Association contract non-renewal dispute ends in recourse annulled for procedural non-compliance
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice annulled the appellant’s recourse, thereby upholding the Court of Appeal’s decision, which had dismissed the appellant’s appeal and left in force the trial court’s judgment. That judgment had rejected the appellant company’s claim to annul the administrative board’s decision not to extend an association contract and to compel its extension, while granting the respondent’s counterclaim for the appellant’s eviction from the commercial spaces and ordering the appellant to pay court costs. The dispute concerned the non-renewal of an association contract for commercial premises and the respondent’s alleged ownership rights, with the appellant challenging the decision’s legality and the basis for eviction. The High Court annulled the recourse under Article 489(2) of the Civil Procedure Code because the appellant’s grounds, although nominally invoking Article 488(1)(8), did not raise specific illegality claims against the appellate decision but merely reasserted factual arguments and sought a re-evaluation of evidence, which is outside the scope of recourse limited to questions of law.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 1270 C. civ, art. 9 din C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ, art. 489 alin. (2) C. proc. civ; Association contract non-renewal dispute ends in recourse annulled for procedural non-compliance: That judgment had rejected the appellant company’s claim to annul the administrative board’s decision not to extend an association contract and to compel its extension, while granting the respondent’s counterclaim for the appellant’s eviction from the commercial spaces and ordering the appellant to pay court costs. The dispute concerned the non-renewal of an association contract for commercial premises and the respondent’s alleged ownership rights, with the appellant challenging the decision’s legality and the basis for eviction. The High Court annulled the recourse under Article 489(2) of the Civil Procedure Code because the appellant’s grounds, although nominally invoking Article 488(1)(8), did not raise specific illegality claims against the appellate decision but merely reasserted factual arguments and sought a re-evaluation of evidence, which is outside the scope of recourse limited to questions of law.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedLegal basis for annulling the appeal.
Full text
Şedinţa publică din data de 2 noiembrie 2023
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa sub nr. x/20120 reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta R.A. Exploatarea Domeniului Public şi Privat Constanţa, a solicitat instanţei anularea Hotărârii Consiliului de Administraţie al RAEDPP Constanţa nr. 247/10.02.2020, prin care s-a dispus neprelungirea contractului de asociere, cu consecinţa obligării pârâtei la prelungirea contractului de asociere cu reclamanta pentru spaţiul comercial nr. 5+8 şi a terenului aferent, situate în Constanţa, B., cu cheltuieli de judecată.
Pârâta RAEDPP Constanţa a depus întâmpinare şi cerere reconvenţională.
Pe calea cererii reconvenţionale, pârâta a solicitat evacuarea reclamantei din spaţiile comerciale 5 şi 8, situate în Constanţa, B., cu cheltuieli de judecată.
La termenul de judecată din 22 octombrie 2020, instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Constanţa, iar prin sentinţa civilă nr. 10324 din 18 noiembrie 2020 excepţia a fost admisă, iar soluţionarea cauzei a fost declinată în favoarea Tribunalului Constanţa.
Cauza a fost înaintată Tribunalului Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal, fiind înregistrată sub acelaşi nr. de dosar la 23 decembrie 2020, când instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei de contencios administrativ şi fiscal.
Prin sentinţa civilă nr. 235 din 18 februarie 2021, Tribunalul Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei funcţionale şi a declinat cauza în favoarea secţiei a II-a Civile a Tribunalului Constanţa.
Pe rolul secţiei a II-a Civile a Tribunalului Constanţa cauza a fost înregistrată cu nr. x/2020*.
Prin sentinţa civilă nr. 1260 din 8 noiembrie 2022, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a Civilă a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.
A respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei R.A EXPLOATAREA DOMENIULUI PUBLIC ŞI PRIVAT CONSTANŢA în ce priveşte cererea reconvenţională.
A admis cererea reconvenţională formulată de reclamanta R.A EXPLOATAREA DOMENIULUI PUBLIC ŞI PRIVAT CONSTANŢA în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L. şi a dispus evacuarea pârâtei din imobilul construcţie, situat în Constanţa, B., spaţiile comerciale nr. 5 şi nr. 8, judeţ Constanţa.
A obligat pârâtă la plata către reclamanta reconvenientă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 100 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta societatea A. S.R.L. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa la 26 ianuarie 2023.
Prin decizia civilă nr. 75 din 10 mai 2023 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi a fost respins ca nefondat apelul promovat de reclamanta societatea A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1260 din 8 noiembrie 2022 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă în dosar nr. x/2020.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi, pe cale de consecinţă, rejudecând cauza să fie admisă acţiunea principală, în sensul anulării Hotărârii Consiliului de Administraţie al RAEDPP Constanţa nr. 247/10.02.2020 prin care s-a dispus neprelungirea contractului de asociere şi obligarea intimatei pârâte RAEDPP Constanţa să prelungească acordul de asociere pentru spaţiul comercial nr. 5+8 situat în B. şi respingerea cererii reconvenţionale, ca neîntemeiată având ca obiect evacuarea din spaţiul comercial litigios.
În argumentarea memoriului de recurs, se susţine că hotărârea instanţei de apel este nelegală, fiind dată cu încălcarea prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv încălcarea şi/sau aplicarea greşită a normelor de drept material, întrucât instanţa a dat o interpretare eronată situaţiei de fapt, precum şi a probelor administrate, neanalizând corespunzător conţinutul Hotărârii CA de neprelungirea contractelor de asociere cu privire la încălcarea dispoziţiilor legale.
De asemenea, în lipsa unui temei de drept, se susţine că instanţa de apel a dat o interpretare greşită aşa-zisei modalităţi de dobândire a dreptului de proprietate cu privire la construcţia ce face obiectul spaţiului comercial nr. 5+8 situat în Constanţa, B., astfel că, în mod greşit a fost admisă cererea reconvenţională prin care s-a dispus evacuarea recurentei din acest spaţiu.
Contrar considerentelor instanţei de apel, recurenta apreciază că Hotărârea Consiliului de Administraţie al RAEDPP Constanţa nr. 247/10.02.2020, este nelegală, fiind lovită de nulitate, întrucât prin adresa nr. x/25.02.2020 nu le-au fost precizate motivele pentru care s-a dispus neprelungirea contractului de asociere şi nici nu le-a fost comunicată Hotărârea Consiliului de Administraţie a RAEDPP Constanţa, astfel că nu i-au putut cunoaşte conţinutul şi nici motivarea în fapt şi în drept, iar instanţa de apel nu a analizat aceste aspecte.
Mai susţine recurenta că, nelegalitatea Hotărârii Consiliului de Administraţie, rezultă şi din faptul că prin această dispoziţie s-a încercat să li se impună un contract de închiriere, cu anumite clauze prestabilite, în mod unilateral, nenegociate şi total dezavantajoase pentru societatea recurentă, aspect pe care, de asemenea, instanţa de apel nu l-a analizat.
Totodată, nelegalitatea hotărârii consiliului de administraţie rezidă şi din faptul că neprelungirea contractului de asociere a fost luată înainte de încheierea primului trimestru al anului 2020, condiţii în care nu aveau cum să depună anticipat situaţia economico-financiară aferentă primului trimestru al anului 2020.
In concluzie, motivele de neprelungire a contractului de asociere sunt total nefondate şi chiar discriminatorii, încălcându-se flagrant dreptul de preemţiune, aspect care determină anularea hotărârii consiliului de administraţie.
Prin decizia civilă recurată, instanţa de apel a apreciat în mod nelegal faptul că spaţiul comercial litigios a intrat în proprietatea privată a RAEDPP Constanţa având la bază procesul-verbal de predare primire nr. x/21.12.2007, conform căruia, se conferă dreptul de a cere evacuarea din spaţiul comercial respectiv, context în care se apreciază că hotărârea instanţei de apel este nelegală sub aspectul soluţiei de evacuare pronunţată de instanţa de fond.
Cu privire la cererea reconvenţională având ca obiect evacuarea apelantei reclamante-pârâte din spaţiul comercial nr. 5+8, recurenta solicită instanţei să reţină faptul că în susţinerea acesteia, intimata-pârâtă RAEDPP Constanţa a invocat strict dreptul său de proprietate asupra spaţiului comercial litigios.
Contrar motivării în fapt şi în drept a cererii reconvenţionale, recurenta susţine că instanţa de apel a analizat şi admis cererea reconvenţională pe baza dispoziţiilor art. 1270 C. civ. şi pe obligaţia contractuală a recurentei intimate-pârâte de restituire a bunurilor la încetarea asocierii, sens în care apreciază că printr-o astfel de soluţie, instanţa de apel a încălcat flagrant principiul disponibilităţii intimatei pârâte-reconveniente, astfel cum este prevăzut de art. 9 din C. proc. civ.
Aşadar, raportat la speţa dedusă judecăţii solicită instanţei de recurs să constatate că nu ne aflăm în sfera raporturilor juridice de drept locativ, ci pe tărâmul raporturilor ce reglementează contractul de asociere în participaţiune şi, pe cale de consecinţă, instanţa de apel a analizat şi s-a pronunţat pe un alt temei de drept şi pe o altă situaţie de fapt decât cea invocată prin cererea reconvenţională.
Cu privire la susţinerea intimatei pârâte reclamante privind calitatea sa de proprietar al spaţiului comercial, trebuie reţinută că aceasta nu a făcut dovada cu înscrisuri din care să rezulte că a dobândit dreptul de proprietate prin vreunul din modurile reglementate de lege.
În opinia sa, intimata pârâta-reclamantă ar fi trebuit să solicite prin cererea reconvenţională cel mult obligarea reclamantei-pârâte la predarea spaţiului comercial nr. 5+8, iar nu evacuarea acesteia, motiv pentru care cererea reconvenţională trebuia respinsă ca neîntemeiată.
Totodată, recurenta apreciază că şi soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei-pârâte RAEDPP Constanţa în ceea ce priveşte cererea reconvenţională, este nelegală.
În acest context, recurenta susţine că pârâta RAEDPP Constanţa are calitatea de administrator şi nu de proprietar al terenului aferent spaţiului comercial nr. 5+8, aşa încât motivele de neprelungire a contractului de asociere sunt nelegale şi netemeinice, în condiţiile în care reclamanta şi-a respectat toate angajamentele financiare, fiind depuse toate deconturile de venituri şi cheltuieli la RAEDPP.
Aşadar, conform contractului de asociere, societatea reclamantă este cea care are un drept de proprietate asupra construcţiei ce reprezintă spaţiul comercial nr. 5+8, fiind o investiţie proprie şi înregistrată în evidenţele contabile ale societăţii sale, sens în care apreciază că intimata-pârâtă RAEDPP Constanţa nu are niciun drept de proprietate asupra construcţiei şi nici asupra terenului aferent ce compun spaţiul comercial nr. 5+8.
Mai susţine recurenta că, intimata-pârâtă RAEDPP Constanţa, în calitate de asociat, neavând un drept de proprietate asupra bunurilor aduse în asociaţie, nu poate cere lichidarea asociaţiei, o astfel de acţiune fiind inadmisibilă, în condiţiile în care, între societatea noastră şi RAEDPP Constanţa n-a avut loc transferul legal de proprietate asupra spaţiului comercial nr. 5+8 şi terenul aferent acestuia, situat în Constanţa, Complex comercial B..
Pentru aceste considerente, recurenta apreciază că este îndreptăţită să solicite admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris şi depus la dosar.
Prin întâmpinarea depusă, la 15 septembrie 2023, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea deciziei atacate ca fiind legală şi temeinică.
Recurenta a depus, la 6 octombrie 2023, răspuns la întâmpinarea intimatei, solicitând înlăturarea susţinerilor acesteia ca fiind neîntemeiate şi acordarea cheltuielilor de judecată, conform facturii fiscale depuse la dosarul cauzei.
La termenul din 9 iunie 2022, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte a luat în examinare excepţia nulităţii recursului şi, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să anuleze calea extraordinară de atac, în considerarea următoarelor:
Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
In conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.
Astfel, din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurentă se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţa nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.
Aşadar, pentru a se putea constata că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menţionat mai sus.
Înalta Curte observă, în primul rând, că recurenta reiterează integral cererea depusă în faţa instanţei de apel, modificările aduse fiind minime, neesenţiale; se reţine astfel, că nu sunt formulate critici efective cu privire la considerentele deciziei de apel, memoriul de recurs reprezentând, în fapt, o copie a celor susţinute în faţa instanţei de prim control judiciar.
Subsidiar, se constată că motivele invocate prin memoriul de recurs - art. 483 C. proc. civ. - nu pot fi analizate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ., conform cărora, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, întrucât criticile vizează de fapt aspecte de netemeinicie privind situaţia de fapt şi probatoriul administrat în cauză.
In acest context, se apreciază că, în motivarea cererii de recurs, deşi s-au invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta nu dezvoltă critici prin care să susţină încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, motivele dezvoltate în cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la admiterea căii extraordinare de atac.
Toate argumentele recurentei-reclamante reprezintă o relatare a situaţiei de fapt şi a greşitei interpretări a acestei situaţii de către instanţa de apel, pe baza probatoriilor administrate în cauză, astfel că, din analiza recursului declarat, se constată că recurenta critică soluţia instanţei de apel doar în ce priveşte temeinicia acesteia raportat la administrarea probatoriului administrat în cauză, solicitând, în esenţă, reaprecierea probelor de către instanţa de recurs.
Aşadar, descrierea istoricului dintre părţi, cu evocarea adreselor şi notificărilor prin care se relatează derularea relaţiilor stabilite în cadrul desfăşurării litigiului dintre părţi, precum şi invocarea formală a dispoziţiile art. 1270 C. civ. nu pot constitui critici, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., care stabilesc că sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.
Dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. stabilesc că în recurs nu pot fi invocate decât motive de nelegalitate a hotărârii atacate, astfel că criticile recurentei referitoare la interpretarea probatoriilor administrate nu pot face obiectul analizei în această fază procesuală, întrucât vizează temeinicia soluţiei pronunţate şi nu nelegalitatea acesteia.
Astfel, simpla nemulţumire a părţii cu privire la modul în care instanţa a răspuns referitor la anumite aspecte de fapt în ciclul procesual precedent nu reprezintă un veritabil motiv de nelegalitate care să poată fi încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Aşadar, motivarea cererii de recurs se rezumă exclusiv la prezentarea situaţiei de fapt, ce ar conduce la o apreciere a acesteia din perspectiva probatoriului administrat.
Astfel, în calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o rejudecare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecăţii fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunţate în apel.
În alţi termeni, faţă de considerentele precedente se poate reţine că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.
In consecinţă, se constată că recurenta-reclamantă nu indică în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ. şi ce dispoziţii legale au fost încălcate de către instanţa de apel în raport cu soluţia pronunţată.
În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 75 din 10 mai 2023 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 75 din 10 mai 2023 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi, în contradictoriu cu intimata-pârâtă ADMINISTRAŢIA FONDULUI IMOBILIAR S.R.L..
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 noiembrie 2023.