Res judicata in successive moral damages claims for electricity supply interruption hinging on identity of object and cause across distinct property consumption points

Şedinţa publică din data de 14 noiembrie 2023

Asupra recursului, din actele dosarului, constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la 5 iunie 2018 pe rolul Tribunalului Gorj, secţia a II-a civilă, sub numărul x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta B. S.A., solicitând instanţei ca, prin sentinţa ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 325.000 euro, reprezentând daune morale, ca urmare a întreruperii abuzive a energiei electrice trifazice (380 volţi) la atelierul electric, în perioada 14 iunie 2015 - 1 ianuarie 2016.

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile C. civ. şi ale C. proc. civ.

Prin încheierea din 24 aprilie 2019 pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2019 s-a dispus conexarea acestui dosar la dosarul nr. x/2018.

Prin sentinţa nr. 8 din 15 ianuarie 2020 pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă au fost respinse excepţia autorităţii de lucru judecat şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, invocate de pârâtă.

A fost admisă în parte cererea de chemare în judecată, fiind obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 20.000 RON cu titlu de daune morale.

2. Împotriva împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâta B. S.A.

Prin decizia nr. 308/2020 din 15 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a fost admis apelul pârâtei.

A fost schimbată în parte sentinţa apelată, în sensul că a fost admisă excepţia autorităţii de lucru judecat şi a fost respinsă acţiunea.

De asemenea, a fost obligat intimatul la plata sumei de 553 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul A..

Prin decizia nr. 2730 din 15 decembrie 20210 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost admis recursul, fiind casată decizia atacată şi trimisă cauza spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel.

În rejudecare dosarul a fost înregistrat sub nr. x/2018*.

4. Prin decizia nr. 616/2022 din 15 decembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, a fost admis apelul pârâtei.

A fost schimbată în parte sentinţa apelată, în sensul admiterii excepţiei autorităţii de lucru judecat, sub forma prezumţiei de lucru judecat, fiind respinsă acţiunea.

5. Împotriva acestei decizii şi a încheierii de amânare a pronunţării din 8 decembrie 2022 reclamantul A. a formulat recurs, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 şi 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea deciziei recurate şi, în principal, disjungerea dosarului nr. x/2019 conexat din eroare şi judecarea fiecărui dosar în parte, conform deciziei nr. 79/05.12.2022 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie în dosarul nr. x/2022.

Totodată, a mai solicitat menţinerea sentinţei nr. 8/15.01.2020 pronunţate de prima instanţă şi majorarea cuantumului daunelor morale prin acordarea unui spor conform prevederilor art. 1386 alin. (4) C. civ., acordarea de despăgubiri morale în dosarul nr. x/2019 pentru perioada 02.01.2016-10.06.2016.

În subsidiar, a solicitat trimiterea cauzelor disjunse spre rejudecare instanţei de apel.

În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., formulat împotriva încheierii de amânare a pronunţării din 8 decembrie 2022, s-a invocat omisiunea punerii în discuţia părţilor a efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat şi a cererii privind obligarea pârâtei de a depune la dosar o factură de plată emisă după data debranşării, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 397 alin. (1) C. proc. civ.

În considerarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., s-a susţinut nemotivarea hotărârii sub aspectul puterii de lucru judecat a deciziei nr. 265/09.02.2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2017.

Or, prin această decizie s-a reţinut că în ceea ce priveşte dosarele nr. x/2015, nr. y/2014 şi nr. 5248/95/2021 nu există identitate de obiect.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., s-a invocat încălcarea puterii de lucru judecat în privinţa deciziei nr. 265/09.02.2021 pronunţate de Înalta Curte în dosarul nr. x/2017.

S-a arătat şi că instanţa de apel a admis în mod greşit excepţia autorităţii de lucru judecat sub forma prezumţiei de lucru judecat, citând în considerentele sale decizia nr. 429/21.09.2022, pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2021, deşi acest dosar nu a fost soluţionat definitiv, aflându-se în calea de atac a recursului, în apel fiind admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei B. S.A.

A mai învederat recurentul că o soluţie întemeiată pe excepţie nu are autoritate de lucru judecat, astfel cum a statuat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia pronunţată în dosarul identic nr. x/2017

De asemenea, s-a susţinut că, prin admiterea excepţiei autorităţii de lucru judecat sub forma prezumţiei de lucru judecat, au fost încălcate dispoziţiile art. 126 alin. (3) din Constituţie.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a invocat încălcarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât instanţa de apel a refuzat să îndrepte nelegalităţile din primul ciclu procesual, precum şi dispoziţiile art. 397 alin. (1) din acelaşi cod, având în vedere că nu s-a pronunţat şi asupra dosarului nr. x/2019 conexat la dosarul cauzei, acesta având ca obiect şi o altă perioadă de timp, fiind astfel incidente prevederile art. 1386 alin. (3) C. civ.

La data de 28 februarie 2023 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă B. S.A. prin care s-a invocat excepţia nulităţii recursului, în temeiul art. 487 alin. (1) coroborat cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ.. Pe fondul recursului, s-a solicitat respingerea acestuia ca neîntemeiat.

La data de 10 aprilie 2023 a fost înregistrat răspunsul la întâmpinare formulat de recurent, prin care s-a solicitat, în esenţă, respingerea excepţiei nulităţii recursului, susţinându-se că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Prin rezolutia din 6 aprilie 2023 s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din 16 mai 2023, constatându-se întrunite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului către părţi, conform art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

La data de 30 mai 2023 a fost înregistrat punctul de vedere formulat de recurent cu privire la raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din 19 septembrie 2023 a fost respinsă excepţia nulităţii recursului şi a fost admis în principiu recursul, fiind stabilit termen de judecată la data de 14 noiembrie 2023.

La data de 1 noiembrie 2023 au fost înregistrate concluziile scrise formulate de recurent.

6. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând recursul reclamantului, din perspectiva motivelor de nelegalitate invocate, reţine următoarele considerente:

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., formulat cu privire la încheierea de amânare a pronunţării din 8 decembrie 2022, reclamantul invocă omisiunea instanţei de apel de a pune în discuţia părţilor efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat în ceea ce priveşte hotărârile pronunţate în dosarul nr. x/2017 şi, respectiv cererea de obligare a pârâtei să depună la dosar o factură de plată emisă după data debranşării, cu consecinţa încălcării dispoziţiile art. 397 alin. (1) C. proc. civ.

Criticile recurentului sunt neîntemeiate.

Pe de o parte, omisiunea de a pune în discuţia părţilor anumite împrejurări de fapt sau de drept prezintă relevanţă din perspectiva contradictorialităţii procesului şi este sancţionată atunci când instanţa îşi fundamentează considerentele în justificarea soluţiei pe aspecte care nu au fost puse în prealabil în dezbatere, ipoteză care nu se verifică în cauză.

Astfel cum reiese din încheierea din 8 decembrie 2022, la acest termen, au existat dezbateri asupra celor două aspecte, pretins omise a fi puse în discuţia părţilor, însuşi intimatul-reclamant formulând concluzii în prezenţa apelantei-pârâte, cu consecinţa că ambele părţi au avut posibilitatea să îşi expună punctul de vedere.

Prin urmare, nu se poate reţine pretinsa omisiunea a instanţei de apel de a pune în dezbaterea contradictorie a părţilor autoritatea de lucru judecat sub aspect pozitiv a hotărârilor pronunţate în dosarul nr. x/2017.

Pe de altă parte, dispoziţiile art. 397 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că instanţa, soluţionând cauza, trebuie să se pronunţe asupra tuturor cererilor deduse judecăţii.

În cauză nu poate fi reţinută încălcarea acestor prevederi legale la termenul de judecată din 8 decembrie 2022, câtă vreme aspectele în legătură cu care se susţine omisiunea instanţei de a se pronunţa nu reprezintă cereri deduse judecăţii în sensul vizat de lege.

În egală măsură, pretinsa cerere privind obligarea pârâtei de a depune la dosar o factură de plată emisă după data debranşării nu a fost o cerere propriu-zisă de probatorii adresată instanţei în mod procedural, ci o simplă apreciere a reclamantului făcută cu ocazia susţinerii concluziilor asupra apelului pârâtei.

Astfel, unul din argumentele susţinute de reclamant a fost acela al imposibilităţii pârâtei de a proba furnizarea de energie ulterior datei de 10.02.2013, reclamantul învederând practic că, dacă pârâta susţine teza contrarie, respectiv neîntreruperea furnizării de energie la locul de consum indicat de reclamant, atunci aceasta ar trebui să depună o factură emisă după data debranşării.

Or, astfel cum rezultă din încheierea din 8 decembrie 2022, înainte de a se trece la discutarea apelului, părţile au fost interpelate în ceea ce priveşte eventualele cereri sau excepţii prealabile, instanţa de apel reţinând că nu există cereri de formulat, drept pentru care părţilor li s-a acordat cuvântul în dezbateri, ulterior cauza fiind reţinută în pronunţare.

Prin urmare, nu se poate imputa valabil instanţei de apel faptul că nu s-ar fi pronunţat prin încheierea din 8 decembrie 2022 asupra unor chestiuni în legătură cu care partea însăşi nu a acţionat procedural.

În consecinţă, vor fi înlăturate criticile formulate cu privire la încheierea din 8 decembrie 2022, nefiind incident motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Subsumat motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 7 C. proc. civ., recurentul invocă omisiunea instanţei de apel de a analiza puterea de lucru judecat a deciziei nr. 265/09.02.2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2017 şi încălcarea autorităţii de lucru judecat sub aspect pozitiv a acestei decizii.

Aceste critici vor fi înlăturate prin considerente comune.

Puterea lucrului judecat, respectiv aspectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, este o prezumţie legală, care operează atunci când, într-un al doilea proces, trebuie dezlegată o problemă soluţionată anterior, presupunând identitate de chestiuni juridice litigioase.

Astfel, fiecare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat, într-un alt litigiu, dacă are legătură cu acesta din urmă.

Prin urmare, puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti are incidenţă sub aspect probator, uşurând practic stabilirea situaţiei de fapt într-un al doilea litigiu, în care instanţa nu mai poate face evaluări proprii asupra aceleiaşi chestiuni, ci aceasta constituie premisa demonstrată de la care trebuie pornit în judecarea procesului.

Astfel cum rezultă din practicaua încheierii din 8 decembrie 2022, la acest termen, intimatul-reclamant, interpelat de instanţă asupra temeiului acţiunii şi asupra locului de consum vizat, a arătat în mod expres că cererea sa are la bază fapta ilicită a pârâtei de debranşare cu privire la locul de consum x.

Ca o consecinţă, instanţa de apel a reţinut în considerentele deciziei recurate că reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata de daune morale, ca urmare a faptei ilicite de întrerupere a furnizării de energie în ceea ce priveşte locul de consum x, data debranşării fiind 10.02.2013.

Astfel, fapta ilicită imputată pârâtei în legătură cu care reclamantul a invocat perpetuarea efectelor în timp şi în raport cu care solicită daune morale aferente unor perioade diferite este una singură şi constă în întreruperea furnizării de energie la 10.02.2013, sub acest aspect fiind reexaminată cauza în al doilea ciclu procesual.

Or, prin raportare la data de 10.02.2013, când reclamantul susţine că i-a fost întreruptă furnizarea de energie electrică, instanţa de apel, pe baza probelor administrate, printre care şi hotărârile pronunţate în dosarele nr. x/2014, nr. y/2015 şi nr. 5248/95/2021, a constatat că intimatul-reclamantul nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului căruia îi este alocat locul de consum cu nr. x, arătând că bunul a fost înstrăinat de intimatul-reclamant, iar pentru locul de consum aferent a fost încheiat un nou contract de furnizare a energiei electrice cu un alt titular.

Instanţa de apel a reţinut astfel că aceste aspecte nu mai pot fi readuse în faţa instanţei, într-un proces ulterior, având ca obiect daune morale aferente unei alte perioade de timp în care se pretinde perpetuarea efectelor uneia şi aceleiaşi pretinse fapte ilicite de întrerupere a furnizării de energie electrică, de către pârâtă, la locul de consum x.

Prin urmare, a concluzionat instanţa de apel că, în litigiul pendinte, prin care reclamantul a solicitat despăgubiri morale, invocând fapta ilicită a pârâtei, de debranşare şi întrerupere a furnizării de curent electric trifazic la 10.02.2013 în ceea ce priveşte locul de consum x, însă pentru o perioadă de timp diferită, nu pot fi contrazise statuările anterioare ale instanţelor, cu privire la aceeaşi faptă ilicită, acestea impunându-se în cauză cu putere de lucru judecat.

Trebuie amintint că situaţia de fapt dedusă judecăţii, astfel cum a fost reţinută în etapa devolutivă a procesului se impune întocmai în faţa instanţei de recurs.

Or, raportat la situaţia de fapt reţinută în apel, Înalta Curte notează că, prin decizia nr. 265/09.02.2021, pronunţată de instanţa supremă în dosarul nr. x/2017, a cărei putere de lucru judecat a fost invocată de intimatul-reclamant, s-a stabilit că cererea introductivă vizează fapta de întrerupere a energiei electrice cu privire porţiunea de imobil rămasă în proprietatea reclamantului şi în legătură cu care acesta a dovedit încheierea unui contract de furnizare a energiei.

Mai mult, prin aceeaşi decizie nr. 265/09.02.2021, instanţa supremă a constatat că dosarele nr. x/2014 şi nr. y/2015 nu au acelaşi obiect cu litigiul supus analizei sale în recurs, întrucât hotărârile invocate de pârâtă privesc partea de imobil înstrăinată de către reclamant, iar nu cea rămasă în proprietatea pârâtului, în legătură cu care instanţele nu s-au pronunţat anterior.

Se constată astfel că hotărârile pronunţate în dosarele nr. x/2014 şi nr. y/2015, a căror putere de lucru judecat a fost reţinută de instanţa de apel, în rejudecare şi pe baza cărora instanţa de apel şi-a întemeiat soluţia, vizează locul de consum x, aferent imobilului asupra căruia reclamantul nu a făcut dovada dreptului de proprietate, în timp ce decizia nr. 265/09.02.2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2017 vizează un alt loc de consum, aferente unei porţiuni de imobil, rămase în proprietatea reclamantului.

În realitate, aceste litigii se întemeiază pe situaţii de fapt distincte.

Aşadar, în ceea ce priveşte prezentul dosar şi dosarele nr. x/2014 şi nr. y/2015, soluţionate prin hotărârile a căror putere de lucru judecat a fost reţinută de instanţa de rejudecare, pe de o parte şi respectiv dosarul nr. x/2017, soluţionat definitiv prin decizia nr. 265/09.02.2021, a cărei putere de lucru judecat a fost invocată de reclamant, pe de altă parte, nu există identitate de obiect şi nici de cauză.

Nefiind îndeplinite aceste condiţii, rezultă că în mod eronat pretinde reclamantul că există statuări anterioare ale instanţei supreme care s-ar impune cu putere de lucru judecat în cauză şi că greşit curtea de apel nu ar fi dat valenţe juridice hotărârii evocate de parte.

Ca o consecinţă, nu se poate imputa valabil instanţei de apel faptul că nu s-ar fi pronunţat asupra puterii de lucru judecat invocate de intimatul-reclamant.

De asemenea, se impune concluzia că decizia recurată nu încalcă puterea de lucru judecat a deciziei nr. 265/09.02.2021, pronunţate anterior de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2017.

Prin urmare, nu sunt incidente motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 7 C. proc. civ.

Tot în dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., se mai susţine că instanţa de apel, în mod greşit, a admis excepţia autorităţii de lucru judecat sub forma prezumţiei de lucru judecat, citând în considerentele sale decizia nr. 429/21.09.2022, pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2021, deşi acest dosar nu a fost soluţionat definitiv, aflându-se în calea de atac a recursului, în apel fiind admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei B. S.A.

Critica nu poate fi reţinută.

Potrivit dispoziţiilor art. 430 alin. (4) C. proc. civ., când hotărârea este supusă recursului, există autoritate de lucru judecat provizorie.

Or, acest efect al hotărârii este aplicabil până la soluţionarea căii de atac, aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de apel cu referire la decizia nr. 429/21.09.2022, pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2021, impunându-se, totodată, şi precizarea că instanţa de apel nu şi-a fundamentat soluţia exclusiv pe baza acestei hotărâri.

Prin urmare, instanţa de apel nu a încălcat autoritatea de lucru judecat, nefiind incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

Într-o altă critică, recurentul susţine nelegalitatea deciziei recurate prin raportare la faptul că, rejudecând cauza, instanţa de apel a pronunţat aceeaşi soluţie cu cea pronunţată în primul ciclu procesual, respectiv de admitere a excepţiei autorităţii de lucru judecat sub aspect pozitiv, în contextul în care această soluţie a fost anulată prin decizia de casare.

Potrivit recurentului, instanţa de apel ar fi încălcat dispoziţiile art. 126 alin. (3) din Constituţie, potrivit cărora Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale.

Înalta Curte apreciază că aceste susţineri, prin care recurentul invocă, practic, nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva deciziei de casare nr. 2730 din 15 decembrie 2021 a instanţei supreme, se circumscriu motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., urmând a fi analizate din perspectiva acestor dispoziţii legale.

Criticile sunt neîntemeiate.

Potrivit art. 501 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanţa care judecă fondul, iar, potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, după casare, instanţa va judeca din nou, în limitele casării şi ţinând cont de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată.

Prin decizia nr. 2730 din 15 decembrie 2021, pronunţată de instanţa de recurs, reţinându-se incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., s-a dispus casarea deciziei pronunţate în apel, în primul ciclu procesual, ca urmare a omisiunii instanţei de a motiva soluţia pronunţată, fiind nerespectate exigenţele de motivare a hotărârii.

S-a constatat astfel că instanţa de apel a reţinut existenţa autorităţii de lucru judecat, invocate de pârâtă, fără însă a explica raţionamentul juridic care a determinat o astfel de concluzie, dispunându-se ca, în rejudecare, aceeaşi instanţă să procedeze la analiza condiţiilor necesar a fi îndeplinite pentru a se putea reţine autoritatea de lucru judecat.

Verificând decizia recurată, Înalta Curte reţine că instanţa de rejudecare a procedat la analiza autorităţii de lucru judecat sub aspect pozitiv invocate de pârâtă, potrivit îndrumărilor oferite în recurs.

Astfel, instanţa de apel, în al doilea ciclu procesual, examinând situaţia de fapt ulterioară faptei ilicite de debranşare, pe baza probelor de la dosar, inclusiv a hotărârilor evocate de pârâtă, a expus raţionamentul propriu în justificarea soluţiei pronunţate, prin aceasta din urmă nefiind contrazisă decizia de casare.

Prin urmare, contrar celor susţinute de reclamant, nu se poate reţine nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva încălcării deciziei de casare din primul ciclu procesual, nefiind incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamantul invocă încălcarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât instanţa de apel a refuzat să îndrepte nelegalităţile din primul ciclu procesual, precum şi a dispoziţiilor art. 397 alin. (1) din acelaşi cod, având în vedere că nu s-a pronunţat şi asupra pretenţiilor ce fac obiectul dosarului nr. x/2019, conexat la prezenta cauză, acesta referindu-se la pretenţiile aferente perioadei 02.01.2016 - 10.06.2016. Astfel, în opinia reclamantului, este atrasă incidenţa prevederilor art. 1.386 alin. (3) C. civ.

Teza încălcării art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. se circumscrie motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. şi nu poate fi reţinută în cauză.

Analizând decizia recurată, Înalta Curte reţine că, în pofida susţinerilor necircumstanţiate ale reclamantului, în rejudecare, instanţa de apel a expus în considerentele sale raţionamentul în temeiul căruia a admis autoritatea de lucru judecat, sub forma prezumţiei lucrului judecat, prin raportare la hotărârile pronunţate în dosarele nr. x/2014, nr. y/2015 şi nr. 5248/95/2021, cu consecinţa respingerii acţiunii reclamantului, fiind respectate astfel exigenţele prevăzute de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Prin urmare, nefiind încălcate dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., rezultă că nu sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte pretinsul refuz al instanţei de apel de a îndrepta nelegalităţile din primul ciclu procesual, Înalta Curte formulează observaţia că aceasta reprezintă o simplă apreciere a reclamantului, lipsită de acoperire argumentativă şi, deopotrivă, de consistenţă în raport cu actele dosarului.

Critica circumscrisă motivelor de recurs prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., privind încălcarea dispoziţiilor art. 397 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căreia instanţa de apel nu s-ar fi pronunţat şi asupra pretenţiilor formulate în dosarul conexat nr. x/2019, privind aceeaşi faptă ilicită însă o altă perioadă de timp, cu consecinţa încălcării, deopotrivă a art. 1.386 alin. (3) C. civ., urmează a fi înlăturată.

Pe de o parte, se reţine că, în rejudecare, instanţa de apel, respectând limitele casării, astfel cum au fost stabilite prin decizia nr. 2730 din 15 decembrie 2021 a Înaltei Curţi, a reluat analiza excepţiei autorităţii de lucru judecat, sub forma prezumţiei lucrului judecat prin raportare la hotărârile pronunţate în dosarele nr. x/2014, nr. y/2015 şi nr. 5248/95/2021.

Pe de altă parte, măsura conexării, presupunând judecarea laolaltă a cauzelor conexate, rezultă că raţionamentul expus de instanţa de apel în justificarea soluţiei pronunţate-de admitere a autorităţii de lucru judecat, sub forma prezumţiei lucrului judecat şi, în consecinţă, de respingere a acţiunii reclamantului, vizează pretenţiile formulate în ambele dosare conexate, cu atât mai mult cu cât fapta ilicită imputată pârâtei este aceeaşi, numai perioada de timp aferentă căreia se solicită daune morale fiind diferită.

Or, aşa cum s-a arătat, în litigiile anterioare purtate între părţi, s-a reţinut cu putere de lucru judecat că, la data pretinsei fapte ilicite, reclamantul nu a făcut proba dreptului de proprietate asupra imobilului căruia îi corespunde locul de consum cu nr. x sau a încheierii unui contract de furnizare a energiei, la acest loc de consum fiind înregistrat un alt titular de contract.

Prin urmare, în mod greşit invocă recurentul că instanţa de apel nu s-ar fi pronunţat şi asupra pretenţiilor din dosarul conexat nr. x/2019, aşa încât, în raport cu aceste ultime susţineri ale reclamantului, se constată că nu sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Pentru toate aceste motive, nefiind incidente motivele de nelegalitate prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din acelaşi cod, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 8 decembrie 2022 şi a deciziei nr. 616/2022 din 15 decembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 8 decembrie 2022 şi a deciziei nr. 616/2022 din 15 decembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 noiembrie 2023.