recurentei-reclamante referitoare la momentul de la care a început să curgă termenul de prescripţie, prezentate de aceasta drept motive de recurs, nu conţin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmaţiile aceleiaşi părţi făcute în faţa instanţei de apel, care şi-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată.

Prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspunde exigenţelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curţi, învestite cu verificarea legalităţii hotărârii instanţei de apel.

Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanţa de apel, recurenta-reclamantă tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor sale, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, iar nu şi al treilea grad devolutiv.

Înalta Curte reţine că recurenta-reclamantă nu a expus critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi nu a arătat în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte critica referitoare la incidenţa în cauză a principiului contra non valentem agere non currit praescriptio ("prescripţia nu curge în contra celui care nu poate să acţioneze"), Înalta Curte reţine că această critică a fost invocată omisso medio, nefiind invocată în apel, cale devolutivă de atac prin care instanţa a examinat cauza sub toate aspectele, printr-o nouă judecată asupra fondului, statuând asupra cauzei atât în fapt, cât şi în drept în limita criticilor formulate de apelanta-reclamantă.

Această critică, fiind invocată omisso medio, nefăcând obiectul susţinerilor părţilor sau ale verificărilor realizate de instanţele de fond, atrage incidenţa dispoziţiile 488 alin. (2) din C. proc. civ., motiv pentru care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu o poate analiza.

O ultimă critică vizează cuantumul cheltuielilor de judecată, respectiv a onorariului avocaţial.

Înalta Curte arată că argumentele expuse de recurenta-reclamantă în susţinerea acestei critici reprezintă o chestiune de temeinicie şi nu de legalitate, astfel că nu se încadrează în motivele de recurs expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., în acest sens fiind şi decizia nr. 3/2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de recurs în interesul legii.

Aşa fiind, examinarea memoriului de recurs conduce spre concluzia că recurenta-reclamantă nu a formulat nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În raport de considerentele expuse, întrucât sancţiunea nulităţii căii de atac intervine nu doar atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, iar o astfel de situaţie intervine şi în cauza de faţă, aşa cum s-a arătat, Înalta Curte, dând eficienţă prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează ca, în temeiul art. 496 alin. (1) din acelaşi Cod, să anuleze recursul declarat în cauză. În temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenta-reclamantă AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂŢILOR la plata sumei de 3.750 RON către intimata-pârâtă A., cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂŢILOR împotriva deciziei civile nr. 156/A din 6 februarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Obligă recurenta-reclamantă AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂŢILOR la plata sumei de 3.750 RON către intimata-pârâtă A., cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 noiembrie 2023.