Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1223/2005 AI generated

Pension fund's appeal rejected: eligibility under Law No. 189/2000 not subject to 1940 treaty's three-month window; benefits ordered from 2003.

Case Number Decizia nr. 1223/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Romanian High Court of Cassation and Justice dismissed the defendant pension fund's appeal as unfounded, thereby upholding the lower court's decision that had annulled the commission's partial denial, recognized the claimant's status as a beneficiary under Law No. 189/2000 for the period 1 January 1941 – 6 March 1945, and ordered corresponding rights from 1 January 2003. The dispute arose from the pension fund's refusal to grant full benefits to a Romanian citizen who had fled with his family from southern Dobruja (Bulgaria) to Romania in 1941, on the ground that the population exchange under the 1940 Romanian–Bulgarian Treaty was limited to a three-month window. The court held that, under O.G. No. 105/1999 as approved and amended by Law No. 189/2000 and Law No. 319/2002, eligibility depends only on the statutory conditions—including ethnic persecution and displacement—and is not subject to timing limits from the 1940 treaty; proof may be made by any legal means, including witness testimony under H.G. No. 127/2002, and the trial court properly exercised its active role in admitting evidence not previously submitted to the commission.

Legislator headnote

AI generated

Pension fund's appeal rejected: eligibility under Law No. 189/2000 not subject to 1940 treaty's three-month window; benefits ordered from 2003: Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanței, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind și aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].

Keywords

AI generated
pension rights social security ethnic persecution family status rights status of beneficiary pension fund
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, la data de 23 decembrie 2003, reclamantul V.N. a solicitat în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului București, să se dispună modificarea hotărârii nr. 9407/6317 din 22 noiembrie 2003, a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i s-a admis în parte cererea privind recunoașterea calității de beneficiar al prevederilor acestei legi.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în esență, că a locuit împreună cu părinții, în localitatea Turtucaia, județul Durostor - Bulgaria, până în anul 1940, când în urma instalării autorităților bulgare în Dobrogea de Sud, au fost obligați să se refugieze în România. Consideră că în mod greșit, comisia de specialitate i-a refuzat acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, sub motivația că schimbul de populație realizat în baza Tratatului româno-bulgar din 1940, s-ar fi efectuat doar în termen de 3 luni, începând cu 15 septembrie 1940.

Prin sentința civilă nr. 272 din 11 februarie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis acțiunea reclamantului V.N., a anulat hotărârea nr. 9407/6317 din 22 noiembrie 2003, emisă de pârâta Casa de Pensii a municipiului București, pe care a obligat-o să-i recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, pentru perioada 1 ianuarie 1941 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile corespunzătoare, începând cu 1 ianuarie 2003.

Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut că prin înscrisurile și declarațiile de martor depuse la dosarul cauzei, reclamantul a făcut dovada că în anul 1941 s-a refugiat împreună cu părinții, din județul Durostor - Bulgaria, în România. De asemenea, instanța de fond a înlăturat susținerile pârâtei, potrivit cărora reclamantului nu i se poate recunoaște calitatea de beneficiar al drepturilor acordate prin Legea nr. 189/2000, întrucât s-ar fi refugiat peste termenul de 3 luni prevăzut în Tratatul încheiat între România și Bulgaria, în anul 1940.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În esență, se susține că instanța de fond a procedat în mod greșit, apreciind ca edificatoare, probele administrate, fără a ține seama de prevederile Tratatului româno-bulgar din 1940. De asemenea, recurenta critică soluția instanței de fond, deoarece a ținut seama de unele dovezi care nu au fost prezentate Comisiei de specialitate.

Examinându-se sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanței, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind și aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].

Prin Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, adoptate prin H.G. nr. 127/2002, s-a precizat că dovada încadrării în situațiile prevăzute prin ordonanța menționată, se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente sau, în lipsa acestora, prin declarație cu martori.

Totodată, prin art. 61 din O.G. nr. 105/1999, așa cum a fost introdus prin Legea nr. 319/2002, se prevede că dovada se poate face prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

Prin declarațiile cu martori și înscrisurile depuse la dosarul cauzei, reclamantul a făcut pe deplin dovada refugiului împreună cu părinții în perioada 1 ianuarie 1941 - 6 martie 1945, din județul Durostor - Bulgaria, în România.

Forța probantă a declarațiilor cu martori este recunoscută prin reglementările menționate.

Critica formulată în recurs, potrivit căreia instanța de fond a procedat în mod greșit, recunoscând perioada de refugiu a reclamantului, deși aceasta s-a situat în afara termenului de 3 luni în care se putea realiza schimbul de populație stabilit prin Tratatul româno-bulgar semnat la Craiova, în septembrie 1940, nu poate fi primită.

Acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 se face în condițiile prevăzute de această lege, fără alte condiționări sau limitări. Atâta timp, cât reclamantului i s-a stabilit calitatea de persoană refugiată în condițiile stabilite prin acest act normativ, nu i se poate îngrădi acordarea drepturilor sub motivația nerespectării unui termen de punere în aplicare, stabilit de Tratatul româno-bulgar semnat la Craiova, în septembrie 1940.

De asemenea, în virtutea rolului său activ, instanța de fond nu putea refuza mijloacele de probațiune suplimentare propuse de reclamant, chiar dacă unele din acestea nu fuseseră prezentate pârâtei, înaintea emiterii hotărârii atacate în contencios.

Prin urmare, se constată că instanța de fond a pronunțat o soluție legală și temeinică, urmând ca recursul declarat să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 272 din 11 februarie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie 2005.