Military pension bonus claim: Cassation appeal against revision decision declared inadmissible as the original appellate ruling was final.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal lodged by a military pensioner against a decision by the Ploiești Court of Appeal, thereby leaving in force the appellate court's ruling that rejected his motion for revision as inadmissible. The underlying dispute involved the pensioner's claim for a 20% bonus on his state military pension based on an honorary distinction, which had been previously denied by the Buzău Tribunal and confirmed by the Court of Appeal on the merits; the pensioner subsequently sought to revise that final appellate decision and, upon the revision being rejected as inadmissible, argued that an ordinary appeal lay against the revision decision. The Court of Cassation held that the appeal was inadmissible because, under Article 513(5) of the Code of Civil Procedure, a decision rendered on a revision is subject to the same appeals as the revised decision, and since the original appellate decision was final and not subject to cassation under Article 483(2), the subsequent decision on the revision was likewise definitive, rendering the attempt to appeal it a violation of the principle of legality of appeals.
Legislator headnote
AI generatedart. 513 alin. (5) din C. proc. civ, art. 513 alin. (6) C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 483 alin. (2) C. proc. civ, art. 634 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 513 alin. (5) C. proc. civ; Military pension bonus claim: Cassation appeal against revision decision declared inadmissible as the original appellate ruling was final: The underlying dispute involved the pensioner's claim for a 20% bonus on his state military pension based on an honorary distinction, which had been previously denied by the Buzău Tribunal and confirmed by the Court of Appeal on the merits; the pensioner subsequently sought to revise that final appellate decision and, upon the revision being rejected as inadmissible, argued that an ordinary appeal lay against the revision decision. The Court of Cassation held that the appeal was inadmissible because, under Article 513(5) of the Code of Civil Procedure, a decision rendered on a revision is subject to the same appeals as the revised decision, and since the original appellate decision was final and not subject to cassation under Article 483(2), the subsequent decision on the revision was likewise definitive, rendering the attempt to appeal it a violation of the principle of legality of appeals.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedEstablished that the decision rendered on the revision is subject to the same appeals as the revised decision, leading to the conclusion that the current appeal was inadmissible.
Provided that decisions of appellate courts in cases where first-instance judgments are subject only to appeal are not subject to cassation, confirming the finality of the challenged decision.
Full text
Şedinţa publică din data de 2 noiembrie 2023
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău, secţia I civilă la data de 19 martie 2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii MINISTERULUI APĂRĂRII NAŢIONALE (MApN) şi CASA DE PENSII SECTORIALĂ A MAPN, solicitând pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care:
- să se constate fapta ilegală săvârşită de pârâţi prin care nu i s-a acordat dreptul cu privire la, Semnul onorific În Serviciul Patriei pentru ofiţeri "/SOSP (Ordinul "Meritul Militar"/OMM), exprimat în sumă de bani în procent de 20% din cuantumul pensiei sale militare de stat, începând cu 17 februarie 2018, prima zi în care a dobândit calitatea de pensionar militar, respectiv a devenit eligibil pentru dreptul menţionat;
- pârâtul să fie obligat să-i asigure dreptul cu privire la "Semnul onorific În Serviciul Patriei pentru ofiţeri", calculat ca procent de 20% din cuantumul pensiei sale militare de stat, începând cu 17 februarie 2018, prima zi în care a dobândit calitatea de pensionar militar, respectiv a devenit eligibil pentru dreptul menţionat;
- pârâţii să fie obligaţi ca sumele de bani aferente dreptului cu privire la "Semnul onorific În Serviciul Patriei pentru ofiţeri" să fie actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, precum şi cu dobânda legală aferentă sumelor respective, dobânda care se va calcula începând cu aceeaşi dată 17 februarie 2018 până la data plăţii efective;
- pârâtele să fie obligate, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 220/2022 din 21 februarie 2022 pronunţată de Tribunalul Buzău, secţia I civilă - Complet Specializat în litigii de muncă şi asigurări sociale a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Casei de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale, invocată de reclamant.
A fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Apărării Naţionale, invocată de pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale, prin întâmpinare şi, în consecinţă, a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale, precum şi cererea reclamantului privind cheltuielile de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul A..
Prin decizia civilă nr. 2629 din 13 octombrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă în dosarul nr. x/2021 a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 220 din 21 februarie 2022 pronunţată de Tribunalul Buzău, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimaţii pârâţi Ministerul Apărării Naţionale şi Casa de Pensii Sectorială a MAPN.
Împotriva acestei decizii, revizuentul A. a formulat revizuire, înregistrată la 12 decembrie 2022 sub dosar nr. x/2022, prin care a solicitat, în temeiul art. 509 alin. (1) cu pct. 1 şi 5 din C. proc. civ., admiterea cererii de revizuire, schimbarea în tot a deciziei atacate, respectiv admiterea apelului şi a capetelor de cerere din apel.
Prin decizia civilă nr. 844 din 25 aprilie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a fost respinsă ca inadmisibilă cererea formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 2629 din 13 octombrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr. x/2021.
Împotriva acestei decizii, revizuentul A. a formulat recurs, iar în cadrul memoriului formulat a susţinut că, în cadrul procesului nr. 1055/42/2022, completul de judecată de la Curtea de Apel Ploieşti a soluţionat în fond cererea de revizuire şi a pronunţat decizia nr. 844/25.04.2023.
Având în vedere că cererea de revizuire a fost soluţionată la fond, revizuentul apreciază că calea corectă de atac este apelul, potrivit dispoziţiilor art. 513 alin. (5) din C. proc. civ., potrivit cărora "Hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită".
În acest context, solicită instanţei să constate că dispoziţiile menţionate nu fac distincţie între căile de atac, respectiv nu specifică că ar trebui să fie numai căi extraordinare de atac, ci doar "căile de atac", apelul fiind tot o cale de atac, dar ordinară şi cum, hotărârea revizuită a urmat procedura în fond şi apel, rezultă că şi hotărârea dată asupra revizuirii, trebuie să urmeze aceeaşi procedură în fond şi apel. În plus, cererea de revizuire este o cale extraordinară de atac, iar decizia pronunţată nu mai poate fi atacată cu o "nouă cerere de revizuire", pentru că altfel nu s-ar mai încheia procesul.
Tot în acelaşi context, se invocă şi dispoziţiile art. 513 alin. (6) C. proc. civ., care specifică foarte clar că recursul este calea de atac dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice, or revizuentul nu a cerut revizuirea pentru hotărâri potrivnice, deci nu putea să exercite calea de atac a recursului.
Intimatul MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE a depus, la 20 septembrie 2023, întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea deciziei atacate ca fiind legală şi temeinică.
Recurentul a depus, la 16 octombrie 2023, răspuns la întâmpinarea intimatului, prin care a solicitat înlăturarea susţinerilor acestuia ca fiind nefondate.
La termenul din 2 noiembrie 2023, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte a luat în examinare excepţia inadmisibilităţii recursului şi, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să respingă ca inadmisibilă calea extraordinară de atac, în considerarea următoarelor argumente:
Prezentul recurs are ca obiect decizia civilă nr. 844 din 25 aprilie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 2629 din 13 octombrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă în dosarul nr. x/2021, prin care a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 220 din 21 februarie 2022 pronunţată de Tribunalul Buzău, secţia I civilă - Complet Specializat în litigii de muncă şi asigurări sociale, în contradictoriu cu intimaţii pârâţi Ministerul Apărării Naţionale şi Casa de Pensii Sectorială a MAPN, ce avea ca obiect acordarea unor drepturi băneşti referitoare la pensia militară de stat.
Astfel, decizia ce formează obiectul prezentului recurs nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, hotărârea atacată neînscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (2) C. proc. civ.
Potrivit acestor dispoziţii "nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de prima instanţă sunt supuse numai apelului".
Conform art. 634 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., "sunt hotărâri definitive, orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs".
Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în C. proc. civ., la art. 457, care prevede că "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".
În speţa de faţă, se constată că obiectul cererii de recurs îl constituie decizia Curţii de Apel Ploieşti, prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A., în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 1 şi pct. 5 C. proc. civ., context în care se reţine că sunt incidente dispoziţiile art. 513 alin. (5) din acelaşi Cod, potrivit cărora, "hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită".
În aceste condiţii, aplicarea dispoziţiilor art. 513 alin. (5) C. proc. civ. impune concluzia că decizia civilă nr. 844 din 25 aprilie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă nu poate fi supusă recursului, deoarece este definitivă.
In consecinţă, este incident art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., potrivit căruia "sunt hotărâri definitive (...) hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs", astfel încât, hotărârea atacată era definitivă de la data pronunţării şi nu este susceptibilă de a fi atacată pe calea extraordinară de atac a recursului exercitată de recurentă.
Aşadar, caracterul definitiv al hotărârii împotriva căreia s-a declarat prezentul recurs este determinat de dispoziţiile legale enunţate anterior, motiv pentru care, în aplicarea art. 513 alin. (5), raportat la art. 483 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este inadmisibil.
În acest context, se reţine că recunoaşterea unei căii de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.
Aşa fiind, Înalta Curte constată că cererea de recurs formulată de recurentul-reclamant A. nu poate fi primită şi nici supusă vreunei analize, având în vedere caracterul inadmisibil al căii de atac cu care este învestită şi, ca urmare a admiterii excepţiei se va respinge ca inadmisibil recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 844 din 25 aprilie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 844 din 25 aprilie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi CASA DE PENSII SECTORIALĂ A MAPN şi MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 noiembrie 2023.