Cassation appeal nullity for failure to specify grounds of illegality in unjust enrichment claim arising from public contract pricing

Şedinţa publică din data de 15 noiembrie 2023

Deliberând asupra recursurilor, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 31 iulie 2019 şi înregistrată iniţial pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2019 şi ulterior, ca urmare a declinării competenţei de soluţionare, pe rolul Tribunalului Braşov, reclamantul MINISTERUL TURISMULUI, prin reprezentant legal, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 454.867 RON cu T.V.A., reprezentând prejudiciu constatat de Curtea de Conturi în raportul de control nr. x/24.07.2017 şi în decizia nr. 14/24.08.2017, ca urmare a acţiunii efectuate de aceasta în perioada 29.05 - 21.07.2017, la care se adaugă dobânzi şi penalităţi de întârziere calculate în conformitate cu art. 731 din Legea nr. 500/2002.

Prin sentinţa nr. 372 din 5 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale a instanţei şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Prin sentinţa civilă nr. 19/C din 14 ianuarie 2022, Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâta A. S.R.L. şi a respins acţiunea formulată de reclamant, ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 2030/Ap din 14 decembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă, au fost respinse cererile de apel formulate de reclamantul MINISTERUL ANTREPRENORIATULUI ŞI TURISMULUI şi de pârâta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 19/C din 14 ianuarie 2022, pronunţate de Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

A fost admisă în parte cererea apelantei-pârâte A. S.R.L. privind obligarea apelantului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată, în sensul că a fost obligat apelantul-reclamant la plata către apelanta-pârâtă a sumei de 2.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată parţiale, efectuate în apel.

Împotriva acestei decizii, reclamantul a formulat cerere de recurs principal, iar pârâta a formulat cerere de recurs incident.

Motivele recursului declarat de reclamant sunt următoarele:

Recurentul-reclamant precizează că a încheiat cu intimata-pârâtă contractul de prestări servicii nr. x/21.01.2015, în valoare de 139.646 euro (628.925 RON), având ca obiect servicii de amenajare şi decorare a standului României pentru participarea la Târgul Internaţional de Turism FITUR 2015, desfăşurat în perioada 28.01.-01.02.2015 la Madrid şi contractul de servicii de amenajare şi decorare a standului României pentru participarea la Târgul de Turism WORLD Travel Market 2015, din perioada 2-5 noiembrie 2015, organizat Ia Londra.

Potrivit recurentului-reclamant, în ceea ce priveşte primul contract, în baza procesului-verbal de recepţie a fost emisă factura fiscală nr. x/21.01.2015, în baza procesului-verbal de recepţie nr. x/03.02.2015, a fost emisă factura fiscală nr. x/05.02.2015, în valoare de 628.925 RON cu T.V.A., plătită pe baza ordonanţării de plată nr. 58/23.04.2015, cu ordinele de plată nr. x şi 18/08.05.2015, factură care conţine suma de 75.172 RON cu T.V.A., considerată valoare estimativă de către Curtea de conturi, conform deciziei nr. 14/24.08.2017, măsura aferentă punctului 11.10.

În ceea ce priveşte contractul nr. x/22.10.2015, a fost emisă factura fiscală nr. x/06.11.2015, în valoare de 1.452.790 RON cu T.V.A., plătită pe baza ordonanţării de plată nr. x/11.11.2015, cu ordinele de plată nr. x şi nr. 326/10.12.2015, factură care conţine şi suma de 306.125 RON fără T.V.A., respectiv 379.595 RON cu T.V.A., considerată valoare estimativă a abaterii de către Curtea de Conturi, conform deciziei nr. 14/24.08.2017, măsura aferentă punctului 11.10.

Recurentul-reclamant precizează că, prin raportul de control nr. x/24.07.2017 şi prin decizia nr. 14/24.08.2017, auditorii publici externi au constatat faptul că prin ofertele financiare ce au stat la baza semnării contractelor au fost acceptate la plată o serie de cheltuieli, printre care şi cheltuieli cu mobilierul, decontate la preţuri de cel puţin două ori mai mari.

Astfel, pentru aceste produse achiziţionate în acelaşi an de la acelaşi furnizor, au fost alocate şi utilizate ineficient fonduri băneşti în sumă de 213.235 RON fără T.V.A. (18.257 RON, pentru infodesk A.N.T. dotat cu 3 scaune, 188.500 RON, pentru un set infodesk co-expozanţi + 2 scaune bar, 6.478 RON, pentru 1 set - o masă şi 4 scaune plastic), respectiv 264.411 RON cu T.V.A.

Mai mult decât atât, la târgul WTM Londra 2015, pentru închirierea şi montajul unor ecrane suspendate în suprafaţă de aproximativ 36 mp., a fost acceptată la plată suma de 121.420 RON fără T.V.A. (aproximativ 27.000 euro fără T.V.A.), în condiţiile în care pentru târgul B., pentru ecrane de suprafaţă de aproximativ 40 mp., având caracteristici tehnice asemănătoare (tip led, pixel pitch maxim 5,5 mm, luminozitate 1500 Ntis) au fost efectuate plăţi de 28.530 RON fără T.V.A.), de circa patru ori mai puţin, fiind astfel alocate şi utilizate ineficient fonduri băneşti în suma estimată de 92.890 RON fără T.V.A., respectiv 115.184 RON cu T.V.A.

Recurentul-reclamant susţine că analizarea tarifelor practicate conduce la ideea că operatorul economic îşi fundamentează tarifele în funcţie de bugetul alocat de A.N.T. şi nu pe baza costurilor real înregistrate de acesta, respectiv în cazul în care A.N.T. alocă un buget mai mare pentru organizarea unei manifestări, operatorul majorează preţul produselor/serviciilor în funcţie de buget, fără a avea la bază o justificare economică.

Mai arată recurentul-reclamant că, raportat la preţurile acceptate la contractare, pentru mobilierul necesar în vederea amenajării şi decorării standului României, s-a constatat existenţa unei diferenţe mari de preţ, respectiv între preţurile practicate de operatorii care au încheiat contracte cu A.N.T. şi preţurile practicate pe piaţă de alţi operatori de profil, astfel: scaune bar pentru Târgul Internaţional de Turism FITUR 2015 în baza contractului nr. x/21.01.2015, S.C. C. S.R.L a asigurat 68 de scaune tip bar albe în valoare de 12.240 euro fără T.V.A. (echivalentul a 55.080 RON fără T.V.A., 68.299 RON cu T.V.A., respectiv 180 RON/bucată fără T.V.A. şi 1.004 RON/bucată cu T.V.A.).

În cazul în care s-ar fi ales varianta corectă închirierii, conform ofertei altor operatori economici (exemplu: D. - http:www.x.ro/inchirieri/Scaune-de-bar-albe-expo.html), închirierea unui scaun de tipul celui decontat de A.N.T. costă 24,99 RON T.V.A. inclus, ceea ce pentru o perioadă de aproximativ 10 zile ar fi costat cel mult 250 RON, cu 754 RON/bucată T.V.A. inclus mai puţin decât preţul achitat de A.N.T. de 1.004 RON/bucată fără T.V.A., ceea ce ar fi condus la o reducere a costurilor cu 51.272 RON.

Totodată, potrivit recurentului-reclamant, pentru Târgul Internaţional de Turism FITUR 2015, în baza contractului nr. x/21.01.2015, S.C. C. S.R.L. a asigurat 24 scaune de plastic (transparente, din plexiglas), în valoare de 6.240 euro fără T.V.A. (echivalentul a 28.080 RON fără T.V.A., 34.819 RON cu T.V.A.), respectiv 260 euro fără T.V.A./bucată, echivalentul a 28.080 RON fără T.V.A., 34.819 RON cu T.V.A.), respectiv 260 euro fără T.V.A./bucată (echivalentul a 1.170 RON/bucată, respectiv 1.450 RON/bucată cu T.V.A.).

În cazul în care s-ar fi ales varianta închirierii conform ofertei altor operatori economici (exemplu: D. - http/www.x.ro/inchirieri/Scaune-Victoria-Ghost.html), închirierea unui scaun de tipul celui decontat de A.N.T. costă 45 RON, ceea ce pentru o durată de aproximativ 10 zile ar fi constat cel mult 450 RON, cu 1.000 RON/bucată mai puţin decât preţul achitat de A.N.T. de 1.450 RON/bucată, ceea ce ar fi condus la o reducere a costurilor cu 24.000 RON.

Aşadar, recurentul-reclamant susţine că valoarea estimativă a prejudiciului constatat prin raportul Curţii de Conturi nr. 5429/24.07.2017 şi prin decizia nr. 14/24.08.2017 este de 379.595 RON cu T.V.A. (264.411 RON + 115.184 RON), aferent contractului nr. x/22.10.2015 (Târg WTM Londra 20150) şi de 75.272 RON cu T.V.A. (51.272 RON + 24.000 RON), aferent contractului nr. x/21.01.2015 (Târg B. 2015), însumând un prejudiciu estimativ total de 454.867 RON.

Recurentul-reclamant precizează că, în raport de cele arătate, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1.345 C. civ., fiind îndeplinite condiţiile îmbogăţirii fără justă cauză.

Consideră recurentul-reclamant că pârâta şi-a mărit patrimoniul prin mărirea tarifelor în funcţie de bugetul alocat de A.N.T. şi nu pe baza costurilor real înregistrate, aşa cum s-a consemnat în raportul de control al Curţii de Conturi, existând o micşorare de patrimoniul său prin achitarea facturilor la preţuri duble sau triple faţă de preţurile altor operatori de profil, iar între mărirea unui patrimoniu şi micşorarea celuilalt există o strânsă legătură.

Cele două efecte sunt rezultatul unei cauze unice, determinate de acelaşi eveniment şi există o strânsă legătură între mărirea patrimoniului pârâtei şi micşorarea patrimoniului reclamantului, neexistând un alt mijloc juridic pentru recuperarea pierderii suferite.

Recurentul-reclamant mai precizează că, în subsidiar, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1.349 C. civ. privind răspunderea civilă delictuală, solicitând să se constate că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile angajării acestui tip de răspundere: fapta ilicită, prejudiciul, vinovăţia şi legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu.

Prin decizia recurată, instanţa a respins cererea de apel, reţinând, în principal, că exista o obligaţie valabilă, ceea ce exclude cazul de îmbogăţire fără justă cauză, date fiind prevederile art. 1.346 C. civ.

Or, recurentul-reclamant susţine că, aşa cum a arătat şi prin cererea de apel, în cauză sunt îndeplinite condiţiile aplicabile instituţiei îmbogăţirii fără justă cauză, dat fiind faptul că activul pârâtei s-a mărit prin fixarea unor preţuri la o valoare mult mai mare decât a făcut-o pentru un târg anterior organizat, unica intenţie fiind să se încadreze în bugetul alocat de A.N.T., şi astfel având loc o micşorare nejustificată a patrimoniului A.N.T., prin prezentarea ca fiind reale a unor costuri exagerate.

Astfel, recurentul-reclamant arată că instanţa de judecată nu a avut în vedere diferenţa enormă dintre preţurile practicate de pârâtă la cele două târguri pentru care a avut contract de prestări servicii în decursul aceluiaşi an. Practicarea unor preţuri în funcţie de bugetul alocat de A.N.T. şi nu de costurile reale înregistrate de pârâtă, fac dovada unei îmbogăţiri fără justă cauză.

Prin urmare, recurentul-reclamant apreciază că nu se poate reţine că suntem în prezenţa unei obligaţii valabile, având în vedere intenţia pârâtei de a obţine un profit nejustificat prin întocmirea unei oferte care nu are o reală justificare. În consecinţă, apreciază că motivarea instanţei prin care se arată că obligaţia era valabilă, nu poate fi reţinută, instanţa aplicând în mod greşit prevederile art. 1.346 lit. a) C. civ.

În ceea ce priveşte respingerea solicitării subsidiare a cererii de chemare în judecată, întemeiată pe răspunderea civilă delictuală, recurentul-reclamant arată că instanţa nu a analizat dacă sunt îndeplinite condiţiile răspunderii delictuale, limitându-se a arăta că în mod legal şi temeinic prima instanţă a reţinut că existenţa unei oferte, acceptată de Autoritatea Naţională pentru Turism, adică încheierea unui contract, în lipsa dovedirii unei înţelegeri frauduloase anterioare încheierii contractului în vederea prejudicierii intereselor reclamantului nu este de natură să contureze existenţa unei fapte ilicite în persoana pârâtei.

Or, recurentul-reclamant arată că reaua credinţă a pârâtei/fapta delictuală comisă de aceasta rezultă din diferenţa majoră de preţ practicată pentru organizarea târgului de la Londra, comparativ cu târgul de la Madrid, diferenţă nejustificată, dată fiind perioada foarte apropiată la care acestea au fost organizate. Astfel, se poate deduce cu uşurinţă faptul că oferta pârâtei nu a avut în vedere costurile reale ocazionate de serviciile de amenajare, ci bugetul alocat de A.N.T.

În ceea ce priveşte existenţa unui prejudiciu, recurentul-reclamant arată că acesta este reprezentat de suma plătită de A.N.T. în plus (454.867 RON cu T.V.A.), comparativ cu preţurile practicate de aceeaşi societate, pentru aceleaşi servicii, la intervale foarte apropiate de timp, la două târguri diferite.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În susţinerea recursului incident, pârâta arată, prealabil, că în temeiul art. 491, coroborat cu art. 472 C. proc. civ., solicită casarea în parte a hotărârii recurate, sub aspectul admiterii excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune şi admiterii apelului său.

Recurenta-pârâtă apreciază ca fiind aplicabile în recurs dispoziţiile art. 481 Cod procedură civilă, sens în care arată că nu este de acord cu înrăutăţirea situaţiei în propria cale de atac, solicitând admiterea recursului incident doar în situaţia admiterii recursului principal.

În motivarea recursului incident, recurenta-pârâtă invocă dispoziţiile art. 2.500, coroborat cu prevederile art. 2501 şi cu art. 2.528 C. civ., în raport de care arată că termenul de 3 ani începe să curgă de la momentul achitării de către reclamantă a sumelor pretins necuvenite, respectiv de la data de 08.05.2015 pentru contractul nr. x/21.01.2015 şi de la data de 10.12.2015 pentru contractul nr. x/22.10.2015.

Potrivit recurentei-pârâte, termenul de prescripţie nu curge de la data emiterii deciziei de către Curtea de Conturi, întrucât această instituţie, potrivit legii sale de organizare, are o activitate de control, rezumată de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 94/1992, potrivit căruia, în activitatea sa, Curtea de Conturi exercită controlul, prin proceduri de audit, asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public.

În sfera acestui control intră activităţi deja desfăşurate de instituţiile publice auditate, rolul Curţii de Conturi fiind acela de depistare a neregulilor (deja săvârşite) şi de elaborare a raportului de control unde sunt consemnate erori/abateri de la legalitate şi regularitate care au determinat producerea unor prejudicii.

Mai mult decât atât, recurenta-pârâtă susţine că actele emise de către Curtea de Conturi în raport cu Ministerul Turismului (raportul de control şi decizia) nu îi sunt opozabile, în acest sens înţelegând a invoca dispoziţiile art. 5 alin. (5) din Legea nr. 94/1992, şi precizând că au fost pronunţate mai multe hotărâri judecătoreşti.

De asemenea, recurenta-pârâtă arată că, prin decizia nr. 19/2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii, s-a statuat în sensul că izvorul obligaţiei debitorului nu îl reprezintă actul de control al Curţii de Conturi sau al unui alt organ cu atribuţii de control, ci actul sau faptul juridic ce a generat paguba invocată şi că invocarea actului de control al Curţii de Conturi sau al unui alt organ cu atribuţii de control este irelevantă, cu atât mai mult cu cât nu există nicio dispoziţie legală care să dispună explicit că acesta reprezintă punctul de plecare al cursului prescripţiei extinctive, neputând reprezenta nici măcar un act de întrerupere a cursului prescripţiei extinctive.

Mutatis mutandis, cele reţinute de Înalta Curte referitor la natura şi caracterul actelor emise de Curtea de Conturi în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, efectul acestor acte şi cel mai important, faptul că actul de control efectuat de Curtea de Conturi sau de un alt organ cu atribuţii de control, prin care s-a stabilit în sarcina instituţiei controlate obligaţia de a recupera prejudiciul, nu marchează începutul termenului de prescripţie extinctivă a acţiunii pentru recuperarea acelui prejudiciu, se aplică tuturor litigiilor care au ca obiect o acţiune în pretenţii în care se invocă, ca punct de plecare, un raport al Curţii de Conturi şi în care se pune problema începutului termenului prescripţiei dreptului la acţiune, prin raportare la actul de control al Curţii de Conturi.

Pe cale de consecinţă, recurenta-pârâtă solicită aplicarea textelor de lege invocate în admiterea excepţiei prescripţiei extinctive a dreptului la acţiune şi interpretarea acestora în concordanţă cu decizia nr. 19/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, obligatorie potrivit legii.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 483 şi urm. C. proc. civ.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatei-pârâte la 4 aprilie 2023, iar la 4 mai 2023, aceasta a depus la dosar întâmpinare şi recurs incident. Prin întâmpinare a invocat excepţia netimbrării recursului principal, susţinând că în speţă nu sunt aplicabile prevederile art. 30 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, întrucât litigiul are ca obiect raporturi contractuale, precum şi excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare.

Întâmpinarea şi recursul incident au fost comunicate recurentului-reclamant la 8 iunie 2023, iar acesta nu a formulat întâmpinare.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 494, raportat la art. 482 şi la art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului principal, invocată de pârâtă, constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Aşadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., condiţia legală a dezvoltării motivelor presupunând ca ele să poată fi încadrate într-unul dintre acestea.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În speţă, recurentul-reclamant a invocat în mod expres motivele de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Însă, în susţinerea recursului declarat, recurentul-reclamant expune exclusiv argumente referitoare la încheierea celor două contracte de prestări servicii: nr. x/21.01.2015 şi nr. x/22.10.2015, la obiectul acestora, la facturile emise, la aspectele reţinute în raportul de control nr. x/24.07.2017 şi în decizia nr. 14/24.08.2017.

Totodată, recurentul-reclamant susţine că operatorul economic îşi stabileşte tarifele în funcţie de bugetul alocat de A.N.T. şi nu pe baza costurilor real înregistrate de acesta, că raportat la preţurile acceptate la contractare pentru mobilierul necesar decorării standului României s-a constatat existenţa unor diferenţe mari de preţ în raport de preţurile practicate pe piaţă de alţi operatori de profil, expunând argumente în acest sens.

În raport de criticile dezvoltate prin memoriul de recurs, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant nu expuse critici concrete de nelegalitate împotriva deciziei din apel, ci argumente care reflectă, în realitate, nemulţumirea sa faţă de interpretarea probelor administrate şi de situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel, urmărind o nouă verificare a apărărilor pe care le-a făcut.

Or, motivele de casare invocate implică raportarea criticilor formulate la conţinutul deciziei care formează obiect al căii extraordinare de atac, iar nu repunerea în discuţie a fondului cauzei.

Înalta Curte constată, de asemenea, că, deşi recurentul-reclamant invocă dispoziţiile art. 1.345 şi respectiv art. 1.349 C. civ., nu aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi nu arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Toate aceste susţineri, reţine Înalta Curte, reprezintă trimiteri la elemente de fapt, care au fost deja analizate de instanţele de fond, prin prisma probatoriului administrat.

Or, examinarea instanţei de recurs este limitată de însuşi conţinutul introductiv al art. 488 C. proc. civ. doar la criticile de nelegalitate, nu şi la cele de eventuală netemeinicie.

De aceea, chiar dacă prin decizia de apel se menţine hotărârea primei instanţe, al cărei raţionament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanţei de prim control judiciar.

Prin urmare, motivele de recurs trebuie să vizeze critica hotărârii judecătoreşti recurate, iar nu doar reiterarea susţinerilor părţilor de la judecata în instanţa de prim control judiciar devolutiv.

În speţă, recurentul-reclamant reiterează criticile din apel referitoare la îndeplinirea condiţiilor îmbogăţirii fără justă cauză şi, respectiv, cu privire la cererea subsidiară privitoare la atragerea răspunderii civile delictuale.

Înalta Curte constată că aceste critici au fost doar formal invocate, de vreme ce recurentul-reclamant nu arată care sunt argumentele pentru care apreciază că este nelegal raţionamentul juridic al instanţei devolutive.

Aşa fiind, examinarea memoriului de recurs conduce spre concluzia că recurentul-reclamant nu a formulat nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., motiv pentru care excepţia nulităţii recursului principal va fi admisă.

Prin urmare, dând eficienţă prevederilor art. 496 alin. (1), raportat la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul principal declarat în cauză.

În ceea ce priveşte recursul incident formulat de recurenta-pârâtă împotriva aceleiaşi decizii, Înalta Curte urmează să constate că acesta a rămas fără efect, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Dispoziţiile art. 491 alin. (1) C. proc. civ. stabilesc că "Recursul incident şi recursul provocat se pot exercita, în cazurile prevăzute la art. 472 şi 473, care se aplică în mod corespunzător. Dispoziţiile art. 488 rămân aplicabile", la alin. (2) din acelaşi cod stabilindu-se că "Prevederile art. 474 se aplică în mod corespunzător".

Totodată, în conformitate cu prevederile art. 472 alin. (2) C. proc. civ., dacă apelantul principal îşi retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, apelul incident prevăzut la alin. (1) rămâne fără efect.

Având în vedere caracterul accesoriu al recursului incident în raport cu recursul principal şi faptul că recursului principal promovat de recurentul-reclamant urmează să i se aplice sancţiunea nulităţii, Înalta Curte constată că recursul incident formulat de recurenta-pârâtă rămâne fără efect.

Faţă de cele anterior expuse, Înalta Curte urmează să admită excepţia nulităţii recursului principal, să anuleze recursul principal declarat de recurentul-reclamant MINISTERUL ANTREPRENORIATULUI ŞI TURISMULUI (MAT) împotriva deciziei civile nr. 2030/Ap din 14 decembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă şi să respingă ca rămas fără efect recursul incident declarat de recurenta-pârâtă societatea A. S.R.L. împotriva aceleiaşi decizii. Constatând că recurenta-pârâtă nu a depus la dosar dovada efectuării cheltuielilor de judecată solicitate, astfel cum impune art. 452 C. proc. civ., precum şi faptul că ambele părţi au căzut în pretenţii, Înalta Curte va respinge cererea formulată de recurenta-pârâtă privind obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului declarat de recurentul-reclamant MINISTERUL ANTREPRENORIATULUI ŞI TURISMULUI (MAT), invocată de recurenta-pârâtă societatea A. S.R.L.

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant MINISTERUL ANTREPRENORIATULUI ŞI TURISMULUI (MAT) împotriva deciziei civile nr. 2030/Ap din 14 decembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă.

Respinge ca rămas fără efect recursul incident declarat de recurenta-pârâtă societatea A. S.R.L. împotriva aceleiaşi decizii.

Respinge cererea formulată de recurenta-pârâtă privind obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 noiembrie 2023.